A apărut o eroare în acest obiect gadget

luni, 2 ianuarie 2012

O FELIE DE VIAŢĂ



 
       
         VIAŢA e aşa cum este, şi cu bune şi cu rele. Spre norocul meu şi credinţa şi dorinţa mea, viaţa a devenit spectaculos de frumoasă de când iubesc şi sunt iubită.
         Se spune că în  primul an de căsnicie eşti în starea aia de euforie, în al doilea intri in rutină, iar mai târziu eşti deja plictisit. La noi e altfel, nu mă pot sătura niciodată să fiu cu el, deci nu îmi ajunge...Şi nu e ceva neobişnuit, pur şi simplu ne separă timpul, iar fiecare revedere e ca un imbold pentru a iubi mai aprins şi a ne aprecia mai mult. Şi cel mai mult mă doare că nu e plecat pentru bani mulţi sau cine ştie ce averi, aşa e viaţa, unii îşi câştigă existenţa langă casă, alţii puţin mai departe, la vreo 140km. Vorba aia: "Dragostea nu are margini, nici forme, nici timp,  nici spaţiu, ea există!"
       
"Neaca Anastasia"
Dar în viaţă sunt probleme mai grave decât departarea, chiar dacă sunt mici, dar insistente, trebuie să le derulezi cu stoicism. La o lună de la naştere a murit bunica, Anastasia, un nume frumos, cât şi o persoană   deosebită.
 DUMNEZEU SĂ O ODIHNEASCĂ ÎN PACE!
       Poate acolo sus îşi va găsi liniştea de care avea atâta nevoie şi pe care o merita din plin. Nu am fost la înmormântare, eram lehuză şi departe de casă, dar în inima mea va fi cea mai buna bunică din lume şi cea mai răbdătoare mamă.
        Am atâtea amintiri cu ea şi la toate sunt cu zâmbetul pe buze, aş vrea să pot să fiu şi eu ca ea: înţeleaptă, răbdătoare, înţelegătoare, iubitoare, harnică şi darnică...Fiind singura bunică pe care am mai prins-o în viaţă, a  ţinut loc de amândouă, chiar dacă stătea distanţă de două case de noi, la ea ciorba pe care o detestam era paine şi miere, iar dulceaţa de nuci era medicamentul pentru orice durere. 
        Iar viaţa merge înainte, aşa cum e ea, aşteptând dragostea să vină de la muncă peste câteva zile, e bine şi aşa, unii încă nici nu şi-au găsit jumătatea, pe ei îi macină timpul.

Mama
Tot anul trecut, după botez, cam aproape de sărbători am aflat că mama are cancer la sân, şi sora mea mai mare are o formă mai uşoară, de început aşa, na e mai tânără...Pur şi simplu urăsc boala aceasta...Şi uneori cred ca e doar o încercare a vieţii, dar una groaznică, în care mai ai timp să te gândeşti la ce ai făcut până azi, şi la ce urmează. Nu pot să zic că înţeleg prin ce trec ele, pentru că dacă nu trăieşti tu ceva asemănător, nu se compară decât 1%. Este devastator...Anul acesta după ce a urmat radioterapie şi tratament medicamnetos, a făcut metastază la plămâni. Acum nu rămâne decât chimiterapia să dea roade, căci operaţie nu poate să-i facă, iar pastilele nu mai au efect.
      Nu pot să cred că pot să o pierd pe mama...Nu suntem în cea mai bună relaţie,aşa cum mi-aş fi dorit,  eu departe de casă, ea acolo singură cu tata, dar îi ştiam acasă, acum acest gând de a pierde pe cineva din familie mă îngrozeşte. Nu cunosc persoane care să fi avut cancer şi să fi fost fericite, pentru mine cancerul este o boală a sufletului, dacă laşi să te macine problemele şi persoanele, te ofileşti, te petrifici, devii stafidit... 
       Pe mama nu am apreciat-o decât după ce am devenit şi eu mamică. Nu poţi să înţelegi ce înseamnă să fii mamă, decât după ce simţi şi tu toate acele trăiri: durere, bucurie, împlinire, dezamăgire, iubire, respect, dăruire...
                                                            TE IUBESC, MAMĂ!
                                     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...