SPECIALA: NE-AM MUTAT ACASĂ

vineri, 22 iunie 2012

NE-AM MUTAT ACASĂ

Prima nostra casa

Primul cucui

Ne-am mutat acasă...daaaa! după 3 ani si 10 luni de căsnicie, timp în care am stat jumi-juma împreună, eu acolo, el aici, am reuşit să stăm toţi trei sub acelaşi acoperiş. Şi parcă trăiesc un vis, unul devenit realitate, o casă nouă cu multe încă neterminate, praf, var, miros de mobilă, bagaje, cu un zâmbet de copil răsunător în ea, miros de ciorbiţă şi haine întinse pe culme sub care creşte iarba răzleţ şi un soţ cu ciocanul în mână, mătură, mop, făraş, topor, cuie, găleţi... Daria e în culmea fericirii, s-a asigurat să avem o inaugurare pe cinste, aşa că din prima zi şi-a ales nişte trepte pe care să cadă şi să-şi facă un cucui de toată frumuseţea. Dar treburile casei ne-au făcut să uităm repede de incident, aşa că am avut mai multă grijă de Daria şi tot atâta treabă. Sunt foarte mândră de soţul meu, căci a ieşit o frumuseţe de casă, luminoasă, spaţioasă, primitoare, şi chiar dacă nu e casa noastră, o îngrijim ca ochii din cap, căci e munca noastră. Zilele astea am realizat cât e de plăcut şi frumos să locuieşti la ţară, nimic nu se compară cu veşnicia de la sat, chiar dacă noi am cărat după noi aproape toate gadget-urile (laptop, internet 3G, pantofi cu toc, haine din piele, cuptor cu microunde, gresie, parchet...), nimic din toate astea nu pot ştirbi acel ceva al traiului de la ţară. Iar dacă eram zilele astea caniculare la oraş, eram de mult timp cu limbile pe afară de căldură, iar aici în casă avem un confort termic agreabil, dimineaţa pe la 6 căutăm pilotă să ne învelim, căci avem picioarele gheaţă, iar Daria doarme în pijamale groase, la cele 36 C care se înregistrează afară, eu zic că noi chiar o boierim.

Daria şi-a întâlnit toate animalele din poveste, iar dacă am fi mai aventurieri, ar avea posibilitatea să le întâlnească şi pe cele sălbatice, căci pădurea din spatele casei noastre ablăduieşte multe vietăţi sălbatice, noaptea ulră lupii, urşi, porci mistreţi, iar dimineaţa sar pe ici-colo câte o căprioară sau un iepuraş sălbatic prin iarbă şi stufăriş. De joacă şi-a găsit prin casă zilele astea, seara dacă am ieşit până la magazin, a mai întâlnit şi copii, pe cei mai mici i-a ciupit, pe cei mai mari i-a tras de mână să se plimbe cu ei, cu timpul sper să poată comunica mai paşnic.

În comparaţie cu viaţa de la bloc, ador să mă trezesc în cântatul cocoşului şi să adorm în lătratul câinelui, chiar dacă sunt ai vecinului, şi încă nu ai mei, decât să-mi zăngănească capul de manelele vecinului sau bormaşina care va răsuna triumfător în tot blocul, că doar a venit vara şi e sezonul prielnic reparaţiilor. Să nu mai amintesc de căldura sufocantă de la etajul 7 sau urcatul scărilor din lipsă de neplată a liftului a unor vecini... Şi apoi, omul sfinţeşte locul, e frumos acolo unde e familia ta, fie la bloc, fie la ţară, e frumos acolo unde de simţi acasă. Iar cea mai mare bucurie se citeşte în ochii copilului nostru, care era cumva umbrită de dorul tatălui pe care îl vedea doar câteva zile pe săptămănă, acum îl are alături mereu, iar când se trezeşte dimineaţa se uită mereu să vadă dacă tata e în spatele ei în pat.