luni, 30 septembrie 2013

1001 de vorbe

- Mami, te iubesc totimpul!!!, imi sopteste copila la ureche.
-  Si eu te iubesc, dragostea mea!, ii raspund la ureche tot soptit.

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Un sfert de secol...

       
        Astăzi împlinesc un sfert de secol... ( conform ultimilor studii un om traieste in medie 90 de ani, 100 de ani e prea mult iar la 75 de ani este prematur). Prin faţa ochilor îmi trec în şir indian: anii de studiu, căsătoria, copilul...Ce realizări aş mai putea avea în cele două jumătăţi rămase?!, căci mă simt atât de împlinită şi totuşi lipseşte ceva. Zilele acestea copila m-a întrebat ce vreau să fiu când voi fi mai mare. Ea bineînţeles îşi doreşte să fie mireasă, eu i-am răspuns la rândul meu, că îmi doresc să fiu bunică. Ce vis măreţ am!!!
          În copilărie zilele mele de naştere erau distractive,  în adolescenţă au devenit mai mult o zi ca oricare alta, pentru că eu m-am născut toamna, iar la ţară exact în aceste momente se munceşte din toate puterile şi cu toate mâinile care sunt la îndemână. Aşa că de ziua mea, pentru că locuiam într-o zonă cu o vastă întindere viticolă,  era musai să mergem la cules de struguri, deşi acasă astăzi este şi sărbătoare mare. De când am devenit mămică, am simţit pe pielea mea care  este defapt esenţa zilei de naştere, i-am descoperit  însemnătatea adevărată, trebuie să fie cea mai  minunată zi, căci simbolizează ziua în care ai prins viaţă.
         Copila este cea mai entuziasmată, a deschis frigiderul de 1001 de ori, numai  să vadă tortul din frigider. Ieri de dimineaţă până seara m-a întrebat încontinuu dacă s-a făcut ziuă, în sensul, dacă s-a făcut ziua mea. Apoi a rămas cu un gust amar când a aflat că tortul meu nu va fi de la Zanfir, căci ea este devoratoare de dulciuri zanfireşti, însă şi-a schimbat repede părerea de rău în una plină de curiozitate, când i-am spus că facem noi tortuleţul acasă. Ca mai târziu să mă asalteze cu: "pot şi eu să vă ajut la tort!!!". În casă miroase doar a usturoi, însă este o atmosferă de sărbătoare, toată lumea e veselă şi vorbesc doar furculiţele din farfurie. 
        Astăzi, ca şi în toate zilele de peste an, mă simt minunat în sânul familiei mele. Aştept să savurez realizările de peste  ani, ale mele, ale familiei mele. Cu trecerea timpului noi nu îmbătrânim, ci dăm viaţă unor vise, dorinţe, fapte noi, timpul trece pe lângă noi şi ar fi păcat să-l lăsăm să treacă indiferent.
      

   La cât mai Mulţi Ani mie alături de familia mea!!!



  

