FETIŢA RĂCITURĂ EPISODUL 4

         Nici nu am terminat bine episodul 3 al răcelii, că a şi început episodul 4, duminică dimineaţă, sub altă formă desigur:  tuse productivă care duce până la vomă şi strănut care expulzează din căile respiratorii multe mucozităţi. Offf!, fetiţa mea s-a trasformat în fetiţa răcitură, deşi facem aerosoli, folosim batista bebeluşului, curăţăm nasucul cu apă de mare şi coralgol, tusea şi mucii nu se lasă duşi, de data aceasta nu scăpăm fără antibiotic.
       Cum doamna doctor pediatru este încă în concediu, am mers la doctorul de familie, parcă voiam să-mi reamintes de ce nu merg la ea atunci când am probleme cu Daria. Este o doamna doctor destul de bună, doar că sistemul  a schimbat-o de-a lungul timpului, durează mai mult să scrie reţeta decât consultaţia, care este una superficială. Nu s-a obosit să o asculte la plămâni, că de asta merg la doctor de fapt, iar de gât i-a spus să scoată limba, iar fică-mea a deschis doar gura, nici nu ştiu dacă a văzut ceva de limba ei care se plimba prin gură, clasicul ascultat de inimă şi atât. Ne-a dat antibiotic, l-am nimerit fără căpşuni, doar că este oribil la gust şi Daria se gândeşte mult dacă vrea sau nu vrea să-l înghită,  un  sirop expectorant, nelipsitul Aerius şi cam atât, am întrebat-o eu dacă mai putem face aerosoli cu Acc, şi nu ne-a recomandat nimic pentru protecţia florei intestinale după antibiotic, noroc că sunt eu o mamă informată. După vizită mi-am amintit de ce nu merg la ea atunci când avem probleme, pentru că toate problemele noastre o depăşesc, şi cum spunea şi doamna pediatru, medicii de familie fac specializare pediatrică doar 6 luni, însă pediatri în sine 6 ani, de aici şi discrepanţa dintre medic pediatru şi medic de familie.
        Şi cum suntem la a 4 răceală, mai bine zis nu i-a trecut deloc, doar puţin şi apoi tot mai rău şi cu diferite simptome, încep să intru în panică, pentru că îmi văd copilul suferind şi tot ajutorul şi grija mea pentru ea nu dă roade. De când cu  răceala a început să aibă nişte atacuri de panică, începe să tremure toată, transpiră, are o privire speriată, respiră greu şi o ia la fugă şi plânge de mama focului.  Încerc să o ţin în braţe, căci ea vrea să evadeze, să simtă dragostea mea, îi amintesc cât o iubim, o duc la geam să privească bulevardul, locul ei preferat şi în maxim 10 minute se linişteşte. Aseară a adormit în pat singurică, pentru că nici la prânz nu a putut să doarmă de tuse, s-a trezit tot de tuse şi a avut o criză, căci îi venea să vomite şi nu putea. E o imagine groaznică pentru mine, căci îmi aminteşte de episoadele ei de vomă până am aflat că are intoleranţă la proteina laptelui de vacă. Adevărul este că nu este o boală incurabilă, nici o operaţie pe cord deschis, aşa cum suferă unii copii, însă problemele mici de sănătate şi dese mă fac să mă simt la fel de rău ca şi părinţii copiilor de mai sus amintiţi. Acum îi este frică să mai adoarmă de tuse, stă trează până îi cad ochii îi gură, mai doarme jumătate de oră  apoi iar tuşeşte şi tot aşa  fuge somnul.
       Avem un copil care vomită mult, adică des, şi nu de la o mâncare anume sau o alergie, vomită dacă are un păr pe limbă şi nu reuşesc să-l găsesc, dacă îşi bagă mâna în gură mai mult decât este cazul, dacă se îneacă cu ceva, orice, mâncare în special, dacă îşi bagă tetina de la biberon mai mult decât e cazul, după episoadele de vomă de la 7 luni de intoleranţa la proteinele laptelui de vacă, a rămas cu pragul de vomă foarte jos şi vomită săptămânal sau lunar, nu există tratament, decât pentru reflux gastro-intestinal, dar la noi nu e cazul, am rămas cu o fetiţă "greţoasă". Acum mi-e frică că va rămâne cu aceste atacuri de panică şi eu nu am ce să fac, îmi vine să ţip de nervi la medic în cabinet, dar îmi spun în sinea mea că e doar o răceală nu o tumoră pe creier, însă ea nu răceşte ca toţi copiii din lumea asta, ea răceşte altfel, îmi aminteşte mereu că este specială.
        Uite exact în momentele astea ştiu exact ce să răspund la întrebarea universală care mă seacă pe creier: "De ce nu îi faci un frăţior sau o surioară Dariei?!", uite de aia nu mai pot să fac un copil, pentru că îmi este greu să particip la suferinţele ei şi să stau cu mâinile în sân, eu vreau să fie fericită: nu tal valg, nu intoleranţă la proteinele laptelui de vacă, nu alergie la căpşuni, nu atac de panică, nu răceală, nu vomă...Ştiu probabil am exagerat, dar în mare parte este un adevăr dureros, o realitate, asta este soarta de părinte.
     Suntem în a doua zi de antibiotic, răceala nr. 4, antibiotic nr. 2, ziua 23 de viroză continuă, facem 3 şedinţe de aerosoli pe zi cu Acc, aspirăm năsucul cu batista bebeluşului tot de atâtea ori, e a doua zi fără somn la prânz de frică de tuse şi de vomă, fetiţa "răcitură" rezistă, îmi spune mereu că îi este foame şi mă face să zâmbesc la fiecare năzbâtie făcută de ea, căci s-a plictisit în casă, afară e călduţ, dar la noi în ţinutul vântului, în sud-esteul României bate mereu vântul, un vânt năprasnic de toamnă.
    Eu am început să exagerez, şterg totul cu spirt, fierb sticluţa cu pai şi biberoanele şi periuţa de dinţi în fiecare zi, încerc să mă conving că toată continuitatea răcelii nu este din cauza neglijenţei mele. Şi încerc să rezist răcelii, dacă Daria se simte la fel de rău ca mine atunci e groaznic. Am nasul înfundat, respir ca o gravidă cu burta la gură sau o obeză, am un dop de mucozităţi între gât şi nas undeva, care nu se dă dus cu nimic, nici cu ceai de echinacea, nici cu ceai de tei cu lamâie, se mai inmoaie puţin după şedinţa de aerosoli şi îmi suflu nasul, însă insufiecient, de fiecare dată este acolo şi nu-mi lasă nici măcar saliva să treacă pe lângă el. Dacă Daria se simte la fel ca mine...însă la ea  batista bebeluşului nu scoate nimic, mucii stau undeva blocaţi, iar starea aia de sufocare este groaznică.
     Aşteptăm zile cu soare în viaţa noastră, cu cât timpul trece şi răceala nu dispare îmi pierd răbdarea, însă încers să fiu calmă pentru ea, nu vreau să simtă cât de disperată devin în momentul în care se simte cel mai rău şi cum are o vorbă doamna doctor pediatru: "Mai are şi Dumnezeu grijă de sănătatea copiilor!" încerc să prind curaj şi să sper la o zi, o noapte, un somn mai bun pentru fetiţa mea.