De Craciun

        Crăciunul anul acesta are un iz magic pentru noi personal. Suntem singurele, departe de tati, şi totuşi atât de aproape de-a ni se îndeplini una din cele mai arzătoare dorinţe. De obicei ne dorim muuuuuulte chestii, unele mai importante, altele mai colorate, uneori ne dorim lucruri care nu se găsesc la hipermarchet şi visăm cu ochii deschişi, ne dorim din tot sufletul, şi...uite că visele prind aripi. Fiecare Crăciun este magic, căci a avut farmecul său, doar sentimentele noastre sunt schimbătoare, trăim mai intens cu timpul fiecare clipă, care rămâne unică în felul ei.

                                                              CRACIUN 2008

          

  

                                                         CRĂCIUN 2010

       

                                                              CRĂCIUN 2012

                                                       CRĂCIUN 2014

                                                           CRĂCIUN 2015

                 

UN VIS IMPLINIT

   

        În seara aceasta trece Moş Nicolae pe la toţi copiii mici şi mari în vizită, lăsândule un semn, o atenţie, un dar. Dorinţa noastră arzătoare (aceeaşi de 7 ani )  s-ar putea adeveri anul acesta, zilele astea. Deci, nu ezitaţi să credeţi în voi înşivă, în prieteni şi nu în ultimul rând în Dumnezeu. Nu disperaţi, nu ezitaţi, nici un vis nu e prea mare, nici un visător prea mic! Vise împlinite în dar tuturor!

                      JOY
                           HAPPY
                       

Frica de a merge la grădiniţă

          Cu cât trece timpul mai mult, cu atât ne găsim mai multe scuze, numai să nu găsim timp să tragem linie, să apreciem, să concluzionăm sau să recunoaştem un adevăr, să depănăm o amintire plăcută sau mai puţin plăcută, pentru a ne  încărca bateriile, pentru a putea merge mai departe. Nu timpul este de vină, nici noi, nu ne găsim echilibrul sau pur şi simplu nu găsim puterea de a recunoaşte faţă de noi înşine. Trăim cu impresia că dacă nu concluzionăm sau nu conştientizăm noi, acel lucru nu poate fi adevărat, nu poate prinde viaţă. Un lucru este cert, neştiinţa noastră ne ajută până într-un anumit punct, de acolo se infundă şi "pute", miroase atât de urât, încât nu ai de ales şi trebuie să treci peste. Revizueşti, povesteşti, conştientizezi, încerci să înţelegi, te superi, te gândeşti dacă ai ales corect, îţi trec prin cap mii de  idei, gânduri, te întrebi cum ar fi fost dacă..., etc. Înnebuneşti şi tot nu ştii cum e mai bine pentru tine, pentru ei, pentru ea, alegi pur şi simplu cu inima, cu puterea minţii, alegi la nimereală, căci habar nu ai cum ar fi dacă...instinctiv şi doar timpul îţi poate arăta cât de bună a fost alegerea ta.

           În acest răstimp am răcit de vreo două ori, răceli uşoare, cu siropuri pentru muci şi din plante. Între timp s-a schimbat, a crescut, nu e totul lapte şi miere, am crezut că este o etapă de creştere, de-a lungul timpului copii se confruntă cu diferite temeri. Am aşteptat, am discutat, am povestit zile în şir diferite întâmplări de ale ei, unele m-au întristat, unele m-au amuzat, însă nu mi s-a părut niciuna atât de groaznică încât să nu mai respecte locul unde îşi petrece 3-4 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, ba chiar era plină de temeri şi frici, era terorizată. L-a luat pe "nu" în braţe şi ţine şi cu dinţii de el şi nu cedează cu nimic, nici la cadouri, nici promisiuni, nici prieteni, nici bunici, nici părinţi, era îngrozită de ideea de amerge acolo. La vârsta ei o poţi uşor impresiona, să o ei cu bombonica, însă copilul nostru era îngrozit. La ea frica se manifetă prin dureri de burtă şi vomă. Mai are frici, unele mai mari, altele mai mici, însă frica de a merge la grădiniţă s-a cronicizat, nu s-a lăsat spulberată, nu acedat cu nimic. Mi-a povestit zile în şir din viaţa ei, ce crede ea, ce simte ea, cum a fost din perpectiva ei şi nimic nu a fost concludent. Am făcut o pauză, am încurajat-o, am mitivat-o, am insistat, nici o variantă nu arăta vreun semn că s-a schimbat ceva, frică şi teroare continuă. 

       După un timp am înţeles că este o teamă, care nu ţine de vârstă sau o întâmplare anume, ci mai multe evenimente însumate, aş fi ridicolă să dau vina pe cineva sau ceva pentru o frică atât de complexă. Am însumat, am depănat, am căutat şi mi-am dat seama că am uitat pentru ceva timp că copiii aud şi înţeleg totul încă din fragedă pruncie şi îmi pare rău că am uitat pentru o perioadă de timp acest lucru. Nu e vina mea, nu e vina nimănui, este cursul vieţii, uităm unele lucruri, pe unele le ţinem minte toată viaţa şi multe altele noi întră constant în viaţa nostră. Îmi pare rău doar că copilul meu a trebuit să înveţe pe viu această lecţie, însă sunt sigură că nu o va uita niciodată. 

