A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 30 decembrie 2012

I WISH...

         Ce-mi doresc eu oare pentru 2013? Ce-mi doresc sau am nevoie cu adevărat, aceasta-i întrebarea! Nimeni nu ne poate interzice să visăm, să ne dorim anumite lucruri, visele şi dorinţele ne dau speranţa că ziua de mâne va avea un unghi  mai favorabilă. Evenimentele visate devenite realitate ne condimentează clipele şi momentele unice din viaţă.
        Şi nu,  nu sunt de părere că lenjeria roşie, rochii cu paiete şi masa îmbelşugată, aceste superstiţii banale, din care ne înfruptăm în seara de revelion ne dau startul benefic în noul an ce bate la uşă. Dacă nu munceşti cu tine însuţi să devii mai bun decât eşti, o culoare sau un meniu fandosit nu te vor ajuta cu nimic, pot fi o distracţie trecătoare doar.
        Îmi doresc în noul an să fac tot ce-mi dictează inima şi ce-mi bate capul, să simt că trăiesc şi că am pentru cine şi ce să mă lupt din răsputeri, să am puterea să trec mai departe, să fiu la fel  ca până acum, să nu mă schimb decât cât este necesar, să-mi păstrez sinceritatea şi naivitatea intacte, să pot să păstrez cele obţinute până acum prin trudă şi după merit.
       Visele cele mai copilăreşti sunt de fapt cele mai sincere dorinţe:

1. Să mă plimb la malul mării (concediu sau măcar o oră fie ploaie fie vânt, aşa ca altădat', iar atunci când fac bagajele să răsune toate casa celebra melodie Voyage Voyage) ;

2. Să-i apreciez pe cei din jurul meu la justa lor valoare;

3. Să am încredere în mine, să-mi ascult instictele de mamă, de femeie;

4. Să mulţumesc Cerului pentru ce am şi să am puterea să cer cele necesare sufletului meu;

5. Să pot depăna amintiri cu prieteni mai vechi mai noi, din copilărie sau facultate;

6. Să râd cât mai mult posibil, râsul este un medicament pentru suflet;

7. Să pot beneficia de tot timpul din lume alături de copilul meu, ca şi până acum de altfel, copiii sunt sinceri şi iubitori şi visează cu ochii deschişi;

8. Să nu treacă o zi fără să spun "Te iubesc!" partenerului de lângă mine;

9. Să mă angajez în domeniul şi nu numai;

10. Să profit de fiecare clipă alături de cei dragi ca şi cum ar fi ultima, adică la maxim!

sâmbătă, 29 decembrie 2012

RETROSPECTIVA ANULUI 2012

      
     "... Iarna-i grea, omătu-i mare,
Semne bune anul are,
Semne bune de belşug,
         Pentru brazda de sub plug..."


              Anul bun se cunoaşte încă din primăvară, iar până nu vine iarna, primăvară nu se face. Nu pot să spun că un an este mai bun decât altul, căci fiecare îşi are însemnătatea şi rolul lui în viaţa nostră, însă când  îmi amintesc ce realizări am făcut peste an, rămân cu zâmbetul pe buze la fiecare clipă de progres şi nu numai şi dacă uneori timpul bate pasul pe loc, nu mă întristez, căci o iau ca atare,  un şut în fund un pas înainte.   
              Cum s-a crăpat de An Nou am şi început a ne face planuri, schimbări, modificări, progrese, etc...

  • IANUARIE
 - spălat de dinţi, mâncat bucăţele, cosleeping, paşaport;
  • FEBRUARIE
- 5 ani de când ne-am cunoscut, smartphone, prima zăpadă, refuzul de a se da cu sania;
  • MARTIE
- 1 an de diversificare, 8 martie;
  • APRILIE
-dieta revelaţie, înţarcat, slăbit, de Paşti, vorbe copilăreşti;
  • MAI
- prima noapte de somn fără lichide, la Moldova la bunici, la verişoare, unchi, mătuşe, etc...;
  • IUNIE
- prima julitură, primul cucui, ne-am mutat acasă, ziua copilului;
  • IULIE
- vorbe copilăreşti, atrenamentul la oliţă ;
  • AUGUST
- animale şi păsări domestice, 4 ani de căsnicie-nunta de flori, 2 anişori, oliţa;
  • SEPTEMBRIE
- 2 ani de parenting, un an de blogging;
  • OCTOMBRIE
- luna răcelilor, amintiri cu miros de copilărie, Festivalul vinului Focşani;
  • NOIEMBRIE
- Black Friday şi virusul Poliţia Română, şoareci, tempera şi pictura;
  • DECEMBRIE
- cadouri, răceală, Sfântul Nicolae, prima ninsoare, Crăciunul, talent;


