Poziţia din imagine este cea pe care o abordează Daria atunci când o anunţ că mergem la baie să ne spălăm pe dinţi. Nu ştiu cum alţii, dar eu aş fi băgat mâna în foc că spălatul pe dinţi nu-i va face mare plăcere fiicei mele. dar m-am înşelat, căci chiar de la prima încercare a fost un succes, adică i-a plăcut, iar acum după ceva timp a devenit o obsesie, căci nu o mai pot dezlipi de periuţa de dinţi. O dor gingiile, o înţeleg perfect, dar uneori plânge câte o oră dacă îi iau periuţa, încerc să-i explic că pe dinţi se spală doar câteva minute, nu mereu, să o iau cu alte chestii care îi plac mult, dar nu merge, cert este că pe zi ce trece plânge mai puţin după periuţă. Şi eu mă gândeam că va plânge când va trebui să o spăl, dar ea plânge după :)) .
La început o spălam eu pe dinţi, acum preferă să fie independentă, îşi mânuieşte periuţa printre dinţi cu atâta mâiestrie, încât eu nu mai am ce face, decât să mă spăl şi eu pe dinţi cot la cot cu ea. Şi cum pozele uneori pot fi amăgitoare, în cele câteva minute de spălat pe dinţi periuţa mai stă şi-n gură şi pe afară, deh, mai avem mult până învăţăm să ne spălăm corect şi bine, acum e doar o joacă.
aşa mă spăl eu pe dinţişori |
apoi pe mânuţe |
iar apoi continui şi prin casă |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu