ALĂPTAREA

                                                              

       Primul episod de alăptare din viaţa mea s-a numit „sisilică » şi a plecat de la zero (aş zice de la minus, dar să nu exagerez) şi am ajuns departe. Să alăptez am învăţat acasă, căci la spital e mai greu cu iniţierea. Laptele mi-a venit după 48 de ore, nici să stau pe o parte, nici să o ţin în braţe nu puteam,  îmi ieşise şi un furucul pe o areolă, deci îmi imaginam un eşec total. Am alăptat din sânul drept doar, pe stângul îl mulgeam cu o pompă manuală, dar cum am  învăţat să alăptaz, într-o seară a uitat-o pe bebelina la mine vreo oră, aşa că am învăţaţ să o  alăptez, iar ea  să sugă. 
        La spital erau nişte scaune în camera de alăptat groaznice, cred că erau de când s-a deschis spitalul, bune mai erau, dar incomode rău, din lemn, tare, la care şezutul era înclinat spre spătar şi pe care ori stăteai la ghilotină, ori în scaun, mai ales că te dureau toate alea. Oricum nu reuşeai să stai în el nicidecum, chiar dacă veneai cu perna sau cu pătura. Am zis că atunci, când voi fi şi eu bogată, voi dona scaune pentru alăptare la spital.

       Pentru mine alăptarea a fost un chin şi o durere, primele 3 săptămâni. 3 persoane participau: eu ţineam copilul, Cristi ţinea sisilica, mami ţinea capul bebeline, că o perdea, dura vreo 10 minute până prindea sisilica, apoi iar o perdea şi tot aşa. Dar nu m-am gândit nici un minut să renunţ, speram să ne învăţăm amândouă să ne facem treaba. Din lipsa de exprerinţă, credeam că cel mai puţin dureros este să îi pregăteşti laptele praf, da când priveşti în ansamblu, e groaznic să te trezeşti noaptea şi să prepari lăpticul, aşa îţi ridic tricoul şi somn mai departe.
       Bebelina nu a dormit niciodată toată noaptea, de la început până azi, un an, se trezeşte la 1,5 - 2 ore să mânânce sisilică, iar dacă îndrâzneşti să o abordezi cu altceva, e ca şi cum ai ofensa-o, plânge ca din gură de şarpe. În principiu, eu ador alăptarea, nu credeam vreodată să pot rosti această frază, nu mă muşcă, chiar dacă are deja 6 dinţiţori, nu mă doare nimic, doar dă Doamne să  mai fie lăptic! Poate dacă nu avea Dariuca intoleranţă la proteinele laptelui de vacă şi accepta şi biberonul (bea doar apă cu o căniţă cu cioc şi supapă), poate era altă poveste, aşa mergem înainte cu alăptatul, până poate-poate îi trece intoleranţa, căci laptele praf HA este groaznic la gust, iar fică-mea este foarte pretenţioasă când e vorba de gust.
       Iar la cum suge în ultima vreme, nici nu-ţi vine să nu o alăptezi, chiar dacă este dependentă de mine, şi se uită la mine ca la Dumnezeu, şi nu pot să plec nicăieri mai mult de 3 ore şi noaptea nu am cum să lipsesc, dar o adoră, şi eu o înţeleg şi îi respect dorinţa.
                                                                  10 luni

                                                                           11 luni

    La  15 luni   ale Dăriucăi încă o mai alăptez exclusiv, dimineaţa, la prânz, când e mai somnoroasă şi pe la 5-6, şi seara şi toată noaptea încă. Probleme nu au fost decât din partea mea, după ce a făcut un an m-a muşcat de un sfârc, de am retrăit 2 săptămâni momentul începutului doar pe jumătate, căci mă durea doar un mamelon, dar am trecut şi de aceasta. La un an si o lună, am făcut o criză de colică biliară, iar spre norocul nostru s-a rezolvat doar cu o perfuzie, aşa că în 2 ore eram ca nouă, iar Daria mânca cu spor. Apoi pe la un an şi 3 luniţe, m-am trezit că nu pot merge de un picior, presupun că mă durea pintenul calcaneu...în fine, am mers schioapă  o sărtămână, iar după 10 zile, am şi uitat cât de tare m-a durut piciorul. La doctor nu am fost căci începeau radiografii, tratamentul şi asta însemna cu siguranţă sfârşitul alăptării. Iar eu aş dori să încheiem acest episod frumos din viaţa amândurora într-un mod mult mai plăcut pentru amândouă. Poate e un semn, poate e o încercare, dar noi mergem mai departe, eu aleg ceea ce o face fericită pe fetiţa mea.