Eu am fost un copil mofturos la masă, atât de mofturos că nici pătrunjelul din ciorbă nu-mi intra pe gât, iar mama care gătea toată ziua pentru o familie numeroasă, mă găsea la borcanul cu zahăr, unde îmi lingeam cu o poftă şi degetele şi buzele. Din ciorbă mâncam doar zeama, căci dintre legume, nu toleram decât cartoful, aşa că îmi lua mai mult timp să mă lupt cu ele prin farfurie, decât să le mănânc. Altceva nu ţin minte să fi mâncat în copilărie, decât că fiind la ţară, ciorba bunicii era mai delicioasă decât cea a mamei, dar nu zicea nimeni nimic, se bucurau că mănânc şi eu câte ceva. Curtea casei părinteşti era împrejmuită cu copaci: vişini, caişi, meri, pruni, nuci, iar vara mă pierdeam prin grădină, mă urcam în copacul meu preferat, aveam un măr, în care îmi goleam toate buzunarele, în care îndesam ce găseam prin grădină: roşii, castraveţi, caise, vişine, nuci, ridichi, căpşuni, ceapă verde, struguri, prune, etc. În rest nu ştiu ce mai mâncam, căci nici la grădiniţă nu mă împăcam bine cu mâncarea. Mama îi explica educatoarei să stea cu ochii pe mine atunci când mănânc, ca sunt mai pretenţioasă şi mi se văd coastele de slabă ce eram. Dar educatoarea o liniştea pe mama să stea fără grijă, ca ea mereu mă urmăreşte şi am mereu farfuria goală în faţă. Dar eu eram atât de concentrată la a avea farfuria goală, încât aveam un coleg mai plinuţ, care mereu stătea pe lângă mine, iar când termina el, făceam schimb de farfurii, aşa că din masa de prânz, nu mâncam decât o cană de compot, căci ciorba şi felul doi o mânca colegul. Iar toate verile în care băteam uliţa în lung şi-n lat jucându-mă cu toţi copiii vecinilor, intram cinci minute în casă, tăiam o felie mare de pâine de casă, o udam cu apă şi presăram zahăr pe ea, şi o mâncam alergând tot la joacă. Prin clasa a IV-a s-a întâmplat să vreau să mănânc lactate, la care până de curând nici nu voiam să aud de ele. Aşa că părinţii au hotărât să îmi cumpere o capră, căci era uşor de întreţinut, căci nu mai puteau face faţă cererii mele, la câteva zile shimbau un kg de vin pe unul de lapte cu un vecin. Apoi cu timpul au cumpărat şi o vacă, căci mâncam doar brânză dulce, acum au şi câteva oi, nu mai au cui face pe plac, aşa că mănâncă ce le place şi lor. Prin adolescenţă mai ciuguleam câte ceva, mai mult seminţe de floarea soarelui, căci dacă aş presupune ce am fost într-o altă viaţă, aş putea spune cu mâna pe inimă: rozătoare. Nu exagerez, că într-o primăvară m-am trezit că toată iarna am mâncat mai mult de jumătate de sac de seminţe. Ş-apoi mama la fiecare masă nu uita să îmi zică, că voi pleca eu de acasă şi o să mănânc ce oi avea. Şi am plecat, da tot mănânc ce îmi place, fără ciorbă prea grasă, fără salată de vinete, fără varză murată, fără usturoi, fără brânză sărată de oaie, fără cârnaţi de casă, fără slănină, şi acum strecor ciorba în lingură şi aleg zeama, chiar dacă e făcută de mine. Mă mai mir că fata mea şi-a mai deschis apetitul la mâncare, căci după cum era în primul an de viaţă, mă revedeam pe mine în copilărie.
Până mai ieri nu mi-am bătut capul niciodată de greutatea mea, însă după ce am adăugat câteva zeci de kg în plus, încerc să ies din acest impas, din aceast fel de a fi, în care nu mă simt bine deloc. Şi parcă nu mănânc aşa gras, parcă nu aşa mult, cum ar zice babele de la tară, mă ţine soacra bine, căci dacă cumva slăbeam după căsătorie, avea cumva o legătură cu problemele din familie. Offf, dar eu niciodată nu m-am în cadrat în tipare, vreau să arăt şi bine, vreau să fiu şi o mamă şi o soţie bună, dar cel mai mult îmi doresc doar să mă simt bine în corpul meu. Momentan mă simt ca o epavă, kg în plus mă trag în jos, mă mişc mai greu, obosesc repede, am dureri de spate, iar partea cea mai neplăcută este că nu reuşesc să mă împac cu ele, nu pot să le suport pe mine, şi atunci când trebuie să-mi cumpăr o haină sau atunci când vreau să mă joc cu copilul meu.
