CUM E VIAŢA DE MAMĂ

         Nici nu ştiu despre ce să scriu prima dată, căci în capul meu este un talmeş-balmeş de gânduri, iar în suflet un amalgam de sentimente. O să fac o listă cronologică a evenimentelor pentru a pune cap la cap întâmplările din ultima perioadă.

          Marţi seara, 11 spre 12 decembrie a făcut Daria noastră febră, mare, mică, nu ştiu căci nu ne-a lăsat să o măsurăm şi nu am insistat, căci şi aşa avea destule necazuri. I-am administrat ibuprofen la 8 ore şi febra reapărea pe timp de noapte in rest nici un semn de răceală sau ceva, decât un scaun diareic tot în noaptea cu pricina.

        Tot marţi seara a nins pentru a doua oară în acest sezon, tot cod galben şi pe la 4 dimineata stăteam la geam cu Daria în braţe, care era înfierbântată şi urmăream cum ninge viscolit, ningea lateral, cred că ningea la Focşani şi zăpada se aşeza pe la Goleşti, din cauza vântului puternic.

       Miercuri se anunţa a fi ziua de naştere a lui Cristi, după o noapte furtunoasă de febră şi viscol copilul era în apele sale, nici un semn, nici o urmă de răceală, veselă, zglobie, mâncăciosă, vorbăreaţă. N-am sărbătorit cu mare fast, căci ne cădeau  ochii în gură de somn şi am fi dat orice pentru a sta în pat pentru o moţăială, o oră de somn pentru fiecare ochi în parte. Miercuri noapte iar febră, iar nesomn, iar ibuprofen dimineaţa fresh toate erau vechi, copilul se simţea bine, noi somnoroşi, nimic nu ieşea în evidenţă.

        Şi cum vine weekendul am zis să mergem la doctor ca să nu avem totuşi surprize, căci febra e totuşi un simptom pe care nu-l poţi neglija. Şi cum doctoriţa pediatru era în concediu, la cabinetul particular nu a răspuns nimeni, ne-am decis să-i facem o vizită doctoriţei de familie. Şi când colo surpriza zăcea în gât într-o pungă de puroi, să vezi şi să nu crezi ce "roşu în gât" avea fetiţa nostră. Mi-a spus să mă uit şi eu, am înlemnit când am zărit un gât roşu cu striaţii de sânge şi umflat de nu se mai zărea capătul. Ne-a dat antibiotic sirop  fără discuţii şi argumente, chiar a trecut şi gentamicină şi schema de tratament pe reţetă, dacă cumva nu mai poate înghiţi pe gură nimic. Am rămas mască, şi noi stăteam liniştiţi şi copilul se dădea de ceasul...Uneori e mai bine să îi curgă nasul, să tuşească, decât să aibă febră şi tu să nu ştii ce zace pe la ea prin gât. De acum înainte în trusa de prim - ajutor o să am şi o spatulă din aia de uitat în gât ca să stau liniştită.

       Antibioticul dacă s-a nimerit fără căpşuni este foarte rău la gust, zici că mesteci nişte sâmburi de lămâie între dinţi, mai amar decât orice revărsare de fiere, la 00.00 când trebuia să îi administrăm doza a plâns de somn, de gust, de rău şi n-am reuşit să-i strecurăm decât 2 ml din 4ml, aşa că am amânat până dimineaţă. La ora 8.00 i-am îndesat linguriţa de sirop pe gură, i-am pus biberonul cu lapte în mână şi a trecut.

       Astăzi a făcut diaree de două ori, i-am preparat un pilaf cu cărniţă, şi aştept să treacă timpul. Luni mergem la control să vedem în ce stadiu de refacere este gâtul. Mi s-au spulberat  toate aşteptările de la tratamentul de imunizare, la o lună după ultima lună de răceală să facă cea mai gravă formă de răceală, care este angina pultacee, care este mai periculoasă decât orice formă de pneumonie.

        Deschid dulapul cu medicamente şi privirea mi se opreşte la fiolele de gentamicină, stau şi mă gândesc în faţa lor ca lângă o icoană, închid cu grijă dulapul şi mă rog mai departe să treacă timpul, să treacă gâtul, să treacă repede şi uşor, ca un coşmar, să rămână doar o amintire.

          Spiritul Crăciunul se întremează uşor-uşor, când mai ies în oraş îi spun că merg să-i cumpăr un cadou şi mă aşteaptă la uşă şi mă întreabă când vin:

- Caiou pentu mie?

          Nu văd decât orizontul şi mă hrăneasc cu speranţă, până la urmă nu este decât o răceală, bine că am dat de ea la timp, şi tot bine ne este căci e trecătoare. Data viitoare promit să fiu mai puternică, sunt conştientă ca va exista, poate la anul sau la mai mulţi, însă tot ce te doboară, de ridică mai puternic, pe noi ca părinţi, pe ea ca om în devenire.

    PS:

Moşule vezi că pe ultima sută de metri cred că mi-am schimbat lista de dorinţe, o să vreau o trusă de doctor adevărată cu un stetoscop şi o spatulă de căutat în gât,  pentru liniştea mea de mamă interioară şi ce mai vezi cu ochii.