DULCEAŢĂ AMĂRUIE

       



Codiţa de mure



        Ce ni s-a putut întâmpla groaznic în ultima vreme?! Slavă Domnului că totuşi au fost lucruri care au avut un  deznodămând favorabil nouă.

        De când ne-am mutat la casă nouă, am avut câteva evenimente, cea mai tragică să-i zic aşa a fost atunci când a căzut Daria cu fruntea pe muchia scărilor şi a făcut cel mai mare şi primul cucui din viaţa ei, însă am avut mare noroc, căci acum nici semnul măcar nu se observă.

        Următorul eveniment a fost atunci când s-a încuiat Daria în dormitor. Pentru că ne-a dat prim cap că s-ar putea întâmpla aşa ceva, am pus bine cheile la bucătărie în dulap, acolo fiind singura uşă care nu are sistem de inchidere pe interior. Copilul şi-a găsit treabă pe lângă uşă până a dat de broască şi până a rotit încuietoarea în ce direcţie i-a dorit inimioara fără nici o teamă. Eu eram pe la bucătărie, Cristi undeva prin casă şi evident ea era singură în dormitor. Când am realizat ce se întâmplase am intrat puţin în panică, însă eram mult mai relaxată faţă de incident, căci aveam rezolvarea cea mai simplă, cheile din bucătărie. Însă Daria a început a trage de uşă, a suci şi răsuci în toate direcţiile şi la un moment chiar a început a plânge, până ne-am dumirit noi care este cheia de la dormitor, căci erau câteva chei de încercat.

        Dacă nu am fi avut cheia acolo pusă bine nici nu vreau să mă gândesc ce cheltuieli neprevăzute se făceau din bugetul familiei şi câte frică şi lacrimi avea să îndure Daria până spărgeam uşa.

        Acum două zile eu am suferit un accident casnic să-i zic aşa sau am avut pur şi simplu ghinion. Şi cum majoritatea internauţilor scriu despre cum se prepară sau cum se combină sănătos mâncarea eu vă voi povesti cum se îneacă cu mâncare sănătoasă cu părere de rău.  Cu o zi înainte ne-a adus vecina noastră de aici câte ceva, printre care şi un borcan de dulceaţă de mure. Salivam de poftă încă din toamnă când printre discuţii vecina a amintit că a făcut şi dulceaţă de mure. Vai şi ce bine arăta şi ce gustoasă mai era  de am mâncat în dimineaţa respectivă o felie, două, trei, o lingură şi dacă tot mai erau două felii rămase de pâine prăjită, le-am împărţit frăţeşte cu Cristi, una el şi una eu. M-am gândit că ceaiul de echinacea şi dulceaţa de mure cu pâine intergrală prăjită va fi mai mult decât un mic dejun sănătos. Eu de când mă ştiu când ung pâinea cu gem, dulceaţă sau ce o mai fi, pun un strat consistent, căci îmi place mai mult dulceaţa cu pâine decât pâinea cu dulceaţă. Şi probabil că atunci când a băgat şi o lingură fără pâine în gură direct din borcan, nu am realizat că printre dulceaţă se strecurase şi o codiţă de mure şi când mestecam şi ultima îmbucătură am realizat că am înghiţiti ceva care tocmai mi s-a blocat în gât.

        Primul lucru care ne-a venit în cap în acel moment a fost unul greşit bineânţeles, să încercăm să o facem să coboare, poate-poate se lasă dusă de un pahat cu apă sau nişte pâine uscată rău. Dar spre norocul meu codiţa nu se lăsa dusă cu nimic, toate alunecau pe lângă ea şi ea se ţinea bine acolo. Am intrat în panică, am început a plânge, am început să am stări de vomă, însă nici dacă vomitam nu puteam scăpa de ea.

       Atunci mi-a dat prin cap să mă pun în pat şi să se uite Cristi cu lanterna în gâtul meu, cum îi mai facem şi Dariei autocontrolul atunci când dă semne de roşu în gât. Şi când şi-a aruncat privirea în gâtul meu, la capătul limbii şi începutul gâtului stătea înfiptă codiţa de mure în peretele gâtului, la un capăt avea codiţa cu frunze unde sălăşluise fructul, care se atingea de amigdale şi care mă făceau să-mi vină să vomit. Ca să vezi şi să nu crezi, eu mai aveam un pic şi îmi dădeam duhul de atâtea stări de vomă şi după ce a încercat şi Cristi să mai bage mâna prin gură însă fără succes, mă vedeam pe la urgenţă deja.

      Nici nu mai are rost să amintesc că era ora 9.00 şi afară aveam oameni la crăpat lemne şi trebuia să fac mâncare pentru prânz, căci nu aveam absolut deloc mâncare gătită şi că la ora 11.30 Cristi trebuia să plece la o înmormântare. M-a încurajat în disperare de cauze să încerc să bag eu degetul în gât şi să încerc să trag codiţa buclucaşă de acolo. Am încercat odată şi am dat iar în stare de vomă, însă am simţit că s-a mişcat de acolo, aşa că am mai încercat odată şi am scos-o. După ce o oră întreagă nu m-am oprit din plâns şi din stări de vomă la final mă durea gâtul mai rău decât dacă aş fi fost răcită. Am luat o pastiluţă de  tantum verde pe care o detest de altfel căci este super - extra mentolată, însă nu i-am simţiti nici măcar mirosul. Când s-a întors Cristi de la înmormântare s-a oprit la farmacie să-mi ia ceva pentru gât, şi farmacista i-a recomandat nişte tantum verde spray şi chiar glicerină cu nistatină, să nu se să infecteze totuşi locul în care a fost infiptă codiţa de mure.

      Am pus codiţa pe un şerveţel şi m-am tot uitat la ea toată ziua, ce chestie mică şi câtă suferinţă, se mai îneacă lumea mai rar cei drept, cu pâine, cu carne, cu mere, etc., eu recunosc că am fost un fenomen.  Nici eu nu am putut crede că mi s-ar putea întâmpla aşa ceva, însă una peste alta a fost o dulceaţă foarte delicioasă, aş mai mânca şi a altă dată, însă cu măsură şi grijă.