Răsfoind unul din blogurile pe care le citesc cu drag am hotărât să răspund unor întrebări pe care le puneau doamnele preotese în unul dintre articole aici.
Am să vă spun o întâmplare cu tâlc la început pentru a intra mai uşor în temă. La admiterea la şcoala de cântăreţi sau Seminar Teologic Liceal cum i se spune mai nou în Republica Moldova vin candidaţi din toate colţurile ţării, doar fete, pentru că acolo corul sau strana este condusă exclusiv de femei, băieţii umează studiile Seminarului Teologic doar cu scopul de a-şi continua studiile Facultăţii de Teologie la diverse specializări şi în special pentru a le servi drept punte de trecere sau temelie în activitatea pastorală la care aspiră. Dar să revenim la fete, la admitere se selectează noianul de tinere dornice de studiu teologic prin probe la diferite materii din domeniu şi un interviu. Întrebările la interviu variază din cunoştinţele generale până la cele de morală, filozofie sau logică. Cea mai des folosită întrebare capcană era următoarea:
- Care e scopul alegerii acestui domeniu de studiu? Vrei să devii matuşcă?
Cuvântul "matuşcă" este împrumutat din limba rusă şi înseamnă "preoteasă" sau "soţia preotului". Întrebarea corectă ar fi sunat în felul următor:
- Vrei să fii dăscăliţă?, adică dascăl în traducere liberă din dialectul basarabean.
În Moldova este încă o mare "salată de varză" în ceea ce priveşte anumite cuvinte şi sensurile lor autentice faţă de întrebuinţarea lor în viaţa de zi cu zi. Pentru că în majoritatea cazurilor cuvântul "dăscăliţă" este asociat cu cel de "matuşcă", pentru că femeia care cântă la strană este şi soţia preotului, s-a ajuns la situaţia ca în popor să se spună despre şcoala de cântăreţi că este şcoala de preotese, vorba lui Ion Creangă : "Fabrica de popi...". De aceea întrebarea era una capcană, căci dacă nu ştiai unele noţiuni şi nu aveai puţină logică, dădeai de înţeles că ai venit aici ca să te măriţi mai uşor cu un viitor preot nu să faci muzică, chiar dacă la finalul studiilor se şi întâmpla acest lucru, din punct de vedere moral la admitere era puţin prea mult să faci asemenea afirmaţii.
Şi ideal ar fi ca preotesele să aibă studii teologice sau şi mai bine o trăire religioasă, fie căpătată de-a lungul anilor prin experienţa proprie sau chiar din fragedă pruncie implantată de părinţi, de bunici. Pentru a fi mereu cu un pas înaintea enoriaşilor, atunci când te întreabă o bătrânică sau şi o persoană tinerică despre tradiţii, obiceiuri sau îşi cer o povaţă să ştii să le răspunzi înţelept şi creştineşte. Studiile religioase ne ajută foarte mult să relaţionăm cu credincioşii, prin a le răspunde cu diferite povestioare cu tâlc în anumite situaţii tensionate sau de încercare şi nu numai. Cel mai greu este să lucrezi cu oameni, pentru că sunt diferiţi după vârstă, după concepţii, după cum i-a modelat viaţa şi soarta pe fiecare în parte. Oamenii ar trebuii să găsească în preotesele zilelor noastre nişte psihologi ai sufletelor, bătrâneţile nu denotă de fiecare dată înţelepciune, iar înţelepciunea de care dau dovadă doamnele preotese se datorează faptului că ele încearcă să trăiască autentic religios. Înţelepciunea se capătă prin munca cu tine însuţi, este un dar de la Dumnezeu pentru soţiile celor ce mijlocesc pentru tot poporul.
Astăzi este la fel de greu şi bine să fii preoteasă ca în timpurile străvechi, pentru că să fii soţia preotului păstor este o provocare căreia îi ţii piept cu toată măiestria ta. Este un statut care îşi conferă un loc aparte în societate, în viaţa satului şi efectele secundare ale unor fapte mai neortodoxe sunt mult mai devastatoare decât ar fi pentru un creştin de rând. De aceea înainte de orice faptă sau vorbă, trebuie să gândeşti ca şi croitorul cel înţelept care măsoară de 1000 de ori şi taie o singură dată. Principiile de viaţă pe care le urmezi ar trebuie împărţite cu cei din jur, nu prin enumararea lor, ci prin punerea în practică în viaţa de zi cu zi.
Să fii preoteasă în zilele noastre este o provocare, noi preotesele mai tinere căutăm comunicare şi împărtăşim experienţe cu persoane de vârstă apropiată cu noi, nu mai suntem deschise se căutăm şi înţelepciunea din vorbele de duh ale bătrânilor satului, oamenii trecuţi prin greutăţi şi viaţă, războaie, secetă, foame. Provocări sunt multe şi diverse însă în fiecare zi ne punem cunoştinţele şi înţelepciunea în aplicaţie pentru a găsi calea de mijloc sau chiar calea adevărului pe drumul atât de îngust şi plin de ispite, însă care duce spre locul unde faptele noastre ne vor lumina mintea şi ne vor încununa traiul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu