A apărut o eroare în acest obiect gadget

marți, 29 noiembrie 2011

INTOLERANŢA LA PROTEINELE LAPTELUI DE VACĂ



 IPLV De unele lucruri afli pur şi simplu că există doar atunci când te loveşti de ele.
-   Cum s-a întâmplat să ni se întample chiar nouă?
-  Simplu: soarta şi materialul genetic cred.
    La o lună de la naştere m-am pricopsit cu o urticarie de toată frumuseţea pe corp. Am mai avut bubiţe, dar de data aceasta erau o mulţime şi cel mai mult mă necăjea faptul că abia nu mă durea şi pe mine nimic, învăţase şi Daria să pape "sisi" şi să nu mă doară sau să am vreun discomfort. Am chemat ambulanţa acasă în speranţa că poate se rezolva simplu, dar  erau   depăşiţi, m-au luat la spital, era o invazie prea mare de bube. La urgenţă e ca la urgenţă, te tratează rapid şi simplu, hidrocortizon şi nu alăptez 24 de ore, iar în 2 ore eram acasă, îi făceam formula Dariei.
     A fost o noapte ciudată, printre treziri, biberoane şi mâncărimi, vreau să zic, că nici măcar nu s-au albit bubele mele, nici vorbă să dispară. A doua zi ne-am prezentat, cu tot cu căţel şi purcel la dispensar. Eu la alergolog, singurul din judeţ, Daria la ortoped la control, şi dacă tot eram în zonă, şi la pediatră. Neânţelegerile mele cu dnul dr.  alergolog   sunt mai vechi, exact dinaintea zămislirii Dariei, el voia să-mi dea tratament cu antibiotice, eu îl refuzam, că voiam să fac bebe...Nu ştiu exact dacă a a vut timp să realizeze cine sunt, era şi bebe cu mine, doar o lună, plus bubele mele care zici că erau în floare, mi-a recomandat călduros alt set de analize şi să renunţ la alăptat pentru o vreme, aşa vreo 10 zile, cât timp i-au tratament. Cum am ieşit de pe uşă, aş fi aruncat acolo reţetele dacă era vreun coş de gunoi. Cred că am intrat la el cu ideea că poate îmi va spune ceva nou, dar cum o ţine tot cu antibiotice şi tratamente şi analize, zici că aveam cine ştie ce boală. Adevărul e, că nu era nici de neglijat, dar în cazul meu ţineam cu dinţii să alăptez cu orice preţ. Am continuat vizita la ortoped, apoi la pediatru. Acum o să subliniez ce a spus printre altele, dar atunci nu i-am dat nici o importanţă, habar nu aveam ce înseamnă IPLV.
     Ne-a întrebat ce mănâncă Daria, căci avea nişte pete roşii pe obrăjori...I-am explicat că i-am dat 24 de ore lapte praf, dar nu se va mai repeta, căci o alăptez, nu mă fac pe mine nişte bube. Ne-a mai pus un set de întrebări, dar cum noi eram concentraţi numai şi numai pe bubele mele, nu am mai dat importanţă comportamentului Dariei, dacă a vomat, ea oricum regurgita la aproape fiecare masă. Am plecat acasă liniştiţi, am reânceput să facem ce ştim mai bine, eu să alăptez, Daria să sugă "sisi", mami a făcut rost de o soluţie anti mâncărime, iar în câteva zile viaţa noastră intrase din nou pe un făgaş normal, uitasem de tot că acum câteva zile aveam ditamai mulţimea de bubiţe pe mine.
   Perioada care urmează să o povestesc va fi ca o terapie pentru mine, căci nici până în ziua de azi, după 6 luni, eu nu reusesc să merg la magazin să cumpăr lapte 3,5 % să îi fac branzică calcică, chiar dacă analizele au ieşit bune.
      
   
în încercarea de al trezi pe tati!
 La 7 luniţe ale Dariei, diversificarea era în floare, de o lună, doar legume, căci fructe nu voia cu desăvârşire. Era o dimineaţa perfectă de primăvară, am hotărât să-i dăm azi brânzică, am cumpărat lapte, am făcut de 2 ori branzică, căci la prima greşisem reţeta. Î-am băgat puţină brânză în pireul de legume, căci altfel nu mânca şi gata, bucuroşi că a mâncat tot. După 3 ore, timp în care am şi alăptat-o, a început copilul nostru să vomite în jet, o dată, am schimbat-o, s-a mai întâmplat şi cu pireu de 2 ori, a doua oară iar jet, iar am schimbat-o, deja ne luase cu călduri, ce să facem, până să pregătim să o schimbăm iar, a început a scoate un sunet ciudat, voia să vomite, da zici că se scremea să trăiască, să respire, zici că era un geamăt de o durere îngrozitoare, se movise toată, era palidă, eram terminaţi, am coborât la maşină plângând şi ţinând copilul în braţe. Nu ştiu cine o ţinea, eu sau Cristi, căci efectiv ţipam prin sensul de la teatru la tati să conducă mai repede, căci ne moare copilul în braţe, căci în drum spre spital mai făcuse două crize de urlet-screamăt plus movit...Doamne îmi venea efectiv să mor, eu oricum eram terminată, căci doar ţineam copilul în braţe şi o băteam pe spate şi mă rugam să poată respira, Cristi săracu, nu ştia la cine să se uite primul, căci îi era milă de amândouă.
    La spital parcă era şi Daria mai bine, chiar atunci i se terminase episodul. O lejeritate pe asistente, am plecat sus în secţie de pediatrie, o punea să o cântărească, scria în fişă, noi mai aveam un pic şi ne sărea inima din loc, şi lor le ardea de hârţoage. Ne-a internat, ne-a trimis într-un salon, nu ştiu cât timp a trecut, dar nu mult, noi eram în salon aşteptam dna dr. să termine cu foile, când i-a venit Dariei iar o criză de screamăt-ţipăt, dar de data asta scotea şi un lichid spumos galben. A ieşit Cristi pe hol şi a strigat odată:
-  Dna dr. salonul X,   a ieşit toată secţia pe hol, inclusiv doctoriţa de gardă, care ne liniştea la internare, că mai vomită copiii...Când s-a apropiat de Daria şi ea era toata movă şi îi curgea lichidul ăla galben din gură şi nu mai putea respira şi se lupta parcă să traiască, mi-a zmuls-o din braţe şi a zis că:
 - Da copilul ăsta vomită nu glumă!!!,  a strigat la asistente să vină la terapie, iar noi am rămas cu toată mulţimea pe hol şi ne uitam la doctoriţă cum fuge cu copilul nostru. Câteva secunde stăteam şi mă întrebam, oare am voie să merg acolo, oare nu, dar fără să ştiu răspunsul, m-am desprins de Cristi, de mami şi am luat-o la fugă după doctoriţă.
      
Terapia intensivă era doar un simplu salon, un incubator şi nişte chestii. Dariei imediat i-au făcut injecţii, au aspirat-o, i-au curăţat gâtul, nasul, i-au luat sânge pentru analize...Eu doar o ţineam, nici să plângă nu mai putea floricica, dar în scurt timp, avea branulă şi se juca cu firul de la perfuzie. Am făcut şi raze X, nu se putea fără, la care a intrat să o ţină şi Cristi şi mami, eu alăptez, nu am voie, oare cum fac mamele singure...Parcă parcă îşi mai revenise, era prima noapte petrecută în spital, după naştere. Urât e Doamne în spitalele din România, în special la pediatrie la Focşani. Şi cum e vorba aia, că copiii ţiganilor sunt foarte imuni şi nu se imbolnăvesc niciodată, fals, era secţia plină numai de ei. Dimineaţa aflăm cu stupoare diagnosticul: bronşiolită acută. Atunci am tăcut, dar acum dacă tot sunt la momentul adevărului, dacă dai un search pe google, vezi clar că bronşiolita de manifestă mai uşor, nici chiar aşa cu voma în jet şi aproape un şoc anafilactic. În fine bine că am scăpat de rău, am mers acasă cu tratament de răceală, injecţii: gentamicină, ampicilină, hidrocortizon. Mă doare inima când scriu aceste lucruri, dar mă bucuram că am scăpat, neştiind ce ne aşeaptă mai departe. Doamna dr. ne-a recomandat peste o săptămână să revenim la brânzică...zis şi făcut, am terminat injecţiile, iarăşi marţi, iarăşi brânzică, iarăşi după 3 ore voma în jet, după 2 seturi, eram imbrăcată şi în taxiu şi la spital. Slavă Domnului că a fost fără screamăt- geamăt, căci îmi smulgeam părul din cap, eram doar cu Ana acasă, dar ori cu ea, ori singură, nu e diferenţă, ei îi este mai tare frică decât mine. Aceeaşi doctoriţă, alt diagnostic, dar tot răceală, tot înjecţii, iar acasă, să-i tot dau brânzică când se face bine. Zici că eram o mămică sadomasochistă, îmi chinuiam copilul cu brânzica lor calcică, şi marţea după tratament, am zis, fără brânzică, să-i pun o fişie de unt în pireu, că aşa a zis dna dr. În 3 ore iar voma, iar taxiu, iar spital, alt doctor:
-  O uşoară indigestie, să-i dai brânzică!
-  Da, da!,  o să urmez sfatul cu sfinţenie...
      Nu ştiu cum se face că eu de prima dată când am ajuns la urgenţă am spus că i-am dat pentru prima dată brânzică, şi repetam mereu acelaşi lucru la fiecare vizită, căci au fost multe, timp de o lună jumate, în fiecare săptămână. Dar medicii nu ascultă şi pacientul...cu părere de rău, sărăcuţa după atâta vomă cum să nu aibă şi gâtul roşu, şi nasul înfundat şi mucozităţi la plămâni, dacă ea voma şi pe nas şi pe gură şi ţipa ca din gură de şarpe de durere.
       Am stat şi am cugetat, oricum am renunţaţ de tot la ideea de brânzică, am tot cugetat şi uite că într-o zi mi-am amintit vorbele pediatrei de la vizita cu bubele mele şi am avut o revelaţie. Iar când am căutat pe net, am încremenit, fetiţa mea avea chiar această IPLV.
    Fără lactate nu am mai avut nici un episod de vomă, iar de răceală nici atât. Într-o după amiază frumoasă am mers la dna dr. pediatru şi i-am povestit păţaniile noastre cu amar. Am stat mult, ca la psiholog, dar ne-am vindecat puţin din rană şi am reparat greşeala, fără lactate până după un an. Nu e greu, ea e mică, nu cere mare sacrificiu, la un an şi o lună i-am făcut analize, au ieşit bune, dna dr. ne-a recomandat să încercăm să-i dăm brânzică, dar în subconştientul nostru este o setare blocată pe: fără lactate, mai ales brânzică! Şi să nu credeţi că Daria era prea mică şi nu ţine minte, a rămas cu o sensibilitate in alimentaţie, dacă nu îi plăcea ceva, imediat avea o stare de voma şi nu puteai să o forţezi sau să îi impui să mănânce ceva, nici chiar siropurile de răceală, i-am făcut doar înjecţii. Astfel i-am întârziat toate alimentele, a mâncat mult sân şi mâncare mai puţină. Abia la 11 luni copilul meu mânca un covrig, pufuleţi, iar măr, banane, mult mai târziu după un an. Atunci s-a simţit ea în stare, cred că uitase puţin din suferinţa prin care a trecut.
    Am tot amânat acest articol, până în momentul când chiar vom încerca lactatele, dar după cum văd că trece timpul, acel moment se îndepărtează de noi, sperăm să găsim puterea să trecem toţi 3 peste acest mare impas din viaţa floricicăi noastre.
    Alăptez şi sunt mândră că în ciuda faptului că laptele de vacă i-a adus atâta suferinţă în sufletul copilului meu, cel de mamă îi aduce alinare.
    Sfântul Nicolae de anul acesta am vrut să fie unul special, nu doar prin multe cadouri, ci şi cu mult lapte de văcuţă, aşa că mi-am luat inima în dinţi şi i-am dat Dariei brânzică. Am cumpărat de seara lăpticul cu pricina, 3,5%, a doua zi am fost singurele acasă, aşa că ne-am relaxat maxim şi am preparat brânzica, i-am dat doar o bobiţă din ea şi am aşteptat...Dacă am văzut că în 3 ore nu s-a întâmplat nimic, cum se întâmpla de obicei, atunci mi-a crescut inima în mine de bucurie, gândindu-mă cât sunt de curajoasă. Acum o luăm pas cu pas, branzică calcică făcută de mine în casă, apoi aş vrea să-i fac şi iaurt tot în casă, iar cu laptele mai avem timp.
    La multă sănătate şi multe lactate!

joi, 24 noiembrie 2011

TAL VALG BILATERAL

     După ce te confrunţi cu o problemă, încerci să o cunoşti din toate părţile, m-am informat şi străduit să aflu cât mai multe despre diagnosticul Dariei pus la naştere. Acum doi ani când am auzit pentru prima dată  expresia kinetoterapie  m-a dus cu gândul la cancer, habar nu aveam ce însemna de fapt, iar de picioruşe puse în ghip la nou-născuţi chiar nu mai auzisem până atunci, deci era ceva groaznic...
  o lună jumătate
                                                                  
