Poate toamna m-a inspira, poate vârsta, cert este că în ultima vreme lucrurile care ies de pe mâna mea sunt unele pe care nu le-am mai facut niciodata şi ies lucruri frumoase, gustoase, delicoase. Copila este şi ea în trend, nu se lasă mai prejos, este plină de energie şi dornică de lucruri noi.
Mă uit cum strânge cu putere şi dăruire creionul între degetele-i pufoase şi moi şi scrijeleşte pe foaia mare albă linii, forme, semne din toată inima ei. Iert a nu ştiu a câta oară giumbuşlucuri pe care le repetă iar şi iar, însă de fiecare dată îşi are poţiunea magică la ea, face puf-puf întotdeauna cu: "mă ierţi, nu am să mai fac niciodată!". Îmi vine să o mănânc nu alta când o aud, deşi mai devreme aş fi făcut multe lucruri necugetate, din inerţie. Eu îmi amintesc vag cum eram în copilărie. Fiind ultima am fost un copil răsfăţat. Dacă făceam vreo trăsnaie, plângeam, plângeam şi mă tot chinuiam să-mi prelungesc plânsul, până i se muia inima mamei să vină la mine să mă liniştească. Şi nu-mi doream decât să mă ţină în braţe să mă liniştesc, nu voiam iertare sau altceva, aveam nevoie doar de susţinere morală.
Nu se cheamă răsfăţ, ci dragoste, să-ţi ţii copilul în braţe atunci când plânge indiferent de motiv.
 |
| cornulet&compot |
 |
| bigudiuri |
 |
| baita |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu