...2026💫

     Anul acesta am avut multă activitate, exact așa cum e viața, cu bune și cu rele, vorba aceea: ce nu te doboară, te face mai puternic. Am trecut peste, dar nu am uitat, așa ceva nu poate fi uitat, dar am găsit puterea să trec peste: am făcut ablație cardiologică după un episod sever de Tahicardie Supraventriculară Paroxistă și tatăl meu nu mai este nici el printre noi, de anul acesta nu mai avem cui să le spunem părinți, suntem doar 4 frați.

    După decesul tatălui a fost un pic mai ușor psihologic, decât după cel al mamei, însă moartea este un subiect delicat, pentru oricine, la orice oră din zi. După ablație m-am simțit ciudat o perioadă, creierul meu nu a avut timp să proceseze ce i s-a întâmplat inimii mele. Informații pe internet nu găsești, decât despre procedură, ce se întâmplă după și cât durează recuperarea, nu se știe, este un mister. Cert este că încă mai obosesc, mă mai jenează locul, dar sunt bine, liniștită și sigură, că e totul bine. Inima mea m-a luat total prin surprindere, dar zic eu, am reacționat destul de matur, cu calm și foarte conștientă. 

   Copilul 😅 (are deja 15 ani), a trecut peste Evaluarea Națională și noi cu ea...cu niște emoții care privind în urmă, nu își au rostul. Dacă copilul e bun, muncitor, deștept, înțelept, emoția nu își are locul, dar inevitabil, a fost, a trecut...A luat cât i-a trebuit (9,42), nu am stat și cu emoția, că poate nu îi ajunge câteva sutimi,  putea să aleagă orice profil, a ales Filologia. Oricum această media nu oglindește cumulul de cunoștințe ale copilului, este doar un exercițiu plin de emoție, combinat cu multe  cunoștințe, dar nu toate, stres și capacitatea de a ajunge la cel mai bun liceu din oraș...mândria părinților. 

        La liceu e frumos, are colegi noi, ține legătura și cu cei vechi, timpul trece frumos.

    În luna octombrie am fost la Londra. Nu pot explica în cuvinte, de vis.

 Anul a fost roditor, greu, și-a lăsat amprenta atât în subconștient, cât și în sertarul cu amintiri pentru toată viața. Până în acest an, nu m-am gândit niciodată la moarte, tinerii nu trebuie să se gândească la moarte, ei au toată viața înainte. Eu nu sunt o fire pesimistă sau depresivă, însă anul acesta pentru prima dată am experimentat gândul că există posibilitatea să mor, pentru că, până mai ieri, mă credeam nemuritoare saul cel puțin mă vedeam nonagenară 😂. Dar, de acum, sunt mai conștientă, decât ieri, că fiecare clipă trebuie trăită, ca și cum ar fi ultima.