COVID 2.0 OMICRON

      Sâmbătă Cristi s-a trezit cu nasul înfundat și dureri în gât. Duminica și eu am resimțit simptomele unei alergii: te ustură in gât de-ți curg ochii. Am chemat ambulanța acasă pentru a ne testa acasă, fiind wekeend. Luni, 24 ianuarie, teste pozitive, eu și Cristi, Daria nu avea simptome, nu avea rost.

     Pentru că eu sunt vaccinată stau în carantină doar 7 zile, ei 10. Este mult mai ok acum. Ai energie, te speli, mănânci, nu tușești ca data trecută. Doar că nu este o simplă răceală, arată ca un fel de: laringită, rinofaringită, sinuzită, alergie la un loc.

     Am luat antivirale, pentru gât, nas, sinusuri și vitamine. În 7 zile a trecut așa cum a și venit. Omicron s-a mai domesticit, simptome multe, dar slabe, nu mai afectează plămânii, nu mai  tușești, nu mai stai lipsit de energie sau gust sau poftă de mâncare. Nu m-a ajutat nici vaccinul, am avut aceleași simptome ca și nevaccinații. Probabil că pentru că am o boala autoimună și imunitatea mea scade de la tratamentul antiiflamator. 

     Sper doar că data viitoare, când o fi, să fie mai bine de atât. 

2021~2022

  

   Un an bun. Toată lumea este bine, copilul nu a mai răcit, masca și dezinfectantul ne ajută, poate și pentru faptul că a mai crescut sau toate tratamentele de la Băile Govora pentru imunitate și-au făcut treaba în final.

      Copilul s-a înălțat, are mărimea 40 la pantofi și este cât mine, uneori mă simt chiar minionă. Din 11 aprilie 2021 este și domnișoară în toata regula. A fost admisă în clasa a V-a la cel mai prestigios Colegiul din oraș pe bază de examen. E minunată, suntem foarte mândri de ea. Avem un copil frumos, deștept și înțelept (zise bufnița despre puiul ei). 

      Eu anul acesta am luat gradul II, urmează gradul I, exact în anul în care va avea examenul de Evaluare Națională. Deci, peste 4 ani mai avem un hop educațional, apoi ne mai relaxăm din nou. 

       În septembrie m-am vaccinat anti covid. A fost foarte dureros câteva zile, apoi mi-am revenit, mă simt mai în siguranță acum, pentru că nu mai vreau să trec prin ce am trecut în martie 2021, poate mai ușor și fără sechele. Și acum după 9 luni, încă mai tușesc, fac niște crize se tuse, rare, dar groaznice.

     În vara aceasta am fost la Moldova pentru prima oară cu mașina, pentru a doua oară pentru ea. A fost minunat. Cu pandemia, care sper să dispară in viitorul apropiat, vor fi și alte vizite mai relaxante.

   El e mai bine, nu a rămas cu sechele, nici de la miocardită, nici de la covid. A primit un rang onorific, atunci când a fost sfințită biserica de la fosta parohie, pentru efortul depus, cât a fost paroh acolo. 

   Una peste alta, 2021 un an bun. Privim în urmă cu melancolie, înainte cu speranță și în sus cu recunoștință.

Numai bine!