S-a scurs timpul, au trecut ani, fiecare zi cu farmecul ei. după patru ani şi jumătate în care am stat zi de zi, oră de oră, una în preajma celeilalte, s-a întâmplat să mă angajez. Am rupt cordonul pentru patru ore în prima parte a zilei din toamnă, când am înscris-o la grădiniţă şi ne-a fost bine. Acum am mai prelungit programul pentru patru ore seara. Prima săptămână de muncă s-a scurs repede. Fără lacrimi, fără regrete de ambele părţi. A crescut, a înţeles, chiar dacă totul s-a petrecut repede, nu am planificat să mă angajez chiar înainte de sărbători, însă totul se întâmplă cu un scop anume.
Timp pentru noi două încă avem destul şi cred că anume acest aspect ne uşurează situaţia. În rest, Daria a fost mereu un copil înţelegător, mă aşteaptă seara până mă întorc de la muncă, nu poate adormi fără mine.Este bucuroasă pentru mine, iar eu mă bucur şi mai mult, mai ales că o văd pe ea împăcată cu ideea.
Virozele luna aceasta s-au ţinut lanţ continuu. Nici o săptămână fără muci sau tuse şi parcă mai mulţi ca niciodată. Însă am continuat să o duc la grădiniţă, căci în mare parte nu este contagioasă, ci doar bolnăviciosă din cauza operaţiei de polipi, care am tot amânat-o. Şi uite aşa cu aerosoli sau cate un sirop, a mai trecut o săptămână la grădăniţă. Ea îşi doreşte să meargă mult, căci nu insistam să meargă neapărat săptămâna aceasta, însă s-a dovedit a fi o săptămână fructuoasă, ca şi cea viitoare, cand va fi "Şcoala altfel".
Cum mă simt eu? Mă deconectez total, mă stresez şi mă gândesc la clipa în care o revăd. Fiecare revedere este plină de farmec, ne mărturisim sentimente de care nici nu bănuiam că zac în noi. Nu-mi pot imagina cum ar fi fost acest moment la timpul legal (2 ani), acum mă simt pregătită, echilibrată, sigură, atât eu, cât şi ea. Patru ore se scurg repede, mai ales când o ştiu că stă bine, face ce vrea şi cum vrea, patru ore cu bunicii nu se compară cu nici un loc din lume.
S-a întâmplat şi s-a întâmplat frumos, perfect, minunat şi o despărţire din asta ne face să ne simţim mai puternice, mai iubitoare, mai răbdătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu