A apărut o eroare în acest obiect gadget

miercuri, 31 octombrie 2012

OCTOMBRIE-LUNA ÎMBOLNĂVIRILOR

       Mă doare fruntea groaznic de zici că am dat cu capul în ceva de metal şi-mi sună şi acum în cap  şi am un boţ în stomac de parcă am mâncat doar mere pădureţe. Şi totuşi eu nu am nimic, iar s-a îmbolnăvit Daria. Acum nici nu mai ştiu cine se simte mai rău dintre noi toţi, ea evident, căci este singura care a primit tratament. După 4 episoade de răceală şi atâtea scheme de tratament şi vomă săptămânală, siropuri, antibiotice, aerosoli şi multe altele, ar trebui să fiu "strong", să nu mă mai poată lua nimic prin surprindere, dar sunt şi eu om, am sentimente  şi puncte slabe, nu-mi place mirosul din spital, mi-e frică de injecţii şi da eu sunt fetiţa aia care o ţineau 3 să-i scoată un dinte sau îşi făcea ultima vaccinul  sau cel mai simplu fugea (cred că fii-mea simte la fel).
    Ţi s-a întâmplat să mergi  vreodată la medic şi să nu fii ferm convins că ţi-a pus diagnosticul corect sau nu ţi-a dat tratamentul corect, şi nu pentru că eşti tu vreun cadru medical şi ştii mai multe de cât medicul cu pricina, ci doar pentru că ai un feeling. Am avut senzaţia aceasta de multe ori, în multe situaţii şi cu simptome diferite, medici de diferite specializări. Acum să nu credeţi că sunt o persoana dintre cele care detestă orice doctor sau tratament, am avut şi momente în care am avut încredere că totul e ca la carte şi ne-am tratat până la vindecare, dar astăzi nu am primit de nicăieri acea stare de bine, ieşeam din cabinet mai rău decât intram.
     S-a trezit de dimineaţă ca de obicei, după o noapte în care numai s-a foit şi a tot dat din picioare şi tot s-a mârâit, a vrut la baie, a avut scaun normal şi apoi a început să se ţină de burtică şi să tot zică "pipi" la orice crampă avea. Şi-a băut lăpticul pe jumătate, i-am dat o banană să-i mai aline durerea, un covrig, i-am pus o batistă cu oţet pe burtică, nimic, se tot ţinea de burtică şi se văieta, se strângea, plângea...etc. Se făcuse palidă şi la un moment dat a vomat. Am plecat la urgenţe cu punga pregătită în caz de necesitate şi pentru că pediatra nostră era după amiază. Ne-a consultat un doctor la care am mai fost cândva în trecut, exact în momentele în care Daria îşi dădea duhul cu intoleranţa la proteinele laptelui de vacă şi el ne-a spus că este doar o indigestie să mergem acasă liniştiţi, vorba aia "toţi copii vomită". I-am mai povestit de răceala, de antibiotic cu căpşuni, fără căpşuni, că toată săptămâna trecută în timpul administrări îmi cerea încontinuu de mâncare, de praful pentru imunitate că are ca reacţii adverse dureri abdominale, crampe, vărsături, de prăjitura pe care o mâncase aseară şi doamna cofetar ne-a asigurat că e proaspătă şi nu are nimic cu căpşuni în ea, ca la final să ne zică că tot indigestie este. Însă ne-a recomandat călduros şi o consultaţie la medicul ORL, căci s-ar putea să aibă polipi, dacă tot are senzaţia aia de mucii în gât sau cel puţin aşa ni se pare nouă. La ORL ca la doctor, nu mai eram în stare să mai întreb dacă are ceva sau nu, că Daria deja intrase în starea aia de nervozitate de la injecţia de la urgenţe şi cum avea năsucul doldora de muci după ce a plâns ca trenul tot de la injecţie, nu ştiu ce o fi văzut doctoriţa, nici n-am întrebat, cert este că am primit tratament 5-10 zile pentru nas exclusiv pentru după ce terminăm cu burtica.
      Acum suntem la regim alimentar, când se trezeşte o să-i prepar nişte orez fiert, seara nişte piept de pui  la grătar şi în rest  medicamente (am fost foarte atentă atunci când le-am cumpărat să nu aibă şi căpşuni prin ele) printre covrigi şi pâine prăjită. Mă simt rău, mă simt exact cum se simte un părite atunci când puiul lui este bolnăvior, şi mă gândesc doar la faptul că dacă merg în după amiaza aceasta la pediatră, ce-mi va spune mă va da şi mai tare peste cap, pentru că eu cred că este doar o reacţie adversă la bronhovaxom.
     În aceste clipe mă simt părinte, în momentele în care copilul meu are nevoia de mine, ar trebui să mă simt la fel ca în clipele în care mă alintă, ne jucăm sau râdem, dar e mult prea greu, nu reuşesc să-i zâmbesc atunci când îmi caută privirea şi  încearcă să-mi schiţeze un surâs pe chipul ei palid.
    Mă simt atât de rău de parcă m-a călcat tramvaiul, parcă am mai spus asta,  însă eu nu am nimic, copilul meu este bolnăvior şi sper să fie bine în curând, îngeraşule ia notiţe te rugăm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...