A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, 10 ianuarie 2013

OAMENI ŞI LOCURI

         De când am început a scrie pe blog am avut câteva tentative de a scrie şi pe teme religioase, dar am amânat mereu până în momentul în care m-am simţit pregătită. Părerea mea personală este că fiecare om cel puţin o dată în viaţă are şansa de a se întâlni cu Dumnezeu, nu în sens direct, pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni (Era un pescar evlavios şi credincios tare într-o oarecare ţară îndepărtată, într-o zi barca sa a naufragiat şi au venit câteva corabii care se aflau în apropiere să-i salveze viaţa, însă el a refuzat ajutorul lor, spunând: "Pe mine Dumnezeu mă va ajuta!"... ). Însă oameni cu frică de Dumnezeu şi care toată viaţa lor îi slujesc Lui poţi avea şansa să întâlneşti mulţi şi unul mai deosebit ca altul.
           Cel mai mare regret este însă că ne amintim de acele persoane doar în momentele în care ele deja nu mai sunt printre noi, dar şi în ceasul al unsprezecelea nu este niciodată prea târziu. În viaţă nu ai ocazia să întâlneşti mulţi episcopi, poate unul sau doi, depinde prin ce cercuri te învârteşti. Eu am avut ocazia să cunosc trei, doi dintre ei din păcate şi-au îndeplinit misiunea lor pe acest pământ, iar unul este încă în plină ascensiune misionară.
           Zilele acestea  Înalt Preasfinţitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a trecut la cele veşnice. Batrâneţile cinstite nu sunt cele aduse de o viaţă lungă, nici nu le măsori după numărul anilor. Înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neântinată. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!
            L-am întâlnit pentru prima oară în anul 2008, mai exact 21 noiembrie,  chiar în ziua de hirotonie a  soţului meu, într-o parohie izolată şi îndepărtată din comuna Săruleşti, judeţul Buzău. Avea obiceiul să-şi facă timp în special pentru parohiile îndepărtate şi sărace şi nu numai.  La întoarcere pe ziua am observat cu stupoare prin ce locuri am ajuns şi pe ce drumuri am trecut. Satul arăta exact ca un sat autentic mocănesc, unde te uitai erau doar dealuri, mai mici, mai mari, iar casele erau împrăştiate pe ele. Văile serveau drept ecouri de comunicare între localnici, lipseau doar goarnele din peisaj. Biserica nouă se afla şi ea pe unul dintre dealuri, micuţă şi frumoasă, un preot tânăr şi mulţime multă. Drumul de acces era foarte rău, doar dealuri, pietre şi hăuri, până şi drumurile forestiere ar păli în faţa acestora. Totuşi am urcat, însă la coborâre ne-am rugat fiecare în sinea nostră ca viitoarea nostră parohie să dea Dumnezeu să fie la asfalt. Aşa a fost să fie, iar când avem tendinţe să ne mai plângem, ne amintim repede că alţi preoţi au o slujire mai fructuoasă pe meleaguri mai mioritice de cât ale noastre.
        Din spusele altora aflasem că este un ierarh exigent şi foarte autoritar, noi fiind învăţaţi să socializăm şi să comunicăm cu foştii episcopi, de la Seminar, de la Facultate, ne-am zis în sinea noastră că şi acesta este omul lui Dumnezeu şi nu ne-am înşelat. A vorbit foarte deschis şi profund despre noi în cea mai importantă zi din viaţa nostră şi de atunci s-au năruit toate presupusele păreri şi pucte de vedere ale altora.
           Va rămâne mereu în amintirea nostră aşa cum a şi fost, smerit (unde căile de acces erau greu accesibile a mers şi în carul cu boi), iubitor de naturaleţe (nu-i plăceau florile de plastic prin biserici ca  şi ornamente) şi râvnitor, echilibrat şi foarte viguros. Sărace sunt cuvintele mele însă amintirea va rămâne mereu vie. 
                                        Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...