Picasso Baby Girl

       Că avem un copil talentat  care are o febleţe pentru a desena şi colora am observat, însă şi activitatea acesta are mai multe chipuri, aşa încât am ajuns să desenăm/colorăm în diferite feluri: cu creioane, cu acuarelă, cu cretă  şi cu degetul sau cum îi zice fii-mea: "cu decu meu".

      Pentru moment varianta de a colora cu creioane a stagnat la stadiu de foarte rar şi foarte puţin, însă a pus mai mult accent pe a le ascuţi şi de a desena pe pereţi. Acuarela este partea preferată nici nu deschide ochii bine sau când îţi dă mâncarea în foc  ea turuie:

- Eu tuiez toioile mele, te ioc! (eu colorez cu culorile mele te rog)

      Desenează şi cu cretă şi cu marker pe tăbliţa ei  sau cu creionul cu apă pe păturica specială, însă când vine vorba de a desena sau colora cu degetul e viaţa ei. Îi transpiră şi mâinile de atâta emoţie transpusă pe pânză, însă nu se lasă doborâtă de nici un obstacol atunci când are inspiraţie sau i se pune pata pe vreun desen anume. Are o slăbiciune pentru un desen cu o vacă care mănăncă liniştită la iesle şi o îngheţată la cornet, le-ar mânca şi cu ochii, căci tare le mai chiţibuşeşte.

      Avem două aplicaţii android speciale pentru a colora şi desena prinţesa. I le deschid eu şi în rest ştie singurică să-şi aleagă imaginea sau să şteargă, îmi mai cere ajutorul doar atunci când transpiră ca o pictoriţă desăvârşită ce este. Mai are o aplicaţie pe care o folosim în loc de povestea de seară, însă este foarte complexă, căci are şi forme şi culori şi numere de aranjat şi aliniat. Însă în ciuda faptului că Daria nu cunoaşte cifrele totuşi reuşeşte să le dea de cap şi cel mai mult şi mai mult îi place atunci când la sfârşitul exerciţiului-joc o voce drăgăstoasă îi spune că este cel mai deştept copil.

      Pe vremea mea scrijeleam asfaltul cu bucăţi de var stins şi acuarela o păstram sub icoana din colţul dinspre răsărit, dar nu aveam o inclinaţie anume pentru arte plastice, chiar îmi displăcea, însă cu timpul am observat că  mijloacele te fac să iubeşti arta de a crea.



însă practica bate gramatica



VESTITORII PRIMĂVERII



vestitorii primăverii

      Cu o floare nu se face primăvară... însă cu un mănunchi de ghiocei de grădină îmbobociţi, înrouraţi şi parfumaţi, nimeni şi nimic nu poate să o facă să se răzgândească să poposească pe meleaguri. 

        Aşteptăm primăvara cu sufletul şi nu numai, bucătăria unde am aşezat strategic ghioceii proaspeţi culeşi din grădina vecinei s-a umplut de mireasmă. Totul în jur miroase ca pe vremuri exact cum erau paginile parfumate din broşura Avon. Şi cum au dat de căldurică şi-au deschis petalele una ca una şi roua a dispărut, însă parfumul rezistă.

        Nu ne-am săturat nici de zăpadă, însă parcă puţină verdeaţă ne-ar prii mai bine şi la ten şi în suflet. Până la urmă toate au o limită şi primăvara în aceste zile ce se scurg a intrat în graţii. Aştept martie cu drag pentru că anotimpul meu preferat este primăvara în special luna mai atunci când totul este inverzit şi înflorit. 

ghiocica

        Şi poate pentru că într-o primăvară promiţătoare m-am îndrăgostit de aceea o ador şi mai mult. La drept vorbind oare cui nu-i place primăvara?! Îmi plac toate anotimpurile, căci fiecare este unic în felul său. Iarna să fac oameni de zăpadă şi să mă duc la săniuş, primăvara să adun păpădii galbene şi să admir flori de măr, cireş, caişi, toamna să mă înfrupt din struguri negri, albi şi să adun frunze, ghinde, castane, nuci. Însă doar primăvara am obiceiul să îmi schimb coafura, să-mi fac timp să mă admir în oglindă dimineaţa şi să stau să mă gândesc cum ar fi dacă...

