A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 10 februarie 2012

CINCI ORI CÂT EGAL IUBIRE?

timp de cinci ani...
  POVESTE DE IUBIRE

        A fost odată ca niciodată, într-o ţară îndepărtată şi îmbelşugată, o familie în care se năştea a patra oară, o fetiţă creaţă şi bălaie. Soarta i s-a arătat din prima, până ca să-i spună zâna, cum intrase în această lume, şi grăbită şi uşor, tot aşa avea să plece, în al vieţii drum. În alt tărâm mai îndepărtat, din dragoste şi din  iubire,  se năştea un băieţaş, dulce ca un bondărel, falnic ca un stejărel.
        Timpul care se scurgea, înţelepciune semăna, iar când se făcuse mari, voiau să meargă pe la şcoli mari. Şi cum marea unduieşte, iar vântul înteţeşte, uite că s-au întâlnit, el deştept şi drăgăstos, ea frumoasă, mlădioasă. Nimic rău nu-i atingea, căci până şi privirea le era, pură ca apă de la munte, caldă ca apa termală. Zilele  ce se scurgeau, mai multă dragoste între ei semănau, iar în discuţiile lor, se tot strecurau uşor, vorbe spuse din suflet, calde, bune şi dulcii. Aşa că tânărul încăleca şi merse la ea în regat, ca s-o ceară de ursită şi ca să le mulţumească, acestor buni părinţi de fată. Cum era de aşteptat, părinţii ei au acceptat, chiar dacă nu aveau decât, această comoară de fată, ce trebuia să cate, fericire şi iubire, peste dealuri şi câmpii, iar ei să rămână singurei. Fata fericită mai era, dar băiatul nu o mai scăpa din priviri, din mângâieri, dar şi nici din alinări. Erau ca o jumătate, numai că pe altă parte, se iubeau, se mai certau, apoi iar se împăcau, căci aşa soţ de înţelegător, nu ştiu dacă se mai întâlnea. El purta o simplă haină, fetei îi lua năframă, măcar haine ca să aibă, dacă tot nu are neamuri. N-o lăsa să facă treabă, nici chiar dacă îi era foame, cot la cot ei  osteneau, iar seara când se culcau, îşi zâmbeau fără încetare şi-şi spunea cuvinte tandre. Înţelept şi iubitor, harnic şi sârguitor, când venea seara acasă, ţi se lumina întreaga faţă. Iar cum soarta ei se ştia, s-a inversat roata, el pleca, la munci grele şi uşoare, doar să aibă de agoniseală. Fata era învăţată şi săracă şi departe, aşa că îi ceruse soţului, să-i lase o fărâmă din iubirea lui. Iar nu după mult timp, când nouă luni s-au împlinit, s-a născut într-un colţ de rai, o fată creaţă şi bălaie, liniştită şi fără grabă. Iar când zâna a venit, i-a ursit şi le-a şoptit: "Pentru bunătatea voastră, pentru alchimia voastră, suflete curate şi împăcate, vă doresc să găsiţi pentru această fată, tot binele din lume şi tot răul să se adune, să se ducă pe pustiu, să rămână numai grâu, secară şi mălai, mult noroc şi mai mulţi fraţi!"  Fata creşte împăcată, că nu va pleca departe, va sta lângă a ei părinţi, lângă pomul de cireş, lângă casa cu obloane, lângă dulce a ei mamă.
   Offff!, aşa sunt fetele, se mărită, devin mame, am uitat ce-i important, de iubire aici vorbeam. Dragostea lor a rămas şi azi la fel de mare. Dacă vezi pe cer un nor, e cernut din dragostea lor, iar dacă afară plouă, picăturile de rouă, sunt acele lacrimi, vărsate pentru păcate. Iar acei fulgi de nea, care au căzut în ţara mea, sunt toate clipele lor, petrecute pe răzorul dintre ani, cinci la număr până acum, mai mulţi de acum încolo. Soarta, iubirea şi fericirea trebuiesc căutate în colţurile cele mai întunecate, de-o fi peste mări şi ţări sau doar la un pas distanţă, dacă te ţii după ele, vei avea o viaţă lungă. Iar aceasta din urmă se prelungeşte până la veşnicie, prin copii şi prin nepoţi, crescuţi ca nişte Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene, aşa cum părinţii lor îi crescuse pe amândoi, cu iubire şi răbdare, aşa cum îşi cresc şi ei acum, rodul pomului iubirii lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...