           O privire asupra celor mai importantede evenimente ale anului care tocmai s-a sfârşit. Dacă toamna numărăm bobocii, la sfârşit de an facem bilanţul evenimentelor  cântărind pe un cântar balanţă toate clipele şi mometele unice, monotone, speciale, copilăreşti, anuale, calendaristice, etc... Şi trag aer în piet şi gândul meu zboară la anul ce vine, la vise, speranţe, trăiri, la ce sentimente noi ne va aduce în sufletele noastre.


un zâmbet cât o mie de cuvinte







vineri, 28 decembrie 2012

ÎN FORMAŢIE




        Stau şi mă gândesc câteodată oare ce va dori  copilul meu să fie atunci când va fi mare. Sunt conştientă că este încă prematur să trag asemenea concluzii, însă  în unele zile mai am câte o revelaţie sau doar un deja vu.
        Nu-i place să-i cântăm, ne spune să tăcem, din când în când îi mai fredonăm câte o melodie agreată de ea, în rest la noi în casă nu se cântă, şi vorba aia, nu suntem nici afoni, chiar avem voce amândoi.
       La partea instrumentală stăm altfel, imaginile de mai sus sunt dovada vie că fetiţa noastră este un talent viu. Ce îi poate bate capul la doi şi 4 luni cu un fluier fermecat de jucărie de la pufuleţii cu surprize şi desigur o mamă care a dat în mintea copiilor.

marți, 25 decembrie 2012

NOI ÎN SEARA DE CRĂCIUN

       
        În Muntenia Crăciunul are aceeaşi magie ca în toate colţurile lumii, acolo unde se reunesc familii, unde se furişează moşu' prin horn să lase un semn copiilor dulci, acolo unde clopotele bisericii dau timpului o măsura liturgică, umplâdu-l de rost.
        A nins ca în poveşti, mirosul de brad şi focul trosnind în sobe, colindătorii matinali, mâncăruri aburinde ne-au înseninat toate aceste zile de sărbătoare. De dimineaţă i-am amintit Dariei că cel mai frumoas cadou pentru ea este faptul că suntem toţi împreună, prima dată în  3 ani. Sub brad a găsit doar dulciuri, pe care le-am împărţit frăţeşte,  jucăriile le-a primit din timp, ea s-a bucurat timpuriu de ele, iar noi ne-am căutat liniştiţi de treabă.
         În ajun am primit colindători, de Crăciun am golit cizmuliţele de sub brad, am avut numai treburi de făcut zilele astea, imaginile vorbesc de la sine.

      


scriu in timpul liber...


hai Hapy la plimbare!

tiiiii!

o brad frumos...

un mos de zapada muntean

la un covrig de Buzau

de Craciun

bumi si bumu

vineri, 21 decembrie 2012

DRAGOSTEA NU MOARE NICIODATĂ

             Aş fi vrut de ieri să scriu ce părerea am eu  despre aşa zisul  sfârşitul lumii de pe 21 decembrie 2012, dar cum eram preocupată de starea de sănătate a ficei mele, azi când am năruit toate bănuielele după vizita la medic şi mi-am regăsit liniştea sufletească, am timp să scriu şi despre prostiile altora.
             Există o vorbă în popor mai deocheată care se potriveşte de minune cu conotaţia acestei zile: "Trăiască ideea şi idioata!". În decursul acestei zile m-am regăsit în câteva dintre replicile care au invadat spaţiul virtual. "Sunt prea tânără ca să cred în aşa ceva, eu vreau să-mi trăiesc viaţa.", "Moldovenii nu mor atunci când vor mayaşii.", "Persoanele care cred în astfel de afirmaţii sunt acei oameni care nu au încredere de sine, nu au speranţe, sunt influenţabili...". 
             Părerea mea faţă de toată această mascaradă este una total indiferentă, în sensul că eu am lucruri mai importante şi pline de viaţă de făcut în această perioadă, decât să mă tem de acest sfârşit cu dată fixă. Adevărul este că Dumnezeu nu a făcut lumea ca să o piardă aşa uşor, din dragostea pentru cei după chipul şi asemănarea Lui, va lungi momentul până în pânzele albe. Iar apocalipsa adevărată nu are o dată fixă, nici îngerii din ceruri nu ştiu când va fi momentul acela, căci atâta timp cât noi oamenii ne împărtăşim dragostea cu cei dragi, ne mărturisim visele, speranţele, ne pare rău pentru lucruri mai puţin plăcute, avem credinţă şi nădejde, atunci sfârşitul departe este.
            Eu sunt o persoană optimistă, am vise şi îmi doresc să-mi văd nepoţii crescând, ştiu că faptele mele  sunt cele care imi vor asigura perioada de timp de pe acest tărâm, sunt o fire religioasă, mi-e frică  doar de Dumnezeu şi poate de răutatea unor oameni şi de căţeii fără stăpân, şi poate de mai multe lucruri, dar sunt nişte temeri temporare sau limitate. 
             Singura supărare care am avut-o azi a fost faptul că a tot nins şi nu am putut pleca la ţară unde urmăm să petrecem sărbătorile de iarnă, dar şi mâine este o zi, exact la ora în care încercam să ne hotărâm dacă plecăm azi s-a stricat şi liftul, nu aveam cum să cărăm jumatate de casă 7 etaje, poate a fost un semn să ne amânăm plecarea, însă mâine sper să ţină şi timpul şi liftul cu noi.
            În rest toate bune la ordinea zilei, am fost la control şi gâtul Dariei în sfârşit s-a vindecat, mai facem 3 zile badijonări bucale. Gingiile s-au retras uşor şi au redevenit roz, bubiţele se micşorează, suntem pe drumul cel bun. Am făcut toate cumpărăturile pentru Crăciun, şi dacă tot nu am plecat, am profitat de reducerea de la jucării de la mall şi i-am luat cadouri Dariei.
           Dacă sfârşitul lumii ar fi aşa cum a fost ziua de astăzi la mine, atunci să fie zilnic, ador cumpărăturile şi veştile bune de la doctori. Daria şi-a revenit, îmi cere încontinuu de mâncare şi mai are un pic şi răstoarnă casa cu fundul în sus. Acum   este la plimbare cu căţeluşul, nu pot să păstrez jucăriile până vine moşu, se pare că sub pom va găsi doar o tabla interactivă şi un bax de Barni, căci Moş Crăciun a venit în fiecare săptămână pe la noi pe hol, chiar dacă nu avem horn, cred că a intrat precum fantomele prin pereţi şi a lăsat daruri multe.
           O zi plăcută în continuare muritorilor! Şi cum spunea şi Dostoievski: "Trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima"!

miercuri, 19 decembrie 2012

FLUTURAŞUL SALVATOR

          Una peste alta aseară am mers la spital pentru a începe tratamentul injectabil. Şi dacă tot eram acolo şi am mai prins un medic pediatru am profitat de acest lucru. Ştiţi cum este atunci când mergi la un alt medic pentru second opinion, mai mult din disperare, şi nu la sfatul medicului curant. E! şi ca să vezi părerile erau împărţite, că odată ce a făcut stomatită nu se mai prescrie un alt antibiotic sirop, ci se trece direct pe injectabil. Hm, ce să mai zic şi eu ne-a dat schema de tratament şi am plecat la urgenţă să ne înţepăm. Şi ne-am ales cu ampicilină şi gentamicină 3 zile, vineri la control, ce angină pultacee o fi avut fata mea că nu se lasă dusă aşa uşor.
         La urgenţă alt borş de peşte, o asistentă singurică, cam tinerică, că are de completat câteva formulare, că e cam mică pacienta, şi am stat şi am aşteptat. Bine că a nimeritt din prima vena, că de plâns nu aveam cum să scăpăm. Şi fetiţa nostră şi atunci când plânge este amabilă, mă ruga printre lacrimi să-i dau jos branula  şi să mergem acasă. În zadar erau explicaţiile mele şi basmele despre fluturaşul de la mână care a băut apa cu seringa, nici nu voia să-l vadă în ochi. Tot mişmişul era că trebuia să rămânem internate, căci nu ştiu cine şi unde a dat o lege care nu mai  permite tratamentul injectabil ambulatoriu. Dacă era ceva mai grav poate, dar cum ea avea doar gâtu roşu şi gingiile inflamate, nu puteam zace în spital pentru o injecţie la 12 ore.
         Când am ajuns acasă de fiecare dată când privirea i se intersecta cu mâna începea să plângă de mama focului şi orice promisiune şi planuri i-aş fi depănat, nimic nu o alina, avea o ciudă pe mână şi voia să o elibereze cu orice preţ. Toată seara a stat cu mână în aer de zici că era ruptă nu cu branulă, am privit toate desenele preferate pe laptop şi am reuşit să adormim uşor. I-am pus un ciorap pe mână ca să nu aibă accidente pe timp de noapte, i-am făcut câteva găuri ca să nu traspite mânuţa, după ce m-am maimuţărit în toate felurile cu cealaltă pereche pe mâna mea, şi aşa a acceptat foarte greu, mai mult forţat. Şi-a sprijinit mâna pe gâtul meu şi i-am spus să doarmă liniştită, că am eu grijă de mânuţă. A dormit ca de obicei, s-a foit, s-a trezit la ora 3, nu a vrut nici apă, nici pipi, dar i-a luat o oră să adoarmă, iar mie două. Şi-a smuls şoseta de două ori, dar a văzut ea că nu se poate fără, s-a lăsat păgubaşă.
        Dimineaţa o găseşte somnul căci dacă se trezeşte noapte de numără oile, e somnoroasă, s-a trezit instant când a venit asistenta. Am liniştit-o că doar îi dăm apă la fluturaş, da tot a plâns, deşi spunea chiar ea cu guriţa ei că nu o doare mâna. Apoi am bandajat-o căci nu o puteam lăsa singurică o clipă căci trăgea de toate alea, peste zi s-a mai relaxat, mai ales după ce am colorat, a uitat de toate durerile. O jenează faptul că este mâna dreaptă şi îi este cam greu să acţioneze cu stânga la orice mişcare, dar e singura mână cu venă bună, ştiu de când avea 7 luniţe şi i-am tot spart toate venele până i-am găsit capătul.
       Guriţa este în refacere, gingiile se retrag uşor de pe dinţi, bubiţe destule încă, dar nu disperăm, evităm alimentele tari şi mari şi acide. Bea paharul de iaurţel cu banană cu paiul ca niciodată până la capăt şi mănâncă toate produsele ei preferate, chiar dacă riscăm să fie zilnic aceleaşi.
      Aşteptăm ziua de vineri mai tare decât ziua de Moş Crăciun, de ea depinde sfârşitul acestui roşu în gât atât de devastator. Azi am făcut cumpărături, parcă mi-am mai revenit, sper ca viaţa nostră să reintre pe făgaşul ei normal cât de curând, se apropie Crăciunul şi vom avea un Crăciun la ţară, primul din viaţa ei pe uliţele satului românesc, cum au fost toate din copilăria mea.








