Dimineata in familie

O dimineata perfecta...

ŞI VARA BATE VÂNTUL...

       

              A venit şi vara pe la noi, în sensul că nu mai plouă, însă chiar dacă e cald, bate vântul. Copila a crescut  mult şi frumos, iar fiecare zi devine o aventură pentru noi ca şi părinţi. Ne căutăm de răbdare prin toate colţurile, însă nici dacă am avea un izvor nesecat, tot nu ne-ar ajunge. La prânz  adoarme când mai apucă, odată la câteva zile, căci în rest primim doar comenzi şi dorinţe ascunse, noi nu mai apucăm să ne dorim câte ceva, pentru noi sau chiar pentru ea.

        Când eram mai tânără şi nepricepută..."judecam" alte mame, că vezi Doamne, nu-şi piaptănă copilele şi umblă cu pletele în vânt, chiar dacă afară nu bătea vântul. Părul Dariei primeşte multe admiraţii, însă are un avantaj de la natură, se aranjează mai bine, dacă e lăsat liber şi neatins de piaptăn. Mai are zile când cârlionţii nu îşi găsesc locul sub nici o formă, dar trecem cu vedere, căci copila nu se lasă pieptănată, coafată, sau altceva, iar în aceste zile mă mai "judecă" şi pe mine lumea...Iar într-o zi mi-am propus să intervin, am crezut că dacă îl voi îndrepta cu placa, va arată mai bine ca nu ştiu ce...Nu am apucat să îi îndrept decât vreo două fire că a început să-şi smulgă părul din cap la propriu, ca şi cum ală nu ar fi părul ei natural. A fost mai greu decât la început, căci a umblat toată ziua cu părul în ochi, de parcă era vreun mic cercetător, cu părul puţin întins în faţă şi în rest cârlionţant. Astfel am aflat că îndreptatul părului e mai negru decât fraţii lui coafat sau pieptănat şi că mai bine stăm aşa cum ne şade, cu un look natural spre zburlit.

        În rest la ţară timpul trece, iar pietrele din râu, din cale rămân neclintite, rămân doar amintiri cu iz de iarbă verde şi miros de apă curgătoare.

         

soarele meu personal

doi sori

mogâldeaţă

La final, o dedicaţie, pentru toate fetili!!! După mult timp în care a refuzat să cânte, mai are şi acum momete, dar tot mai rar, cântă de plăcere...

O FELIE DE VIAŢĂ

        

de printre nori ne veghează îngerii...

           Te-a întristat vreodată necazul altcuiva, chiar şi străin, întratât încât să vezi în oglindă culoarea pământie a chipului tău îndurerat?! Mai am zile când sunt tristă, însă ultima dată am mai avut chipul acesta când am aflat că Bibi a plecat spre cer, printre nori, acolo la îngeri. În ziua în care Bibi a plecat, am aflat că Dumnezeu îi dăruise altei mame un grăunte de om.  Zilele acestea, încă un îngeraş s-a desprins de noi şi a zburat într-acolo... Ieri când ne întorceam de la biserică în timp ce îmi ţineam fetiţa de nici trei ani de mână, am văzut pe cer un stol de berze...

        

         Exact de un asemenea  moment imi era frică din ziua în care mi-am ţinut prima oară copila mea în braţe...Nu găseam puterea să o iubesc de teamă că într-o dimineaţă mult prea devreme, Dumnezeu  ar putea hotorâ să o ia la El... cu timpul însă am găsit puterea să îi ofer toată dragostea mea fără a mă gândi la timpul probabil, căci am înţeles că Dumnezeu o va lăsa alături de noi atâta timp cât avem nevoie, şi El nu greşeşte...
        Se spune că viaţa omului pe pământ este o clipă în faţa lui Dumnezeu, însă uneori şi clipa aceasta este înjumătăţită, împărţită în timp probabil, timp nedefinită. Suferinţa trupească  sau cea sufletească este o încercare de la Dumnezeu. Acum ar fi momentul să ne reamintim că Dumnezeu este pretutindeni şi că trebuie să Îl ţinem alături şi la bine şi la rău. Sfinţii Părinţi ne spun că nu putem gusta din bucuriile raiului, fara a sorbi din cupa amara a încercărilor. Însă până când toate aceste suferinţe, dureri, lacrimi? Ideal ar fi până la capăt de drum să ne drămuim răbdarea şi înţelepciunea, să ne hrănim cu speranţe şi să ne construim fortăreţe din ele.
         LA MULŢI ANI, ÎNGERAŞULE GLORIA!!!
    