      După ce am trăit un şoc în sala de naşteri în timpul operaţiei de cezariană, când doamna doctor anestezist a spus că bebe are o problemă la picioruşe, dar se rezolvă cu nişte ghipsuleţe, au mai urmat şi altele, la fel de grele pentru o familie tânără, dar foarte încrezătoare. La 10 zile ale lui bebe am mers la domnul doctor ortoped pediatru după cum ne fusese indicat încă din maternitate, pentru un consult de rutină, căci ne spusese clar încă din spital, masaj si atât. Doar că în nici 5 minute, ne-am trezit cu bebe la sala de ghips, îi modelau nişte cizmuliţe ghipsate, care sună atât de frumos, dar arată atât de groaznic.  Practic nu am avut timp să luăm o decizie, noi tineri şi nepricepuţi, doctorul ferm şi convins, am plecat acasă cu bebe imobilizat. Nu pot să exprim ce era în sufletul meu, plus că săracuţa avea şi piodermită, băiţa devenea şi mai incomodă, în aceeaşi zi i-am pus şi cercei, a plâns foarte mult în acea zi şi a fost foarte tristă. Nu se putea acomoda cu greutatea de pe picioare şi mai ales cu neputinţa de a le mişca sau îndoi, deşi cu timpul s-a învăţat de le ridica până sus. De atunci nu a mai dormit decât 2 ore legate noaptea, aşa cum doarme şi până astăzi, să fi fost ăsta motivul, să fi fost doar o concidenţă...   

o lună jumătate
                                          
     Îmi era greu să o ţin la alăptat, eu o lună am alăptat doar pe scaun, pentru că nu puteam sta pe o parte în pat, îmi era greu să o schimb, trebuia să am grijă cum îi ridic funduleţul, la baiţă nu mai vorbesc, practic a făcut mai multe bubiţe din lipsă de spălat calumea. A avut 3 rânduri de cizmuliţe ghipsate, ultima pereche i-am pus-o  după botez, plângea şi când i le punea, plângea şi când i le scotea, a fost un chin pentru toţi. 12 zile, 10 zile şi 7 zile a stat copilul meu imobilizat şi tratat printr-o metodă despre care aveam să aflu mai târziu că este veche de vreo 30 de ani şi astăzi nu se mai foloseşte ca medotă de tratament, e învechită, au apărut altele. Doamne...câtă suferinţă şi degeaba, căci la 4 luniţe ale Dariei lăbuţele ei stăteau tot strâmb, cu vârful spre exterior, aproape date peste cap, chiar dacă am continuat să-i fac masaj zilnic. Nu credeam că o să găsesc vreun răspuns, vreo rezolvare  la suferinţa copilului meu, aşa că am căutat, răsfoit, citit, până am descoperit noua metodă de tratament: kinetoterapia
                                                                  o lună jumătate
         La 5 luni jumate ale Dariei, am luat-o de la capăt, de data asta eram încrezătoare şi nici la doctor nu am mai fost, căci odată ce nu îmi inspira deloc încredere, iar dacă nu va rosti cuvântul magic: kineto, nu am de ce să merg la el. Am căutat pe net o clinică specializată din Focşani şi am încercat marea cu degetul, de azi eu îi alegeam tratamentul Dariei, şi desigur, doamna kinetoterapeut. Am făcut câteva şedinţe, care chiar mi-au dat un imbold de a crede în vindecare, şi nu numai, căci la 6 luni, Dăriuca stătea frumos în funduleţ şi zicea: ta-ta! Rezultatele nu am avut timp să le aştept, căci s-a întâmplat inevitabilul, la 7 luni a apărut intoleranţa la proteinele laptelui de vacă, altă poveste, aşa că am renunţat la kineto pentru o luna jumătate, până i-am dat de cap la noua problemă.
        La 9 luni am descoperit că şi kinetoterapia are farmecul ei, aşa că am mers la alt cabinet, unde am întâlnit o doamna mai drăguţă, care deşi avea şedinţele mai scurte şi mai scumpe, se purta mai tandru cu Daria, iar eu atât îmi doream, mai puţină suferinţă pentru puişorul meu. Şedinţele deveneau tot mai plăcute iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. De-a buşilea nu credeam că va merge normal vreodata, ţinea lăbuţele picioarelor ca la raţă, ziceai că sunt rupte, dar încet şi cu răbdare la 11 luni a mers frumos de-a buşilea, iar la 1 an şi o lună şi 6 zile, a mers superb în picioruşe. De aspectul lăbuţelor am şi uitat pe parcurs, dar s-au corectat , deşi sunt ferm convinsă că nu mergea copilul meu aşa bine şi frumos dacă nu o stimulam prin aceste şedinţe, care ţin să subliniez că le-am făcut din proprie iniţiativă şi cu părere de rău,  fără ca vreun medic din Focşani să recomande aşa ceva.
      Şedinţele de kineto le-am mai întrerup şi pentru a mai economisi nişte bani şi pentru a se mai relaxa şi Daria, iar dacă tal valgul era proeminent pe pirorul drept, deşi aveam bilateral, de la un timp  cu picioruşul  drept mergea perfect, iar pe stângul îl ducea rău. Aşa că iar trebuie să o luăm de la capăt, dar eu zic, că totuşi e mai bine. Încălţămintea trebuie să fie mai înaltă ca să sunţină glezna, iar tapla rigidă, nu i-am cumpărat nici încălţăminte scumpă, nici de firmă, la câteva ore petrecute afară, mai ales iarna aproape deloc, şi chiar câteva luni de  port nu se merită. Aşa că în fiecare sezon îi cumpăt încălţăminte nouă, iar la 2-3 luni o donez, altor copii mai mici şi mai amărâţi. Bine că măcar suntem aici în buricul târgului şi mergem la kineto ca la o aruncătură de băţ, dacă eram undeva la ţară, şi dădeai mai mult pe drum, decât pe şedinţă, tot nu era bine, aşa că tot răul spre bine, va avea picioare superbe atunci când va fi mare.
     Chiar dacă problema noastră nu s-a rezolvat de tot, timpul vindecă orice rană, Daria va fi mai mare, dacă nu va merge aşa, poate vom merge la un medic adevărat undeva mai departe, care oricum ne va recomanda kinetoterapie,  dar eu cred şi sper că totul va fi bine.
                                                                            10 luni


      Păcat doar că în Focşani nu găseşti un ortoped bun şi că trebuie să mergi sute de kilometri până să găseşti unul, adică la Bucureşti, sunt doar bucuroasă că i-am curmat din suferinţă şi că ne-am modelat şi ea ca şi copil şi noi ca şi familie armonic, iar orice suferinţă este o aporpiere mai mare, o apreciere şi o mulţumire mai multă. 
     Astăzi, sfătuiesc şi recomand mămicilor care au probleme cu puişorii lor, să facă ceea ce le spune sufletul, să se bazeze pe instinctul lor matern, să cerceteze şi să încerce tot ce cred ele de cuviiţă că le va face bine copiilor lor. Ador kinetoterapia şi aş vrea să mulţumesc celui ce a descoperit această metodă de a trata, această terapie, care este folosită în diverse boli şi afecţiuni, la diferite vârste şi care dă un rezultat foarte aproape de a fi sănătos. Dacă va fi mai plinuţă Daria am să o mai duc la şedinţe de kineto şi pentru melancolia clipelor trecute şi pentru armonia trupului.
    Din această experinţă a vieţii am înţeles că copilul meu este unul SPECIAL, de aici şi titlul blogului.

joi, 17 noiembrie 2011

JUCĂRIILE DARIEI

     Nu suntem nici putrezi de bogaţi, dar nici săraci lipiţi pământul, nici zgârciţi, dar nici prea darnici, îi cumpărăm Dariei cam o dată pe lună ceva nou, o jucărie în  jur de 10 ron. Dar cel mai scump este zâmbetul şi bucuria pe care o primim în schimb. Jucării mai scumpe îî luăm doar de sărbătorile de iarnă sau de ziua ei, în rest ceva mic şi frumos îi înveseleşte tot anul, lună de lună.
     Să nu omit faptul că Daria de joacă cu succes cu orice, când era mai mică se juca cu o aţă sau capac câte o oră, acum se joacă la fel de bine şi cu sticle, şi cu linguri de lemn, cutii, pungi, etc...adică orice.
                                                         Banii nu aduc fericirea, dar totuşi...
Cutiile de la scutece mai stau în casă vreo săptămână, pe post de jucării
Ţiii...

