SPECIALA: OMUL SFINŢEŞTE LOCUL?

miercuri, 12 septembrie 2012

OMUL SFINŢEŞTE LOCUL?

În patru ani de când ne aflăm pe aceste meleaguri munteneşti am tot auzit din spusele altora, străini sau localnici, cât de frumoasă şi bogată este zona în care ne aflăm, însă noi nu am apucat să vedem niciunul din aceste locuri. Satele ce urmează după noi sunt adevărate rezervaţii naturale şi păstrătoare de tradiţii munteneşti autentice, care işi croiesc calea prin munţi şi văi, acolo unde drumul negru ajunge la capăt, dar viaţa continuă, locuiesc oameni şi mai departe, pe obleaguri cum le-ar numi alţii.

Uneori mergi în anumite locuri din plăcere, pentru relaxare, pe banii tăi, alteori stai în acele locuri în care alţii ar trage o fugă şi s-ar uita cu colţul ochilor cu jind la ele, dar tu nu le apreciezi aşa, nu am plecat în vacanţă, ne-a împins nevoia, doar am cutreierat zona în care locuim de ceva timp, şi nu din plăcerea de a evada, ci din alte motive, însă de relaxat tot ne-am relaxat. Locul îţi cere să o faci, ţi se taie respiraţia şi parcă dincolo de porţile acestul loc respiri un aer mai moale, mai lejer, mai uşor de respirat, care te face să pluteşti, să uiţi de toate ale tale şi să-ţi încânţi privirea doar cu ce vezi în jurul tău, şi florile sunt mai flori, şi iarba parcă e mai fragedă şi locul arată ca un colţ de rai.

Pensiunea TATA LICE se află pe teritoriul comunei Chojdu, este o gospodărie autentică şi prin felul în care arată şi prin oamenii care o administrează. Locul în sine te face să te simţi mult mai mult decât acasă, dacă ai crescut la ţară şi mult mai mult ca la bunici, dacă ai copilărit pe uliţele satului românesc, aici e ca în mijlocul codrului des.
De când ne-am mutat aici la ţară, Daria a descoperit plăcerea de a merge pe jos, Era foarte comodă şi mofturoasă dacă era vorba de mers pe jos, căci din faţa blocului se văieta deja că o dor picioarele. De când am tot mers pe ici pe colo, o încântă să meargă pe jos chiar dacă merge şi într-un loc ştiut deja, dar cel mai mult îi place să meargă în locuri necunoscute. Cât a vorbit tati cu proprietarii, ea nu a încetat să cutreiere pensiunea, pe sus, pe jos, peste tot, iar ochii îi sclipeau de plăcere.

Mai sunt şi alte pensiuni pe raza comunei noastre, poate vă întrebaţi cine le trece pragul şi cine are nevoie de atâtea pensiuni într-un spaţiu atât de necunoscut pentru mulţi dintre noi. Unii turişti vin pentru naturaleţe, alţii pentru specificul mâncărurilor din zonă, alţii din curiozitate. Cert este că omul sfinţeşte locul, însă uneori locul este cel care îl face pe om să tresalte şi să se trezească din amorţire, să-l facă să se simtă aşa cum se simţea cândva, în copilărie, în tinereţe sau în zilele când simţea că Dumnezeu ia pus mâna pe cap.