A apărut o eroare în acest obiect gadget

DESPRE MINE

INTERVIU
Ce faci ca să îţi câştigi existenţa?
          De meserie profesoară, de funcţie preoteasă. Nu ştiu, nu cred că mi-am dorit eu să fiu, aşa mi-a fost dat. Specialitatea pe care am urmat-o în cadrul Facultăţii am ales-o banal. Voiam să fiu sigură că prind un loc cu bursă, iar acest lucru implica să optez pentru un oraş mai îndepărtat de graniţe şi o specialitate mai puţin căutată. Hai că la oraş am mai nimerit-o, pe când învăţam la seminar despre Scythia Minor, nici nu visam că o să ajung pe meleaguri dobrogene, însă la Facultate, zic eu, mă puteam gândi mai bine. Dar cum faptul este consumat deja, anii de studenţie o să fie o amintire pentru toată viaţa, iar eu o să vreau să excelez în acest domeniu sau să renunţ, doar timpul va putea decide pentru mine.
         Cu părere de rău mulţi studenţi astăzi sunt în situaţia în care am fost eu, absolvesc o altă facultate decât şi-ar dori. Motivele sunt diverse, însă un lucru este absolut sigur, indiferent de ce meserie practici după absolvire, anii studenţiei sunt unici şi nu vor fi uitaţi cu uşurinţă.
        Cum am devenit preoteasă? Să încep cu începutul îndepărtat. Acum mulţi ani pe când eram doar o puştoaică, pe când citeam  singurul ziar săptămânal pe care îl primeam acasă în acea vreme, am găsit o aşa numită reţetă pentru a putea visa ursitul. Nu era nici Sfântul Andrei, nu era nici o mare sărbătoare, aşa că am făcut ritualul care scria şi m-am culcat, în speranţa că am să visez alesul inimii. Nu mai ştiu exact ce trebuia să fac, era vorba ceva de a fi vineri şi de a rosti Tatăl Nostru. Se făcea dimineaţa deja, iar eu în subconştientul meu îmi ziceam că e dimineaţă iar eu nu am visat pe nimeni. iar în acel moment, în fracţiune de secundă mi s-a arătat un chip de băiat. Era stilul de tocilar cu ochelari, şaten şi cu puţină barbă. A doua zi am povestit fetelor la şcoală, iar verdictul lor m-a şocat puţin: va fi preot, că are barbă. În principiu eu detestam barba, căci naşul meu de botez, Dumnezeu să-l odihnească în pace, de când eram mică şi drăgălaşă îi plăcea mereu să mă pupe pe faţă, şi avea o bărbie mai aspră, iar mie nu-mi plăcea deloc, şi îmi ziceam în sinea mea, că nu o să iubesc bărbaţii cu barbă. Dar cum viaţa bate filmul, am uitat şi de înţepatul bărbii şi am acceptat să mă căsătoresc cu un preot aşa cum a fost în vis, un vis banal şi copilăresc, dar care a fost în final real.
     Cum am ales, cred că cu mintea în ultima instanţă. Căci inima mea bătea deja de ceva timp pentru el, iar eu m-am gândit în sinea mea, că toţi aceşti ani de studiu la teologie, nu cred că au fost în zadar, au şi ei scopul lor. Seminar Teologic 3 ani + Facultate Teologie 4 ani + Master Teologie 2 ani de studii teologice nu aveam cum să nu-i încununez cu o căsătorie cu o persoană mai mult decât credicioasă, ani care s-au dovedit a fi atât de necesari în viaţa şi activitatea mea religioasă . 
 Pe cine iubeşti?
       Sunt o fire mai mult tradiţionalistă, iubesc lucrurile simple, dar care au un impact emoţional adânc. Ţin la amintiri şi la cele mai frumoase momente din viaţa mea, mai mult decât la cea mai scumpă haină, mai mult decât la cea mai gustoasă mâncare delicioasă aburind. Amintirile îmi hrănesc sufletul şi îmi aduc aminte de cei dragi.
- Cum m-am îndrăgostit?
- Nici eu nu am habar, eram  în cel mai romantic oraş din România,  anul 4, semestrul 2, mă pregăteam de licenţă, cui îi ardea de dragoste. În sinea mea mă gândeam că dacă 4 ani nu s-a ivit nici o ocazie, te pomeneşti, că acum în ultimul an vine făt-frumos pe cal alb. Dar cum dragostea este ceva necondiţionat, nu te întreabă, nu te aşteaptă, doar îţi seamănă în suflet acel grăunte, care încolţeşte şi dă roade cât timpul trece, uite că mi-a sunat şi mie ceasul inimii.  Eu cred că dragostea este veşnică, noi plecăm, dar ea rămâne prin faptele şi amintirea noastră şi nu în ultimul rând prin urmaşii noştri. Este o binecuvântare să iubeşti şi să fii iubit, nu toţi oamenii au acest privilegiu şi noroc de a întâlni persoana potrivită. eu sunt o norocoasă!
       Pot să spun că eram o firea foarte credincioasă, acum mi-am cam ştirbit din statut... însă dacă îmi doream ceva, aveam răbdare şi credinţă să cred că voi primi, căci meritam din plin.
      Anul 4 a fost anul pelerinajelor, atât m-am rugat la Dumnezeu să întâlnesc şi eu pe cineva, dar să facă cum e voia lui...Am fost la Cuvioasa Parascheva la Iaşi,  la Sfântul Dumitru la Bucureşti, la mănăstirea Celic-Dere am fost pentru că acolo mi-am scris lucrarea de licenţă, deci numai toţi Sfinţii ăştia au ştiut cât m-am rugat să întâlnesc persoana potrivită aşa ca pentru sufleţelul meu.
      Pare atât de simplu, dar aşa şi este, te rogi şi primeşti. Iubeşti şi eşti iubită pur şi simplu.

Ai destui bani?
    "Banii...nu aduc fericirea, dar o întreţin!" Destui nu vor fi niciodată, însă pentru noi sunt atât cât avem nevoie. Uneori trebuie să ştii cât ţie de lungă plapuma, să nu te întinzi prea mult. Eu cred că oamenii săraci, adică bugetari ca noi, pun seara capul pe pernă mai liniştiţi decât cei cu averi.

Ce vârstă ai?

    Mă  simt copil încă, adolescent întârziat,  poate şi din cauza că nu ne-am desprins de părinţi încă, poate şi din cauza că persoanele cu, care intru în contact cel mai des sunt mai mici decât mine, poate aşa sunt cu adevărat, un copil în floarea vârstei. Însă cu timpul am înţeles, că atunci când creşti devii mai înţelept, vezi lumea din alt unghi, unul favorabil. E bine să şi îmbătrâneşti, însă copilul din noi e bine să nu moară niciodată.

 Care e visul tău din copilărie!

    În copilărie visam să devin jurnalist. Ştiu, majoritatea fetelor la acea vârstă fragedă oscilează a fi între: cântăreaţă, top model şi actriţă. Eu după ce am crescut mai măricică şi am trecut de aceste faze cu păpuşi şi prinţese, am realizat că îmi place să vorbesc bine şi să scriu frumos. Şi pot spune că eram în  tendinţe spre această lumea, acasă scriam o tentativă de  jurnal, iar după ce terminam temele, îmi puneam oglinda pe masă şi citeam programul tv în faţa oglinzii, iar când ne întorceam de la şcoală, care era la depărtare de 30 minute de casă, eu cu prietena şi colega mea ne luam interviuri, cu un pix în mână pe post de microfon, ne puneam întrebări şi dădeam răspunsuri la ceea ce urma să facem pe viitor.

      Anume în acele momente ne-am făcut jurăminte să devenim ceea ce ne dorim, ziariste. După ce am participat şi excelat la toate materiile şi pe la toate concursurile posibile, ne-am despărţit, urmând fiecare calea sa. Ea a lucrat la un ziar în Chişinău mai mult timp decât am lucrat eu în Constanţa, însă nici una din noi nu am urmat cursuri specializate, ea s-a axat pe studii în domeniul politicii, eu m-am specializat spre pedagogie. Deci nu ne-am omorât visul nostru din copilărie, dar nici nu l-am fructificat. Însă nu ştim ce ne rezervă viitorul.

Unde locuieşti?

