SPECIALA: IARNA PE ULIŢELE MUNTENEŞTI

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

IARNA PE ULIŢELE MUNTENEŞTI

Iarna anului 2013 s-a dovedit a fi una autentică, cu zile geroase, dar şi însorite, fie ele şi însorite pe jumătate, căci deseori dinţii soarelui străluceau ca o dantură de aur. Zăpada căzută în decembrie încă nu s-a topit de tot, în zilele călduţe ieşim la bulgăreală şi săniuş, iar în zilele reci stăm la gura sobei. Zilele acestea se anunţă iar ninsori şi le aşteptăm cu drag să mai modelăm moşi de zăpadă şi toate cele enumerate mai sus cu riscul să facem în fiecare zi aceleaşi treburi. Şi nu avem loc de plictiseală, ci doar timp de tras sufletul şi acesta din urmă este limitat, căci avem destule treburi de oameni mari, de copii, de toate felurile.

Când nu ieşim pe afară vorbim, desenăm, colorăm, pictăm, scriem, mâzgâlim, privim, mâncăm, ne jucăm, dormim, mai şi stăm câteodată, ne pieptănăm, ne coafăm între noi, toate păpuşile la rând, bucătărim fiecare la bucătăriiile ei, însă Daria găteşte doar paste cu brânză şi biscuiţi, eu diversificat.

Cât despre coafat şi pieptănat treaba stă puţin altfel la noi. Toată lumea crede că părul creţ este o frumuseţe rară, probabil doar partea aia de oameni care nu are părul cârlionţaţ. Părul Dariei se piaptănă uşor, însă pentru că este încă destul de mic şi nu pot să il prind cumva şi ea nu suportă un elastic sau clamă în păr mai mult de 10 minute, deseori sau chiar în fiecare zi nu îi prin părul şi nu o pieptăm dacă nu îl prind, pentru că zici că a văzut lupul imediat ce am trecut peria prin el. Nu-i stă rău nici aşa, căci şuviţeţe stau una ca una ondulate perfect precum coada unui purceluş, uneori o mai iau razna, dar prin casă nu ne vede nimeni.

Daria pe zi ce trece învaţă cuvinte noi, le rosteşte, le mai poceşte, însă îi place la nebunie să înveţe lucruri noi şi să primească încurajări. A învăţaţ ce înseamnă să ai o prietenă, o îmbrăţişează atunci când o vede sau o salută din depărtare şi râde în hohote la aproape toate mişcările şi cuvintele spuse de prietena ei Denisa. "Pientena mea Deni!" spune ea bucuroasă de fiecare dată când o zăreşte şi ne cere insistent să o mai aducem pe la ea şi atunci când trece pe lângă casa ei ne spune că Denisa probabil doarme dacă nu este prin curte. Şi uneori o chem pe Denisa la noi doar pentru a o auzi pe Daria râzând, însă ele se şi joacă, şi râd, se amuză, mai învaţă lucruri şi jocuri noi, ea fiind mai mare, şi îşi duc dorul una alteia reciproc.

Este în continuare ataşată la gâtul mamei, întreabă insistent unde sunt dacă dispar din peisaj şi dacă îi spui că sunt plecată începe a plânge de-i sar hainele de pe ea. Mă expediază în casă doar atunci când se joacă în zăpadă, în rest adoarme frumos şi la prânz şi seara în braţele mele mămiceşti şi să nu fac cumva greşeală să stau cu spatele la ea, căci iar se pune pe plâns. Adoarme foarte frumos, niciodată nu am crezut că fetiţa mea va adormi atât de magic, căci eu am fost acel copil care nu dormea la prânz şi nici până în ziua de astăzi nu dorm decât foarte rar. Însă are şi ea un tabiet, neapărat trebuie să ţină mâna la sân sau la subraţ, şi dacă ar fi doar atât, însă are o plăcere să răsucească mâna ca într-o scorbură de zici că forează într-o mină după pietre preţioase. Eu nu pot adormi dacă nu stau pe burtă şi ea nu poate dacă nu ţine mâna în locul ei preferat, şi în nici cinci minute este deja dusă în lumea viselor.

Câteodată ne cere să o ducem în parc la copii şi la mall tot la locul de joacă, însă dacă îi explic că pentru astea trebuie să mergem la Focşani, ea ne dă de înţeles că preferă să stea la ea acasă neapărat. Casa parohială pentru ea a devenit conceptul de casa noastră, căci doar aici suntem mereu toţi trei, la Focşani mai mult fără tati, de aceea ea ne cere insistent să mergem la casa ei unde suntem toţi împreună. Însă ne spune că ar dori ca bunicii ei să vină acasă la ea, nu are dorinţe imposibile, de aceea i le îndeplinim atunci când este posibil.

De încăpăţânată este "încăpăţânată ca maică-sa" şi câtă ambiţie poate să aibă un copil de aproape doi ani jumătate!? Stă la marginea patului cu mânile încrucişate îşi încruntă sprâncenele şi spune printre dinţi:

- Mama, eu atuma nu seau fac nani! (Mama, eu acum nu vreau să dorm)

Hm! şi cu cât zel o spune. În restul timpului ne înţelegem din priviri, este totuşi un copil foarte înţelegător, însă uneori chiar se plictiseşte, însă la vârsta ei rutina este încă un bun exerciţiu de a învăţa lucruri. Dimineaţa cum se crapă de ziuă şi deschide ochii începe a spune pe un ton mieros în timp ce îmi mângâie faţa:

- Bună, mama mea!

Când pleacă tati la muncă mă întreabă insistent dacă tatăl ei se va mai întoarce la ea, în momentul în care îl vede ieşind pe uşă se simte abandonată. Eu o liniştesc de fiecare dată spunându-i că indiferent unde am pleca, mereu ne vom întoarce după ea, însă la noi nu e cazul, tatăl ei a plecat doar la serviciu. Iar cum vine acasă îi sare în gât şi-i spune mândră că s-a întors la ea, frământări de copil:

- Puiu, tu apoi a mine! (Tati, te-ai întors la mine)

Cine nu a sărit în pat atunci când a fost copil să ridice mâna, căci fii-mea sare cât pentru doi, pernele sunt mereu pe undeva prin pat de zici că a fost un uragan prin zonă. Afară plouă torenţial, însă aşteptăm cu nerăbdare şi zăpada.