S-a deschis oficial sezonul cald şi la ţară. Daria a descoperit maldărul de nisip care tronează încă în faţa casei care se află tot în construcţie, şi se luptă cu el câte vreo două ore pe zi. Azi i-a mai răsărit o idee fixă care este febleţea ei: puii mici. Şi de acum încolo o să ne facem abonament de vizită sau închiriem o pereche de puişori, căci are o sensibilitate aparte pentru ei. Dar până va fi posibil să-i creştem pe ai noştri mergem sa-i vizităm pe ai vecinilor, căci nu-mi place să chinui nici animalele şi nici păsările, dacă nu au condţii optime de trai la noi în curte.
Vorbele Dariei sunt încă dulci, vorbeşte atât de nostim, peltic şi îşi mozoleşte limba în gură până scoate o vorbă, căci uneori nici noi nu o mai înţelegem, d'apoi alţii. Dar în momentul de faţa acest aspect este ultima noastră grijă, căci copila noastră mai repetă şi alte "genuri de cuvinte", şi care culmea îi ies de minune, ca să vezi că şi bâlbâiala copilărească are puctele ei forte. Noi nu suntem o familie de vorbitori înrăiţi de jargon, argou sau cuvinte nepotrivite, însă mai avem unele cuvinte de legătură, care aparent par inofensive, dar din gura copilului nostru sună îngrozitor. Şi ea cum este isteaţă din fire ne manipulează prin propriile noastre cuvinte. Am încheiat un pact de a nu mai vorbi cuvinte nepotrivite gen "prostii" cu ea şi cu noi înşine, şi când ne mai scapă câte unul ne corectăm reciproc, ea pe noi şi noi pe ea. Ca să vezi că şi la vârsta noastră învăţăm să vorbim "curat" româneşte.
Şi uite aşa vara se apropie cu paşi repezi, eu nu îmi amintesc decât de zăpuşeala caniculară, însă fii-mea nu visează decât la bălăceala din piscină, fiecare cu ce-l doare. Într-o seară m-a fermecat, aşa cum îi este felul de altfel:
- Mama, îmbrăţişează-mă!, îmi zice ea cu vocea-i piţigăiată.
- Dar ce s-a întâmplat floricica mea?!, o întreb eu îngrijorată şi curioasă în acelaş timp.
- Nu vreau să pleci niciodată la serviciu!
- Iubita mea, dar mai avem destul timp de petrecut împreună, însă când vei dori tu să mergi la grădiniţă să te joci cu copiii şi cu doamna să faceţi lucruri haioase, abia atunci mami va merge şi la muncă...
- Mama, niciodată...
Am crezut de cuviinţă să o pregătim din timp pentru momentul când ea va merge la grădiniţă şi eu la muncă, însă fiecare încercare se transformă în coşmaruri pentru ea. Însă când va fi momentul potrivit vom simţi amândouă, însă pe moment nici eu nu ştiu cum ne este mai bine, împreună sau nu, căci o parte din mine vrea să plece, însă cealaltă jumătate nu poate încă.
 |
| puişorilor nu mai tremuraţi, că eu tremur singurică! |
 |
| visul oricărui copil |
 |
| pe toate visele mele că nu ghiciţi la ce mă gândesc! |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu