A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 28 septembrie 2012

LA GRĂDINIŢĂ... ÎN VIZITĂ

       
        

a crescut...
          A crescut... Chiar dacă a făcut doi ani deja, în inima mea tot o copilă a rămas, abia după ce am vazut-o îmbrăcată în hainele de toamnă, mi s-a umplut inima de bucurie când am văzut cât a crescut odoraşul nostru. Luna aceasta roia internetul de postări despre prima zi de grădiniţă, şcoala sau altele şi toate abundau de lacrimi, refuzuri şi desigur griji de mamă.
        Daria are privilegiul de a sta acasă cu mama ei şi de a merge la grădiniţă în vizită. Da, pare un vis, dar casa parohială în care stăm noi acum şi care este casa nostră de suflet, pentru că a fost construită sub ochii noştri se învecinează cu şcoala, grădiniţa din sat. Daria cum se trezeşte dimineaţa îşi caută de zor expadrilele,  îmi caută privirea şi rosteşte rugător: "pa!", apoi o zbugheşte afară şi strigă cât o ţine gura ţinându-se de zăbrelele gardului ce ne desparte "hete!!! "(fete).
          La grădiniţă i-a plăcut din prima şi pentru că majoritatea copiilor îi cunoaşte şi pentru activităţile la care a participat cu mare drag. Îi place şi afară şi în clasă, dar nu cred că ar sta şi fără mine încă, mai avem nevoie de mult exerciţiu, însă e un început promiţător.
          Grădiniţa din Lera este una obişnuită în care toţi copiii satului merg să socializeze şi să avanseze în treptele cunoaşterii în singura clasă în care învaţă simultan. Aici nu ai de unde alege, nu există alternative (fiţe), toată lumea merge în acelaşi loc, la 4 copii născuţi anual în sat, nu ai cum altfel, ăsta e singurul dezavantaj al grădiniţelor din satele mici. Cei mici învaţă mai repede de la cei mai mari, iar cei mari învaţă să-i iubească şi să aibă răbdare cu cei care ştiu mai puţine decât ei. Daria a înţeles într-un fel că doamna educatoare e cea care dă startul la toate activităţile din clasă, iar când anunţă vreun eveniment, nu mai are răbdare şi se ţine după ea şi o tot strigă: "doma!" până primeşte şi ea printre primii ustensilele necesare. 
         
la grădiniţă în vizită


aştept startul la pictat


am talent

primul meu desen in acoarela
în leagăn
la joacă

vineri, 21 septembrie 2012

2 9



mamică de doi ani
           29...mai am un pic(un an) şi schimb prefixul, însă ceasul meu biologic ticăie de aproape un deceniu pe acelaşi teren, nu mă simt altfel, mă simt exact cum mă simţeam la 21 de ani, mă simt bine în pielea mea. Atunci s-a produs schimbarea, am început să văd lumea cu alţi ochi, până atunci am avut senzaţia că purtam un văl pe ochi, care mă făcea incapabilă să percep ce se întâmplă în jurul meu, din acel moment însă  am început să simt şi să-mi doresc şi mai mult aerul ce-l respiram, simţeam cum viaţa îmi curge prin vene, am simţit cum copila din mine s-a transformat peste noaptea parcă într-un vis aievea într-o fată frumoasă, deşteaptă şi înţeleaptă, de parcă-mi trăiam propria poveste. Şi astăzi chiar dacă nu mai sunt acea fată am devenit femeie, mamă,  sunt o copilă într-un trup de femeie.
        Am rămas la fel de naivă, credulă, miloasă, darnică,  iubesc profund, pun suflet în toate lucrurile pe care le fac, mi-e milă de cei aflaţi în neputinţă, mă gândesc şi la mine şi la cei dragi şi la cei nevoiaşi, iar în cele mai negre clipe îmi revin imediat după ce-mi amintesc că alţii o duc şi mai rău decât mine. Respir acelaşi aer chiar dacă altitudinea lui s-a schimbat de-a lungul anilor şi ochii mei sunt tot zglobii când se deschid în zorii zilei iar inima mea tresaltă şi acum ca a unei căprioare atunci când aude vreun foşnet prin pădurice, atât de intens, însă atât de tainic.
        Uneori am impresia că îmi place atât de mult să mă simt aşa încât stau involuntar în calea schimbării mele. În acest fel de a fi am trăit muuuulte clipe unice din viaţa mea şi mi-e frică că ele  îşi vor pierde colţişorul ce l-au ocupat până acum în inima mea dacă mă transform în femeia la care tind să ajung sau trag de timp pentru a mă simţi în floarea vârstei  mereu. Nu mai sunt atât de fragedă şi crudă ca la 15 ani, acum sunt ca o friptură în sânge, tot fragedă, dar nu uscată,  mă simt hrănitoare, suculentă şi caldă.  

dragostea pluteste in aer!!!
      

marți, 18 septembrie 2012

TOAMNA SE NUMĂRĂ BOBOCII

        A plouat aşa ca toamna, mocăneşte şi în reprize, stropii mici şi parcă însuficienţi care doar au stins praful de pe uliţe nu ne-au speriat nici întristat, chiar dacă s-a lăsat frig aşa ca toamna,  ne-am îmbrăcat destul de bine încât să ne fie cald şi aşteptăm valul de căldură ce se anunţă peste doar câteva zile, aşa că instalarea toamnei se mai amână pe o perioadă nedeterminată.
gem de prune

     "Toamna se numără bobocii", iar păsările pe care le-a vizitat Daria toată vara pe la vecini şi le spune şi acum tot "pui" s-au transformat în  nişte păsări veritabile, au crescut, s-au făcut în fel şi chip, care găini, care curci, care raţe, care gâşte, mă tem că în timpul acestui sezon va dispărea noţiunea de "pui", va trebuie să facem un pas spre dezvoltare, să o ajut să conceapă faptul că oul evoluează.
    
zarzavat
        Pe uliţele satului muntenesc se simt mirosuri de tot felul, ies aburi de prin cazane care îmi aduc aminte de mirosurile copilăriei, din casa părintească, de la bunici: a zarzavat, a gem de prune, a prune fermentate...
         De acum încolo ne vom aciua prin toate colţurile casei, poate vom reuşi să răzbatem prin ploaie şi vânt până la magazin, biserică şi vecini şi să privim stingher copiii zglobii din curtea şcolii care se învecinează cu noi. Nici în casă nu e aşa de rău:  mămiceală, joacă, mâncare, voie bună:



 
un pas înainte
jocul meu preferat: zâmbesc încontinuu când sunt cu Deni

în braţe şi la somn

mmmm! clătiteeeeee...
        Iar Daria seamănă izbitor pe zi ce trece cu tatăl ei, iar ea încearcă din răsputeri să fie pe zi ce trece mai mult ca mine, mă imită până la cele mai mici detalii, cum mă bucur până în măduva oaselor ca un copil de lucrurile frumoase, cum mă supăr, cum gătesc, cum vorbesc, tonalitatea vocii, cum mă alint,  cum iubesc, fac curat sau chiar cum stau sau dorm. Şi se descurcă de minune, adoră să înveţe cuvinte noi şi să le rostească pe limba ei, după cum îi doreşte inimioara.

video


miercuri, 12 septembrie 2012

OMUL SFINŢEŞTE LOCUL?