marți, 18 decembrie 2012

MINTEA MOLDOVANULUI CEA DE PE URMĂ

         
         Crăciunul se aproprie cu paşi repezi, însă noi ne mişcăm în reluare. N-am cumpărat încă nimic, nici de- ale gurii şi nici cadouri, pur şi simplu pe moment nu-mi stă capul la aşa ceva. Vizita de ieri  la medic ne-a tăiat tot elanul:
- Stomatita în floare tratată cu glicerină cu stamicină, scaunele moi si gâtul încă destul de roşu persistă de la o intoleranţă a organismului Dariei la antibiotic, recomand încă 3 zile de alt antibiotic şi dacă stomatită persistă sau se înrăutăţeşte renunţ la antibiotic pentru gentamicină.
-Hm...ce să mai zic şi eu...o vorbă din popor răsună în capul meu pe un ton impunător: "Mintea moldovanului cea de pe urmă...".
       Noul antibiotic este Zinnat, mai rău la gust decât Klacid şi 6 ml, i-am administrat cu chiu cu vai 2 doze şi azi pe la 11 am tras o privire fugitivă prin gura fetiţei mele şi m-am îngrozit ce am văzut. Gingiile s-au inflamat de zici că mai au un pic şi crapă şi abia de mai zăreşti dinţii prin gură. Bubiţe peste tot prin cerul gurii, pe limbă, prin spatele dinţilor, apocalipsa...de ieri până azi s-a accentuat stomatită. Îmi pare aşa de rău, dar când se trezeşte mergem la spital să-i punem branulă şi să începem tratamentul cu gentamicină.
      Nici nu mai ştiu ce simt, îmi vine să plâng, dar nu-mi permit, cineva trebuie să fie tare şi dacă nu eu, atunci cine. Vine în braţele mele şi se gudură ca o pisică şi n-aş vrea să-mi citească pe chip nefericirea şi neputinţa ce o port în suflet. Şi iar îmi amintesc că e doar o răceală, nu trebuie să devin melancolico-dramatică, sunt lucruri trecătoare care pleacă şi revin, nu le putem ocoli, trebuie să le înfruntăm.
      Şi totuşi se apropie Crăciunul, nu-mi doresc decât sănătate, că restul (lucruri trecătoare) le dobândim pe parcurs.

duminică, 16 decembrie 2012

CEALALTĂ FAŢĂ A EXPERIENŢEI

         Cum e viaţa de părinte, dar cum e cea de copil...Afară e lapoviţă, însă ninge liniştit, chiar foarte frumos, mai sunt mai puţin de zece zile până la Crăciun şi eu azi dimineaţă umblam buimacă prin oraş culmea nu după cadouri, ci prin farmacii. Suntem în a 4 zi de antibiotic şi deja avem gura plină de afte (stomatită sau candidoză), mănâncă foarte greu şi îmi tot aminteşte că are buba în guriţă să o dau cu cremă. Şi-ar băga mâna în gură şi până la cot dacă ar simţi o îmbunătăţire, i-am spus că soluţia de Glicerică Boraxată pe care o folosesc este o cremă care o va face bine şi se intinde frumos în pat şi aşteaptă alinarea.
        Zâna Daria cum o alint rezistă, a mâncat oul fier cu o felie de pâine fără să respire, căci este gustarea ei preferată pe care nu o putea refuza, a mai mozolit un coşuleţ cu vişine de zici că era roz bombon pe obrăjori, pe mâni, peste tot, ciorbiţa pasată ca altă dată din fragedă pruncie a strecurat-o printre dinţi şi a invocat imediat durerea şi s-a scos. Avem o fetiţă foarte amabilă, nici nu ştiu de unde le mai scoate, te refuză politicos:
- Nu, me! (mulţumesc)
       Eu m-am specializat, am luat o linguriţă de plastic cu coada mai lungă cu care îi feresc limba prin gură şi număr aftele, le tratez masând uşor zona cu degetul îmbibat în glicerină, chiar am zărit şi gâtul, nu mai e sângeriu, are o culoare mai pământească, un vişiniu şi chiar nici umflat nu mai este. Azi am aflat că şi glicerina este de mai multe feluri, ca să vezi:
  1. Glicerină Boraxată (clasică);
  2. Glicerină Boraxată cu Propolis şi Gălbenele (am găsit-o la plafar şi chiar dacă scria nu copiilor sub 3 ani 2 tratamente locale zilnice nu omoară pe nimeni);
  3. Glicerină cu nistatină;
  4. Glicerină cu stamicină ( ultimile două nu mi s-au recomandat pentru copilul mai mic de 3 ani).
        Şi parcă azi nu-i mâine să mergem la doctor să ne mai bucure un pic, că deja ni s-a făcut gura pungă. Uite că de data aceasta Klacid ne-a arătat cealaltă faţă a lui, ne-a tratat până ne-a îmbolnăvit şi stau numai cu gândul la ce ar fi fost  dacă aş fi folosit totuşi gentamicina care zace undeva pe un raft în dulăpiorul cu minuni.
       Şi când mă gândesc ea copila oare ce simte, pe lângă toate amărăciunile şi usturimile de la/şi după antibiotic?! Viaţa este un întreg format din experienţe, dureroase, ulceroase, sângerii, neplăcute, amare, acre, pădureţe, şi totuşi fără ele ar fi prea monotonă şi fără vlagă, bine ne este dacă luăm aminte de ele.
      

vineri, 14 decembrie 2012

CUM E VIAŢA DE MAMĂ

         Nici nu ştiu despre ce să scriu prima dată, căci în capul meu este un talmeş-balmeş de gânduri, iar în suflet un amalgam de sentimente. O să fac o listă cronologică a evenimentelor pentru a pune cap la cap întâmplările din ultima perioadă.
          Marţi seara, 11 spre 12 decembrie a făcut Daria noastră febră, mare, mică, nu ştiu căci nu ne-a lăsat să o măsurăm şi nu am insistat, căci şi aşa avea destule necazuri. I-am administrat ibuprofen la 8 ore şi febra reapărea pe timp de noapte in rest nici un semn de răceală sau ceva, decât un scaun diareic tot în noaptea cu pricina.
        Tot marţi seara a nins pentru a doua oară în acest sezon, tot cod galben şi pe la 4 dimineata stăteam la geam cu Daria în braţe, care era înfierbântată şi urmăream cum ninge viscolit, ningea lateral, cred că ningea la Focşani şi zăpada se aşeza pe la Goleşti, din cauza vântului puternic.
       Miercuri se anunţa a fi ziua de naştere a lui Cristi, după o noapte furtunoasă de febră şi viscol copilul era în apele sale, nici un semn, nici o urmă de răceală, veselă, zglobie, mâncăciosă, vorbăreaţă. N-am sărbătorit cu mare fast, căci ne cădeau  ochii în gură de somn şi am fi dat orice pentru a sta în pat pentru o moţăială, o oră de somn pentru fiecare ochi în parte. Miercuri noapte iar febră, iar nesomn, iar ibuprofen dimineaţa fresh toate erau vechi, copilul se simţea bine, noi somnoroşi, nimic nu ieşea în evidenţă.
        Şi cum vine weekendul am zis să mergem la doctor ca să nu avem totuşi surprize, căci febra e totuşi un simptom pe care nu-l poţi neglija. Şi cum doctoriţa pediatru era în concediu, la cabinetul particular nu a răspuns nimeni, ne-am decis să-i facem o vizită doctoriţei de familie. Şi când colo surpriza zăcea în gât într-o pungă de puroi, să vezi şi să nu crezi ce "roşu în gât" avea fetiţa nostră. Mi-a spus să mă uit şi eu, am înlemnit când am zărit un gât roşu cu striaţii de sânge şi umflat de nu se mai zărea capătul. Ne-a dat antibiotic sirop  fără discuţii şi argumente, chiar a trecut şi gentamicină şi schema de tratament pe reţetă, dacă cumva nu mai poate înghiţi pe gură nimic. Am rămas mască, şi noi stăteam liniştiţi şi copilul se dădea de ceasul...Uneori e mai bine să îi curgă nasul, să tuşească, decât să aibă febră şi tu să nu ştii ce zace pe la ea prin gât. De acum înainte în trusa de prim - ajutor o să am şi o spatulă din aia de uitat în gât ca să stau liniştită.
       Antibioticul dacă s-a nimerit fără căpşuni este foarte rău la gust, zici că mesteci nişte sâmburi de lămâie între dinţi, mai amar decât orice revărsare de fiere, la 00.00 când trebuia să îi administrăm doza a plâns de somn, de gust, de rău şi n-am reuşit să-i strecurăm decât 2 ml din 4ml, aşa că am amânat până dimineaţă. La ora 8.00 i-am îndesat linguriţa de sirop pe gură, i-am pus biberonul cu lapte în mână şi a trecut.
       Astăzi a făcut diaree de două ori, i-am preparat un pilaf cu cărniţă, şi aştept să treacă timpul. Luni mergem la control să vedem în ce stadiu de refacere este gâtul. Mi s-au spulberat  toate aşteptările de la tratamentul de imunizare, la o lună după ultima lună de răceală să facă cea mai gravă formă de răceală, care este angina pultacee, care este mai periculoasă decât orice formă de pneumonie.
        Deschid dulapul cu medicamente şi privirea mi se opreşte la fiolele de gentamicină, stau şi mă gândesc în faţa lor ca lângă o icoană, închid cu grijă dulapul şi mă rog mai departe să treacă timpul, să treacă gâtul, să treacă repede şi uşor, ca un coşmar, să rămână doar o amintire.
          Spiritul Crăciunul se întremează uşor-uşor, când mai ies în oraş îi spun că merg să-i cumpăr un cadou şi mă aşteaptă la uşă şi mă întreabă când vin:
- Caiou pentu mie?
          Nu văd decât orizontul şi mă hrăneasc cu speranţă, până la urmă nu este decât o răceală, bine că am dat de ea la timp, şi tot bine ne este căci e trecătoare. Data viitoare promit să fiu mai puternică, sunt conştientă ca va exista, poate la anul sau la mai mulţi, însă tot ce te doboară, de ridică mai puternic, pe noi ca părinţi, pe ea ca om în devenire.

    PS:
Moşule vezi că pe ultima sută de metri cred că mi-am schimbat lista de dorinţe, o să vreau o trusă de doctor adevărată cu un stetoscop şi o spatulă de căutat în gât,  pentru liniştea mea de mamă interioară şi ce mai vezi cu ochii.

duminică, 9 decembrie 2012

PRIMA NINSOARE, SUZI ŞI ALEGERI

       
        Afară ninge viscolit în casă confortul termic nu scade de 23 de grade. De dimineaţă am savurat câteva tablete de ciocolată în timp ce priveam a nu ştiu câta oară filmul "Singur acasă", şi de fiecare dată cu aceeaşi plăcere. Copilul se află undeva prin casă, umblă parcă zbuciumată dintr-o încăpere în altă, îmi spune că îi este foame la fiecare 30 de minute, refuză ciorbiţa după ce a mâncat toţi cartofii din ea şi se scuză că pâinea este acră, dar ar mânca cu mare plăcere câteva bucăţi de cărniţă cu/fără pâine. Şi dacă nu îi este foame vrea să coloreze:
- Mami, eu colorez!, fără a avea un ton rugător, ci ca pe o comandă fără drept de refuz, căci mai târziu de cinci minute începe: "te ioc, mami, eu tuies!" şi se uită cu ochii ăia de pisică blândă la tine şi nu ai cum să o refuzi. Colorăm cu tempera, da ştiu ne mai lipseşte pânza...pentru că ea este atentă, da tot se murdăreşte şi nu ştiu cum aş reacţiona dacă pe parchet ar zăcea o baltă de apă sau una colorată chiar pe covor. Aşa că tempera ne scapă de chin, îi pun pe paletă puţină culoare, puţină apă şi nu o las nesupravegheată, căci totuşi nu vreau nici tempera pe podea şi colorăm tot ce găsim, foi, tuburi de la hartie igienică, etc. Acum suntem în tendinţe,  îi desenez un brad şi îl împodobim cu toate culori, nici nu ştii ce pictoriţă zace în ea.
       Dimineaţă când face ochi are obiceiul să se furişeze din pat şi să cutreiere casa în vizită prin celelalte dormitoare. Uşa este cea care o ţine în loc, nu are destulă putere să o deschidă şi începe rugător a striga: "Baba, hai!", să vină buni să-i deschidă uşa. Ridic capul de pe pernă cu ultimele puteri şi îmi face semn să-i deschid uşa să evadeze, nu m-ar fi deranjat să mă dau jos din pat, dacă ar fi şi uşa mai cooperantă. În timp ce mă ridic trag repede o privire pe geam şi îi spun:
- Mami afară a nins! Vină să vezi zăpada.
-Da! paha, spune ea mirată ţinându-mă strâns de după gât.
      M-am trezit, mi-a zburat şi somnul şi tot şi ziua era abia la început. Printre jucăriile strecurate în sacoşa de jucării alese de Cristi din sacul cu jucării pentru cele 3 săptămâni de petrecut la bunici, s-a nimerit şi păpuşa Suzi. Toate păpuşile ei de până acum aveau acelaşi nume, pentru că ea nu a folosit niciodată suzeta şi fără nici o legătura cu aceasta, îi botezam păpuşile de cârpă Suzi. Şi de când a descoperit-o printre jucării tot îi zice Suzi în sus, Suzi în jos, Suzi la baie, Suzi la nani de zici că e prietenă de ea la cataramă, nici n-ai bănui că săraca de ea a zăcut până acum prin sacul de jucării uitată parcă acolo de soartă. Şi ce o mai pupă de noapte bună şi o înveleşte cu plăpumioara şi o şterge cu grijă când merge la baie şi ar băga-o şi în farfuria cu ciorbă să mănânce mai mult şi bine, dacă nu o uită pe undeva pe jos. Să fie oare acesta începutul a ceea ce se numeşte jucăria preferată? 
      Abia a reuşit să adoarmă la prânz de grija ei, după ce a tot mozolit-o în braţe, m-a cuprins neliniştea de oră târzie şi i-am sugerat să mi-o dea pe Suzi să o alăptez. Însă după nici 5 minute mi-a smuls-o de la piept şi a adormit liniştită cum îi este felul de altfel. 
      Afară e o vreme de stat în casă şi de făcut copii...cine îşi mai doreşte. Vremea e numai bună de a scotoci prin cămară, să mănânci ce mai ai pe acolo cu mămăligă, dacă nu ai chef să ieşi afară după pâine. Astăzi sunt alegeri parlamentare, nici vremea nu ţine cu deputaţii şi senatorii, cel mai probabil alegerile vor fi suspendate şi programate pentru o zi fără ninsori. Eu dacă nu aş coborâ nici pentru o pâine, sigur nu cobor în ruptul capului nici pentru un vot. Şi spun aşa din nostalgie, că nici pe vreme bună nu mă prea încântă să merg, că nu prea am de unde alege din păcate. Prima ninsoare a fost anunţată ca fiind cod calben de ninsori, însă tot prin surprindere ne-a luat, noroc că la noi nu e zăpadă mare, în comparaţie cu alţii care nu au nici curent şi zăpada e până la glezne şi le-a căzut şi reţeau telefonică.
     
        

joi, 6 decembrie 2012

2 in 1

          Astăzi este o zi specială, o zi minunată ca toate zilele de altfel, noi sărbătorim dublu, şi pentru Moş Nicolae şi pentru că e ziua onomastică a Dariei Nicoleta, ziua îngerului păzitor cum se spune în ortodoxie. E foarte frumos că poartă şi acest nume, nu numai pentru că primeşte multe daruri de la cei dragi, ci şi pentru faptul că Sfântul Nicolae este un sfânt special, exact ca şi ea. La Sfântul Ierarh Nicolae se roagă fetele sărace şi cinstite care vor să-şi întâlnească jumătatea şi nu numai, toată lumea pentru toate dorinţele lor cele mai arzătoare. Eu m-am rugat la el acum  4 ani să ne dăruiască un îngeraş, iar atunci când dorinţa mea a prins viaţă, nu am întârziat să o numesc în cinstea lui.
         A poposit şi la noi Moş Nicolae, aşa cum i se mai spune în popor, pe meleaguri vrâncene al  treilea an consecutiv,  şi-a lăsat darurile pe holul apartamentului, nu avem şemineu, nu avem horn, presupun că a trecut prin pereţi, aşa ca fantomele. Înainte de sărbători avem obiceiul de a curăţa casa, ieri am curăţat cu mare atenţie ghetele şi dulapul unde stau, ca nu cumva să ne ocolească moşul cel bun. Ghetele în mare parte erau curate, căci erau noi, şi la mulţi dintre copiii lumii moşul a lăsat un semn în ghetuţe exact ca la noi, fie că ele erau pe hol, pe geam, pe sobă, sub şemineu, etc.
          Dariei i-am spus de ieri că mâne vine un moş bun care va lăsa noaptea dulciuri în ghetuţe, cadourile le primise toată săptămăna. Cum a deschis ochii i-am spus "La mulţi ani!" şi i-am amintit de ghetuţele care musteau de dulciuri. A chiuit de bucurie exclamând "yupi!" şi a început a aduna toate dulciurile de prin toate ghetele, până i-am făcut semn că nu toate sunt ale ei, intrase într-o stare de euforie deja. Ştia deja că vor fi multe dulciuri pentru că în mare parte este o copilă bună, înţelegătoare, darnică, specială aşa cum e felul ei natural de a fi.
         Dacă în marea majoritate a localităţilor din ţară moşul bun a venit cu sania, la noi nu a fost cazul, cum vantul bate de obicei în acest ţinut, cred că a folosit un balon de aer. În orăşelul copiilor nu am ieşit azi pentru că e totuşi ger, am ales să mergem la locul de joacă de la mall, pentru prima dată, căci am vrut bucuria să fie din plin. Ne-am jucat până la epuizare, adică eu, căci Daria ar mai fi stat un pic cum zice ea, dar am făcut o febră musculară ca după un maraton.
        Am discutat pe îndelete despre felul în care soseşte moşul, cum arată, ce aduce, cât şi despre dulciuri şi jucării, scopul a fost să o pregătesc pentru cele ce urmează încă, brad, globuleţe, colindători, moş roşu cu barbă albă, ca nu care cumva să plângă în vreuna din zilele în care toate cele enumerate mai sus  rup zâmbete de pe chipurile angelice ale celor mai dulci fiinţe pământene. Şi poate cel mai important lucru care ne ajută să înfăptuim în aceste momente sărbătorile sunt bucuria de a dărui, nimic nu este mai mângâietor decât să aduci veselie în sufletul celor pe care îi iubeşti şi nu numai, filantropia este secretul  vieţii dulci şi lungi.
       


oau! yupi!


O, brad frumos de mare!




chiar dacă nu eşti mare brăduţule, eşti special ca şi mine!




duminică, 2 decembrie 2012

FEBRA CADOURILOR ŞI NISCAIVA MUCI

        
       Am poposit în ţinutul vânturilor şi a ceţii care este Focşani. Toate-s vechii şi nouă toate, iar am răcit şi am intrat în febra cumpărăturilor de sărbători, cadouri, jucării, prostii. Îmi pusesem toată nădejdea în bronhovaxom, dar e prematur încă să trag o concluzie, abia suntem în mijlocul rundei a doua, aşa că nădejdea încă o mai păstrez. Am înţeles din dinscuţii că mai poate face nişte muci, şi doar atât, aşa că tind să cred totuşi că suntem pe calea cea bună. Coincidenţă sau nu din ziua în care am început dubla doi de tratament a început "mami buta,buta!", o doare burtica şi îmi cere insistent ceva de ronţăit direct după lăptic. Doamna doctor m-a asigurat că nu are cum să o doară de la tratament, nu a auzit în atâţea ani de experienţă profesională  dureri de burtă de la bronhovaxom. Nu am cu cine să mă cert, duc o luptă interioră cu mine însămi, în jurul creierului meu se rotesc câteva cuvinte: răceală (muci, vomă, tuse, siropuri, aerosoli, spray), iar durerea de burtă îngenunchează în faţa lor.
        Azi am fost la mall în cercetare, pe post de asistenta moşului Nicolae, cu copil cu tot, i-am achiziţionat o jucărie pe care nu am împachetat-o şi nu o pot păstra până la ziua ei, mi se pare o barbarie să ţii o jucărie câteva zile ascunsă undeva, las-o să se bucure de ea multe zile, de astăzi şi mult timp de acum încolo. M-am luptat cu teancurile şi rafturile tixite de jucării, am exclus din ele după vârstă, după preţ, după ...la un moment chiar m-am şi blocat, nu ştiam ce Dumnezeu să aleg, şi am ales această tabletă de jucărie căci era la reducere şi era şi în limba română, restul preţurilor erau încă exagerate pentru un salariu minim pe economie şi o mamă casnică. Când ne-am permis nu am zis nu, însă acesta nu va fi singurul cadou, o să-i cumpăr neapărat şi o trusă de doctor din oraş căci este fană doctoriţa Pluşica, şi ce mai văd cu ochii, o prostie de telefon fix de jucărie, pe care tot pune mâna atunci când mergem la târg şi vorbeşte serios la el: "Aio!", chestii banale care o fac să se bucure până în măduva oaselor.  Ea la momentul actual nu îşi doreşte decât să coloreze cel mai mult cu acuarelă, apoi carioci şi dacă primele două se termină foloseşte şi creioanele, însă doar aşa de nevoie.
      Însă cel mai mult şi cel mai mult şi-ar dori fetiţa noastră să fim toţi împreună, de Sfântul Nicolae ne punem dorinţa aceasta pentru Crăciun, moşule ia aminte!

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...