       Poate primăvara pentru că este şi timpul renaşterii sufleteşti nu numai a naturii. Îmi amintesc cum în copilărie confecţionam  la grădiniţă felicitări şi  flori din hârtie colorată, mărţişoare croşetate sau răsucite cu toată măiestria noastră de copii şi recitam poezia despre mama din tot sufletul. Astăzi  din păcate mărţişoarele sunt 99,9% Made in China şi florile de prin pieţe de prin Olanda.

        Ce mi-aş dori să primesc în dar de la fetiţa mea ar fi o poezie, nişte ghiocei de grădină parfumaţi şi culeşi în roua dimineţii şi de la soţ săpunurile handmade pe care mi le-am comandat din timp. Nu suport chinezăriile şi kitsch-urile însă ce vine din suflet nu poate fi un cadou mai puţin bun, este tocmai ceea ce avem nevoie.

       O primăvara exact aşa cum va doriţi şi meritaţi desigur!

     

SE CRAPĂ DE PRIMĂVARĂ...

        Se crapă de primăvară, însă nici o zi nu seamăna cu alta. Una caldă, una rece, însă când e miercuri şi e târg mare aici la noi, e musai frig să fie, ca nu cumva să ne scoatem şi noi năsucurile la plimbare. Şi când e zi cu soare îmi imaginez că dacă în acea zi aş fi la oraş şi aş perinda pieţele cu legume cum şi fac de obicei, aş găsi fără nici o îndoială spanac, iar când e zi posomorâtă şi mai ninge îmi zic în sinea mea melancolic că anume aceasta este ultima ninsoare pe anul acesta.

        În ultima vreme sau de obicei scriu despre timp probabil sau în curs, cu şi despre viaţă învăluită în gânduri şi sentimente, presărată cu vise şi speranţe. Şi de multe ori mi se pare că trăiesc un vis, căci clipele trăite mi se par magice.

         Mă fascinează toate vorbele, gândurile, ideile Dariei şi în acelaşi timp mă minunez de ea, căci  este focul viu al dragostei noastre.  Daria are  vorbă dulce şi multă. Uneori vorbeşte şi în somn sau toată ziua. A învăţat să numere în engleză şi rusă până la cinci, chiar dacă în română le mai amestecă. A prins drag de poveşti, chiar ne întrerupe uneori şi face şi ea adăugiri. Muzica este încă un subiect delicat, nu-i cântăm sub nici o formă, iar dacă insistăm se lasă cu râuri de lacrimi, deşi la melodiile preferate de ea cântate în original iese şi fum din parchet atunci când dansează şi mai fredonează câte ceva.
         Iarna aceasta a fost una blândă în ciuda faptului că a nins de timpuriu de cum s-a crăpat de decembrie. Însă nu au existat zile sau nopţi geroase, a nins frumos ca în poveşti de fiecare dată, iar dacă nu a nins a plouat, iar dacă a fost şi soare, noi neapărat am făcut un om de zăpadă. Chiar dacă va mai ninge sunt sigură că om de zăpadă nu mai prindem, căci iarna nu mai are putere, acu ninge şi se topeşte instant, dar nici rău nu ne pare, aşteptăm totuşi primăvara cu sufletul.

somn de voie, de la dreapta la stânga: Daria, Păpuşa Maria, Păpuşa Suzi



semănăm un pic



           

6

        Au trecut şase ani de când ne-am cunoscut, defapt şase ani şi două zile. Am început a uita lucruri, am îmbătrânit sau poate uit lucruri vechi pentru a le face loc evenimentelor noi. Însă cum te-am întâlnit nu vreau să uit niciodată, căci a fost unul din acele momente. Îţi mai aduci aminte...

       Azi aş vrea să-ţi spun că te iubesc mai mult decât în prima zi, prima lună sau prima dată. Căci timpul îmi demonstrează că dragostea mea nu e zadarnică, este lucrătoare şi nu-mi rămâne decât să o savurez. Dragostea este cea care te pregăteşte şi îţi dă puterea să mergi mai departe, nu-mi pare rău decât că timpul fuge pe lângă noi. Însă până şi timpul îmi demonstrează cât de puternică şi luminoasă este dragostea noastră, aşa încât nu-mi pare rău nici de el. Eu oricum nu am ochi decât pentru tine şi când suntem în doi parcă şi timpul stă în loc pentru noi.

       Mult timp, multă dragoste şi multe particule de iubire în sufletele noastre "Limbâi"!

ÎN ŢINUTUL VÂNTURILOR, A CEŢII ŞI A ZĂPEZII

        "Veni, vidi, vici"! Am făcut o vizită scurtă în oraşul vânturilor şi a ceţii sau mai nou şi a zăpăzii, care este Focşani. Da, am fost în vizită la bunicii de la oraş ai Dariei, cum la noi totul este neobişnuit, noi stăm la ţară şi bunicii la oraş, este un nou stil de viaţă. Am învins nămăţii, căci în ultimile ierni când ninge pe la Focşani mai uită să se şi oprească. Zăpădă nu mai era decât pe marginea drumului, însă munţi întregi, de ziceai pe alocuri că mergi printre munţi şi dealuri, iar oraşul încă mustea de zăpadă pe trotuare şi parcuri. Ce mi-a atras atenţia au fost cele vreo 10 km de parazăpezi de pe drumul european 85, exact în locurile în care la primul viscol se rupe legătura cu pământul.

        Prin oraş zăpadă cât casa pe trotuare şi în parcuri, aveai impresia că suntem într-o staţiune montană, ne mai lipseau doar schiurile. Şi dacă stai şi te gândeşti la rece, cred că ultimile două ierni au epuizat toate fondurile primăriei numai cu dezăpezirea, aşa că anul acesta au lăsat-o mai moale, nu de alta, dar să le mai rămână bani şi pentru altele, aşa că şi primăria şi centrul oraşului erau înconjurate de maldăre de zăpadă adunată cei drept.

        Ger nu a fost, dar cele cinci grade cu plus care se chinuiau să încălzească atmosfera nu făceau faţă nici vântului şi nici ceţii matinale. Am ieşit totuţi de două ori în parc, însă mai mult cu strigături, căci Daria nu voia nici în ruptul capului să-şi ţină fularul la năsuc, iar Cristi nici nu voia să audă de plimbatre fără fular, căci totuşi era destul de rece. Mai cu fular şi mai mult fără el, am mers de ne-am dat prin toate alea care erau uscate sau le-am şters cu şerveţelele din dotare şi am plecat acasă fericiţi, fiecare în sinea lui amintindu-şi incidentul cu fular/fără fular, însă fără nici o schimbare în comportament, fiecare trăgea şi cu dinţii de alegerea lui.

       Nici la Mall la locul de joacă nu am putut să nu mergem, căci acesta a fost scopul vizitei, ne face capul calendar de vreo lună. La sfârşit a plâns că ea nu şi-a acumulat timpul de joacă şi mai încearcă să-i spui ceva, nimic nu o liniştea decât că mai rămânem un pic, a plâns cinci minute, apoi s-a luat cu altele şi a uitat. Iar când am intrat în casă nu a uitat să precizeze că i-a plăcut, ce strategii mai are fii-mea, de unde le mai scoate?!

      Tort a mâncat vreo trei zile la rând, i-a urat Anei de sănătate până s-a terminat şi ultima bucăţică de tort, apoi a început a pofti la cel din autoservirea ce se află la câţiva metri de noi. Ne-am reluat activitatea de a colora, pentru că terminasem tempera şi acuarelele achiziţionate de la magazinul din sat nu puteau fi înmuiate nici dacă stăteau toată noaptea în apă până la gât. S-a bucurat şi mai mult când am descărcat două aplicaţii pe telefonul cu android tot de colorat şi desenat şi îmi cerea necontenit să-i dau pe telefon să coloreze cu degetul.

       A intrat de vreo lună în perioada lui "de ce?!" Şi toată ziua îmi toacă capul cu de ce în sus şi-n jos, dar îi răspund de fiecare dată mai pe scurt, mai desfăşurat ce şi cum  stau lucrurile. Cel mai des mă întreabă:

- Ce encepe?!, adică ce desen animat va urma. Sau:

- Ăta ce e?!, acesta ce este la orice i se pare ei curios şi ar vrea să cunoască.

      Aceasta a fost singura vizită în care îi aminteam că la sfârşitul săptămânii ne întoarcem la casa noastră şi ea era tristă, ar fi vrut să mai rămână aici, chiar dacă acasă la ea trăieşte un vis, aici are persoane dragi cărora le simte lipsa acolo.

      A parcurs kilometri întregi prin apartament din cameră în cameră, însă neapărat se întorcea la părinţii ei, în special la mine, zici că încă ne leagă cordonul ombilical şi nu putem conveţui una fără alta. Accidentele "lacul lebedelor" s-au împuţinat sau chiar au dispărut de tot, s-a făcut mare ce să mai. Noaptea încă folosim scutec şi îşi bea încă lapticul din biberon şi nu ştie să bea apă cu paharul, dar avem timp destul. Mai are multe de învăţat, însă nu ne grăbim nicăieri, căci timpul este de partea noastră, suntem în creştere.

Piaţa Unirii Focşani

leagăn verde legănel

toboganul magic

Locul de joacă

ţiii!

eu sunt mic nu ştiu nimic!

zboară puiule, zboară!

găsiţi copilul în imagine

Măi tată măi!

cu mama îmi permit...

 

OFFROAD &ENDURO

         Offroad, enduro, curse de maşini - sună tentant?! Îţi place să conduci sau nu ai luat carnetul sau îţi este dor de o cursă specială cu o maşină echipată corespunzător şi un teren mai mult decât accidentat, atunci să ştii că avem pentru tine aplicaţia perfectă.

         Recunosc că la început am condus prudent, acum însă am avansat la acest capitol, aşa că maşina mai mult face salturi pe sus, decât atinge pământul, iar cursele au devenit mai mult o cursă aeriană. Grafica jocului este foarte reuşită, iar dacă nu ridici degetul de pe pedala de acceleraţie şi mai pişti frâna din când în când, cursa va fi una de succes.

       

ARTA DE A OFERI

          Parcă nici iarna nu mai este ca iarna,  iar primăvara se apropie cu paşi repezi, şi totodată cu ea vin şi sărbătorile aferente: ziua îndrăgostiţilor/dragobete, ziua femeii/mamei, apoi Învierea şi tot aşa numai motive de sărbătorit. Să oferi cadouri este o artă. A şti să oferi mici daruri şi să o faci cu discreţie este un semn de nobleţe sufletească. Modul în care dăm şi primim cadourile se învaţă cu timpul şi de-a lungul anilor devine o plăcere de a aduce zâmbete şi fericire în suflet.

         Între prieteni, în familie, între îndrăgostiţi se pot face cadouri oricând. Nu trebuie să aşteptăm o zi festivă pentru a-i dărui soţiei o pereche de mănuşi de bucătărie de care are mare nevoie sau bunicii un şal călduros şi moale. Cu riscul ca odraslele noastre să ne întrebe frecvent: "Ce mi-ai adus?!" şi pentru copiii noştri nu ar trebuie să aşteptăm sărbătorile ciclice pentru a le dărui jucării şi multe altele la reducere sau nu, fiecare zi ar trebui să fie una de sărbătoare, care să culeagă zâmbete şi mulţumire în suflet de la cei dragi.

         Micile cadouri întreţin prieteniile şi produc oricui o mare plăcere, dar cu o condiţie: să fie date din suflet şi dezinteresat.

        Nu există noţiunea de cadou perfect, cu timpul a devenit un clişeu această expresie,  cel mai corect ar fi: un cadou potrivit, ideal un cadou personalizat. Dar şi ediţiile limitate se vând ca pâinea caldă ca şi cele idustrializate, în genul celor: toată lumea are telefon mobil. 

        Zilnic putem face schimb de  cadouri,  lucruri simple, mici şi indinspensabile, însă la evenimente mai grandioase şi mai însemnate, un cadou memorabil este unul râvnit şi cu ochii. 

        Şi când suntem în pană de idei şi timpul ne mănâncă şi ultima speranţă, cui nu i-ar plăcea să primească cadou o tabletă, un eReader?!

         Însă cu puţin noroc aţi putea fi ferictul câştigător al unui produs Ejuk Series dacă participaţi la concurs, nu vă rămâne decât să alegeţi doar ce ve-ţi face cu el, îl păstraţi sau îl dăruiţi unei persoanei dragi vouă. 