        La începutul lui octombrie a răcit, am ţinut-o acasă. Într-o seară sună telefonul, răspund în cameră cu ea, îl aveam la încărcat. Era dna educatoare, o ascultam de cinci minute şi aveam impresia că a gresit numărul, nu voiam să cred că se poate întâmpla aşa ceva în grădiniţa noastră, cu fata noastră. Astăzi când noi eram acasă, pentru că eram răcite, a venit un domn, nu foarte prezentabil şi a întebat de D...., de la grupa M.., F........, care face gimnastică, etc, bla bla bla. Adică erau atâtea detalii de rămâneai uimit câte lucuri poate şti o persoană străină despre tine şi copilul tău. Am rămas fără cuvinte, toată noaptea am creat şcenarii şi nu se mai făcea dimineaţa odată. Dimineaţa la prima oră am aflat că a fost o încurcătură, căuta o altă fetiţă. D...., din cealaltă grupă M...care se cheamă tot F....... . Copilul meu fără să ştiu a trăit aceeaşi frică ca şi noi adulţii. Apoi au început să aibă frici pe care până acum nu le dădea curs şi toate se învârteau într-un cerc vicios şi de aici atac de panică, dureri de burtă, plâns, vomă în fiecare dimineaţă. Şi nasul se suflă, ochii se şterg, copilul se linişteşte cu o îmbrăţişare, însă ficatul ei cât o vrăbiuţă cât poate să ducă? Am ajuns şi la psiholog, la prima şedinţă a făcut promisiunea, însă după ce am plecat de acolo, a spus clar şi răspicat că nu merge sub nici o formă la grădiniţă, căci nu se simte în siguranţă acolo. Am dedus aceasta după ce mi-a mărturisit ea acest lucru şi sper că doar acesta este motivul acestei stări de frică de a merge la grădiniţă şi sperăm să treacă repede peste acest obstacol al vieţii, această lecţie. Pentru că la 5 ani,  şi o lună de la începutul anului şcolar, nu poate fi vorba de probleme de adaptare şi nici prea multă atenţie, mi-e instinctul matern îmi spunea că este altceva şi sper cu toată fiinţa mea că am găsit cauza. Cât despre sistemul de învăţământ mi s-a confirmat încă odată , că nu există pădure fără uscături, copiii pot fi bruscaţi, ridicularizaţi, umiliţi, catalogaţi, etichetaţi, etc.. În spatele uşilor care se închid dimineaţa, ei pot trăi o multitudine de experineţe, mai bune, mai puţin bune, mai puţin potrivite vârstei lor, de la alţii copii, de la unele cadre didactice, dovada este numărul mare al copiilor consiliaţi. 

        Fiecare din noi are câte o frică sau mai multe, mai mici,  mai mari, unele pe viaţă, altele trecătoare. Sper doar să reuşească să găsească echilibru pentru a trece peste. 

       Ultimile săptămâni au fost pline de negură şi fum pentru Europa, pentru România, iar noi am fost de două ori mai afectaţi. Câtă ura şi frustrare poate strânge omul de-a lungul timpului? De câte ori ar fi vrut să strige în gura mare, dar a înghiţit în sec, a închis ochii şi a continuat sa facă aceleaşi lucruri zi de zi.
        Aşteptăm soarele să iasă pe strada noastră, pe strada tuturor celor care au nevoie de puţină lumină în viaţa lor.

Control oftalmologic

      Toamna şi-a intrat în drepturi, afară s-a răcit, am adunat castane de pe bulevard, afară ieşim doar la prânz atunci când e soare şi am scos toate hainele călduroase la bătaie. La grădiniţă mergem o zi da două ba, ba se trezeşte prea târziu, ba a plouat torenţial, ori că am fost la control oftalmologic. Luni este ziua internaşională a educaţiei, şi pentru că vineri am fost la control oftalmologic şi nu am mai ajuns la grădiniţă, nu ştiu dacă se lucrează, aşa că stăm pe tuşă încă o zi. 

         Controlul oftalmologic a fost primul şi cel mai amplu din viaţa ei. Nu a fost o experinţă prea plăcută, însă nici  traumatizantă. În schimb rezultatul ne-a făcut să ne destindem, nu va purta ochelari. Era stresată de dimineaţă, că dacă va purta ochelari, copiii o vor porecli tocilară, etc...câte răutăţi pot scorni alţi copiii despre unii copii. Am avut programare la o dna dr. renumită în oraş la particular, bineînţeles că ora s-a decalat, a venit o urgenţă (şi eu când am fost la control în primăvară a venit o urgenţă oftalmologică de la curăţat via, acum de la cules via, deh! e toamnă). Pentru că un control oftalmologic adevărat  necesită examinarea fundului de ochi cu picături de 3 ori la interval de 10 minute, a fost o metodă cam neplăcută pentru copilă, însă finalul ne-a lăsat să rasuflăm liniştiţi, pentru că suntem amândoi purtători de ochelari, eu cu plus, el cu minus. Ea are o mică dioptrie cu plus, dar în parametri normali. Pe noi ne îngrijora mult fotofobia ei şi diferitele simptome: puroi, lăcrimare sau gene murdare atunci când răceşte, şi cum ea răceşte des, adică mai totimpul. Fotofobie nu are o explicaţie logică, este mai des întâlnită la persoanele cu ochi de culoare albaştri sau verzi, ai noştri sunt căptrui, însă fără ochelari de soare nu pot ieşi din casă cu ea. Următorul control va fi peste doi ani sau în cazul în care apare o problemă vizibilă. Şi pentru că vedea în ceaţă şi la grădiniţă sigur trebuia să se concentreze să facă ceva anume cu ochii, am preferat să stea acasă. Practic nu a durut-o nimic, însă ea este foarte sensibilă la punerea picăturilor în ochi şi cum o deranja lumina în general nu suporta lanterna pe care i-o proiecta dna dr. în ochişori. Bine că s-a terminat cu bine, ne-am ales doar cu o pereche de ochelari de soare de calitate. Am mai discutat despre timpul petrecut pe tabletă/telefon şi televizor. Am hotărât să ne uităm la TV la filmele/desenele animate speciale: clasice, educative, comice, etc, pe internet cât maai puţin. Seara la culcare folosim cartea de poveşti pe post de motiv bun de îmbunătăţit vocabularul şi imaginaţia.

         Pentru că vremea ne ţine mai mult prin casă am demarat o serie de activităţi educative în diverse domenii. Îi place mult şi chiar mă roagă ea să facem un lucru anumit sau doar ceva anume. Pentru a scrie cu multă dragoste i-am achiziţionat un stilou cu rezervă şi peniţă ascunsă. Nu ştiu cât va rezista, căci scrie mult, nu a mai scris o foaie dublă demult timp şi pentru că şi desenează şi mâzgâleşte cu el, deşi i-am explicat vag, că se va strica peniţa, trebuie să-l folosească exclusiv la scris. I-am făcut fişe, am desenat, am decupat, am colorat, am lipit, etc. A crescut mult, stau uneori şi mă minunez, a învăţat şi la grădi şi acasă şi se descurcă tot mai bine. 

            Am reînceput cursurile de dans de la Palatul Copiilor. A început şi opţionalele de la grădiniţă: dans şi engleză. La palatul copiiilor la atelierul de pictură era fool, poate prindem vreun loc liber ăn lunile mai reci, atunci când mulţi copii renunţă din diverse motive. 

