Una peste alta aseară am mers la spital pentru a începe tratamentul injectabil. Şi dacă tot eram acolo şi am mai prins un medic pediatru am profitat de acest lucru. Ştiţi cum este atunci când mergi la un alt medic pentru second opinion, mai mult din disperare, şi nu la sfatul medicului curant. E! şi ca să vezi părerile erau împărţite, că odată ce a făcut stomatită nu se mai prescrie un alt antibiotic sirop, ci se trece direct pe injectabil. Hm, ce să mai zic şi eu ne-a dat schema de tratament şi am plecat la urgenţă să ne înţepăm. Şi ne-am ales cu ampicilină şi gentamicină 3 zile, vineri la control, ce angină pultacee o fi avut fata mea că nu se lasă dusă aşa uşor.
La urgenţă alt borş de peşte, o asistentă singurică, cam tinerică, că are de completat câteva formulare, că e cam mică pacienta, şi am stat şi am aşteptat. Bine că a nimeritt din prima vena, că de plâns nu aveam cum să scăpăm. Şi fetiţa nostră şi atunci când plânge este amabilă, mă ruga printre lacrimi să-i dau jos branula şi să mergem acasă. În zadar erau explicaţiile mele şi basmele despre fluturaşul de la mână care a băut apa cu seringa, nici nu voia să-l vadă în ochi. Tot mişmişul era că trebuia să rămânem internate, căci nu ştiu cine şi unde a dat o lege care nu mai permite tratamentul injectabil ambulatoriu. Dacă era ceva mai grav poate, dar cum ea avea doar gâtu roşu şi gingiile inflamate, nu puteam zace în spital pentru o injecţie la 12 ore.
Când am ajuns acasă de fiecare dată când privirea i se intersecta cu mâna începea să plângă de mama focului şi orice promisiune şi planuri i-aş fi depănat, nimic nu o alina, avea o ciudă pe mână şi voia să o elibereze cu orice preţ. Toată seara a stat cu mână în aer de zici că era ruptă nu cu branulă, am privit toate desenele preferate pe laptop şi am reuşit să adormim uşor. I-am pus un ciorap pe mână ca să nu aibă accidente pe timp de noapte, i-am făcut câteva găuri ca să nu traspite mânuţa, după ce m-am maimuţărit în toate felurile cu cealaltă pereche pe mâna mea, şi aşa a acceptat foarte greu, mai mult forţat. Şi-a sprijinit mâna pe gâtul meu şi i-am spus să doarmă liniştită, că am eu grijă de mânuţă. A dormit ca de obicei, s-a foit, s-a trezit la ora 3, nu a vrut nici apă, nici pipi, dar i-a luat o oră să adoarmă, iar mie două. Şi-a smuls şoseta de două ori, dar a văzut ea că nu se poate fără, s-a lăsat păgubaşă.
Dimineaţa o găseşte somnul căci dacă se trezeşte noapte de numără oile, e somnoroasă, s-a trezit instant când a venit asistenta. Am liniştit-o că doar îi dăm apă la fluturaş, da tot a plâns, deşi spunea chiar ea cu guriţa ei că nu o doare mâna. Apoi am bandajat-o căci nu o puteam lăsa singurică o clipă căci trăgea de toate alea, peste zi s-a mai relaxat, mai ales după ce am colorat, a uitat de toate durerile. O jenează faptul că este mâna dreaptă şi îi este cam greu să acţioneze cu stânga la orice mişcare, dar e singura mână cu venă bună, ştiu de când avea 7 luniţe şi i-am tot spart toate venele până i-am găsit capătul.
Guriţa este în refacere, gingiile se retrag uşor de pe dinţi, bubiţe destule încă, dar nu disperăm, evităm alimentele tari şi mari şi acide. Bea paharul de iaurţel cu banană cu paiul ca niciodată până la capăt şi mănâncă toate produsele ei preferate, chiar dacă riscăm să fie zilnic aceleaşi.
Aşteptăm ziua de vineri mai tare decât ziua de Moş Crăciun, de ea depinde sfârşitul acestui roşu în gât atât de devastator. Azi am făcut cumpărături, parcă mi-am mai revenit, sper ca viaţa nostră să reintre pe făgaşul ei normal cât de curând, se apropie Crăciunul şi vom avea un Crăciun la ţară, primul din viaţa ei pe uliţele satului românesc, cum au fost toate din copilăria mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu