Pe Ana am cunoscut-o pe când avea doar 16 ani, ne-am plăcut din prima, de-a lungul timpului am avut foarte rar dispute, şi alea mai mult banale, căci între timp am învăţat să împărţim egal ce ne lega: fratele ei. Chiar dacă au trecut 6 ani de când ne cunoaştem pentru mine ea tot 16 are şi acum, căci este din fire copilăroasă şi sensibilă. În decursul celor 6 ani s-a schimbat în bine, şi-a desfăcut petalele ca o floare, ne-am duelat în kg, acum sper că suntem la egalitatea, şi-a pus dinţi, s-a operat (prietenii ştiu de ce), şi-a făcut prieteni noi, i-a păstrat pe cei mai buni.
Astăzi, dacă tot ne-am trezit pe la 6 şi ceva, ne-am zis că e musai să o sunăm printre primii ca să-şi valorifice şi Daria expresiile pline de lapte şi miere din vocabularul ei. După ce i-a zis la telefon:
- Encepe Osso! A muţi ai sătate! encepe Osso!, şi altele ce vedea că mergea la TV la ora aceea matinală aşteptăm ziua de mâine atunci când mergem să suflăm în lumânări, să aruncăm baloane şi desigur să mâncăm tort, toate aceste însumate sunt dorinţele Dariei pentru ziua Anei.
De luni s-a anunţat ger, este normal, căci indiferent că este totuşi iarnă, s-a anunţaţ acolo sus că mergem la oraş şi au dat frigul la maxim. Acum frigul ca frigul, dar să ajungem cu bine, că de întors când om mai putea. Însă neapărat trebuie să ne întoarcem, căci fără noi aici nu vine primăvara.
Şi dacă uneori mi se face dor de cineva şi nu este lângă mine, deschid laptopul şi caut prin poze, căci dacă aş avea atâţea bani câte poze fac, aş fi milionară în euro.
A MUŢI AI SĂTATE, ANNA!!!
|
acum 4 ani şi... |
|
nu puteam vorbi despre Ana, dacă nu aminteam de Geio... |
|
nu se putea să nu amintim şi de Dady Daea care este |
|
pupici |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu