Suntem vecini buni cu trei iezi, şi aici nu vorbesc metaforic. În toată cariera mea de fotograf amator mi-am zis că este greu să faci o poză dintr-un unghi favorabil unui copil, este mereu în mişcare, vorbeşte, gesticulează. Dapoi unui ied năzdrăvan ce poză poţi să-i faci, că aştia sar cât e ziua de lungă şi încă fără pauză. Provocarea vine în momentul în care vrei o poză cu ied şi copil cu tot... Daria pe cât de încântată se arăta la vederea lor, pe atât şi de speriată, cred că în sinea ei căuta inocenţa din ei, de care îi amintisem eu mai devreme. Îşi dorea să-i atingă, dar cum ăştia micii nu stăteau locului o clipită, i se părea că sunt răutatea întruchipată, şi se rătragea când veneau spre ea.
Este extrem de frumos atunci când poveştile prind viaţă. Îi văieta şi-i alina cu vorbele ei încrucişate, să nu le fie teamă de lup şi că mama lor este în apropiere, şi pentru Dumnezeu să nu mai plângă. Ce maşini străine, ce de jucării scumpe, viaţa la ţară poate fi cel mai frumos şi scump dar de la părinţi pentru copilul lor. Aici şi soarele încălzeşte mai cu foc şi cerul este mai albastru şi zâmbetul copilului tău poate fi mai lung, mai durabil, mai veşnic.
 |
| e tandră ca o căprioară |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu