Titlul postării "LA MOLDOVA" este o expresie care sună destul de ciudat pentru un român, dar foarte des folosită de moldovenii plecaţi din ţară, şi aici mă refer la moldovenii basarabeni. Da, am fost acasă, în locul unde m-am născut, unde am copilărit şi unde m-am format ca om. Nu am mai fost la ai mei de aproximativ doi ani şi jumătate, nu are rost să mă scuz, motive găsesc o mie, am rămas însărcinată, apoi am născut, mai târziu era copilul mic şi tot aşa...Nu locuim la celălalt capăt de lume, ci doar la 300 km depărtare, însă când nu ai maşina ta şi prea mult timp liber, drumul devine unul aproape imposibil. La un an şi aproape nouă luni, Daria şi-a cunoscut bunicii, mătuşile, unchii şi verişoarele. Întâlnirea a fost foarte profundă şi plăcută, iar Daria s- simţit în largul ei, era şi trup şi suflet.
Am ales să mergem cu trenul internaţional Bucureşti-Chişinău, chiar dacă biletul este triplu faţă de cel de la microbuz, iar durata călătoriei dublă, nu aveam cum să ţin în braţe timp de 6 ore un copil şi să stau alături cu un soţ care are rău de maşină şi nu mă poate ajuta cu nimic, adică, nici măcar cu o privire. Biletele le-am cumpărat cu 2 zile mai devreme, după recomandarea casierei de la casa de bilete din gară, însă cu peripeţii, căci atunci când am mers să le cumpăr, o altă doamnă casieră, îmi zice că trenul nu circulă duminică seara, exact când voiam să plecăm noi. Am venit acasă, am dat un simplu telefon la Bucureşti la relaţii cu clienţii pentru trenuri internaţionale şi după cum imi imaginam, trenul circula duminică seara. Iar merg la gară, îi explic cucoanei cum stă treaba cu trenul şi în final după o ora, m-am ales cu biletele. Cum era de aşteptat, peripeţiile au continuat, şi nu pentru că suntem noi ghinionişti, ci din incompetenţa angajaţilor CFR din Focşani, căci atunci când au anunţaţ trenul, au anunţaţ că vagonul nostru este ultimul, însă era pe la mijloc, şi am alergat de la coada trenului până la mijlocul lui, cu bagaje, cu copil, la 23.00, cu vânt, cu frig, în final am urcat în tren. Şi cum era de aşteptat, Daria pentru prima oară în tren, după ce am alergat-o pe peronul gării, după vagonul nostru, şi de oboseală şi de frică, ne-a vomat de ne-a făcut varză, mai mult pe mine, căci eu o ţineam. Norocul nostru a fost căci tocmai ne schimbasem de hainele bune, iar eu cum de obicei imi iau în bagaj mai multe haine decât aş avea nevoie, am avut cu ce ne schimba şi petrece noaptea în haine uscate şi călduroase. După ce făcut patul am ţinut-o pe Daria pe pieptul meu, iar după ce a adormit bine, după mai multe ore, şi după ce îmi amorţise toate oasele, am întins-o în pat, iar eu am stat alături, chiar dacă patul era mai mult neâncăpător, am stat mai mult pe o parte şi mai mult sprijinită pe măsuţa din mijlocul compartimentului, căci voia neapărat să-mi simtă mirosul, chiar dacă era unul mai mult cu aromă de vomă. Şi cum era şi aşa amărâţi şi zgribuluţi , nu am avut nici căldură în tren, deci am îngheţaţ, iar de dimineaţă ne aşteptam ca Daria să aibă cea mai urâtă răceală din viaţa ei, căci oricât am fi învelit-o noi, aerul inspirat era unul destul de rece.
În vama românească am ajuns pe la ora 5.00 dimineaţa, am stat o oră în vamă, căci se strâng paşapoartele pentru a le verifica şi merg cu ele în nişte gherete asemănătoare celor în care stau muncitorii din şantierele mari de construcţii, amenajate alături de calea ferată. Vagonul nostru nu era foarte aglomerat, iar din discuţiile pe care le aveau vameşii cu însoţitoarea de tren, nici în celelalte nu erau foarte mult, mai mulţi străini. La ieşirea din ţară nu se acordă o importanţă foarte mare la ce ai prin bagaje, adică până la urmă poţi scoate şi un bou din ţară, doar ne-a întrebat dacă avem ceva de declarat şi nu s-a mai obosit vameşul să ne caute prin geamantan. La ora 6.00 dimineaţa eram deja pe pământ moldovenesc, vămuirea durează foarte puţin, căci spre deosebire de sistemul greoi de verificare al actelor la români, vameşii moldoveni aveau un laptop portabil, cu ajutorul căruia scanau pe loc paşapoartele şi iţi şi puneau ştampila, adică foarte rapid şi cu foarte bun simţ, au şi bătut la uşa compartimentului, şi nu au tras de uşă aşa cum au făcut-o românii, de a sărit şi copil şi tot în sus când s-a deschis uşa. Şi nu, nu îi laud că sunt şi eu una dintre ei, ci aşa am simţit şi văzut eu. La moldoveni durează mai mult schimbarea roţilor de tren, pentru cei care nu au călătorit nici o dată într-o ţară ex-sovietică, în aceste ţări şinele trenului sunt puţin mai late decât şinele de tren din toată Europa. Operaţiunea nu este una complicată se ridică vagoanele şi se schimbă roţile, în principiu ştiam cum este, căci am mai călătorit în 2005 cu trenul internaţional Bulgaria(Bucureşti)-Moscova, iar în vama uncraineană la fel s-au schimbat roţile trenului. Chiar dacă era destul de dimineaţă, nu ne deranja nici scârţiitul roţilor, nici încercările de mai târziu a roţilor, a frânelor, Daria era oricum trează, iar când ridică vagonul în sus nu-ţi dai seama decât de înălţimea la care te afli, căci în rest nu simţi nimic. După această operaţiune, ne aflam la o oră distanţă de gara oraşului în care trebuia să coborâm pentru a merge acasă. Şi nu pot să nu specific faptul că cucoana de la gară din Focşani care mi-a scos biletul mi-a zis că trenul nu opreşte la mine în oraş, chiar dacă eu am căutat apoi acasă şi am văzut că are staţie şi am rugat-o pe sora mea să sune la gară să se asigure, iar răspunsul a fost afirmativ desigur. Şi chiar dacă eu aveam bilet până la Chisinau, am coborât la Călăraşi, unde ne-a aşteptat tata cu o maşină şi am mers în sat, care era la 12 km distanţă. la 8.30 eram deja acasă şi Daria făcea cunoştinţă pentru prima oară cu bunicii ei.