             Săptămâna aceasta se anunţă iar ploi, mai mult timp pentru noi, mai multă treabă pentru degeţele. 

Odă regilor junglei

         Nici nu ştiu despre ce sa scriu prima dată, am atâtea gânduri, sentimente care mă năpădesc. Luni e ziua mea. Ştiu, un  moment plin de bucurie. Numai că, după doar cinci zile de grădiniţă, copila a răcit, dar aşa zdravăn, de-i curge nasul gârlă şi tusea e la ea acasă. Îmi pare rău doar de timpul frumos de afară. În rest, dacă era vineri noapte o şedinţă cu părinţii la grădiniţă, ieşeau scântei, la câte aveam de spus, dar le păstrez pentru o dată viitoare. 

           Pentru unii părinţi grădiniţa este consederată un loc bun, unde îşi pot abandona copiii patru ore pe zi, mort sau copt, acolo nu îi refuză nimeni, defapt nu are nimeni tupeu să le zică ceva, căci oricum nu se observă sau nu stă nimeni să le urmărească copilul să vadă dacă tuşeşte, îi curge nasul, etc. 

- E răcit un pic.

- Îi curge puţin nasul.

           În viroze nu există puţin, poate doar simptome uşoare, dar de contagios este de la primul semn de răceală, fie că îşi şterge nasul cu mâna apoi pune mâna peste tot, inclusiv îşi dau mâna unul altuia sau fac schimb de jucării, fie tuşeşte fără să pună mâna la gură şi restul se ştie. Şi poate viroza uşoară a copilului dvs. ia o altă formă, atunci când întâlneşte organismul copilului meu, şi dvs. v-aţi adus copilul cu o viroză de fix 3 zile la grădiniţă, şi al meu stă trei săptămâni cu sirop antibiotic dacă are noroc, dacă nu injectabil. Deh! desigur nu vă interesează, că doar e al meu copil, nu al dvs., deci eu sunt aia care greşesc, că accept să îmi duc copilul să socializeze într-un grup de oameni care nu ştiu să-i respecte pe membrii grupului lor. Îi doare drept în cot, le este silă unor bunici să-i ţină acasă 3 zile, şi îi plasează la grădiniţă, că aceşti copii care frecventează  grădiniţa cu program normal, au cu cine sta acasă. 

           Mi-e îmi lipseşte tupeul, dar dacă prinde soţul vreo şedinţă la grădiniţă, o să mă fac că nu-l cunosc, ce-o să fie la gura lui, pentru aceste tipologii de părinţi. Îmi rămâne să mă postez la opt în faţa uşii şi să prestez servicii medicale, cine are gâtul roşu, tuşeşte sau îi curge nasul, stânga-n prejur şi fiecare acasă de unde a venit. Dar dacă nu există stimă şi respect, degeaba îmi bat limba aici sau acolo. Există un soi de oameni care au alte concepte de viaţă, gândesc cu bocancii, imunizare, călire, bla-bla-bla, legea junglei, doar ce-i mai puternici rezistă, iar copila noastră nu rezistă nicicum, iar corpul ei nu ştiu cât o să mai facă faţă la atâtea medicamente şi trăsnăi. O ţin acasă cum ar trebui să facă toată lumea atunci când un copil este contagios, indiferent de cauză, evităm locuri aglomerate sau cele pe care le frecventăm atunci când suntem bine, evităm prietenii, ne plimbăm mult în locuri retrase şi aşteptăm cu dor şi drag întâlnirea cu copiii virusaţi, ai căror părinţi se cred regii junglei, căci au nişte copii puternici şi sănătoşi, în speranţa că întâlnirea nu va fi fatală.

       Am adunat toate siropurile de prin casă, le-am administrat  pe rând, am făcut şi aerosoli, însă nasul curge în treaba lui, zici că nu are saţ. Autodiagnostic: Rinofaringită şi o tuse productivă joasă, din piept, ce mă duce cu gândul la bronşită. Cel puţin gâtul e curat ca lacrima şi fără febră.

          Îmi pare rău de banii irosiţi aiurea pe medicamente, i-aş fi putut cumpăra zeci de jucării scumpe, la care tânjeşte, dar nu îmi permit să i le iau, de sănătatea subredă a copilului, care slăbeşte şi mai mult după atâtea şiruri de tratamente şi de timpul pierdut de la grădiniţă, noroc că lucrăm în  paralel  noi acasă. 

            Nu ştiu cum dar toate simptomele apar exact în weekend, atunci când medicul de familie e liber. Abia luni mergem la control şi sper ca până atunci să fim mai bine. Dintre toate astea cel mai mult mi-e frică de pneumonie, căci este o boală grea şi nici de otită nu mi-e ruşine, căci dacă  face otite repetate, trebuie să o operăm neapărat de polipi. 

         

Ultimul an de grădiniţă

        Mai sunt două zile până începe grădiniţa. Toamna şi-a intrat în drepturi. De două zile plouă torenţial şi afară nu sunt decât 15 C. Începutul acestui an ne găseşte relaxaţi, fără emoţii, fără prea multe bătăi de cap. Doar vise, speranţe şi gânduri măreţe. Puţin nostalgici, deh! ultimul an de grădiniţă, de copilărie autentică, de viaţă fără griji, fără teme şi multă joacă. De anul viitor va păşi şi ea încet-încet în lumea oamenilor mari, cu responsabilităţi, cu griji, cu probleme matematice, logice sau sociale. 

           Ne dorim să frecventăm cercul de dans, de pictură,  lucru manual, etc. lista rămâne deschisă. Ne-am propus să învăţăm literele mari, mic, de tipar, de mână şi să citim şi poate să şi scrie, de ce nu. Pentru că îşi doreşte, poate şi desigur trebuie. Mai toţi copiii care au plecat în toamna aceasta la grupa zero ştiu toate aceste lucururi, habar nu am ce mai învaţă în clasa întâi, cum era pe vremea noastră, cert este că îmi doresc să ştie toate aceste lucruri, dar să aibă plăcerea să le înveţe de bunăvoie, nu din obligaţie, prin joacă. Ea are impresia că timpul pentrecut împreună este un joc continuu, însă fără să ştie învaţă lucruri de copii mari şi isteţi. Nu mi-aş dori să înveţe ceva mecanic, gen: alfabet cap coadă, numărat până la 100, îi este de ajuns să le cunoască separat felul şi numele. 

