Prima vacanţă la mare

      

       

 

     















      
       Dorul este un sentiment nobil. Îi poţi duce dorul unei persoane dragi, unui loc de suflet sau pur şi simplu îţi este dor să vezi ceva ce reuşeşte să-ţi fure un surâs,să-ţi aprindă o sclipire în ochi, o mângâiere în suflet. Mi-a fost dor de ea...Am întâlnit-o târziu, aveam doar 19 ani, însă ne-am îndrăgostit la prima vedere, ea era albastră, nervoasă şi spumegândă  eu, uneori mai supărată decât ea, dar atunci când ni se întâlneau privirile, ea făcea ce ştia mai bine, iar eu mă regăseam în valurile care se spărgeau de mal.  
         Copila noastră e mai curioasă din fire, iar noi mereu încercăm să o pregătim emoţional înaintea unui eviniment, dându-i informaţii şi explicaţii multe. Însă ea este o visătoare din fire:
- Mami, la mare o să facem surf?! O să ne luăm câte o placă şi o să plutim pe valuri...
- Mami, noi mergem la mare, Marea Neagră,  nu la ocean...

        A întâlnit-o la nici patru ani ai ei, a fost şi la ea dragoste la prima atingere de val, zici că era din acelaşi tablou, atât de dezinvoltă, atât de caldă şi prietenoasă. Acum s-a văzut rodul tuturor filmelor cu şi despre sirene:

- Mami, dă din picioare ca o sirenă!Daria, nu e rece apa?

- Nu, e fierbinte!

       Culmea a fost când am observat că mulţi copii mai mici,  mai mari, erau certaţi de părinţi că nu vor să intre în apă, însă noi ne chinuiam să o scoatem din apă. Oare cui nu-i place să se bălăcească?! Dar unii copii pur şi simplu se movesc şi încep să le clănţăne dinţii în gură de la stat în apă, dar fii-mea nu are probleme din astea, la ea totul se rezuma la apă fierbinte şi valuri de surf.

       Constanţa s-a schimbat mult în patru ani, spre binele ei aş spune,  însă nu ştiu care este adevăratul motiv, dar am găsit o staţiune (Mamaia) mult mai pustie decât acum câtiva ani, pe atunci roia de turişti. Oare românii s-au emancipat şi pleacă şi prin alte colţuri de mări, sau poate marea nostră şi-a mai pierdut din farmec, mai e şi vara din acest an mai atipică, rece, ploioasă, etc.

telegondolă Mamaia

 Constanţa City Tour

în Mamaia

Pe faleză la Cazino

          Mi-a fost dor de pâinea dobrogeană, au un secret culinar, este pur şi simplu delicioasă, are un gust pe care îl uiţi cu greu, iar dacă treci prin Constanţa trebuie neapărat să mănânci şi o plăcintă dobrogeană, am încercat patru, însă spre surpinderea mea, doar una cumpărată din staţia Unirii (din centru) a fost aşa cum am şi visat, cele din staţiuni erau din păcate cocă crudă la mijloc.

        Atunci când ai la inimă un loc, nu-i vezi şi defectele, îl vezi aşa cum l-ai lăsat, cum l-ai visat. Centrul vechi era dezolant, se lucra pe suprafeţe mari la cabluri, ţevi, drumuri decopertate, praf şi pulbere, alături de clădirile lăsate în paragină formau o imagine de ansamblu, însă e bine că se lucrează, peste un timp nedeterminat va arăta bine.Ne-am simţit ca şi cum am fi atins pământul cu talpa...

          În centrul vechi pe faleză, vizavi de ruinele cazinoului de altădat'  se află Acvariu, peşti mai mici, mai mari, mai coloraţi sau nu, nu poţi să vii la mare şi să nu treci pe aici, fiecare colţişor  îşi are farmecul său.

 

Nemo şi Doris

        

       

      Staţiune (Eforie Nord) unde am ales noi să ne petrecem vacanţa m-a surpins plăcut. Liniştită, curată şi primitoare (supranumită şi staţiunea pentru familişti), de când am devenit mamă, evit din instinct locurile supraaglomerate. Apa Mării Negre ne-a surprins cu un albastru-turcuaz sclipitor, limpede şi calduţă, 22C.
      Timpul a ţinut cu noi, pentru că a plouat prin ţară,  au fost două zile mai inorat, cu valuri furtunoase şi mai puţin soare, dar nu a plouat şi aici. O săptămâna înainte am avut insomnii. Mă trezeam la 5.40,  şi nu mai puteam adormi, mă gândeam la timp, la staţiune, la mare... Însă după un drum de noapte cu trenul, am dormit ca mieluşeii cu toţii şi la prânz şi la ceas de seară insant, fără poveşti şoptite sau prea multe gânduri.Singurul tren direct ce duce la mare din partea de este al ţării merge doar noaptea. Trenurile în ultima vreme arăta bine, în comparaţie cu trenurile de pe timpul studenţiei noastre, preţul doar mai piperat, căci durata călătoriei este la fel de: "mergi de ţi se lungesc ochii pe geam şi parcă nu mai apuci să ajungi odată"...aproximativ saşe ore, care noaptea par a fi şi lungi şi late.

    Fetiţele aveau gratuit călătoria cu trenul, dar pentru că durează şi e şi noaptea le-am cumpărat bilet pentru copil, să aibă scăunelul lor şi să poată aţipi. Dariei i-a luat trei ore să adoarmă şi trei ore a dormit dusă, s-a trezit exact când oprea trenul în Constanţa. Iar când a adormit, a ocupat toate trei scaune, am stat şi noi mai pe colţuri, mai pe margini, deh! eram în stare să stau şi într-un picior, numai să ajung odată la mare, nu-mi ardea nici de somn, nici de mâncare.     

       Noi ne-am cazat la particular,  am vrut aragaz şi frigider, am gătit pentru fetiţe, pentru noi, nu am mâncat de pe plajă, nici de prin staţiune, ne-am dorit o vacanţă liniştită. Aici ciorbiţa de legume a avut un gust divin, când veneam de la plajă, am fi mâncat şi un porc, de foame ce aveam. Nu ne-am ars de soare, nici nu am avut de unde, de la 11 .00 până la 17.00m am gătit, am dormit, am lenevit, iar pentru Daria am folosit un ulei de plajă handmade. 
     A fost o vacanţă de neuitat...scurtă, dar atât de intensă.

Eforie Nord

  

verişoarele la mare

 

mica sirenă

micul prinţ

şi apa limpede

sfârşit de vacanţă