duminică, 1 aprilie 2012

DICŢIONAR DE VORBE COPILĂREŞTI 0+

        0+

  1.  oa –  plânsul: unicul mod al bebeluşilor de a comunica în primele luni de viaţă, lacrimile copilariei care se topesc  înainte de a se forma în îmbrăţişarea părinţilor, Daria a plâns din numeroase motive (foame, somn, disconfort), însă cel mai mult îi face plăcere să plângă de foame de lapte matern şi de braţe părinteşti;
  2.  aguuu, aaaa, gooo.gânguritul: un mod de a-şi manifesta  sentimentele şi în    acelaşi timp reprezintă un instrument de socializare, şi ăsta este doar începutul, m-am schimonosit în diverse moduri şi forme, dar acesta este cu mult mai fascinant decât orice curs de lingvistică sau istoria limbii - 2 luni;
  3. tata - primul cuvânt, într-o dimineaţă Cristi ieşea pe uşă, iar Daria l-a strigat atât de natural şi de firesc, cu o voce caldă şi plină de dragoste, iar la auzul acestor silabe magice ne-am topit amândoi şi ne-a umplut sufletul de bucurie -  6 luni;
  4. mama- cel mai des cuvânt folosit, îl rosteşti şi când ţi-e bine şi când ţi-e mai puţin, Daria a ales să mă strige pentru prima dată atunci când i-a fost cel mai greu, la spital...eram acolo lângă ea, însă ea nu mai înceta să mă strige. În rest ador să fiu strigată pe nume "mama" de dimineaţă până seara şi toată ziulica sau la orice oră din noapte sau din zi. Este ca si cum mi-ar spune cineva de fiecare dată: "Eşti frumoasă, te iubesc!"  - 7 luni;
  5. tataia - da ştiu, complicat cuvânt şi-a mai ales, doar că în timp ce mami mai face una-alta prin casă sau oraş, Daria îl are drept bonă pe tataia, aşa că şi-a învăţat bine lecţia - 9 luni. 


VA URMA...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...