       În patru ani de când ne aflăm pe aceste meleaguri munteneşti am tot auzit din spusele altora, străini sau localnici, cât de frumoasă şi bogată este zona în care ne aflăm, însă noi nu am apucat să vedem niciunul din aceste locuri. Satele ce urmează după noi sunt adevărate rezervaţii naturale şi păstrătoare de tradiţii munteneşti autentice, care işi croiesc calea prin munţi şi văi, acolo unde drumul negru ajunge la capăt, dar viaţa  continuă, locuiesc oameni şi mai departe, pe obleaguri cum le-ar numi alţii.
      Uneori mergi în anumite locuri din plăcere, pentru relaxare, pe banii tăi, alteori stai în acele locuri în care alţii ar trage o fugă şi s-ar uita cu colţul ochilor cu jind la ele, dar tu nu le apreciezi aşa,  nu am plecat în vacanţă, ne-a împins nevoia,  doar am cutreierat zona în care locuim de ceva timp, şi nu din plăcerea de a evada, ci din alte motive, însă de relaxat tot ne-am relaxat. Locul îţi cere să o faci, ţi se taie respiraţia şi parcă dincolo de porţile acestul loc respiri un aer mai moale, mai lejer, mai uşor de respirat, care te face să pluteşti, să uiţi de toate ale tale şi să-ţi încânţi privirea doar cu ce vezi în jurul tău, şi  florile sunt mai flori, şi iarba parcă e mai fragedă şi locul arată ca un colţ de rai.
     Pensiunea TATA LICE se află  pe teritoriul comunei Chojdu, este o gospodărie autentică  şi prin felul în care arată şi prin oamenii care o administrează. Locul în sine te face să te simţi mult mai mult decât acasă, dacă ai crescut la ţară şi mult mai mult ca la bunici, dacă ai copilărit pe uliţele satului românesc, aici e ca în mijlocul codrului des.
      De când ne-am mutat aici la ţară, Daria a descoperit plăcerea de a merge pe jos, Era foarte comodă şi mofturoasă dacă era vorba de mers pe jos, căci din faţa blocului se văieta deja că o dor picioarele. De când am tot mers pe ici pe colo, o încântă să meargă pe jos chiar dacă merge şi într-un loc ştiut deja, dar cel mai mult îi place să meargă în locuri necunoscute. Cât a vorbit tati cu proprietarii, ea nu a încetat să cutreiere pensiunea, pe sus, pe jos, peste tot, iar ochii îi sclipeau de plăcere.
    Mai sunt şi alte pensiuni pe raza comunei noastre, poate vă întrebaţi cine le trece pragul şi  cine are nevoie de  atâtea pensiuni într-un spaţiu atât de necunoscut pentru mulţi dintre noi. Unii turişti vin pentru naturaleţe, alţii pentru specificul mâncărurilor din zonă, alţii din curiozitate. Cert este că omul sfinţeşte locul, însă uneori locul este cel care îl face pe om să tresalte şi să se trezească din amorţire, să-l facă să se simtă aşa cum se simţea cândva, în copilărie, în tinereţe sau în zilele când simţea că Dumnezeu ia pus mâna pe cap.


peste apă: râul Bâsca
la poartă la Tata Lice
în curtea pensiunii




o floricică printre flori

offf, frumoasă mai eşti...

Lebăda singuratică


casa veche în curtea lui nea' Virgil dascălul



la capătul drumul negru de smoală viaţa continuă



marți, 11 septembrie 2012

DUPĂ ANI ŞI ANI...1,2...

NOI trei după doi ANI

NOI trei după un AN




















           Şi uite aşa trec anii, încet dar atât de îmbelşugaţi, fructuoşi ca o toamnă bogată, ca o iarnă blândă, o primăvară plină de triluri de păsări şi miros de ghiocei şi o vară lungă plină de distracţii. Am dori să păstrăm tradiţia de a face o poză de tip family în fiecare an în apropierea zilei de naştere a Dariei, privindu-le apoi se vede clar cum creştem ca şi familie.  
        Pentru mine fiecare zi este o binecuvântare, căci suntem toţi trei, nu mai trebuie nimeni să plece, stăm toţi sub acelaşi plapumă, nu mai ducem dorul nimănui din triunghiul nostru familial, nu tânjim decât după cei apropiaţi nouă. Fericirea aceasta se citeşte în ochii copilului nostru, se oglindeşte în bucuria ei de a fi mereu în preajma noastră.


două luniţe

acum un an


astăzi la masă în dormitor la o brânzică cu mămăligă, puţintel net şi multă voie bună


pupicei

joi, 6 septembrie 2012

UN AN DE BLOGGING

     Acum un an scriam timid prima postare pe acest blog, câteva poze înşiruite sub puţinele rânduri ce-mi veneau în  cap în acel moment. Chiar dacă a trecut destul timp, încă mai postez timid, însă ce rămâne tipărit pe aceste pagini, îmi face mare plăcere să le răsfoiesc şi să le recitesc atunci când mă apucă nostalgia sau nu mă prinde somnul în noapte. Numai când mă gândesc la clipele care au trecut mă trec fiori pe şira spănării, palmele traspiră de emoţia ce aş avea-o în glas dacă aş citi cu voce. S-a mai scurs un an, însă amintirile despre cum a fost şi ce am simţit în acele momente au rămas bine încrustate pe acest blog, printre rânduri, imagini şi gânduri. Scrisul mă ajută să înţeleg mai bine ce simţi tu, ce simţim noi, mă îndrumă să văd în ansamblu şi îmi face plăcere ce văd. Îmi văd copilul crescând, dintr-un aluat plămădit cu grijă părintească, lăsat la dospit cu mare atenţie şi multă căldură sufletească şi apoi bine copt, rumenit puţin şi aburind...ne creştem copilul în sudoarea frunţii, învăţăm în acelaşi timp cu ea unele lucruri sau unele doar cu 5 minute înaintea ei, dar le trăim la intensitate maximă, de parcă le facem de o viaţă. Ne retrăim copilăria noastră prin ea, facem exact aşa cum ne făcea nouă plăcere să mâncăm, să ne jucăm, să ne alintăm, să simţim căldură din sânul familiei ca pe un jar.

LA MULŢI ANI!!!

CEL MAI BINE FAC CE FACE SI MAMI

luni, 3 septembrie 2012

DOI ANIŞORI

tortuleţ pentru o printesă de doi anişori


             "Anii vin şi se duc, Prefăcându-se-n şir de cocoare...",  " Astăzi e ziua ta, Zi frumoasă ca tine...", în mintea mea sună doar melodii care răscolesc printre amintirile celor doi ani. M-am schimbat total, pe zi ce trece devin o mamă dulce, îngăduitoare, înţelegătoare, darnică şi tot mai iubitoare. Iar dacă mi-ar fi spus cineva acum doi ani că în timp voi deveni aşa, n-aş fi crezut că un pui de om poate revărsa atâta  lapte şi miere în sânul familiei noastre. Doi ani ne-a găsit la Focşani la bunici,  la noi totul e în ordine inversă, noi mergem la bunici la oraş. Şi aş fi jurat că nu voi lăsa o lacrimă să se prelingă pe obrăjorii ei bucălaţi în această zi, dar parcă nervii mei işi pierduse elasticitatea pe care o acumulase pe parcusul celor doi ani, şi Daria a plâns toată ziua de dimineaţă până seara, mai din nimic sau chiar nişte motive banale, aşa a fost să fie o zi plângăcioasă, de lacrimi trecătoare, care au fost şterse rapid din memorie cu alte îndeletniciri care i-au adus zâmbetul pe guriţa ei atât de dulce.
          De dimineaţă am fost în parc, unde de la intrare trăgea alarma bucuriei cu un chiuit răsunător din toţi plămânii,  apoi dacă nu se dădea în toate alea, se lega de jucăriile la toţi copiii până plângea de ciudă şi apoi o lua de la capăt. Cadoul de la bunici la primit încă de la începutul săptămânii, căci îşi dorea de mult timp o tricicletă şi se urca în toate pe care le găsea, şi o mai dădeai jos cu mari rugăminţi,  iar bunicii i-au împlinit dorinţa arzătoare.


mamă de doi ani


la un covrigel în Piaţa Unirii


prima mea tricicletă




          Apoi noi am intrat în febra pregătirilor de ziua ei, cumpărături, curăţenie, mâncare, iar Daria şi-a continuat liniştită ordinea de a plânge fără motive, până şi la somnul de la prânz a adormit tot plângând. Tortul mi-aş fi dorit să arate altfel, dar am crezut de cuviinţă că aşa arată cel mai bine şi mai ieftin şi mai gustos, mai ales că aşa şi l-a dorit tati. După ce au venit invitaţii Daria şi-a continuat distracţia şi desigur nu a uitat să şi plângă, iar când am zis că a plâns toată ziua, nu am exagerat, căci când am zis şi noi "Doamne ajută!", ei i s-a pus pata pe "La mulţi ani!!!" şi a plâns până a dat de gustul tortului atât de delicios.



meniu de fetiţă în devenire





   

video



nana
vecina


      A trecut frumos...şi acum după câteva zile ne mai întreabă dacă mai avem tort să facă cu degeţelele prin el, avem o fetiţă mare deja, fără pampers, cu gusturi şi dorinţe culinare proprii, care împrăştie în jurul ei doar zâmbete şi dulcegării şi care ne face fiecare zi mai luminoasă, mai spaţioasă, care abundă de "mami şi tati!" şi-n sus şi-n jos şi totuşi are abia doi anişori.
arăt trăsnet şi câtă graţie, de zici că poartă o rochie de gală

o floricică printre flori
încă o dată lucrurile Anei arată mai bine pe mine
Georgiana, pantofii se poartă aşa sezonul ăsta

Ana, eu arăt mai bine decât tine cu ochelari, căci sunt mai tânără, am abia doi ani

video


video


La mulţi ani, iubire!!!

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...