luni, 16 aprilie 2012

DE PAŞTI


HRISTOS ANESTI!

           Anul acesta de Paşti am sărbătorit în familie. Am plecat cu toţi la tati la parohie, şi nimic nu a reuşit să ne tulbure liniştea interioară, nici ploaia, nici nămolul, nici dormitul într-un pat înghesuiţi, fiecare îşi savura momentul lângă cei dragi. Daria era în extaz, locuri noi de cucerit, de cunoscut, de controlat, zici că era un titirez şi afară şi în casă, dar ceea ce o făcea să se simtă şi mai minunat era prezenţa lui tati. Zilele au trecut ca gândul, iar cum clipele frumoase sunt scurte, azi am plecat, însă tati a mai rămas pentru câteva zile bune.
         Eu am reuşit să-mi ţin dieta cu sfinţenie, după ce m-am cântărit în dimineaţa de Paşti şi aveam cu -1kg, după 6 zile de Croazieră, am hotărât să menţin cursul, chiar dacă toate mâncărurile tradiţionale îmi făceau cu ochiul, nu m-am lăsat intimidată în nici un fel. Mă bucur pentru mine şi uneori chiar mă admir pentru curajul de care dau dovadă, sper şi ţin să cred că voi reuşi cu această dietă, să mă fac să mă simt bine în pielea mea.
         Cel mai frumos de Paşti e la ţară, au înflorit copacii, cântau în triluri păsărelele, au făcut cor şi broaştele după atâta amar de ploaie, aerul de munte era atât de curat şi tare, încât îţi mişca vârful nasului din prima gură de aer trasă în piept. Mmmm...e frumos să vii doar în vizită, te recreezi, te  umpli de energie, de viaţă...
admira iarba
se uita sub dveră şi-l striga pe tati
alerga de mânca pământul
            

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...