Nici nu ştiu despre ce sa scriu prima dată, am atâtea gânduri, sentimente care mă năpădesc. Luni e ziua mea. Ştiu, un moment plin de bucurie. Numai că, după doar cinci zile de grădiniţă, copila a răcit, dar aşa zdravăn, de-i curge nasul gârlă şi tusea e la ea acasă. Îmi pare rău doar de timpul frumos de afară. În rest, dacă era vineri noapte o şedinţă cu părinţii la grădiniţă, ieşeau scântei, la câte aveam de spus, dar le păstrez pentru o dată viitoare.
Pentru unii părinţi grădiniţa este consederată un loc bun, unde îşi pot abandona copiii patru ore pe zi, mort sau copt, acolo nu îi refuză nimeni, defapt nu are nimeni tupeu să le zică ceva, căci oricum nu se observă sau nu stă nimeni să le urmărească copilul să vadă dacă tuşeşte, îi curge nasul, etc.
- E răcit un pic.
- Îi curge puţin nasul.
În viroze nu există puţin, poate doar simptome uşoare, dar de contagios este de la primul semn de răceală, fie că îşi şterge nasul cu mâna apoi pune mâna peste tot, inclusiv îşi dau mâna unul altuia sau fac schimb de jucării, fie tuşeşte fără să pună mâna la gură şi restul se ştie. Şi poate viroza uşoară a copilului dvs. ia o altă formă, atunci când întâlneşte organismul copilului meu, şi dvs. v-aţi adus copilul cu o viroză de fix 3 zile la grădiniţă, şi al meu stă trei săptămâni cu sirop antibiotic dacă are noroc, dacă nu injectabil. Deh! desigur nu vă interesează, că doar e al meu copil, nu al dvs., deci eu sunt aia care greşesc, că accept să îmi duc copilul să socializeze într-un grup de oameni care nu ştiu să-i respecte pe membrii grupului lor. Îi doare drept în cot, le este silă unor bunici să-i ţină acasă 3 zile, şi îi plasează la grădiniţă, că aceşti copii care frecventează grădiniţa cu program normal, au cu cine sta acasă.
Mi-e îmi lipseşte tupeul, dar dacă prinde soţul vreo şedinţă la grădiniţă, o să mă fac că nu-l cunosc, ce-o să fie la gura lui, pentru aceste tipologii de părinţi. Îmi rămâne să mă postez la opt în faţa uşii şi să prestez servicii medicale, cine are gâtul roşu, tuşeşte sau îi curge nasul, stânga-n prejur şi fiecare acasă de unde a venit. Dar dacă nu există stimă şi respect, degeaba îmi bat limba aici sau acolo. Există un soi de oameni care au alte concepte de viaţă, gândesc cu bocancii, imunizare, călire, bla-bla-bla, legea junglei, doar ce-i mai puternici rezistă, iar copila noastră nu rezistă nicicum, iar corpul ei nu ştiu cât o să mai facă faţă la atâtea medicamente şi trăsnăi. O ţin acasă cum ar trebui să facă toată lumea atunci când un copil este contagios, indiferent de cauză, evităm locuri aglomerate sau cele pe care le frecventăm atunci când suntem bine, evităm prietenii, ne plimbăm mult în locuri retrase şi aşteptăm cu dor şi drag întâlnirea cu copiii virusaţi, ai căror părinţi se cred regii junglei, căci au nişte copii puternici şi sănătoşi, în speranţa că întâlnirea nu va fi fatală.
Am adunat toate siropurile de prin casă, le-am administrat pe rând, am făcut şi aerosoli, însă nasul curge în treaba lui, zici că nu are saţ. Autodiagnostic: Rinofaringită şi o tuse productivă joasă, din piept, ce mă duce cu gândul la bronşită. Cel puţin gâtul e curat ca lacrima şi fără febră.
Îmi pare rău de banii irosiţi aiurea pe medicamente, i-aş fi putut cumpăra zeci de jucării scumpe, la care tânjeşte, dar nu îmi permit să i le iau, de sănătatea subredă a copilului, care slăbeşte şi mai mult după atâtea şiruri de tratamente şi de timpul pierdut de la grădiniţă, noroc că lucrăm în paralel noi acasă.
Nu ştiu cum dar toate simptomele apar exact în weekend, atunci când medicul de familie e liber. Abia luni mergem la control şi sper ca până atunci să fim mai bine. Dintre toate astea cel mai mult mi-e frică de pneumonie, căci este o boală grea şi nici de otită nu mi-e ruşine, căci dacă face otite repetate, trebuie să o operăm neapărat de polipi.
