Am plecat de acasă la 16 ani, şi îmi doream să plec de acolo, atât de mult încât, îmi imaginam diferite poveşti, doar poate-poate o să devină realitate. Lucian Blaga spunea că: « veşnicia s-a născut la sat », păi chiar aşa era, fiecare zi semăna una cu alta, zilele plictisitoare şi lungi, mai ales vara când nu mergeam decât la prăşit, şi stăteam acasa doar în zilele de sărbătoare şi de duminică, iar vara sunt puţine sărbători. A trecut timpul, din nimic, încet cu încet, am terminat liceu, am făcut facultatea, la jumătatea masterului m-am căsătorit şi apoi m-am angajat, apoi a venit bebe.
De aici lumina care deja era în viaţa mea s-a făcut o lumină feerică, dumnezeiască, ceva ce nu poate fi explicat, decât atunci când traieşti ştii ceea ce simţi.
Dostoievski spunea că : « scrii atunci când ţie greu... ». Eu n-am mai scris de când nu m-ia mai fost bine, prima iubire, anul 2 de facultate, lungă povestea, dar de fapt mi-am dat seama că am suferit atunci, pentru a fi fericită acum.
Astăzi, sunt fericită, împlinită, iubită, deşi sunt încă multe de făcut, dar dacă cele morale sunt în prin plan, cele materiale îşi iau locul cu timpul. În urmă cu 10 ani nici nu mă gândeam să fie aşa plină şi frumoasă viaţa mea, nici în acele poveşti…
Sunt mămică, este cea mai mare realizare a mea, nici un alt senitiment cât de profund n-ar fi el nu are aceeaşi încărcătură sufletească. Şi dacă acest pui de om este adus pe lume cu tandreţe şi dragoste şi dorinţă, atunci ai ajuns la apogeul fericirii.
un an împreuna- o familie fericită
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu