A apărut o eroare în acest obiect gadget

sâmbătă, 7 mai 2016

Drumurile noatre de toate zilele


        
        Locuim în centrul oraşului. Parcarea din spatele blocului pe unde ieşim zilnic se află de doi ani întro avansată stare de gropi, pietriş şi diferite aspecte de drum forestier, care te fac să îţi faci pantofii de n ori pe zi, să aduni nisip, să îşi rupi la propriu încălţările şi în cel mai rău caz să te împiedici şi să cazi, de la adult până la copil. 
          Dar nu a fost mereu aşa. Din iunie 2014 s-au schimbat ţevile vechi de 30 de ani de la apă, etc şi a fost găurită la propriu. Aveam nevoie probabil şi de ţevi noi de apă sau căldură ultramoderne, dar nu şi de ciopârţirea asfaltului la fel de vechi, dar încă destul de practicabil. La ţară se merge mai bine.   De atunci a început un calvar pentru pantofi, picioare şi maşinile noatre. Locuim în zona 1, la doi paşi de primărie, plătim taxe că stăm în buricul târgului, dar drumul ne este presărat la propriu cu prundiş şi nisip de Milcov. 
înainte de...2014

în timpul...2014

în timpul ...2014

         Săptămâna trecută mergea un candidat să îşi depună candidatura pentru şefia primăriei, cu alai, pe bulevard, unde avem vederea la apartament. Mi-aş fi dorit să o ia pe scurtătură spre primărie prin spatele blocului nostru să vadă şi leopardul, nu numai gardul. 
           Parcarea nostră a intrat în reabilitare.    * Reabilitare -  A-și recăpăta prestigiul știrbit ...(DEX) Mi-am făcut iluzii deşarte. Au venit cum au mai fost şi altă dată, s-au dat peste cap de 3 ori şi au presărat cu nisip şi pietriş şi au plecat. Am început a simţi pământul sub picioare la propriu. Am început chiar a iubi acest stil de viaţă, rudimentar. 









                   Atenţie mare la detalii şi textură. Cât de curând vom planta în acest pământ, poate vom cultiva orez. Umezeală şi calitate solului ne dă posibilitatea să ne afirmăm în domeniul agriculturii. Parcarea din zona Vrâncioaia  din Focşani a fost reabilitată vineri 22.04.2016 a nu ştiu câta oară, dar ce folos. Locuim oare pe o uliţă la ţară ca să ni se reabiliteze strada cu prundiş?! Ne dorim şi noi nişte asfalt sau nişte pavele. Pavele şi borduri care luna aceasta se pun pe toate trotuarele din oraş, în centru să fie vizibile, să bată la ochi, să poată fi observate şi din cosmos, ca să dea bine la alegeri. Că prin spatele blocurilor potopul, să-i înghită pământul cu tot. 
                 Mi s-au ros pantofii în bot de parcă au tras de ei un câine. De tocuri nu poate fi vorba pe strada aceasta, rişti să rămâi suspendată. Parcarea nostră găzduieşte zilnic peste 200 de maşini, pe lângă maşinile locatarilor. Cine vine în centru sau la piaţă, ştie bine că aici e un loc bun de parcare, poţi merge oriunde ai nevoie fără să laşi maşina undeva departe. Şi deşi drumul este ciopârţit de doi ani, nimeni nu ezită să parcheze. 
            Luna viitoare sunt alegeri locale pentru primăria oraşului. Actualul primar, care este  la conducere de când ne-am mutat noi aici şi de nu mai ştiu câţi alţi ani înainte, nu le are cu gospodăritul. Nu că i-aş păta reputaţia acum în prag de alegeri, ăsta e adevărul trăit de noi în fiecare zi, atunci când ieşim dimineaţa la şapte din casă şi când ne întoarcem seară pe înserat pe drumurile patriei pline de pietriş, nisip, prundiş, etc. Gospodăritul se învaţă de acasă. Nici o şcoală din lume nu te va învăţa cum să dai cu mătura atunci când curtea din faţa casei tale s-a murdărit, toate astea se nasc din instict. Nici nu poate fi vorba că acestea sunt unele din  atribuţiile unui primar întro  localitate. 
             Manageriatul unei localităţi vine din interior. Am înţeles că nici strada primarului unde locuieşte nu arată mai bine ca a noastră, atunci ce aşteptări să mai am. Prin comparaţie se spune că judeţul Vaslui este unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară. Dar aţi văzut ce parc au în centrul oraşului, doar prin muncă, o sapă, nişte apă şi puţin var. Aici nu e vorba de bani, e vorba de dăruire.
                 Îmi doresc să am un drum în faţa blocului pe care să nu-mi fie frică să merg, nici pentru mine, nici pentru copilul meu şi nici pentru maşina mea. 
                        Focşani este un oraş frumos. L-am îndrăgit din prima clipă în care am ajuns aici. Dar din varii motive frumuseţea îi este ştirbită de timp, de aceea are nevoie de bandaje sterile, nu de prundiş de Milcov.



S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...