        Mult succes cititorilor!!!

       

22

         Pe Ana am cunoscut-o pe când avea doar 16 ani, ne-am plăcut din prima,  de-a lungul timpului am avut foarte rar dispute, şi alea mai mult banale,  căci între timp am învăţat să împărţim egal ce ne lega: fratele ei. Chiar dacă au trecut 6 ani de când ne cunoaştem pentru mine ea tot 16 are şi acum, căci este din fire copilăroasă şi sensibilă. În decursul celor 6 ani s-a schimbat în bine, şi-a desfăcut petalele ca o floare, ne-am duelat în kg, acum sper că suntem la egalitatea, şi-a pus dinţi, s-a operat (prietenii ştiu de ce), şi-a făcut prieteni noi, i-a păstrat pe cei mai buni.
        Astăzi, dacă tot ne-am trezit pe la 6 şi ceva, ne-am zis că e musai să o sunăm printre primii ca să-şi valorifice şi Daria expresiile pline de lapte şi miere din vocabularul ei. După ce i-a zis la telefon:
- Encepe Osso! A muţi ai sătate! encepe Osso!, şi altele ce vedea că mergea la TV la ora aceea matinală aşteptăm ziua de mâine atunci când mergem să suflăm în lumânări, să aruncăm baloane şi desigur să mâncăm tort, toate aceste însumate sunt dorinţele Dariei pentru ziua Anei.
       De luni s-a anunţat ger, este normal, căci indiferent că este totuşi  iarnă, s-a anunţaţ acolo sus că mergem la oraş şi au dat frigul la maxim. Acum frigul ca frigul, dar să ajungem cu bine, că de întors când om mai putea. Însă neapărat trebuie să ne întoarcem, căci fără noi aici nu vine primăvara.
      Şi dacă uneori mi se face dor de cineva şi nu este lângă mine, deschid laptopul şi caut prin poze, căci dacă aş avea atâţea bani câte poze fac, aş fi milionară în euro.

A MUŢI AI SĂTATE, ANNA!!!



acum 4 ani şi...



nu puteam vorbi despre Ana, dacă nu aminteam de Geio...



nu se putea să nu amintim şi de Dady Daea care este

pupici

DULCEAŢĂ AMĂRUIE

       



Codiţa de mure



        Ce ni s-a putut întâmpla groaznic în ultima vreme?! Slavă Domnului că totuşi au fost lucruri care au avut un  deznodămând favorabil nouă.

        De când ne-am mutat la casă nouă, am avut câteva evenimente, cea mai tragică să-i zic aşa a fost atunci când a căzut Daria cu fruntea pe muchia scărilor şi a făcut cel mai mare şi primul cucui din viaţa ei, însă am avut mare noroc, căci acum nici semnul măcar nu se observă.

        Următorul eveniment a fost atunci când s-a încuiat Daria în dormitor. Pentru că ne-a dat prim cap că s-ar putea întâmpla aşa ceva, am pus bine cheile la bucătărie în dulap, acolo fiind singura uşă care nu are sistem de inchidere pe interior. Copilul şi-a găsit treabă pe lângă uşă până a dat de broască şi până a rotit încuietoarea în ce direcţie i-a dorit inimioara fără nici o teamă. Eu eram pe la bucătărie, Cristi undeva prin casă şi evident ea era singură în dormitor. Când am realizat ce se întâmplase am intrat puţin în panică, însă eram mult mai relaxată faţă de incident, căci aveam rezolvarea cea mai simplă, cheile din bucătărie. Însă Daria a început a trage de uşă, a suci şi răsuci în toate direcţiile şi la un moment chiar a început a plânge, până ne-am dumirit noi care este cheia de la dormitor, căci erau câteva chei de încercat.

        Dacă nu am fi avut cheia acolo pusă bine nici nu vreau să mă gândesc ce cheltuieli neprevăzute se făceau din bugetul familiei şi câte frică şi lacrimi avea să îndure Daria până spărgeam uşa.

        Acum două zile eu am suferit un accident casnic să-i zic aşa sau am avut pur şi simplu ghinion. Şi cum majoritatea internauţilor scriu despre cum se prepară sau cum se combină sănătos mâncarea eu vă voi povesti cum se îneacă cu mâncare sănătoasă cu părere de rău.  Cu o zi înainte ne-a adus vecina noastră de aici câte ceva, printre care şi un borcan de dulceaţă de mure. Salivam de poftă încă din toamnă când printre discuţii vecina a amintit că a făcut şi dulceaţă de mure. Vai şi ce bine arăta şi ce gustoasă mai era  de am mâncat în dimineaţa respectivă o felie, două, trei, o lingură şi dacă tot mai erau două felii rămase de pâine prăjită, le-am împărţit frăţeşte cu Cristi, una el şi una eu. M-am gândit că ceaiul de echinacea şi dulceaţa de mure cu pâine intergrală prăjită va fi mai mult decât un mic dejun sănătos. Eu de când mă ştiu când ung pâinea cu gem, dulceaţă sau ce o mai fi, pun un strat consistent, căci îmi place mai mult dulceaţa cu pâine decât pâinea cu dulceaţă. Şi probabil că atunci când a băgat şi o lingură fără pâine în gură direct din borcan, nu am realizat că printre dulceaţă se strecurase şi o codiţă de mure şi când mestecam şi ultima îmbucătură am realizat că am înghiţiti ceva care tocmai mi s-a blocat în gât.

        Primul lucru care ne-a venit în cap în acel moment a fost unul greşit bineânţeles, să încercăm să o facem să coboare, poate-poate se lasă dusă de un pahat cu apă sau nişte pâine uscată rău. Dar spre norocul meu codiţa nu se lăsa dusă cu nimic, toate alunecau pe lângă ea şi ea se ţinea bine acolo. Am intrat în panică, am început a plânge, am început să am stări de vomă, însă nici dacă vomitam nu puteam scăpa de ea.

       Atunci mi-a dat prin cap să mă pun în pat şi să se uite Cristi cu lanterna în gâtul meu, cum îi mai facem şi Dariei autocontrolul atunci când dă semne de roşu în gât. Şi când şi-a aruncat privirea în gâtul meu, la capătul limbii şi începutul gâtului stătea înfiptă codiţa de mure în peretele gâtului, la un capăt avea codiţa cu frunze unde sălăşluise fructul, care se atingea de amigdale şi care mă făceau să-mi vină să vomit. Ca să vezi şi să nu crezi, eu mai aveam un pic şi îmi dădeam duhul de atâtea stări de vomă şi după ce a încercat şi Cristi să mai bage mâna prin gură însă fără succes, mă vedeam pe la urgenţă deja.

      Nici nu mai are rost să amintesc că era ora 9.00 şi afară aveam oameni la crăpat lemne şi trebuia să fac mâncare pentru prânz, căci nu aveam absolut deloc mâncare gătită şi că la ora 11.30 Cristi trebuia să plece la o înmormântare. M-a încurajat în disperare de cauze să încerc să bag eu degetul în gât şi să încerc să trag codiţa buclucaşă de acolo. Am încercat odată şi am dat iar în stare de vomă, însă am simţit că s-a mişcat de acolo, aşa că am mai încercat odată şi am scos-o. După ce o oră întreagă nu m-am oprit din plâns şi din stări de vomă la final mă durea gâtul mai rău decât dacă aş fi fost răcită. Am luat o pastiluţă de  tantum verde pe care o detest de altfel căci este super - extra mentolată, însă nu i-am simţiti nici măcar mirosul. Când s-a întors Cristi de la înmormântare s-a oprit la farmacie să-mi ia ceva pentru gât, şi farmacista i-a recomandat nişte tantum verde spray şi chiar glicerină cu nistatină, să nu se să infecteze totuşi locul în care a fost infiptă codiţa de mure.

      Am pus codiţa pe un şerveţel şi m-am tot uitat la ea toată ziua, ce chestie mică şi câtă suferinţă, se mai îneacă lumea mai rar cei drept, cu pâine, cu carne, cu mere, etc., eu recunosc că am fost un fenomen.  Nici eu nu am putut crede că mi s-ar putea întâmpla aşa ceva, însă una peste alta a fost o dulceaţă foarte delicioasă, aş mai mânca şi a altă dată, însă cu măsură şi grijă.