luni, 25 martie 2013

JUCĂRII DE VIITOR

    
       
          Mai mulţi cercetătorii au descoperit că, cu cât copiii fac mai multe puzzle-uri, cu atât par să fie mai buni la matematică. Pasiune pentru puzzle-uri dezvolta abilitatea copilului de a rezolva probleme, precum şi gândirea logica. Din punct de vedere fizic, ochiul îşi perfecţionează coordonarea cu mâna, iar creierul îşi dezvoltă abilităţile de gândire spatiala. Dariei îi reuşea pe când era încă un bebeluş  să se joace şi cu o aţă câteva ore, şi acum tragem de  un elastic câteva ore bune, până fac eu febră musculară. Moşteneşte răbdarea de la tatăl ei, şi are atât de multă încât îmi mai dă şi mie uneori sau cel puţin mă îndeamnă să am, căci tare bună mai este:
- Mami de ce eşti supărată pe mine?!, spune ea cu voce întrebătoare şi aproape uimită de reacţia mea, căci nu înţelege cum poate să-mi sară muştarul la toate afirmaţiile şi mai toate vorbele auzite în orice tonalitate.
         Evident că de-a lungul timpului am achizionat diferite tipuri de puzzle, poate şi pentru faptul că atunci când eram noi mici, nu am avut sau ne doream mult, sau poate este doar un motiv în plus pentru dezvoltarea abilităţilor copilei, căci nu am fost nici unul strălucit la matematică.
         Însă  cel mai mult mă bucură faptul că ea îşi doreşte acest lucru, stă minute în şir şi caută rezolvari, ne cere şi ajutorul desigur, dar răbdarea  de care dă dovadă, păleşte în faţa adultului din noi. Oare când am devenit atât de nerăbdătoare, uneori nu am răbdare să aştept nici la semafor. Pe lângă tipurile de puzzle de mai jos, are succes şi cel de ultimă generaţie, touch screen, cu personaje din desene animate, cu alfabet şi multe altele.
       Adevărul este că toată viaţă ne străduim se redevenim copii, iar copiii tind să viseze să devină adulţi, însă ei nu ştiu că noi oamenii mari îi invidiem.






   
    

4 comentarii:

  1. Oau, ce mare e puzzle-ul cu numere! Avem si noi unul exact la fel, dar e mult mai mic. :) Și pe cel cu Mickey îl avem, că și D. al nostru e fascinat de ele, însă trebuie să ne jucăm și noi cu el, altfel nu are răbdare să le facă singur. Sunteți binecuvântați cu o așa minune de fetiță! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim mult Alina pentru complimente, D. este un pic mai mic de cat Daria parca, rabdarea se invata cu timpul, iar ei sunt un exemplu viu in acest sens.
      Puzzle -ul cu numere e mare si colorat, dar tocmai am aflat ca este cancerigen. Nu am dat o avere pe el, insa nu ma indur, caci se joaca tare frumos cu el...

      Ștergere
  2. Materialul din care e făcut e cancerigen? Serios? Și D. le-a băgat în gură. Eu am fost relaxată că nu se rupe... Of, of! Nu mai știi ce să mai cumperi...

    RăspundețiȘtergere
  3. http://stirileprotv.ro/stiri/social/atentie-parinti-covorasele-puzzle-interzise-in-belgia-sunt-cancerigene.html
    Si eu la inceput ma stresam sa nu se rupa, insa dupa ce am aflat, parca ma bucur ca le intoarce si le stoarce, sa se rupa mai repede...

    RăspundețiȘtergere

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...