        Ploaia îşi are rostul ei în viaţa nostră. Pentru că toată vara am ieşit în parc la copii, la joacă, nu prea am mai facut activităţi, decât ocazional, aşa că în prima zi de ploaie rece de toamnă, m-a lovit inspiraţia, împinsă de necesitatea de a învăţa alfabetul, dar fără metode clasice. I-am creat cartonaşe cu litere de mână, de tipar, mici, mari şi din ce am găsit în cutia ei de cărţi, caiete, etc. Ideile vin în timp şi curg gârlă, deci exact  combinaţia: ce facem în casă atunci când afară plouă. Ştiu că există cartonaşe din astea la librărie, dar ale noastre au fost create prin joacă, am reciclat şi sunt autentice. Vreau să le citim în fiecare zi şi astfel va învăţa uşor şi eficent alfabetul, nu durează decât 5 minute exerciţiul. Cu timpul, după ce găsesc abţibilduri pentru toate literele aş vrea să le laminez, pentru a le putea manevra fără grijă şi pentru o conservare eficientă. 

     

Cinci ani de fericire

         

       Au trecut cinci ani de când fericirea noastră are chipul tău! Au trecut repede, însă frumoşi, fiecare cu sclipirea lui. Dacă anul trecut o duceam pentru prima dată la grădiniţă (la 4 ani), anul acesta este ultimul an de grădiniţă, căci la 6 ani va merge la şcoală, la grupa zero. Până de curând mă enerva culoarea roz, tot ce ţine de fetiţe are o nuanţă sau o idee de roz.Am încercat să o evit pe cât posibil, prea mult roz sctrică. Însă anul acesta am realizat că poate fi ultimul an în care o pot îmbrăca în roz sau orice altă culoare fistichie, căci vom aborda culori mai sumbre, mai putin vesele şi de care probabil ne vom plictisi de-a lungul anilor. Deci anul acesta va fi unul  colorat, cât mai "curcubeic".

     De ziua ei am stat în casă. Pentru că sâmbătă noaptea a avut febră, duminică diaree şi de ziua ei era spre vindecare, la dietă şi în casă, să avem aproape wc-ul. Nu ştiu cum, nu ştiu de la ce, şi nu ştiu dacă este o reacţie adversă (a facut după şase zile şi urticare) a vaccinului ROR, pe care l-am făcut acum vreo zece zile. Cert este că diareea s-a lăsat greu dusă. Încă mai are episoade destul de dese, însă ceva mai tari. Ea a fost veselă, nu a vomat şi a mâncat cât de cât, ori nu avea ea poftă, ori nu avea voie. Însă tort de ziua ei a gustat. 

       Afară a revenit canicula, cald rău, îţi vine să leşini în stradă. Am amânat mersul la mare pentru anul viitor, căci meteorologii nu prevesteau vreme atât de bună. Ieşirile în parc au devenit tradiţie, cercul de prieteni de joacă s-a lărgit, colegi de grădiniţă, colegi de parc, colegi ocazionali. Anul acesta i-am cumpărat şi a primit multe păpuşi (peste 20 în total). Probabil din instinct, va creşte şi va avea alte aspiraţii, ecuaţii în care nu mai  intră roz sau păpuşele. 

         De ziua ei a fost veselă, bucuroasă şi binedispusă, în ciuda faptului că era puţin bolnăvioară. 

       

          

prietenie

prietenie

prietenie si multă joacă

Balneoterapia

           

                                                                                                   

                                         

        Am fost în concediu (vacanţă) 10 zile la Băile Govora. A fost frumos, peste aşteptări, adică m-a surprins frumuseţea locului în sine şi în acelaşi timp, frumuseţile acestei ţări, locuri pe care nu ne permitem să le vizităm, din diverse motive, financiare sau temporale. Cu părere de rău, nu am avut ocazia să văd alte staţiuni de prin ţară, decât în august 2011 la Lacul Sărat, Brăila,  în decembrie 2005  în staţiunea Băile Herculane şi în luna iulie 1997 în Maramureş, Ocna Şugatag. 

         Staţiunea Băile Govora mi s-a părut una liniştită, curată, mică şi primitoare. În ciuda faptului despre ce se spune despre olteni, oamenii sunt ca peste tot, împărţiţi în trei categorii: indiferenţi, plăcuţi şi mai puţin plăcuţi, din ultima categorie, mai răruţi. Localnicii sunt plăcuţi la vorbă (văzuşi, auzişi) şi la port, turişti cam în acelaşi număr de toate felurile, mai săraci, mai dichisiţi sau mai foarte bătrâni. Cert este că erau destui copii, cât şi bătrâni. 

         Drumul a fost greu, 7 ore: Focşani-Bucureşti-3 ore; Bucureşti-Băile Govora- 4 ore şi 30 minute, ni s-a prelungit agonia cu 30 de minute, de la caniculă au fost restricţii de viteză. Noi am plecat cu caniculă cu tot după noi :D, căci după cum citisem pe internet, în staţiune temperatură maximă lunii iulie este de 19C. Adică pot spune cu toată inima că a fost caniculă, dar am  ratat-o noi, căci în apartamentul mătuşii soţului unde am stat, era mai mult decât răcoare şi am folosit chiar şi pijamalele. Trenul spre Bucureşti a fost ok, am avut un scaun liber şi pentru Daria, doar că la un moment dat ventilaţia nu făcea faţă şi se deschideau geamuri şi sistemul percepea prea mult frig şi pornea căldură, iar noi în compartiment ne coceam la prorpiu, până venea controlorul şi oprea de tot ventilaţia, ca să ne coacem mai domol, noroc cu nişte evantaie. Daria s-a delectat tot drumul cu o revistă Violetta, una cu abţibilduri cu trenuri, a colorat, a scris, a desenat, s-a mutat de n ori de pe o canapea pe alta, s-a jucat cu tableta, pe telefon, nnn şi n lucruri. Am ajuns repede în capitală, partea a doua a drumului a fost cea mai grea, oboseala îşi spunea cuvântul, iar căldura îndurată în tren a pus capac la tot. Trenul spre staţiune este unul tip săgeata albastră. Cândva, acum 5 ani, era un tren tare, acum arată ca un tren scos din circuit, jalnic, fără perdele, fără aer condiţionat, adică soarele e la el acasă, geamurile nu se deschid, decât unul mic la zece geamuri mari. Deşi ne-am luat biletet din timp pentru a beneficia de o reducere la preţ, locurile erau alandala, unul în stânga, unul în partea dreaptă. Soarele bătea în toată splendoarea lui, totul fool, pentru că era un singur vagon, exact în perioada aceasta s-a defectat varianta mai bună a trenului şi au trimis o garnitură amărâtă. ne-am întors cu varianta originală şi arata bine, doar că ne-am congelat în ea de frig. Copilul a mancat, s-a jucat, s-a plictisit, a obosit să mai facă ceva, la un moment dat s-a mai eliberat după 2,3 ore şi am mai stat şi noi mai pe la umbră şi mai lejer. Gara se află la vreo 12 km de staţiune.

           Până mai de curând trăiam cu impresia că staţiunile sunt doar pentru bătrâni. M-a surprins faptul să văd atâţia copii. Nu ne-a spus nimeni până acum să încercăm şi o variantă neinvazivă de tratament pentru polipi sau imunitate. Imi venea să-i întreb pe toţi la rând, cine i-a îndrumat spre acest loc, cine le-a recomandat, când nouă nici măcar doctoriţa de familie nu a vrut să ne dea trimitere, de parcă mi-o dădea din buzunarul ei.

         Tratamentul balnear l-am făcut la Hotel Parc. Pentru că avem acolo o mătuşă şi ştie cum merg lucrurile, am ales Park, pentru că baza de tratament a fost renovată de curând, iar la hotel Oltenia, baza de tratament se află la mai multe nivele, există riscul de a trage curent, după ce ieşi de la tratament transpirat şi pentru că este un hotel, care primeşte la tratament şi persoane externe, care nu sunt cazate aici.

         După vizita obligatorie la doctorul balneolog, am aflat că e sfârşitul lunii şi nu mai sunt fonduri pentru tratament gratuit, aşa că trebuie să plătim procedurile, deci chiar dacă ne-ar fi dat medicul de familie trimitere, nu ne era de folos, deşi noi făcusem rost de alte trei trimiteri, de pe la pediatru, orl, etc. Ne-am istorisit poveştile despre lanţul răcelilor şi toate cele şi ne-am ales cu o recomandare: inhalaţii cu sulf, magnetoterapie, aerosoli şi solux. Fiecare procedură costă 6 lei copii, 12 lei adulţi. Ne-a mai recomandat repetarea tratamentului de două ori pe an în aprilie şi septembrie, să nu operăm polipii şi ne-a urat multă sănătate pe viitor. La tratament multă lume, bătrâni şi copii. Noi am prins o zi liberă la dna dr, sunt două, însă atunci când vin cu bilete, vin toţi odată şi se stă mult la rând. Sâmbăta şi duminica nu se face tratament. În total 7 zile de tratament, 250 ron, cu tot cu consult medical. O nimica toată, dacă stai să calculezi câte reteţe am cumpărat tot anul, de s-ar face bine acum...Pentru moment nu ştiu cât de eficient este tratamentul, dar după părerea mea nu a fost doar apă chioară, vom vedea pe parcurs evoluţia spre bine, însă ne-a relaxat şi pe interior şi pe exterior.

           Baza de tratament se află la parterul hotelului. Daria a plâns când s-a trezit după o zi pe tren şi o noapte în care am dormit duşi, de abia am putut deschide ochii dimineaţa la prima oră, într-o cameră plină de abur, în care intră mai multă lume şi stau pe scaune 15 minute. De la zgomotul din cameră şi abur, şi oboseala zilei anterioare s-a pus pe plâns, a stat în braţele mele până s-a terminat operaţiunea. Eram fleaşcă de la căldura  degajată de Daria agăţată la gâtul meu, de la aburul din cameră, mă îmbrăcasem frumos în rochie, să dau impresie bună la medic, în staţiune, la hotel. La magnetoterapie 5 min s-a mai relaxat un pic, la aerosoli  10 min i-am promis toate bunătăţile din lume şi la solux 5 min era prea obosită să mai protesteze. Ne-a spus de toate, că nu-i place, că vrea să plece, că e foarte urât, rău, etc aici. După ce i-am promis multe lucuri de care nu eram sigură că le pot indeplini, ne-am intors acasă răvăşite, încă ameţite de oboseala drumului cu trenul. Daria vorbeşte mult atunci când e obosită, mănâncă mult când e supărată, am dormit cu toţii la prânz, somn de voie.

        A doua zi de tratament a fost uşoară, în comparaţie cu prima. S-a relaxat, a intrat în discuţii cu asistentele, cu toată lumea, aveam jucării la noi, tablete, telefoane, să avem ce face, atunci când aşteptăm la tratament, căci se aglomerează şi se stă la coadă şi între inhalaţii şi aerosoli trebuie să faci pauză 30 minute, însă tratamnetul durează în total 100 min, depinde cât de aglomerat este. Am prins zile în care plecase cei cu bilete şi era foarte liber, aşteptam să se facă 30 minute pauză între inhalaţii şi aerosoli. 

magnetoterapie

solux

aerosoli

        Dimineaţa mergeam la tratament, la prânz acasă, căci era caniculă, iar seara plimbare de voie, căci e păcat să stai locului. În două zile am mers mult pe jos, cu copil cu tot, s-a mai plâns că o dor picioarele, că o bat sandalele, de foame, de sete, însă în mare era fericită. Erau locuri noi, frumoase, aşa cum ne-am dori şi la Focşani, o pădure seculară -parc, răcoroasă, umbroasă şi amenajată. Alei pavate, bănci şi felinare cât vezi cu ochii, iar aerul de milioane. Mergi mult, urci mult, dar merită tot efortul, drumul până acolo face toţi banii, pune toţi muşchii în mişcare. 

        Staţiunea e micuţă şi liniştită, construcţiile se completează una pe alta, sunt şi ruine destule, dar şi recondiţionate. Nu poţi să-i împaci pe toţi, însă frumos a fost odată, iar aceasta deşi ştirbită, îşi are încă farmecul ei. 

Mănăstirea Dintr-un lemn; fotograf: Daria

       La o săptămână au venit şi bunicii. Noroc cu ei la întoarcere pe tren, am stat şi pe locurile lor, iar ei s-au plimbat peste tot unde mai erau locuri libere. Drumul a fost mai uşor un pic, căci am plecat dimineaţa, nu am avut timp de caniculă, Daria a dormit două ore de oboseală, iar în trenul spre Focşani am gasit prize şi am avut internet, deci o clipă de respiro. Am mai cumpărat de la vânzătorii ambulanţi nişte pixuri cu sclipici, nu că nu aveam cu ce scrie, însă ceva nou, ceva mai mult de explorat. În Focşani am ajuns la 24 de grade, vânt şi chiar o ploaie trecătoare, după ce zece zile am stat în 35-37C. 

        Cum a fost?! A fost magic! Nu a fost o vacanţă de lux, însă am avut de toate şi tratament, şi plimbări şi odihnă. Balneoterapia este ceva nou pentru noi, însă sperăm să repetăm experienţa plăcută cât de curând posibil. Daria s-a desprins destul de greu, mai că nu voia să plece deloc, desigur că îşi doreşte o casă şi aici, după ce vara trecută se îndrăgostise iremediabil de Eforie. Abia aşteaptă să revină în aceste locuri mirifice.

Miezul verii

                 S-a scurs jumătate din vacanţa de vară, nici prea repede, dar nici prea uşor. Luni aflu nota de la titularizare, marţi mergem în concediu la Băile  Govora , iar copilul e răcit, săptămâna trecută am şi văruit prin casă, deci să vină vacanţa adevărată.  Evenimentele curg unul peste altul, din abundenţă, nu avem timp de plictiseală. 

               Pentru prima titularizarea din viaţa mea, a decurs ca un examen clasic, Înveţi una şi îţi pică cealaltă. Nu pot spune că a fost greu, căci a fost Eminescu şi romantismul creaţiei sale. Eu îl ador pe Eminescu, însă singura mea scuză este că am recitit doar proza, fiind perfect convinsă că eseul va fi pe această temă. Nici măcar nu am răsfoit genul liric, nici dramatic, în consecinţă, am scris din amintiri din anii de studenţie, mai mult am fabulat, fără citate, versuri sau elemente de teorie literară. Nota va fi după merit, nu am aşteptari mari. De ce nu am plecat? Am scris 8 pagini totuşi, cu litere mari ce-i drept, însă pentru primul examen, am zis să mă prezint şi să-i fac faţă timpului şi dacă tot am stat, am zis să şi scriu.Văd eu mâine cât de rea sau bună a fost alegerea mea.

              Marţi seara a căzut tavanul din sufragerie. Avea o fisură mică şi am vrut să o reparăm şi s-a întâmplat inevitabilul, ne-am pus un tavan fals, ca să nu mai stăm vreo două săptămâni cu haunele în saci şi casa vraişte. Miercuri aveam examenul vieţii. După el am mucit prin casă, deci era inevitabil să stau la exament, dacă voiam să mai i-au o pauză de la muncă. Şi aşa am făcut reparaţii generale în sufragerie: tavan fals, văruit, aranjat, spalat şi toate cele.

                 Luni noaptea a început a tuşi copilul. Marţi noaptea episodul de tuse seacă de la miezul nopţii se repetă. Miercuri examen, noaptea tuse şi dimineaţa. Joi o ducem la doctor, pentru că am constatat că are gâtul roşu. Dna dr. ne dă vestea că are amigdalită.Oare cât timp a recut de la ultima răceală? Nu mai contează...Nu începusem nici reparaţiile şi nici nu mâncase îngheţată. Luni dimineaţa am mers într-un parc răcoros, căci era caniculă, s-a jucat cu o fetiţă, care a strănutat peste faţa ei. Seara a plouat, deci nu am ieşit. În concluzie, am ajuns să analizăm orice pas orice mişcare, ca să găsim motivul, însă în zadar. 

               După trei zile de tratament uşor (naturist): sirop, spray de gat, pastile de supt, tusea de la miezul nopţii nu a dispărut. Nu s-a schimbat nimic, dar nici nu s-a complicat, căci avem antibioticul cumpărat. Oricum concediul în sine este un tratament profilactic pentru ea, deci nu îmi fac griji în plus. Dacă mergeam la mare, eram stresată mai mult. 

                 Mă stresează alte gânduri, răcelile la cât de dese au fost anul acesta, au început să mă lase rece, nu mă mai pot surprinde cu nimic. Mâ gândesc ce durere de cap mă va lua mâine când voi vedea nota de 3 sau 4, deşi puteam să aleg să stau acasă liniştită, mâ gândesc cum va rezista o zi întreagă pe tren până în staţiune şi tot aşa. Mă mai stresează faptul că atunci când am planificat concediul nu am luat în calcul şi data de repartizare a posturilor, dacă prin absurd aş luat peste 7. Eh! Mii de gânduri şi gânduleţe...

              Îmi doresc să plec în vacanţă şi să uit de toate, ca pe mai târziu să am puterea să trec peste toate grijile cotidiene.

Zile de vară

     Nu prea mai am timp şi pentru scris în ultima vreme. Nu pot să îmi adun gândurile la un loc, căci sunt multe lucruri împrăştiate în capul meu, la care mă gândesc zilnic şi le întorc pe toate feţele, întrebându-mă oare cum va fi şi nu mă pot concentra sau relaxa pentru a scrie ce am mai făcut noi în ultima vreme.

      Mergem în parc toată ziua,  de două ori pe zi chiar, dacă nu plouă, în ultima vreme ploaia ne vizitează o dată pe săptămână cel puţin, scurtă, dar intensă. Am uitat de răceli, de grădiniţă, tot ce ne înconjoară este multicolor, de la fructele de vară la rochiţe şi jucărioare. 

      Nu mă întreabă prea des de grădiniţă, îmi mai aminteşte doar că a fost obositor acolo, ea prindea numai activităţile, nu prea avea timp de joacă. De colegi nu duce dorul, se întâlnesc zilnic prin parc, avantajele unei grădiniţe de cartier. În rest, se joacă până la epuizare, sleită de puteri, de foame, de sete, se lasă greu convinsă să meargă acasă, dacă nu pleacă şi prietenele ei. 

     Ne planificăm concediul, eu am un examen la mijlocul lunii, va fi o vară incendiară şi sper că destul de fructuasă.