         

JOCURI DE VARĂ

     Vara este în toi, iar noi continuăm să facem zilnic ce ştim mai bine, să ne jucăm. Jocuri mai noi, mai vechi, unul mai distractiv decât altul. Copila culege roşii, prune, pietre, păstăi,  tot ce are ocazia şi nu se plictiseşte niciodată, căci fiecare zi, după o noapte lungă, are doza ei de putere şi farmec.



SCRISOARE DE DRAGOSTE

       Suntem în mijlocul sezonului ploios, pardon! de vară, iar la noi în familie siropurile din cuvinte dulci şi pline de farmec sunt în plin sezon. Astăzi după ce ne-am tras de şireturi epitetic vorbind, cine ţine ochii mai mult închişi la ora prânzului, mi-am acoperit chipul cu palma câteva secunde în semn de mare supărare, în timp ce ea încerca să pornească maşina de plâns. Iar în secunda următoarea mă roagă pe un ton plin de tandreţe:

- Mami, uităte în ochii mei!, în timp ce îmi dă mâna la o parte să se asigure că-i zăresc ochişorii...

-Auzi, te iubesc!!!

-...

    Când s-a trezit a găsit un caiet şi un pix şi mi-a demonstrat şi teoretic, că dragostea ce ne-o poartă este sinceră. 

LECŢII CARE PRIND VIAŢĂ

         În frageda mea tinereţe pe când abia încercam să mă acomodez cu viaţa de la oraş, îmi doream să îmi cresc copiii la ţară sau o cale de mijloc ar fi fost la curte, căci statul la bloc mă obosea şi îmi provoca o stare de agitaţie, de stăteam toată ziua pe drumuri şi mă întorceam doar pe înserat. Oraşul în mare parte îmi invoca totuşi o linişte, dar de la atâta poluare, forfotă şi călduri văratice, îmi provoca o puternică durere de cap. Cu timpul am învăţat să ignor  această durere şi evident că şi visurile puse în ramă au suferit schimbări. Dar cum soarta omului este imprevizibilă, am ajuns aproape peste tot, am avut ocazia să îmi cresc copilul şi la oraş şi la ţară şi poate aşa a fost să fie, căci am văzut cum e viaţa pe toate părţile, fie pe pielea proprie, fie prin prisma altora. Însă privind în ansamblu, trag linie şi mă minunez de rezultate, căci în mintea mea se spulberă acea legendă în care se spune despre un copil de la oraş, că atunci când a văzut prima oară în viaţa sa o vacă, a întrebat uimit ce animal mai este şi acesta...

         La ţară lecţiile prind viaţă şi imaginea vizuală se contopeşte cu partea teoretică şi de aceea poate şi copiii de la ţară sunt mai înţelepţi, căci ei văd cu ochii lor cum poveştile prind viaţă, căci experienţa păleşte în faţa teoriei. Stau într-un plan benefic şi observă cu multă atenţie cum  grăuntele prinde viaţă şi  planta  dă rod, învaţă de mici să-şi cultive răbdarea şi nu numai.

       

         Nu pot să ştiu ce ne va rezerva viitorul, dar eu mereu am s-o încurajez să îşi urmeze visul. Are diverse activităţi care din joacă se transformă într-o pasiune, însă la unele dintre ele se simte deja chemarea, este prematur să mă bucur, dar este evident, căci are o sensibilitatea aparte atunci când se dedică total unui joc devenit în timp pasiune.

         Ne lipseşte şi  viaţa de la oraş, dar ne este de ajuns o vizită scurtă şi am topit dorul, căci "veşnicia s-a născut la sat", dar din când în când mai trebuie şi ea tulburată.