 În vizită la noua Pensiunea "Lido Gârbea", Bâsca Chiojd, Buzău












miercuri, 18 septembrie 2013

Toamna de aur


       "Toamna se numără bobocii", castanele şi  nucile în cazul nostru (la oraş am adunat castane de pe bulevard, aici la ţară am strâns nuci prin curtea bisericii). Nu am mai scris despre vreme, căci mi-a depăşit de mult toate aşteptările. S-a făcut toamnă târzie din primele zile de septembrie şi focul din sobă arde destul de puternic de pe acum. Nu visez decât la zăpadă, căci în rest nu am nici o bucurie de la sezonul rece, în afară de sărbători.
        Săptămâna aceasta m-am simţit fericită că sunt alături de copilul meu. M-am simţit alegoric exact ca în bancul acela:
-"...Tata e preot, iar mama nu munceşte nici ea!!!... Stau acasă alături de copilul meu, adică nu am un loc de muncă, dar toate ştirile şi informaţiile care musteau la începutul aceste săptămâni de copii plângăcioşi, treziţi la o oră în care ţi se taie respiraţia de la frigul prematur de început de septembrie, m-au dat peste cap, căci am realizat că lipsa locului de muncă are şi el o parte bună. Ne-am zis că are tot timpul din lume să se trezească matinal  şi să meargă zgribulită în drum spre şcoală, muncă, etc, i-am mai dat răgaz un an. Sunt totuşi încă atât de micuţi şi avem obligaţia de ai proteja de intemperii, vor avea de-a lungul vieţii timp şi destule urcuşuri.
        Şi apoi mai mult ca sigur după nici o săptămână de grădi, o iau acasă cu o răceală zdravănă, iar la noi o răceală înseamnă mult timp, minim o lună, aşa că mai bine evităm o stare de rău cu o decizie luată înţelept. Şi când se va căli? Evităm acest termen care sună foarte grosolan doar pentru un an, cursul vieţi este pentru fiecare în parte aproximativ la fel, în sensul că nu putem învinge sistemul, va merge la grădiniţă pentru a se integra social. Ea îşi doreşte să meargă aici la grădiniţă (deşi nu bag mâna în foc că nu va plânge), pentru că îi cunoaşte pe toţi, însă dacă ar merge într-un loc nou printre oameni necunoscuţi, sigur şi-ar schimba dorinţa într-un refuz categoric şi desigur totul ar degenera într-un plâns implorator şi plin de regrete de ambele părţi. 
        

o zână în carne şi oase

raza noastră de soare

la adunat nuci

două raze de soare

vineri, 6 septembrie 2013

Vacanţa de vară

        Vacanţa noastră de vară  e pe sfârşite, mâine plecăm spre alte orizonturi. Şi parcă de fiecare dată ne este tot mai greu să ne desprindem, şi mie, şi ei, însă ea mai întreabă destul de des încă, când vine ziua să ne întoarcem la cealaltă "acasă". Recunosc că ne-a lipsit amândorura spiritul oraşului şi îi vom duce dorul, însă fiecare loc îşi are părţile lui pitoreşti, tradiţionale sau pur şi simplu dragi. De mâine intrăm pe făgaşul vieţii româneşti la munte, cu animale, vreme răcoroasă şi mai mult ca sigur,chiar foc în sobă.
         Luna aceasta a zburat printre multe  plimbări în parc, loc de joacă, plimbări cu autobuzul,  nunta Anei şi înmormântarea mamaiei M.. Daria la cei trei ani ai ei a fost cât se poate de receptivă şi cerebrală, s-a bucurat cu noi când a fost să fie, s-a întristat împreună cu noi, însă un lucru ştie sigur,  că mamaia M. nu mai este şi că a plecat sus în cer. Nu pot să-mi imaginez cât de profund simte tot ce gândeşte, însă în fiecare zi ne aminteşte momente petrecute în vacanţa aceasta, care ne stârnesc sute chiar poate mii de sentimente, care abundă de viaţa în roz bombon, fie roz pal.
          Ce am făcut nou în ultima vreme?! Multe lucruri care par a fi banale, pentru ei însă fiecare lucru nou este o mare realizare. Am plimbat-o cu autobuzul, la început pentru plăcere, iar mai apoi şi din necesitatea de a ne deplasa. Am mers mult-mult pe jos, în toate colţurile oraşului, ştie deja multe pucte de reper şi se orientează foarte bine în spaţiu. Îmi dă indicaţii rutiere cum să ajung exact în parcul în care işi doreşte, ştie localul unde am fost la nunta Anei, ştie drumul spre mall, şi cel spre nana, şi multe altele. Am dus-o într-o zi şi pe la gară să vadă  trenul, a fost foarte încântată. La locul de joacă de la mall s-a dat prin toboganul mare cu întuneric singurică, la castelul gonflabil din parc a reuşit să-l excaladeze tot singurică, după doar 2 lecţii de sprijin. Iar de când am venit la Focşani, adică de o lună, nu mai face noaptea deloc pipi nici în pat, nici la oliţă, deci dacă 2 ani ne-a găsit fără scutec ziua, pe trei l-am întâmpinat noi în chiloţei. Sunt  mândră de ea mai sus de soare şi nu pot să-i răsplătesc întru totul dragostea ce mi-o poartă. 
        Anul acesta ne găseşte tot împreună acasă, aşa a fost să fie sau poate aşa e cel mai bine pentru ea. Banii nu aduc fericirea, însă o întreţin, dar timpul petrecut cu copilul tău sau cu familia nu are preţ, este unic şi eu cred că este de bun augur.
         Vacanţa de vară la bunici a fost foarte viu colorată şi la propriu şi la figurat:

castelul gonflabil

pe post de vizitiu

în drum spre parc...

parc-loc de joacă

îi plac şi căluţii adevăraţi şi cei de jucărie

observaţi unde este cea mai mare dintre flori...

în vizită la gară

fetiţa cu batic





duminică, 1 septembrie 2013

It's today my special day...

        
trei ani, ciocolată şi Clopoţica
         Fetiţa noastră când îşi doreşte ceva anume insistă cu rugăminţi şi multă sârguinţă, atunci când are o nelămurire insistă cu întrebările, este atât de perseverentă încât are impresia că, dacă mă întreabă acelaşi lucru de nenumărate ori, are să înţeleagă mai bine ce anume o interesa. Zilele acestea m-a întrebat insistent şi la modul cel mai serios, de unde am cumpărat-o. Şi m-a întrebat până am început să  schimb răspunsul în ideea de a o mulţumi, apoi am îndrumat-o şi la celelalte persoane din preajmă, poate răspunsul lor îi va lumina mintea. Eu i-am spus că ea este plămădită din dragoste mea pentru tati, exact aşa ca aluatul ală pufos de  gogoşi, tati i-a spus că Dumnezeu ne-a trimis-o cadou de acolo de sus din cer, naşii i-au răspuns că a adus-o barza, ca la final să ne întrebe de unde ne are ea pe noi?! Şi are întrebări numai din astea existenţiale, i se pare atât de simplă şi frumoasă viaţa cu bilete de autobuz, de film, magazine de covrigi, pantofi, de orice îţi trece prin cap, dar pe asta de unde am cumpărat-o nu o mulţumeşte răspunsul.
         Trei ani ne-a găsit la bunicii de la oraş. Parcă toată luna aceasta a fost ziua ei în fiecare zi, loc de joacă, îngheţată, parc, prăjituri, plimbări, cadouri. Ce am făcut nou de ziua ei a fost să o plimb cu autobuzul . A fost atât de încântată şi se minuna la fiecare frână sau oprire în staţie, un lucru atât de firesc, însă atât de incitant. Pentru că tati a venit abia duminică acasă, petrecerea am ţinut-o duminică seara în familie, două vecine, naşii şi noi. Am dus multă muncă de lămurire ca să nu plângă atunci când aducem tortul şi îi cântăm la mulţi ani, dar tot a plâns, de emoţie, de frică, nici ea nu mai ştia, însă i-a trecut repede, trebuia să fie sufletul petrecerii.
        Petrecerile în familie sunt extrem de benefice pentru vârsta ei, imediat i se termină bateriile, răbdarea şi rişti să nu-i fie drag să se bucure de propria aniversare. La noi când s-a terminat şi petrecerea şi răbdarea era pe sfârşite, a avut exact câtă a trebuit. În fiecare an îi cumpărăm de ziua ei cadou cărţi, anul acesta i-am cumpărat cu poveşti şi chiar citim, ea din poze eu după indicaţii precise. În rest, multă voie bună şi multă mâncare, iar tortul a fost un deliciu.
astăzi e ziua mea!!!

un pui de zână la cei trei anişori

familie noastră

un zâmbet cât o mie de cuvinte

zâna cu bunicii săi

it's today my special day...

cu naşii mei

două zâne iau masa împreună



family portret


trei anişori

P.S.: S-au făcut deja trei ani şi încă de când o aveam în burtică mamaia M. ne spunea că nu mai apucă să o vadă şi ea, şi totuşi a văzut-o...2 ani şi 11 luni şi 19 zile.

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...