Ooaaauuuu!!! A trecut timpul...însă nu a trecut indiferent pe lângă noi, am luat şi am strâns la piept tot ce s-a putut palpa. La ţară timpul zboară altfel, în acelaşi timp cu albine, fluturi şi păsărele şi nu are răgaz sau limite, se scurge picătură cu picătură şi cu bune şi cu rele, însă mereu cu speranţa că mâine e o nouă zi.
Daria a crescut mult, nu-i vin niciodată hainele de la un sezon la altul, oricât m-aş strădui să i le iau mai măricele, nu pot să o fac să încapă în ele, arată foarte bine pentru vârsta ei, are şi cu cine semăna, numai rotunjiori în familiile noastre. Înţelege totul de la cuvintele drăgostoase până la cele certăreţe, dar iartă uşor şi îşi recunoaşte pe loc greşeala, iar la respectarea promisiunilor mai avem mult de lucru. Însă promisiunile noastre trebuie să fie literă de lege în faţa ei, şi pentru faptul că se supără că nu ne ţinem de cuvânt, şi drept exemplu viu pentru o următoare lecţie de reţinut. Cum deschide ochii de dimineaţă mă întreabă ce planuri avem pentru ziua respectivă, nu-i place să lase timpul să treacă indiferent pe lângă ea. Nu este agitată sau hiperactivă, ci doar spontană, îi place să facă lucruri ce-i trec prin minte sau i le propunem noi.
Şi-a găsit un nou hobby: puzzle. Cum deschide ochii şi până se culcă face numai puzzle, le ştie bine locurile şi le face mai repede decât noi la prima vedere, are exerciţiu. Pentru vârsta ei mânuieşte aceste piese mici şi multe destul de bine, şi cel mai mult îi admir răbdarea şi calmul de care dă dovadă, aici îl moşteneşte pe ta-su.
Repetă tot ce aude indiferent de domeniu iar noi am început să ne calculăm orice vorbuliţă, căci o vorbă nepotrivită înseamnă o greşeală de exprimare enormă pentru vocabularul ei încă în dezvoltare. În rest vorbeşte toată ziulica, îngână toate melodiile, desenele, reclamele şi uneori intuieşte singurică ce am vrea să-i comunicăm. Părul îi este încă piesa de rezistenţă, a mai crescut un pic, nu-i place să poarte nimic pe cap decât căciulă, fără clămiţe, elastice, codiţe, bentiţe sau altceva. Iar dacă o piepteni zici că a văzut lupul şi a tras o sperietură mare, de i s-a sculat părul în cap, cel mai bine o prinde necoafată, căci buclele îşi găsesc locul destul de natural şi aproape de perfecţiune.
Se joacă cât e ziua de mare, se inspiră din desenele ei animate, din discuţiile noastre şi ce-i mai trăsneşte ei prin cap, iar în capăşorul ei se învârt multe prostioare, de obicei ne cere şi nouă acordul sau ne cere să participăm, căci unde-s mulţi sporeşte şi joaca. Ne roagă atât de frumos cu vocea-i de răsfăţată, încât nu poţi să-i refuzi absolut nimic, însă când nu se poate, înţelege şi nu mai insistă, căci deseori simte plăcerea noastră de a oferi. Cel mai des îşi maschează răsfăţul cu un miorlăit de pisică, şi când miaună ea, când eu, şi ne mângâiem reciproc, până ne săturăm de făcut ca pisica. La ureche ne spunem des secrete şi cel mai des ne facem declaraţii de iubire, mai vorbim şi la telefon una cu alta, atunci când eu sunt închipuit plecată. De regulă vorbeşte şi singurică destul de des cu prietenii ei imaginari de nu-i mai tace gura aia mică şi dulce niciodată. Şi în somn se ceartă, mai dă cu stânga în cine nimereşte, iar dacă stai cumva pe carafta patului cum mai apuc şi eu să adorm, mă pot trezi în minutul următor ori pe jos, ori undeva pe noptieră. Cel mai des îl pocneşte pe ta-su, dar cum nu are mereu orientare în spaţiu, iar noi dormim în schimburi de loc, mai există şi riscul să o iau în jos. Adoarme tot ca un îngeraş, o poveste şi o mână părintească peste trupuşorul ei firav, preferabil de-a mamei, şi adoarme pe loc.
O admir când doarme, cum se joacă, câte poate observa şi explora. Timpul trece, însă cu spor, lasă în urma lui amintiri şi clipe de neuitat, iar fiinţe plăpânde ce suntem gustăm din el cu toată pofta, şi mereu visăm la o aromă nouă sau o reţetă mai complicată, căci ultima gură de aer al timpului a fost de neuitat.
 |
| jucării vii |
 |
| salcie, păpădii şi o floricică de fată |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu