vineri, 17 februarie 2012

CUM NE MAI JUCAM IARNA (diverse)



ora de vârf  WI - FI

      Pe zi ce trece Daria se transformă într-o "mini mamă", încearcă să copieze şi să imită orice gest şi mişcare de a mea. În încercarea de a o include în majoritatea activităţilor mele casnice zilnice (ca să o am sub observaţie, iar ea să se joace),  uneori lucrurile mai ies din  făgaşul lor normal. Aşa că aranjatul hainelor din dulap se poate face în mai multe rânduri, iar aspiratul poate dura puţin mai mult decât aş fi preconizat, în schimb distracţia este una maximă. Şi s-ar putea să mă trezesc că a dus la coşul de gunoi un pampers încă nefolosit s-au chiar ciorapii care trebuia să-i ducă la coşul de haine. Dar cum intenţia este cea care contează, furnicuţa hărnicuţa toată ziua face treabă.

ca o zi de sâmbătă



ca o zi de sâmbătă


















uţa-uţa...

      În schimb de multe ori în timpul jocurilor ei copilăreşti ne amintim şi noi cu drag de copilăriile noastre. Şi de unde începem să povestim şi să depănăm printre amintiri, cine şi ce jucării mai avea, de-a ce ne jucam cu atâta plăcere de veneam istoviţi şi flămânzi pe înserat acasă. Şi câtă dulceaţă şi lipici aveau poveştile spuse de bunici şi diferite jocuri şi poezii pe care ni le tot rosteau cu mare tragere de inimă.
      Printre toate aceste momente amuzantei ne confruntăm şi cu momentele contemporane, actuale şi chiar dureroase, cum ar fi răsărirea caninilor, care sunt nişte clipe dureroase pentru copilaş şi obositoare pentru părinţi. 
spălat pe dinţi excesiv
          Parcă la un incisiv a mai plâns ea şi s-a tot trezit din oră în oră câteva nopţi la rând, dar la canini sunt mai diferse momentele astea. După ce mi-a zdrenţuit la propriu mameloanele, şi  încearcă să bage în gură orice găseşte, mare, mic, pătrat, alungit, doar poate îşi va mai alina din durere, a descoperit că spălatul pe dinţi face parte din categoria bun de păstrat. Aşa că după ce terminăm periajul la baie, ne mutăm prin casă, ţine de periuţă de zici că-i lipită cu super glue, şi mestecă din ea, de parcă ar fi o bucată de ceva moale. Îi citesc din priviri plăcerea masajului pe care îl face cu ajutorul periuţei, iar după un timp încerc să îi dau altceva la schimb de ros, să nu cumva să se trezească cu un smoc de păr de perie prin gură.  Trecem noi şi peste asta...

prin zăpadă
        Una caldă, una rece, în schimb ieşirile la zăpadă devin din ce în de mai lungi şi  la fel de plăcute. Când intră în casă se întristează şi o apucă nostalgia, îşi adună jucăriile pentru nisip şi se joacă închipuit  în amintirea vremurilor de altă dată (vara).  Vântură greoi cu mânile zăpada de parcă s-ar juca cu nisipul, doar că hainele groase o cam incomodează şi se blochează în grămezile de  nămeţi şi caută disperată ajutor, doar că nu-şi poate mişca decât ochii din cap. E frumos afară iarna, obraji rumeni, multă zăpadă şi voie bună, ne mai lipseşte doar săniuţa din acest peisaj mirific. Şi cred că tabloul va fi finalizat la anul, cine ştie dacă va mai ninge în această iarnă, pentru o plimbare două împrumutăm de la vecini un pic.     
         
citim de zor
ne jucăm cu spor
Printre alte jocuri reuşite în casă iarna sunt cele cu alţi copii. Cum noi avem în bloc o fetiţă cu o lună mai mare ca Daria şi care vine la câteva luni la bunicii ei în vizită, îşi face mereu timp şi pentru noi.  Aşa că cele mai reuşite jocuri sunt cele între ei copii. Trecând cu vedere momentele în care se ceartă de la  o jucărie, în rest se decurcă minunat, şi mă mir că Daria este atât de sociabilă, chiar dacă ştie că toate jucăriile sunt doar ale ei. Ar fi peste puterile mele să am gemeni, nu ştiu cum aş putea să împart timpul în două, poate doar să abordez o strategie. 
       Uite aşa trece timpul prin casă, nu avem timp nici de plicitiseală, nici de stat degeaba, mereu avem ceva de făcut şi nu uităm niciodată să ne jucăm, nici eu, nici Daria şi nici nimeni din casă.
 

un nou joc fain



 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...