      Locuiesc acasă. După ce stai ceva timp într-un loc îl numeşti automat acasă. Iar dacă te simţi ca acasă acolo este pur şi simplu minunat. Îmi amintesc că în primele săptămâni de studenţie când ne întreba cineva unde mergem, îi spuneam că mergem la cămin, abia după câteva săptămâni bune, răspundeam automat acasă, chiar dacă nu era nici pe aproape ca în sânul familie, acolo era casa noastră, acolo locuiam.
     Acasă la tine nu înseamnă să ai acte pe acea construcţie. Pentru generaţiile noastre pare aproape imposibil să avem un astfel de act, a devenit un vis, o dorinţă, dar acest lucru nu  poate sta în calea noastră de a avea un cămin.
      Personal am numit acasă mai multe locuri, iar după meseria pe care o are soţul meu, s-ar putea să mai numesc casă şi altele, însă în locul în care am fost mireasă, am adus pentru prima dată bebeluşul acasă, va fi mereu în sufletul meu acasă.
      Acasă e acolo unde e familia ta, iar cum familie e numeroasă şi împrăştiată, acasă e în multe locuri. Un singur loc rămâme acasă toată viaţa, satul natal, orice ai face, oriunde ai pleca,  casa părintească va rămâne mereu acasă.
      Încă un aspect al locului numit acasă este acela de a te simţi în largul tău, că eşti în locul potrivit, acel loc este acolo unde cineva te aşteaptă.

Care e cel mai important lucru pe care l-ai făcut până acum?
      Am devenit mamă. Viaţa în trei s-a dovedit a fi destul de plăcută! Dacă la început am dat dovadă de un dram de frică de a iubi şi de a o primi pe micuţa Daria în vieţile noastre, astăzi la un an după, nu ne mai putem imagina viaţa noastră fără ea. Un copil e un copil! Tot ce aveam eu impresia că ştiu, că aş presupune că aşa e, s-a dovedit a fi o ficţiune, doar un părinte poate şti ce e dragostea de copil... Poate nouă ni se mai încreţesc frunţile de la unele aspecte ale vieţii, pe când seninătatea cu care te priveşte Daria şi aşteaptă de la tine ceva, te face să uiţi şi să te distinzi în faţa unor probleme care la început par a fi de neclintit. Pentru mine cred că viaţa de părinte poate fi grea doar financiar, căci  restul vine de la sine, dragoste, sacrificii, nopţi nedormite, timp de joacă, mancare, jucării, jocuri...

 De ce îţi este cel mai frică?

     Mi-e frică de mai multe lucruri cum ar fi: întuneric, câinii fără stăpân, de moarte, de necunoscut, de ceea ce îmi poate rezerva ziua de mâine, de răutatea unor oameni. Însă eu nu-i dau nici o importanţă, căci trebuie să stăpâneşti hotarele ei, dacă de invadează, îşi distruge visele, speranţele, ţelurile tale de o viaţă.
      Un strop de frică, atât e necesar.

Care e cuvântul tău favorit?
    "Mulţumesc".

Când ai plâns ultima dată?
    Se spune că femeile plâng cel mai repede şi mai mult. Plânsul are şi el rostul lui, este o terapie, o descărcare a energiei  negative, şi după cum se spune că după plâns vine râs, atunci e de bine. Lacrimile pot fi vărsate pentru o cauză tristă sau nu, pot fi pentru un moment de bucurie. Bebeluşii plâng atunci când au nevoie de ceva, plânsul este forma lor de comunicare cu adulţii. Pentru mine plânsul este o stare de fi, am plâns din mai multe motive, plâng rar şi puţin, nu îmi place să am un asemena obicei, în cele mai multe cazuri mă strădui să nu plâng, căci mă doare capul după, dar când este inevitabil nu mă pot abţine.
    Ultima dată am plâns când am vorbit cu mama la telefon de revelion, uneori plâng când scriu dulcegării aici pe blog, lucruri care îmi provoacă amintiri, am plâns atunci când am devenit părinţi, atunci când ne-am căsătorit, iar părinţii mei nu au putut fi de faţă, când îi puneau şi scoteau ghipsuleţele Dariei la picioruşe, când a fost hirotonit Cristi, avem o seara pe lună în care plâng pur şi simplu câteva clipe în braţele lui.
    E omenesc să plângi...

Imaginează-ţi persoana ta peste 5 ani de acum

    În februarie facem 5 ani de când ne-am cunoscut. Iar timp de cinci anişori ne-am căsătorit, ne-am terminat studiile superioare, ne-am angajat, am devenit părinţi, s-au întâmplat atâtea lucruri, la care nici măcar nu încercam să visez şi pe care nu mi le puteam nici imagina cum ar putea fi.
    Ce-mi doresc pentru viitorii 5 ani, parcă n-aş avea nevoie de nimic, dar totuşi e mai greu să menţii ceea ce ai, decât să obţii ceva nou. Îmi doresc să fiu la fel caldă şi înţelegătoare atât pentru familia mea, cât şi pentru cei dragi mie. Probabil Daria va merge în clasa întâi, Cristi va fi la o parohie mai aproape de casă, iar eu voi munci în învăţământ sau în mass-media.

 La ce te gândeşti înainte să te culci?

    Mă rog, pentru mine şi pentru cei dragi. Mama ne spunea când eram mici că bunica îi punea în fiecare seara în genunchi, şi le spunea să repete după ea:
- " Doamne apără-ne de foc, apă şi uncrop! ", iar pe fete le punea să se mai roage să aibă o soacră bună.

Spune care e lucrul care te enervează cel mai mult

       "Promisiune dată, e datorie curată!"  iar dacă nu "Mai bine promite mai puţin şi faci mai multe!"

Ce te face să râzi?
     Îmi place să râd la glumele lui Cristi, chiar dacă uneori trebuie să-mi deseneze. Sunt unele momente hazlii din filme sau din viaţă, care ne amuză şi ne amintim de ele în hohote de râs. Însă eu cred că râdem puţin, ne amintim rar să deschidem gurile larg şi să râdem până la lacrimi. Decât deloc, mai bine mai puţin şi cu rost, un râs mai rar, este unul la intensitate maximă.

 Eşti fericită?
      Da. E greu să faci o femeie fericită, numai un bărbat ştie câte sacrificii implică acest lucru. Însă fericirea adusă în sufletul persoanei dragi se citeşte în priviri şi licăreşte, nu devine nici pală şi nici oarbă, este potrivită. Sunt mândră că am un cămin, am adus pe lume un copil iar scopul meu pe viitor este să împart fericirea mea cu cei dragi.

14 comentarii:

  1. Esti mortala :)...am zambit pe parcursul intregului interviu :), mi-au dat si lacrimile, ...esti de o sinceritate rara, esti exact asa cum mi te imaginam..totul are un rost, un loc si un adevar in ceea ce ai scris...mii de pupici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc iulia :* esti o draguta ca de obicei

      Ștergere
  2. frumos..sa fii fericita...

    RăspundețiȘtergere
  3. Lilia Gheorghilas14 ianuarie 2012, 22:45

    Foarte frumos..am plins mult ....nu degeaba ai visat sa devii jurnalista...si eu sunt o fire melancolica, emotiva..dar nu-mi ajunge vocabular sa redau in cuvinte asa cum o faci tu..suntem mindri de tine skumpa noastra..te iubim mult...

    RăspundețiȘtergere
  4. Tatiana Plamadeala14 ianuarie 2012, 22:47

    Mai lasat fara cuvinte...Avem multe in comun, mai ales cu microfonul si oglinda...in copilarie...da de ziarista si jurnalista nici numai zic...foarte frumos asterni cuvintele...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc :* sper ca macar copiii nostri sa-si urmeze visurile cu adevarat

      Ștergere
  5. Am citit, mi-a placut... Eu mai tin minte jurnalul tau pe care il tineai in banca ta:):)

    RăspundețiȘtergere
  6. super ...descopar o alta masha fata de cea de pe forum...a-si vrea sa pot scrie si eu asa cum scrii tu...dar din pacate...am fost si sunt atrasa de stiintele exacte...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult Anca, nu am mai scris demult, dar venirea Dariei in familia noastra mi-a adus din nou inspiratie,si stiintele exacte sunt necesare, Alex nu te va putea duce cu zaharelul, Daria s-ar putea sa reuseasca, caci eu nu prea iubesc matematica...

      Ștergere
  7. Interviul tau zici ca seamana cu binecunoscuta poezie a lui G.Vieru "Formular", sau I.Druta cu "Frunze de dor". Foarte placute raspunsuri si intelepte. Mi-e dor de tine Marioara, profunda si atenta mereu!
    Si mie imi place sa scriu, dar nimicurile din viata noastra acopera cu un val de nepatruns uneori acele visuri de care pomenesti in repetate randuri in textele tale. M-ai pus pe ganduri, si sincer, cred ca e cazul sa fac o schimbare. Iti multumesc ca te-am regasit! Stii cum se zice "Cand elevul e pregatit, apare si profesorul!" Tanea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bucur ca ai gasit determinarea pentru a face schimbarea...cu rabdarea si increderea din tine esti la un pas de a-ti indeplini visele mici dar atat de pline de viata...

      Ștergere

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...