schimbarea roţilor de tren
interiorul vagonului
interiorul compartimentului
prevestitorul oaspeţilor
La bunici
Întâlnirea a fost cât se poate de naturală, firească şi cum nu se putea mai bine. Daria şi-a intrat imediat în rol, pupat, braţe, răsfăţat, cercetat şi cutreierat, etc. A simţit acel sentiment de rudenie şi se simţea în largul ei, ca la ea acasă, iar dacă o întrebam cine este bunica şi cine este bunicul, nu întârzia să arate spre persoana potrivită. Chiar dacă afară era foarte frig, şi a stat mai mult prin casă, a avut destule de făcut, căci locul era unul nou, aşa că a fost mai multă distracţie.
bunica Nina
bunica Nina
bunelul Toader
în curtea casei părinteşti
La ţară am făcut o scurtă vizită la mormântul bunicii, căci la înmormântare nu am ajuns, iar spre seara i-am făcut o vizită părintelui la biserica din sat, căci mama mereu imi spunea că părintele îi spune mai mereu să trec pe la el când mai vin pe acasă. Aşa că o zi la tară s-a dovedit a fi destul de lungă şi încăpătoare, căci am şi dormit, am şi mâncat, am şi vizitat cum am prins un pic de soare.
mormântul bunicilor mei
la mormântul străbunilor Dariei
intrare biserică
la biserica din satul meu natal
Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", sat. Pituşca
curtea Bisericii
masajul bunicii dinainte de plecare
La Chişinău
După o zi jumătate petrecută la bunici ne-am îndreptat spre capitală, acolo Daria avea să-şi întâlnească verişoarele şi mătuşele şi unchii. Prima verişoară a fost Anecika, a doua Valerica şi în ultima zi Victoriţa. Cum prima şi ultima sunt toate trei aproximativ de aceeaşi vârstă, întâlnirea a fost destul de fructuasă. Nu vreau să-mi imaginez cum va fi când se vor întâlini atunci când vor fi mai măricele, prostioarele vor fi la ele acasă. Chişinăul ne-a primit cu o temperatură favorabilă, nici frig de crapă pietrele şi nici caniculă, aşa că dacă nu au dormit sau nu au mâncat sau dacă nu a plouat, am ieşit la plimbare. Dariei nu i-a lipsit în mare parte nimic, casa era plină de jucării, căci şi Anecika avea destule, iar dacă se certau de la una alta, spre ruşinea mea, Daria o rezolva imediat cu o palmă sau o pişcătură. Aşa că Anecika, fiind cu două luni mai mare, însă cu -3 kg şi câţiva centrimentri în minus, se retrăgea uşurel şi o lăsa pe Daria să-şi facă de cap. În prima seara ne-am plimbat cu trenuleţul în jurul parcului, împreună cu Minnie Mouse, a doua zi am fost la Grădina Zoologică, unde am văzut o sumedenie de păsări şi animale sălbatice, iar în restul serilor am primit vizita rudelor pe rând. A fost frumos, intens şi timpul a trecut repede.
Anecika cu mămica ei
trenuleţul lui Minnie
în trenuleţ
Anecika, dăi drumu te rog!!!
verişoaele Anecika şi Dashka
verişoarele Daria, Ana şi Victoria
la o ciorbă
surorile cu fetiţele
la Grădina Zoologică
La întoarcere a fost mult mai bine decât la plecare cu trenul. Poate şi pentru că atunci când am urcat în tren era încă ziuă, poate pentru că am avut noaptea căldură în tren şi Daria a dormit dusă până la Focşani. Până în vamă ne-am jucat, în vamă am mâncat, iar după am dormit. Am uitat să specific faptul, că pentru o mică sumă de bani, însoţitoarea de tren ne-a lăsat singuri în compartiment, care la clasa a 2-a este pentru 4 persoane. Aşa că şi şi plecare şi la întoarcere am avut compartimentul doar pentru noi, iar un bilet la clasa I-îi e mult mai scump decât o şpagă, şi apoi cum era dacă mai era cineva cu noi în compartiment şi Daria voma tot ce găsea în cale...Când am ajuns acasă, Daria era în culmea fericirii, chiar dacă era doar ora 4.00 dimineaţa, a început să ciocănească în toate uşile până a trezit toată casa, îi era dor de cei dragi.
După scurta vizită la zoo şi o călătorie cu trenul:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu