ACASĂ...DUPĂ UN AN

         



"locul făgăduinţei"

  

        Viaţa la ţară se scurge la fel ca şi în alte colţuri ale ţării, însă atât de diferit, aici soarele străluceşte mai tare, vântul adie mai uşor, iar copiii cresc cu multă dragoste şi plini de viaţă.  Şi totuşi locul a ajuns să fie purtat în sufletul curat al copilei, şi nu trag concluzii decât privind în ochii ei zglobii dimineaţa devreme spre cântatul cocoşului, îi citesc bucuria din suflet de pe buzele-i trandafirii, căci pentru ea nu este decât locul în care curge lapte şi miere şi unde cele mai ascunse dorinţe prin viaţă.        
          Astăzi sărbătorim un an de când locuim "la casa noastră", aşa cum o numeşte Daria în repetate rânduri, nu este decât casa noastră de suflet, dar acest lucru nu-i ştirbeşte cu nimic din statut, căci o îndrăgim ca şi cum ar fi a noastră personală, căci a devenit locul în care toţi trei ne bucurăm împreună de viaţă. Chiar dacă am făcut vizite dacă nu dese, atunci periodice la Focşani, aici ne-am petrecut  majoritatea timpului. Casa noastră în decursul unui an s-a mai schimbat, ne-am schimbat şi noi şi casa în bine, însă locul a rămas acelaşi, mirific, casa tot în construcţie este, mai sunt multe lucruri neterminate (2 camere, 2 uşi, finisaje exterioare), dar timpul le rezolvă pe toate, însă pe rând.

         Acest loc ne-a unit şi mai mult ca şi familie şi din acest unghi este locul în care nimeni dintre noi nu este obligat să plece pentru mult timp, o zi, o săptămână, decât doar pentru câteva ore...pentru acest lucru este unul din acele locuri unde cred că toţi copiii din lume şi-ar dori să locuiască, în sânul familiei.

         Satul muntenesc în care ne desfăşurăm activitatea pastorală este unul mic, însă atât de plin de viaţă. Oameni bătrâni, dar harnici şi darnici, cu ajutorul cărora am reuşit să ridicăm o frumuseţe de casă. Comuna în raza căreia se află satul de numeşte Chiojdu, care în traducere ar proveni de la termenul unguresc „kovesd” (în traducere – piatră), opinie împărtășită de istoricul Constantin C.Giurescu. Însă numele şi astăzi îşi dovedeşte autenticitatea, căci nu am văzut pământ mai pietros ca acesta, pietre mai mici, mai mari, bolovani sau munţi din piatră găseşti la tot locul. Iorgu Iorda spunea că: "Toponimia este o adevărată istorie a unui popor”, însă la faţa locului se putea observa şi cu ochiul liber cum din pământ parcă izvorăşte piatră, însă de unde se trage termenul în limba maghiară, probabil vreun drumeţ în trecere, căci judeţul Buzău dinspre partea aceasta se învecinează şi cu judeţul Covasna.
            Mă uit la poze şi observ cum s-a scurs timpul, ce micuţă era copila şi cât de frumos a crescut, chiar dacă nu a trecut decât un an. Şi în minte îmi încolţeşte un adevăr, "locul făgăduinţei" nu poate fi decât un loc în care te simţi bine şi împlinit, nu doar câştigi mult şi porţi doruri multe.

      Un an...şi totuşi atât de multe...

aproape la fel şi totuşi atât de diferit...

pentru că terenul abundă de pietre am adus pământ şi cu multă muncă şi ajutor...

 

aşteptând...după o lună de secetă...



  

suntem în aşteptarea recoltei nr. 4...



pentru că a plouat mult în ultima lună avem şi roade bogate...





şi pentru că fiecare pui îşi are casa sa...


       

zilele acestea am zărit o căprioară în poieniţa ce se zăreşte în depărtare din bucătărie



pentru că niciodată nu trebuie să dai vrabia din mână pentru cioara de pe gard...

ne-am făcut sobă de teracotă, ca să nu îngheţăm de ciudă şi frig atunci când se ia curentul s-au îngheaţă apa

şi am murit de cald toată iarna, la propriu şi s-a luat şi curentul destule ori..

prima din dreapta...zici că-i de acolo din film, deşi este doar spectatoare la serbarea copiilor, îi place la nebunie aici...



fericirea de a fi acasă se citeşte în ochii ei!



 

          

ÎN AŞTEPTAREA VERII

          A început vara cu cireşe, căpşuni, caise, piersici, etc., ploi şi în ciuda datei avansate din calendar, încă mai facem focul în sobă. E frig pentru această perioadă a anului, la munte e ca la mare, după o ploaie, câteva zile nu prea îţi mai arde de plajă şi cum plouă de vreo două săptămâni aporoape zilnic, e frig rău. Daria nu a apucat să poarte tricou, decât ocaziţional şi atunci la ore de vârf, căci pe zi ce trece tot răscolim prin hainele lungi şi groase, iar pe cele subţirele le  dăm la o parte zi de zi. Am ajuns să-mi clănţenească dinţii în gură de frig, eh! şi când o veni şi vara canicalură să vezi atunci alt şir de nemulţumiri, de parcă poţi să-i intri omului în graţii, el desface mereu firul în patru, indiferent cum o fi vremea.

         La un an de la dieta minune pe care am crezut că am descoperit-o mă aflu într-o situaţie asemănătoare, fără 5 kg din 15. Şi tot caut o altă determinare ca să mă apuc să slăbesc, căci cea de anul trecut a secat şi nu mai poate prinde viaţă, caut una care să mă lovească în moalele capului şi să mă apuc să slăbesc, căci tare bine mai era atunci când eram mândră de munca cu mine însămi. Dacă vara trecută am slăbit din principiu, vara aceasta am nevoie să arăt bine, avem evenimente în familie, şi mi-aş dori ca  şi schimbarea prefixului să mă găsească într-o formă de care să fiu mândră.
        Dacă tot vremea este aşa cum este (cu ploi, căpşuni, iar când mai scapă şi soarele de printre nori cu câte o îngheţată), Daria a răcit un pic sau Dumnezeu mai ştie ce o avea, căci nasul înfundat şi mucozităţi din gat plus scărpinat excesiv mă duce cu gândul la cele 4 căpşuni pe care le-a mâncat acum câteva zile, însă tot nu se leagă toate detaliile. Acum suntem la avansaţi în ceea ce priveşte răcelile, şi mersul acesta la medic îşi are rostul său, învăţăm să ne tratăm de răceli, depresii, boli copilăreşti. Am început cu un antihismatic, indiferent care o fi cauza declanşatoare a mucozităţilor, antihismaticul îşi face treaba lui. Combinat cu un praf pentru fluidizarea mucusului, secret aflat de la medicul ORL-ist, căci copila are mereu mucusul undeva între căile nazale şi gât şi nu se lasă scos nici cu batista bebeluşului. Apoi pentru că am avut experienţe plăcute cu aparatul de aerosoli şi beneficiile lui, am început şi şedinţele de aerosoli pentru congestia nazală şi fluidizarea secreţiilor. Şi toate astea adunate şi culese din vasta noastră experienţă cu "răceala şi mama ei şi cu tot neamul lor" şi combinate între o ceaşcă de ceai de echinaceea pentru stimularea imunităţii, plus câte o plimbărică scurtă pentru "destuparea" nasului, aşa după o ploaie de vară care miroase a toate alea adunate şi stropite cu roua dimineţii.
        Daria nu suferă de apetit de întins nervii noştri până spre infinit, nici chiar atunci când este mai bolnăvioară, doar febra o mai poate doborâ, însă de data aceasta nu este cazul. Respiră atât de greu încât fiecare respiraţie pare a fi ultima, scoate un icnet de mare suferinţă interioară. Şi vorbeşte, şi cântă, apoi iar ne întreabă, doar când doarme mai face o mică pauză vocală, căci şi prin somn mai aruncă câte o vorbuliţă. Coincidenţă sau nu, însă tocmai s-au scurs 3 luni de la ultima răceală şi maxim o lună de la ultimul tratament de stimulare a  imunităţii.
      În rest voie bună şi multe altele, căci nici nouă nu ne stau nici mâinile şi nici picioarele toată ziulica, deh! ne prieşte viaţa la ţară la toţi trei. Şi tot aşteptând vara mai facem una-alta, poate se va îmbuna şi omul şi timpul, căci tare ne mai plac dulcegăriile fie ele şi naturale...

     


râul Bâsca



        


cu pas alergător



        

mai trecem si pe la gradinita

ne facem si poftele

         

    

LA BUNICI

        După cum ne sunt obiceiurile neobişnuite suntem în vizită la buncii Dariei de la oraş. O săptămâna în care am alergat după timp, oameni şi locuri şi nu am obosit, plictisit sau săturat până peste cap, pe noi ne deranjează doar de împachetat şi despachetat bagaje şi drumul în sine, căci de un loc nu te poţi sătura niciodată, revii de fiecare dată cu plăcere.

        Cum fiecare sac îşi are peticul său, la noi fiecare sat în care stau bunicii noştri este diferit, după aşezare, după oameni, după cum îi este felul. Forfota  de la oraş mi-a lipsit şi nu, adică pot trăi şi fără ea, când îmi amintesc de canicula ce se aşterne peste vară aici. În parc puţini părinţi sau bunici îşi mai permit luxul să meargă des sau zilnic, mai mult în wekeend şi spre seară, Daria simte din plin că ea are un privilegiu de a sta alături de mine 24/24. Ne-am mutat la ţară aproape de un an, însă vizite perioadice am tot avut pe la oraş, dar acum am observat cupluri care au şi bebe 2, foarte curajoşi de altfel.

         În rest timp să ai, căci locurile sunt mereu acolo unde le-ai lăsat pentru ultima dată.

        

măn. Ianculeşti, Prahova

asfinţit, Lera, Chiojdu

Daria căzut în genunchi, mami zgârâiat cu scaiul de la cearşaful plic

căpşunică, căpşunică, am să te mănânc- Străoane

cimitir Străoane, Biserica de lemn ctitorită de Ştefan cel Mare

muşeţel de Muncelu

hai pui-pui-pui!!!

FIIND COPIL...

         Anul acesta de ziua copilului am hotărât să-i facem cadou Dariei o vizită la bunici. Suntem de o săptămâna la ei, însă pentru că, nici copila şi nici noi nu ne-am săturat de claxoane, alarme, bormaşini, nădufuri, pusee de călduri de te trec toate apele, în timp ce afară dacă nu bate vântul, atunci plouă, am hotărât de comun acord să mai rămânem să aibă parte şi copilul de un întâi iunie distractiv.
         La ora 10.00 ne-am prezentat cu copilul cu tot în Piaţa Unirii şi am încercat să facem ce ştim mai bine, să ne distrăm. După ce a ameţit la locul de joacă am mers la cinematograf, avea să fie pentru prima oară. Timp de 10 minute până să înceapă filmul,  m-a implorat, rugat, şi alte vorbe dulci, numai să nu stăm, însă am ieşit abia la final la rugăminţile ei de a rămâne. Şi pentru că intrarea era liberă, am vrut neapărat să facem proba, şi pentru că a avut încredere în mine şi în puterile ei de copil, a reuşit să rămână de plăcere, căci tare sensibilă mai este, căci şi mersul ăsta la cinema e ca şi mersul pe bicicletă. Există  şi un circ în oraş, însă din aceleaşi motive sensibile, am hotărât să mai amânăm pentru o perioadă nedeterminată, căci ne pomenim că dăm banii, însă copilul nici nu vrea să stea şi plânge până leşină.
       Astăzi am ales să facem lucruri cu paşi mărunţi, când eram noi mici trăiam cu impresia că copilăria durează la infinit. Îngheţata, vata pe băţ, floricele, acadele,  cadourile le primeam doar atunci când mergeam la oraş, astăzi le-a primit pe toate din inerţie, din instinct, din dragoste, chiar dacă toate astea pot să-i ofer în oricare altă zi.
        Ce nu aş da să mai fiu iar copil...nu pentru dulciuri, ci pentru sinceritatea şi naivitatea pură şi lipsa grijior de zi cu zi. Noi adulţii ne batem capul cu multe lucruri mai mici, mai mari, mai marunte, ei însă au doar un singur obiectiv: jocul.

cadou: pălărie croşetată hand-made de la tati şi mami şi gentuţa de la mătuşica Năstica

pentru moment nu pot să vorbesc...

o vată pe băţ autentică

Cinema Balada: Ursul Panda

floricică, floricele, floricea...



ei...



şi îngeraşii mai dorm câteodată

la soare te poţi uita, dar la ea ba!

Marina şi Daria-colege de maternitate