În dressing-ul meu există 3 categorii de haine:
- înainte de căsătorie;
- în timpul căsătoriei;
- după naştere.
Între timp am mai dat din ele, căci timpul a trecut iar eu tot nu am încăput în ele. Acum nu mă încap decât cele achiziţionate după naştere. Şi culmea e, că după naştere am revenit la greutatea iniţială, doar că eu înainte de a rămâne însărcinată m-am îngrăşat mult, adică vreo 13 kg, în primul an de căsătorie, în primul meu an de profesor debutant. Nu ştiu dacă mi se trage de la dulciuri, căci şi activitate aveam destulă, eram numai pe drumuri, zilnic făceam naveta la liceu 50 km tur-retur, iar în wekeend până la parohie alţi 280km. Poate schimbarea meniului, căci mâncam ce se gătea în casă, iar cum toată lumea era cu burta la soare, am făcut şi eu pliuri. Sau poate stresul, erau atât de dificili elevii mei, încât îmi făceau părul sur, şi nepoliticoşi şi fără cunoştinţe. Poate doctoriţa ginecolog la care am mers şi mi-a dat tratament, în timpul căruia eu îi spuneam că mă balonez maxim de la antibioticile luate aproape o lună întreagă, iar, ea mă asigură că e doar de la mâncare. Cert este că după ce am rămas însărcinată am respirat uşurată, că pot merge cu burta la vedere fără nici o grijă, căci purtam un copil, chiar dacă aveam doar 3 luni de sarcină, iar eu aveam ditamai burta în faţă, iar pe deasupra slăbisem din cauza greţurilor vreo 4 kg. Cum sarcina a decurs cu greţuri şi lipsa poftei de mâncare de la 74-71-82-74 kg. Deci nici o pierdere, doar vergeturi şi un corp mai deformat. Iar cum se spune că alăptatul te ajută să dau jos kg, poate pe cele din timpul sarcinii, că pe ale mele mai vechi nu s-au mişcat nici 100 de gr peste şi pot să mă laud că am alăpatat destul, nopţi la rând la 2-3 ore şi zi de zi un an jumate şi...Iar cum fetiţa noastră refuză să mănânce lapte praf, fiind destul de măricică deja, iar laptele matern tot mai puţintel, am mai adăugat calorii în alimentaţia mea, ca să cresc producţia de lapte. Deci eu simt că nu am lapte dacă mănânc puţin sau dacă ţin post, aşa că nu pot să fac nimic pentru silueta mea, decât după ce termin cu alăptarea. Aşa că de la 74kg de care mă mândream am ajuns la 78kg, urăsc sărbătorile, căci se mănâncă în exces, aşa că sper ca de Paşti să nu mai adaug alte kg.
La 19 luni Daria încă adoarme ca un îngeraş
Ştiţi cum e la noi cu prelungirea alaptatului, este exact ca atunci când îmi propun să mă apuc de slăbit şi zic: "de astăzi gata merg la sală şi ţin dietă!", iar acest astăzi se tot face mâine, săptămâna viitoare şi tot aşa. Şi nu, mie îmi place să fac o treabă până la capăt bună, nu pot să alăptez şi să slăbesc în acelaşi timp, pot doar să fac din dieta mea o metodă de înţărcare naturală. Adică lapte mai puţin automat şi în acelaşi timp mai puţine dureri de spate şi mai mult timp de joacă pentru copilul meu. Iar Dariei îi place la nebunie să se joace, când mergem singurele în parc o las să se joace cum îi doreşte inimioară, când mergem cu tati, îi cam limitează metodele de joacă, deh! taţii uneori sunt prea protectori şi apoi bucuria jocului în aer liber constă în trecerea printre degete a firelor de nisip, să scrijeleşti cu un băţ pământul, să aduni pietre, pietricele, pietroaie, gunoaie, etc... Eu am crescut la ţară şi dacă nu simt vara pământul cu tălpile nu am făcut nimic...
 |
| când suntem cu tati în parc |
 |
| când suntem cu tati în parc |
 |
| se vad diferentele din poze atunci cand lipseste tati |
Deci cu mâhnire şi păreri de rău, vreau să o înţarc pe Daria, slăbind şi sper din toată inima să fie alegerea potrivită pentru copilul meu cât şi pentru mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu