Astăzi am fost la teatru de păpuşi pentru prima oară pentru Daria. Ştiind că avem o fetiţă foarte emotivă, care a rămas cu o sensibilitate la melodii date la maxim de la zilele ei de naştere, două la număr până acum, am pregătită din timp pentru cele e urmau să fie. Chiar dacă nu i-am cântat decât tradiţionalul "la multi ani" la maxim, când vine vorba de alte melodii intră în panică şi caută o portiţă de scăpare, căci îi este totuşi jenă să ţipe în gura mare să nu mai cânte, aşa cum ne face nouă prin casă.
După ce a promis că nu va plânge şi nu se va speria de ceea ce urma să vizioneze, am pornit spre şcoală, acolo unde voia să-şi întâlnească şi prietenii. Când am intrat în sala de clasă copiii cântau câteva cântecele până se mai făceau retuşuri şi aranjamente prin spate. Am luat loc pe câte un scăunel lângă mulţimea de copii, şi mai aplaudam din când în când atunci când era cazul. Cu mâna stângă mozolea fermoarul de la geacă şi cu dreapta mai bătea pe genunchi în momentul în care copiii băteau frumos din palme. În rest era toată băgată în scaun şi parcă îi citeam pe chip deja dezamăgirea, căci aşa zisul teatrul nu-i este deloc pe plac. După un sfert de oră în care stătea în scaun în disperare de cauză, în ciuda faptului că eu mai încercam să înviorez atmosfera, ea nu se lăsa inmuiată cu nici un fel de melodie, era imună la versuri sau linie melodică.
Însă când a început piesa de teatru parcă şi-a mai revenit, era mândră de ea, căci cunoştea povestea, care acum prinsese viaţă. A stat cu sufletul la gură până la capăt şi la final ne-a spus ca de obicei că a fost bine la teatru. Nu a fost cea mai spectaculoasă interpretare, însă pentru locul în care ne aflăm, a fost unul potrivit, nu putem avea pretenţii, căci nu stăm în buricul târgului.
 |
ursul păcălit de vulpe |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu