ACUM DOI ANI... |
Ce este prietenia? Dacă prietenii mei mai vechi, mai noi, mai buni ar citi această postare, unii dintre ei ar râde pe sub mustăţi, căci pe unii dintre ei i-am dezamăgit sau pe alţii i-am dat uitării, şi-mi pare sincer rău, însă anul acesta mi-am propus să reânvii flacăra prietenii, căci cu timpul am simţit că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă.
Dar să revenim la gândurile pe care doresc să i le împărtăşesc bunei mele prietene. Cea mai importantă diferenţă dintre o tânără adolescentă şi o femeie matură este relaxarea, prin care înveţi să nu mai depinzi de părerea celor din jurul tău. Acum se încheagă majoritatea relaţiilor şi cunoştinţelor, care trebuie să mustească de multă afecţiune, de respect şi de fidelitate. Abia de acum eşti femeie, doar trebuie să înveţi asta. Aceasta e vârsta când apare primul rid şi cu toate astea la tine nu este cazul, eşti foarte fragedă şi plină de vitalitate, nici măcar băieţii morgănoşi şi iubirile platonice nu au lăsat urme decât în suflet tău plăpând.
În dragoste pot să-ţi spun că eu personal am avut noroc, ea vine când vrea ea şi ţine de noi să o facem să stea cât vrem noi. Şi atunci când vei continua cu încăpăţânare să tragi şi cu dinţii de un om pierdut în propria prostie cerşind dragoste, mă simt datoare să-ţi reamintesc că dragostea trebuie să fie un sentiment reciproc, "nu da mărgaritare porcilor". Nimic nu doare mai mult decât lucrul pe care l-ai înţeles prea târziu şi cel mai dureros este să înveţi din propriile greşeli, ideal ar fi să învăţăm din greşelile altora. Dar un şut în fund este un pas înainte şi tot ce nu te doboară, te face mai puternic, lacrima este distilarea sufletului...împacăţi inima şi crede-mă că ce-i al tău e pus de o parte, iar când va sosi clipa aceea, vei înţelege de ce acum nu a fost să fie, căci viitorul îţi rezervase o altfel de iubire potrivită sufletului tău.
Astăzi nu aş vrea să te fac să verşi vreo lacrimă, căci este o zi de bucurie, însă mi-aş dori să fie ziua în care vei găsi puterea să mergi mai departe cu speranţe şi vise. Nu-ţi doresc decât să-ţi găseşti liniştea interioară şi echilibrul emoţional, căci restul lucrurilor vin de la sine la timpul lor. Îţi urez tradiţionalul: "LA MULŢI ANI, DRAGA MEA!!!" şi să ai parte de zile bune şi frumoase la fel ca tine.
Astăzi nu aş vrea să te fac să verşi vreo lacrimă, căci este o zi de bucurie, însă mi-aş dori să fie ziua în care vei găsi puterea să mergi mai departe cu speranţe şi vise. Nu-ţi doresc decât să-ţi găseşti liniştea interioară şi echilibrul emoţional, căci restul lucrurilor vin de la sine la timpul lor. Îţi urez tradiţionalul: "LA MULŢI ANI, DRAGA MEA!!!" şi să ai parte de zile bune şi frumoase la fel ca tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu