A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 10 februarie 2013

ÎN ŢINUTUL VÂNTURILOR, A CEŢII ŞI A ZĂPEZII

        "Veni, vidi, vici"! Am făcut o vizită scurtă în oraşul vânturilor şi a ceţii sau mai nou şi a zăpăzii, care este Focşani. Da, am fost în vizită la bunicii de la oraş ai Dariei, cum la noi totul este neobişnuit, noi stăm la ţară şi bunicii la oraş, este un nou stil de viaţă. Am învins nămăţii, căci în ultimile ierni când ninge pe la Focşani mai uită să se şi oprească. Zăpădă nu mai era decât pe marginea drumului, însă munţi întregi, de ziceai pe alocuri că mergi printre munţi şi dealuri, iar oraşul încă mustea de zăpadă pe trotuare şi parcuri. Ce mi-a atras atenţia au fost cele vreo 10 km de parazăpezi de pe drumul european 85, exact în locurile în care la primul viscol se rupe legătura cu pământul.
        Prin oraş zăpadă cât casa pe trotuare şi în parcuri, aveai impresia că suntem într-o staţiune montană, ne mai lipseau doar schiurile. Şi dacă stai şi te gândeşti la rece, cred că ultimile două ierni au epuizat toate fondurile primăriei numai cu dezăpezirea, aşa că anul acesta au lăsat-o mai moale, nu de alta, dar să le mai rămână bani şi pentru altele, aşa că şi primăria şi centrul oraşului erau înconjurate de maldăre de zăpadă adunată cei drept.
        Ger nu a fost, dar cele cinci grade cu plus care se chinuiau să încălzească atmosfera nu făceau faţă nici vântului şi nici ceţii matinale. Am ieşit totuţi de două ori în parc, însă mai mult cu strigături, căci Daria nu voia nici în ruptul capului să-şi ţină fularul la năsuc, iar Cristi nici nu voia să audă de plimbatre fără fular, căci totuşi era destul de rece. Mai cu fular şi mai mult fără el, am mers de ne-am dat prin toate alea care erau uscate sau le-am şters cu şerveţelele din dotare şi am plecat acasă fericiţi, fiecare în sinea lui amintindu-şi incidentul cu fular/fără fular, însă fără nici o schimbare în comportament, fiecare trăgea şi cu dinţii de alegerea lui.
       Nici la Mall la locul de joacă nu am putut să nu mergem, căci acesta a fost scopul vizitei, ne face capul calendar de vreo lună. La sfârşit a plâns că ea nu şi-a acumulat timpul de joacă şi mai încearcă să-i spui ceva, nimic nu o liniştea decât că mai rămânem un pic, a plâns cinci minute, apoi s-a luat cu altele şi a uitat. Iar când am intrat în casă nu a uitat să precizeze că i-a plăcut, ce strategii mai are fii-mea, de unde le mai scoate?!
      Tort a mâncat vreo trei zile la rând, i-a urat Anei de sănătate până s-a terminat şi ultima bucăţică de tort, apoi a început a pofti la cel din autoservirea ce se află la câţiva metri de noi. Ne-am reluat activitatea de a colora, pentru că terminasem tempera şi acuarelele achiziţionate de la magazinul din sat nu puteau fi înmuiate nici dacă stăteau toată noaptea în apă până la gât. S-a bucurat şi mai mult când am descărcat două aplicaţii pe telefonul cu android tot de colorat şi desenat şi îmi cerea necontenit să-i dau pe telefon să coloreze cu degetul.
       A intrat de vreo lună în perioada lui "de ce?!" Şi toată ziua îmi toacă capul cu de ce în sus şi-n jos, dar îi răspund de fiecare dată mai pe scurt, mai desfăşurat ce şi cum  stau lucrurile. Cel mai des mă întreabă:
- Ce encepe?!, adică ce desen animat va urma. Sau:
- Ăta ce e?!, acesta ce este la orice i se pare ei curios şi ar vrea să cunoască.
      Aceasta a fost singura vizită în care îi aminteam că la sfârşitul săptămânii ne întoarcem la casa noastră şi ea era tristă, ar fi vrut să mai rămână aici, chiar dacă acasă la ea trăieşte un vis, aici are persoane dragi cărora le simte lipsa acolo.
      A parcurs kilometri întregi prin apartament din cameră în cameră, însă neapărat se întorcea la părinţii ei, în special la mine, zici că încă ne leagă cordonul ombilical şi nu putem conveţui una fără alta. Accidentele "lacul lebedelor" s-au împuţinat sau chiar au dispărut de tot, s-a făcut mare ce să mai. Noaptea încă folosim scutec şi îşi bea încă lapticul din biberon şi nu ştie să bea apă cu paharul, dar avem timp destul. Mai are multe de învăţat, însă nu ne grăbim nicăieri, căci timpul este de partea noastră, suntem în creştere.


Piaţa Unirii Focşani




leagăn verde legănel



toboganul magic


Locul de joacă



ţiii!



eu sunt mic nu ştiu nimic!



zboară puiule, zboară!



găsiţi copilul în imagine



Măi tată măi!



cu mama îmi permit...

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...