Chipul Fericirii

    E vacanţă, sunt în concediu. Am deschis laptop-ul, răsfoiesc ferestre, pagini citite şi răscitite de mine alteori zilnic. Nu mă mai joc cu timpul printre degete. Îl valorific, îl ţin strâns în pumni şi îi dau drumul puţin câte puţin, cât trece în fir subţire printre degete. Răsfoiesc pagini citite ani la rând, câte 3-4 ani la rând. Au crescut copiii, s-au angajat părinţii, din lipsa timpului, din răutatea altora, din n motive, blogurile se închid, unul câte unul. Cu cât cresc copiii grijile şi nevoile sunt tot mai mari. Necesitatea unui blog, experienţele, trăirile din viaţa altor părinţi aşa ca noi, ne sunt vitale. Suntem ca o familie, copiii lor au crescut în faţa ochilor noştri, de parcă ne ştim de-o viaţă. E ca şi cum ar fi o grădiniţă virtuală/ideală. Fiecare familie cu grijile şi problemele ei, încercări ale vieţii, aşa cum e viaţa în splendoarea ei. Unii au pierdut copilul la naştere, alţii l-au pierdut după doar câţiva ani, câţiva i-au educat acasă... Învăţăm din experienţele lor dureroase/frumoase multe lucruri valoroase, lucruri care nu sunt scrise în cărţi sau le întâlneşti la colţul străzii. 

       Ce mai citesc, pe cine mai urmăresc...Unii oameni scriu toată viaţa, alte persoane scriu doar o perioadă, fiecare are darul acesta doar câţiva ani (inspiraţia), alteori toată viaţă găseşti nimicuri despre care să tot vorbeşti/scrii. Provocările sunt zilnice, constante, însă de multe ori timpul ne este cel mai mare duşman. 

        A trecut timpul, a crescut copila. I-au căzut primii doi dinţi, i se clatină şi cei mari. Viaţa ni s-a schimbat dramatic, în bine. Ne doream, dar nu credeam că trăirea acestui vis poate fi atât de intens. Suntem foarte bine şi extrem de fericiţi. Copila în toate desenele pe care le face are un soare sau curcubeu. E fericită maxim. Până acum a trăit o fericire umbrită, dar acum este fericită după felul în care îi sclipesc ochii.
         Anul trecut pe vremea asta ne plimbam cu caserolele de mâncare pe drumuri...era frumos, dar era greu. Acum am aflat că şi frumuseţea are o parte mai luminoasă decât soarele. Plâng, dar nu de tristeţe sau dor, sunt lacrimi de fericire. Toate nimicurile din viaţa nostră ne luminează unul câte unul calea. Putem singuri să ne luminăm calea cu: lanterna, lumânare, bec, chibrit, brichetă, torţă, etc, dar cel mai uşor este atunci când calea îţi este luminată de lumina naturală. 

      Mi-am amintit de ce am ales să urmez acest drum. Am simţit că aşa este cel mai bine. Acum îmi este greu, dar nu într-atât încât să nu pot duce. Este exact cât pot, nici prea simplu, nici prea complicat. Echilibru se află în noi. Mă simt bine atunci când cei din jurul meu sunt mulţumiţi de ei înşişi şi de mine. Viaţa fiecăruia dintre noi este mai luminoasă atâta timp cât cei din jurul nostru sunt plini de propria lor lumină

     Mă declar o femeie fericită! Luminez...

Rotavirus

         A fost şi frig, a fost şi cald, apoi am trăit un amalgan de sentimente, ne-am cumpărat maşină, s-a mutat Ana&Gaby, Daria are camera ei acum, mai am o nepoţică - Alexandra, am avut examen oral şi scris, s-a îmbolnăvit rău Daria şi face injecţii. Nu ştiu dacă pot duce  mai mult, însă am reuşit uşor-uşor să trecem cu respect peste toate cele bune şi cele mai puţin bune. M-am enervat, m-am stresat, m-am bucurat, m-am  supărat...Una peste alta mă simt împlinită, nu sunt obosită. Doar că nu am timp de stat degeaba. Toate clipele sunt calculate şi răscalculate, pentru a bifa cele mai importante momente. 

       Daria a început a tuşi din piept, după o singură zi de mers la grădiniţă, marţi seara. Vineri, 01.04.206 după 12.00  a început a voma&diaree, combinaţia fatală. Cum vine wekeend-ul încep cele mai ciudate combinaţii. La urgenţe este exact ca la spitalul nr. 9. Aglomerat, exact ca la piaţă, boli diverse, vârste diferite. Bântuie o viroză soră cu cele mai complicate virusuri. După consult i s-a făcut rău şi a vomat&diaree în acelaşi, timp în care medicul pediatru  de gardă era nehotărât ce să aleagă pentru noi, secţia infecţioase sau tratament de urgenţă şi apoi ambulatoriu. Numai noi nu eram în acel moment internate la spital, am ales varianta cea mai bună pentru fiecare. Seara tot rău şi după a doua tură de tratament injectabil.. Sâmbătă voma şi diareea a continuat cu tot cu tratament antibiotic injectabil. Pentru că duminică a vomitat din nou şi iar cu diaree şi pentru că nu mai  mâncase nimic 3 zile, pt ca a vomat şi a avut diaree, am hotărât să mergem la secţia "bau-bau" de boli infecţiose.
         Duminica dimineaţă lumea mergea la biserică, noi am spalat lenjerie, pijamale, etc. La infecţiose am fost întrebate de la ce grădiniţă suntem, la urgenţe vineri ne-a întrebat adresa din buletin. Eram al 5 copil de la grădiniţa nr. 6 cu aceleaşi simptome. De vină ar fi o toxiinfecţie alimentară, a fost ziua unui copil miercuri şi copiii au mâncat tort. Eu am specificat doar faptul că de vineri şi noi avem aceleaşi simptome ca toţi copiii, plus tratament antibiotic şi copila a fost doar marţi la grădiniţă, deci nu a mâncat miercuri din tortul cu pricina. Deci, în concluzie dacă era o infcetie bacteriană, se vindecau cu antibiotic, în consecinţă este o infecţie virală. Pentru că totul a debutat cu o tuse, apoi diaree, urmată de vomă, apoi şi febră,  iar tratamentul cu antibiotic nu a avut efect, s-a ajuns la concluzia că ar fi o infecţie cu rotavirus. Copila a mai avut diaree la viaţa ei, dar ca asta mirositoare şi severă nu am mai avut. I-au administrat 2 perfuzii şi pană seara a început să ciugulească un pic. Diaree continuă şi după 5 zile, deşi e la regim. Miercuri a început iar să simtă rău, era deshidratată, deşi ciugulea câte ceva, diareea a lăsat-o fără vlagă. I-am mai făcut câteva perfuzii acasă, în speranţa că  îşi mai revină. Pentru că mă stresează faptul să o văd leşinată în pat atunci când trebuie să merg la serviciu. Se intinde în pat nu se joacă, nu mănâncă, are stări de somnolenţă. Boala trece de la sine, doar cu răbdare şi dietă şi multe lichide. Rezultatul analizelor au ieşit abia joi. Daria era relativ bine deja. La majoritatea s-a confirmat rotavirus, Dariei i-a ieşit salmonela. Rezultatul nu este concludent, in ideea în care ea a urmat tratament cu antibiotic. La grădiniţă o mai duc după Paşti. Acum urmează un tratament de 5 zile. Apoi 10 zile pauză de la tratament, apoi incă 3 zile până vin rezultatele analizelor, ne prinde vacanţa de Paşti. Virusul a lovit 10 copii din grupa ei, adică jumătate de grupă, treptat. Cine ştie câţi mai sunt şi de alte grupe, care folosesc aceeaşi baie la grădiniţă. Educatoarea nu a ţinut nici o evidenţă, nu a anunţat pe nimeni, s-a supărat că a venit DSP-ul în inspecţie, atunci când au suspectat o toxiinfecţie alimentară, care s-a dovedit a fi o alarmă falsă, alta era cauza suferinţelor în lanţ a copiilor.
            Astăzi, după aproape 10 zile de la apariţia primelor simptome, rotavirusul mai face o victimă printre copiii din grupă(din câte ştiu eu, cine ştie câte victime mai sunt). Pentru că nu s-a luat nici o măsură de singuranţă şi pentru că luni la grădiniţă erau 6 copii perfect sănătoşi, iar virusul mişuna încă prin grădiniţă.
               O altă victimă din grupă era la un pas de a face operaţie de apendicită. Pentru că nu a ştiut de focarul de infecţie de  la grădiniţă, s-au gândit la ce-i mai rău. Norocul a fost că ne-am întâlnit întâmplător pe stradă, au mai consultat un alt medic, care i-a făcut analiza de sânge în caz de apendicită, şi bineânţeles că nu era pozitivă. Era groaznic, dacă era operată fetiţa de apendicită, i se infecta operaţia cu rotavirus.
            Nu-i un capăt de ţară, e o boală care se tratează. Nu este nimeni de vină, doar puţină ordine şi disciplină ne făcea şi nouă viaţa mai uşoară. Nu făceam atâtea injecţii fără rost  şi nu ajungeam la deshidratare.
      Nu am făcut anul acesta înjectabil, dar zilele astea m-au dat peste cap. Pentru că vineri au zis că antibioticul este micuţ 1ml şi se face intramuscular, nu i-au mai pus branulă, i l-au făcut în funduleţ. A plâns de fiecare dată pentru că o durea şi pentru că ba îi mai adauga ceva pentru febră, ba ceva pentru vomă şi i s-a înviniţit fundul. Şi de măcar i-ar fi ajutat ceva, însă antibioticul nu are nici o legătură cu rotavirusul.

      Între timp i-a căzut primul dinte, l-a scos la medicul stomatolog, îi ieşise celălalt şi asta vechi nu se dădea dus. Una peste alta, aşa e viaţa. Realitatea e dureroasă, însă nu o putem ignora. Trebuie să reuşim să trecem mai departe.