Am revenit pe meleaguri munteneşti, acasă. Aici este o toamnă autentică, dealuri palide cu roşu în obraji, soarele auriu reuşeşte doar să lumineze, căci nu mai are putere să şi încălzească, vântul şi norii îi strică planurile. Stăm la gura sobei şi fiecare îşi caută câte ceva de făcut, Daria se uită la desenele animate preferate, eu pe laptop, iar Cristi îşi face de lucru prin casă.
Schimbările acestea de locuri în care stăm ne aduc numai nelinişte în sufletul nostru, pentru că fetiţa noastră le suportă tot mai greu. Am pregătit-o moral timp de câteva zile pentru mutare, dar tot fără succes, ei îi este cel mai greu să se mute, are emoţii, iar acestea ne dau doar dureri de cap. În dimineaţa cu pricina s-a trezit pe la 6.30, aşa se trezeşte de când s-a schimbat ora, desene animate, lăptic şi apoi a urmat o tură de vomă, nu aveam nici bagajul făcut încă, dar eu frecam covoare pe la 7.00 dimineaţa. Eee! am trecut şi peste asta, dar ea nu suportă să nu-i dau atenţie şi să fac alte lucruri, nu mă suportă să fac treabă, o deranjează şi se agită, şi se învârte în jurul meu şi începe ba că-i este foame, ba că vrea pipi sau pur şi simplu vrea în braţele mele. Am reuşit să fac şi bagajele cu copilul pe cap, în braţe, pe pat şi am plecat. Am reuşit să traversăm serpentinele fără stări de vomă şi panică şi am ajuns cu bine. Când şi-a văzut toate jucăriile, canalele cu desene preferate, a început a striga: "Mami, apoi!!!". Acum rămâne de interpretat ori că s-a întors înapoi la locul preferat sau vrea înapoi la Focşani, n-am reuşit să descifrez. Agitaţia a păstrat-o pentru somnul de prânz, adormea, se trezea speriată, plângea, iar adormea, se ridica din pat şi mai trăgea câte o jucărie lângă ea şi tot aşa până a adormit dusă, căci totuşi drumul fusese obositor.
Se simte mai bine, o enervează faptul că trebuie să stea într-o singură cameră, în celelalte este cancer de frig, aşa-i la ţară iarna, dar cu o ieşire la prânz sperăm să rezolvăm şi acestă problemă. I-am explicat cum stă treaba cu soba şi a reţinut uşor că este fierbinte şi nu are voie să se apropie de ea, uneori ne ceartă şi pe noi că mai punem mâna. De acum sperăm să ne intrăm în ritmul vieţii de la ţară. Pentru puţin timp uitasem cât e de plăcut şi frumos la noi acasă, căldura sobei care dogoreşte mi-a amintit rapid de căldura din sânul triunghiului nostru familial.
În jurul casei sunt doar copaci cu frunze de toate culorile, de parcă un curcubeu a căzut din cer şi s-a desfăcut în bucăţi mici şi multe peste dealuri. E foarte frumos toamna la ţară, tabloul din spatele curţii noastre zici că este o pictură celebră a unui pictor consacrat.
Schimbările acestea de locuri în care stăm ne aduc numai nelinişte în sufletul nostru, pentru că fetiţa noastră le suportă tot mai greu. Am pregătit-o moral timp de câteva zile pentru mutare, dar tot fără succes, ei îi este cel mai greu să se mute, are emoţii, iar acestea ne dau doar dureri de cap. În dimineaţa cu pricina s-a trezit pe la 6.30, aşa se trezeşte de când s-a schimbat ora, desene animate, lăptic şi apoi a urmat o tură de vomă, nu aveam nici bagajul făcut încă, dar eu frecam covoare pe la 7.00 dimineaţa. Eee! am trecut şi peste asta, dar ea nu suportă să nu-i dau atenţie şi să fac alte lucruri, nu mă suportă să fac treabă, o deranjează şi se agită, şi se învârte în jurul meu şi începe ba că-i este foame, ba că vrea pipi sau pur şi simplu vrea în braţele mele. Am reuşit să fac şi bagajele cu copilul pe cap, în braţe, pe pat şi am plecat. Am reuşit să traversăm serpentinele fără stări de vomă şi panică şi am ajuns cu bine. Când şi-a văzut toate jucăriile, canalele cu desene preferate, a început a striga: "Mami, apoi!!!". Acum rămâne de interpretat ori că s-a întors înapoi la locul preferat sau vrea înapoi la Focşani, n-am reuşit să descifrez. Agitaţia a păstrat-o pentru somnul de prânz, adormea, se trezea speriată, plângea, iar adormea, se ridica din pat şi mai trăgea câte o jucărie lângă ea şi tot aşa până a adormit dusă, căci totuşi drumul fusese obositor.
Se simte mai bine, o enervează faptul că trebuie să stea într-o singură cameră, în celelalte este cancer de frig, aşa-i la ţară iarna, dar cu o ieşire la prânz sperăm să rezolvăm şi acestă problemă. I-am explicat cum stă treaba cu soba şi a reţinut uşor că este fierbinte şi nu are voie să se apropie de ea, uneori ne ceartă şi pe noi că mai punem mâna. De acum sperăm să ne intrăm în ritmul vieţii de la ţară. Pentru puţin timp uitasem cât e de plăcut şi frumos la noi acasă, căldura sobei care dogoreşte mi-a amintit rapid de căldura din sânul triunghiului nostru familial.
În jurul casei sunt doar copaci cu frunze de toate culorile, de parcă un curcubeu a căzut din cer şi s-a desfăcut în bucăţi mici şi multe peste dealuri. E foarte frumos toamna la ţară, tabloul din spatele curţii noastre zici că este o pictură celebră a unui pictor consacrat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu