vineri, 13 ianuarie 2012

1 AN SI 4 LUNITE

Sub cearşaf
      Iarna s-a dovedit a fi mai mult o toamnă târzie, încă nu a nins, iar plimbările sunt aproape zilnice. În rutina noastră zilnică au mai apărut lucruri noi, de care suntem mândri.
      Oficial bebe Daria este locatar în patul nostru matrimonial. Din motive tehnice a trebuit să redecorăm camera, aşa că dacă tot am făcut schimbări, am hotărât să demontăm pătuţul, în care oricum nu cred că a stat mai mult de 100 de ore adunate. Dariei i-a plăcut schimbarea, ea oricum se simţea în patul nostru ca în sânul lui Dumnezeu, şi cum încă avem multe treziri pe noapte pentru alăptat, aşa e mai bine pentru amândouă.
     Anou a venit cu lucruri noi, ne spălăm pe dinţi. Suntem în urmă cu acest aspect, dar mai bine mai târziu decât niciodată, ar fi trebuit să începem de la 6 luni. Spre surprinderea mea Dariei îi place la nebunie să se spele pe dinţi, chiar am rămas mirată. Spălatul pe dinţi a început în acelaşi timp în care Dariei îi ieşeau 2 măseluţe, aşa că se simţea ca unsă pe suflet când se vedea cu periuţa în gură, ceea ce a fost destul de încurajator pentru mine.
      După modelul iarna fă-ţi paşaport şi vara călătoreşte, am hotărât că Daria are nevoie de paşaport, pentru a merge la bunicii de peste Prut. La Serviciul de Paşapoarte iarna bate vântul, câte un cetăţean rătăcit ca şi noi, am intrat repede şi am ieşit la fel. Vizita a durat şi ea puţin, până să cerceteze Daria toată încăperea s-a şi terminat totul, iar poza a ieşit din primele 3 încercări, avem un copil foarte ascultător.
      Mâncăm bucăţele, nu mai pasez legumele, le tai cubuleţe, iar Daria le mestecă bucăţică cu bucăţică, ceea ce este foarte benefic, pentru dezvoltarea nostră ca mamă şi fiică, am mai făcut un pas important.
      Daria este într-o continuă negaţie, orice o întrebi, ea îţi răspunde cu nu:
- Daria,  mai vrei iaurţel?
- Nu! (răspunde ea  lingându-se pe buze, strângând şi ultima picătură de iaurt de pe buze şi desigur deschizâd gura pentru următoarea linguriţă).
- Daria,  îţi doreşti sisilică?
- ... (dă afirmativ din cap de mai multe ori şi se uită insistent la mine, să se asigure că am înţeles corect, mă trage de mână să vin lângă ea pe pernă să o alăptez, iar dacă întârzii să-i fac pe plac, mă trage uşor de tricou, chiar bagă mâna sub el, găsindu-şi singură ceea ce îşi doreşte).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...