                                              Ana,  coşuleţul tău e mai potrivit pentru capul meu
Cred că nu e mărimea mea, dar cel puţin se asortează
O fată frumoasă arată bine în orice
     Cea mai scumpă jucărie am cumpărat-o anul trecut de Sfântul Nicolae, a costat 140 ron, era la reducere, de la un magazin specializat din mall, foarte inspirată alegerea, de la 4 luni, când se juca cu picioarele, până acum când mai cântă cu plăcere la pian. Întâmplarea face că am văzut la fete pe forum şi mă gândeam că nu are cum să nu găsesc şi eu, am căutat piesă cu piesă tot magazinul, şi uite că am avut noroc, am găsit-o.

     A două cea mai scumpă jucărie tot din acelaşi magazin am cumpărat-o, 79 ron, voiam să-i cumpăr ceve şi nu ştiam ce. La început mi s-a părut cea mai proastă alegere şi scumpă, dar cu timpul am observat că dintre toate jucăriile, cel mai mult se joacă Daria cu ea, un elefănţel cu, cuburi, cu forme şi culori diferite, foarte educativ.
        Celelalte jucării i le i-au de la un depozit din oraş, aşa că nu dau prea mult pe ele şi sunt mai mult nişte chinezării, dar îi umple şi timpul şi sufletul Dariei.
         După ce a apăsat pe toate tastele posibile la laptopul meu, ne-am hotărât să-i achiziţionăm şi ei unul, doar că de jucărie, fără alte chestii, vorbit, sau arătat, căci e încă mică, şi sigur îl strică până realizează ce se face la el, 10 ron atât.

       Unele jucării pur şi simplu mi-am dorit să le aibă, fiind din cele tradiţionale:
   
                                                                     Buburuza sunătoare
                                                                 Maimuţica George
                                                              Matrioşca Anna
                                                                    Xilofon
                                                                         Pisi
                                                          
      Pisicuta cântătoare e un cadou din Italia, care la bine şi la greu a liniştit-o pe Daria, mai ales când mergeam cu maşina şi drumul devenea plictisitor, iar cel mai mult a avut efect atunci când mergeam la şedinţele de kineto, iar Daria ţipa cât o ţinea guriţa, iar Pisi o liniştea mereu.

                                                                   Păpuşa Suzi
           Pentru că Daria nu a preferat deloc suzeta, toate păpuţile ei au luat numele de Suzi, o păpuşică textilă, colorată şi foarte flexibilă.
          Scăunelul de prinţesă l-a început a fost un loc de tortură, acum este foarte des probat şi întors pe toate părţile
Smartphon-ul este cea mai tare jucărie, dar e al tatei, eu doar îl împrumut...
        Postarea devine din ce in ce mai interesantă şi plină de emoţie, prima jucărie, cât de frumos se juca Daria pe păturică, cum stătea locului...

Primul 1 iunie...

joi, 3 noiembrie 2011

UN AN ŞI DOUĂ LUNI

                                                                         
            Doamne! Ce-a mai trecut timpul...şi parcă aş vrea să treacă mai repede să te văd mare, şi parcă aş vrea să treacă încet să stau mai mult timp cu tine acasă...
          Să recapitulăm, încă alăptez exclusiv, lapte am incercat HA si HN şi nici o placere, deci mai asteptăm...La mâncare pot să spun că nu credeam să zic asta vreodată, ţi-ai mai dat drumul la gusturi, nici prea-prea, dar nici deloc...Ciorbă cu pâine, dacă nu, eu ciorba, şi bebe pâinea în mâină, banană în mâina, măr în mâină, covrigi, pufuleti, grisine, deci chiar sunt mândră, şi mâncarea obişnuită, chiar şi gălbenuş de ou, la branzică încă nu am prins curaj...
         În legătură cu deplasaream nu exagerez, cred că e vorba de sute de kilometri prin casă, in special pe hol, din cameră în cameră, am obosit eu, dar Daria, trece cu uşurinţă deja toate pragurile, merge cu toată viteza la baie, iar cel mai des in dormitorul Anei, şi la bucatarie, când îi este dor să strig dupa ea.


                                                                5 minute din viaţa ta



     În timpul liber mai face prostii, iar in rest se plictiseşte sau dansează.
                                                          SUB SCAUNUL DE MASĂ

                                                    PRESUPUN CĂ NU-MI VINE BINE
                                                            DAR SE ASORTEAZĂ

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...