Ultima răceală

       S-au întâmplat multe evenimente în ultima vreme, însă nu am apucat să scriu despre niciuna. S-a încălzit afară mult, şi încercăm să divizăm timpul în multe particule, ca să multumim în primul rând copilul şi apoi pe cei din jurul nostru. 

      În primul rând nu mai merg la serviciu. După două luni în care ne-am chinuit cu toţii, am înţeles că nu se poate mai mult. Ne-am reluat tabieturile nostre zilnice şi totul a revenit la normal, ca şi cum nu s-a întâmplat niciodată. A fost frumos, scurt şi intens. Aveau nevoie de cineva care să îşi permită mai multe ore de lucru, iar eu abia de puteam 4 ore pe zi, aşa că am renunţat fără nici o remuşcare. În cateva clipe a aflat tot parcul că:  "mama mea nu mai are serviciu, stă tot timpul cu mine!". 

       Între timp a răcit rău, ca în februarie, gâtul roşu, bronşiolită, rinofaringită, febră, tuse din piept şi vomă şi diaree de la antibiotic. Tare îmi este frică că nici aşa nu-i trece şi trebuie să îi facem tratament injectabil. Ziua, ea  se simte bine, însă cum vine noaptea cum vine sfârşitul. A ratat şi concursul de dans de ieri de la Râmnicul Sărat, de era pe aici, mai mergeam noi cumva, însă aşa departe şi cu starea ei, nici nu poate fi vorba de participare sau deplasare. 

       Între timp i-am făcut un exudat din nas şi gat, căci îi curgea nasul şi un ochi, şi bineînţeles că i-a ieşit pozitiv cu stafilococ auriu. La grădiniţă la ea e totul comun, se bea şi dintr-un pahar de unică folosinţă, copii vin răciţi fără nici o jenă, deci când te loveşte cum ne-a lovit pe noi acum, greu îţi este să îţi dai seama din ce parte a venit. 

      Mâine este ziua copilului. Îmi doresc să se vindece, să poată respira şi odihni bine. Vreau să se termine grădiniţa şi răcelile şi să vină valul care aduce vacanţa, căldura şi joacă cât cuprinde. 

După 4 ani şi şase luni...

      S-a scurs timpul, au trecut ani, fiecare zi cu farmecul ei. după patru ani şi jumătate în care am stat zi de zi, oră de oră, una în preajma celeilalte, s-a întâmplat să mă angajez. Am rupt cordonul pentru patru ore în prima parte a zilei din toamnă, când am înscris-o la grădiniţă şi ne-a fost bine. Acum am mai prelungit programul pentru patru ore seara. Prima săptămână de muncă s-a scurs repede. Fără lacrimi, fără regrete de ambele părţi. A crescut, a înţeles, chiar dacă totul s-a petrecut repede, nu am planificat să mă angajez chiar înainte de sărbători, însă totul se întâmplă cu un scop anume. 

      Timp pentru noi două încă avem destul şi cred că anume acest aspect ne uşurează situaţia. În rest, Daria a fost mereu un copil înţelegător, mă aşteaptă seara până mă întorc de la muncă, nu poate adormi fără mine.Este bucuroasă pentru mine, iar eu mă bucur şi mai mult, mai ales că o văd pe ea împăcată cu ideea.

      Virozele luna aceasta s-au ţinut lanţ continuu. Nici o săptămână fără muci sau tuse şi parcă mai mulţi ca niciodată. Însă am continuat să o duc la grădiniţă, căci în mare parte nu este contagioasă, ci doar bolnăviciosă din cauza operaţiei de polipi, care am tot amânat-o. Şi uite aşa cu aerosoli sau cate un sirop, a mai trecut o săptămână la grădăniţă. Ea îşi doreşte să meargă mult, căci nu insistam să meargă neapărat săptămâna aceasta, însă s-a dovedit a fi o săptămână fructuoasă, ca şi cea viitoare, cand va fi "Şcoala altfel".

       Cum mă simt eu? Mă deconectez total, mă stresez şi mă gândesc la clipa în care o revăd. Fiecare revedere este plină de farmec, ne mărturisim sentimente de care nici nu bănuiam că zac în noi. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost acest moment la timpul legal (2 ani), acum mă simt pregătită, echilibrată, sigură, atât eu, cât şi ea. Patru ore se scurg repede, mai ales când o ştiu că stă bine, face ce vrea şi cum vrea, patru ore cu bunicii nu se compară cu nici un loc din lume. 

        S-a întâmplat şi s-a întâmplat frumos, perfect, minunat şi o despărţire din asta ne face să ne simţim mai puternice, mai iubitoare, mai răbdătoare.

      

Despre răceală cu dragoste

        Atunci când un lucru se perindă tot mai des în viaţa ta, fie bun sau mai puţin bun, înveţi să conveţuieşti cu el, să-i cauţi partea frumoasă, indiferent cât de hidos poate fi pe toate părţile. E viaţa ta, a copilul tău, a familiei tale, încerci să-l depăşeşti, chiar dacă uneori nu-i mai înţeleg rostul.

       Anul acesta a mers exact 4 zile la grădiniţă, răcită de două ori până acum, adică o răceală pe lună. Dacă în ianuarie a fost una uşoară, doar nişte mucozităţi, care au durat două săptămâni, în februarie s-a complicat treaba, dintr-o banală faringoamigdalită a dat-o în diverse: amigdalită, rinofaringită acută, bronşiolită şi gastroenterită. A mai fost răcită, dar parcă niciodată atât de rău. Şi anul trecut tot în februarie a avut tuse măgărească, de a tuşit într-o săptămână, cât pentru o viaţă întreagă. Când am fost la consultaţie la dna dr. era binişor, aşa sunt toate începuturile, ne-a prescris un tratament uşor şi am plecat încrezătoare acasă, aveam în faţă o săptămână plină. Luni seara am dus-o la dans, căci nu concepea să lipsească, şi era în mare parte bine:

1. Ospen sirop la 12 ore- 10 ml- 5-7 zile

2. biosept 1,5 lgţ la 12 ore 10-14 zile

3. nurofen 7 ml la 8 ore

4. linex

       Marţi febra persita, iar noaptea a dormit foarte rău şi foarte greu. Mucozităţile erau prea multe pentru un nas de om, chiar dacă nasul în curgea şi aveam posibilitatea să-l golim, nu se terminau niciodată. Amigdalitele au început să se umfle de îşi dădeau coate cu omuşorul. A început a tuşi sec de parcă i se rupea gâtul în două. Miercuri aveam bilete la "Gaşca Zurli", iar la Daria în ziua cu spectacolul s-au aliniat toate planete contra. A început de dimineaţă: mă doare burta, 3 scaune diarice într-o oră, mă doare capul, şi a vomă, febra la ea acasă. Ne îmbrăcam din timp pentru spectacol, ea nu concepea să nu meargă, noi nu ştiam cum să facem prima dată, să merge la spital sau la bal. A vomitat numai flegmă, am îmbrăcat-o, ne-am pus în poşetă şi haine de schimb şi biletul şi injecţii. I-am promis că ne ducem doar să-i vadă, stăm 5 minute şi plecăm la spital. Am intrat în toată forfota de la spectacol, a început şi nu am mai plecat, am stat până la capăt. A mai tuşit puţin, i-am suflat nasul o singură dată şi chiar s-a simţit mai bine după ce a vomitat. A fost un spectacol pe cinste. Nu am mai văzut atâţia copii la un loc de mult timp şi nici nu mai credeam că ajungem la spectacol cu toate simptomele Dariei, dar nici de spital nu-mi ardea, căci în această perioadă este arhiplin.  Când ne-am întors acasă, ne-am schimbat, bluziţa mea miroase frumos a parfum scump de firmă, însă pe mâini m-am spălat, dar în grabă, nu atât de bine, căci miroseau puternic a vomă, deh! aromă naturală de mamă...
      Aşteptam ziua de mâine,să o vadă dna dr. şi să schimbăm tratamentul căci era evident că actualul nu făcea faţă. Am mai rezistat încă o zi acasă, iar diaree, iar vomă, vineri ne-am dus la dr. Am trecut direct pe injecţii, ea era mai bine şi totuşi nu. A slabit 2 kg şi refuză să mănânce, nu are poftă şi nu poate să mănânce, pe lângă toate simptomele de răceală. Ea care ar fi mâncat şi un porc, a mâncat cu greu 5 cartofi prăjiţi, o fâşie de pizza şi o clătită, toată ziua,  i-am dat ce îi place mai mult numai să mănânce ceva. 

  

1. biosept 1.5 lgţ la 12 ore

2. salbutamol 1/4  seara şi dimineaţa 

3. ketotifen 1/4 seara şi dimineaţa -7 zile

4. Cefort şi Hidrocortizon  injectabil -3 zile

5. Aersoli pentru fluidificarea secreţiilor nazale: 1 ml Acc, 1ml flixotide, 2-3 ml ser- de 2 ori pe zi

       În rest, are chef de joacă, de prostioare, dar nu poate mânca, apoi dacă îţi spune că o doare capul sau burta te apucă toate gândurile. Febră nu mai face, mucozităţile mai curg doar după aerosoli, în rest colcăie în partea inferiară a nasului. Un siptom normal, în ideea în care la fibroscopie s-au depistat polipi de gradul 3, în ideea în care dintrun cerc, mai are o semilună pe unde mai poate respira. Dr. ne-a recomandat operaţie, pentru o respiraţie de calitate, care în timp poate da în diverse afceţiuni şi complicaţii şi poate toşi răceli tot mai rare.

     Aşteptăm ziua de luni, când terminăm tratamentul, sper din tot sufletul să înceapă să mănânce, diareea a dispărul, febra a dispărut, tusea la orice respiraţie e mai uşoară şi tot mai rară. Nu a mai făcut o baie calumea de mult, are toate aromele pe ea, deşi am încercat să o curăţăm cât mai bine. Nu aveam cum să-i facem baie la păr, care miroase profund a vomă, dar arată bine, părul ondulat arată minunat în orice moment al zilei. 

  

Calitatea timpului

      

şi îngerii visează

        Vremea trece, vremea vine, timpul este mereu cel care ne pune pe gânduri: ori prea rece, ori prea scurt, niciodatî îndeajuns. Ne-am dori să se dilate o ora în plus, un an mai mult, o clipa în plus faţă de ce-am trăit şi ce-am avut. Timpul trebuie să se scurgă, mai greu, mai repede, depinde de noi, însă evident că lucrurile noi fac ca timpul nostru să fie îndeajuns de mult, iar amintirile despre timpurile trecute, ne aduc aminte, cât de preţios este timpul pentru noi muritorii.

      S-au scurs 4 ani, 5 luni si  14 zile de când timpul nostru se ditală şi pot încăpea într-un timp atât de limitat, atâtea trăiri şi simţiri. A crescut atât de mult şi repede, de o privesc uneori şi nu-mi vine să cred că este fetiţa mea, că a crescut lângă mine. Mă priveşte încă dumnezeeşte, iar eu încă nu mi-am şlefuit caracterul de părinte, inocenţa ei îmi dă încă multe lecţii de viaţă..

        Iarna e pe ducă, răcelile la fel de dese, timpul însă a început a fi de calitate: pentru noi, pentru ea, pentru mine, pentru toţi. Mâine face o fibroscopie nazală pentru a-i uşura viaţa, sănătatea, respiraţia. În funcţie de ce ne va arăta imaginea, vom alege un tratament pentru o respiraţie de calitate, uşoară şi poate câteva răceli în minus. Luni, tati are un examen al vieţii să-i zicem aşa, cu sorţ sau fără, noi apreciem fiecare moment, loc, persoană întâlnit în viaţa noastră ca pe o lecţie de viaţă, fără de care timpul ar trece neobservat şi neinteresant. Miercuri i se va implini un vis de-al ei, Gaşca Zurli are spectacol în oraşul nostru, acel orăşel provincial în care nu se întâmplă nimic extraordinar, doar lucruri banal de simple sau nu. Duminică are primul concurs de dans. 

        O săptămână plină de evenimente, visuri mai mici, mai mari, însă cu aceeaşi intensitate şi dorinţă arzătoare de a se implini. În scurt timp vom analiza timpul nostru din altă perspectivă, mai bun decât la alţii sau poate pur şi simplu timpul nostru nu are grad de comparaţie, este unicat, personal şi fără limite, căci timpul însuşi înseamnă viaţă, iar viaţa este o comoară fără preţ.

     

In asteptarea lui tati am creat o felicitare...