A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 26 februarie 2012

CUM NE MAI JUCĂM IARNA (cuburi)




         Cum alegem noi ce jucării îi mai cumpărăm Dariei? Simplu, amintindu-ne ce jucarii ne încântau pe noi atunci când eram mici. Aşa că i-am achiziţionat Dariei cuburi, nu pot să descriu ce bucuroasă a fost în ziua aceea, s-a jucat cu ele până  la epuizare, ca şi în fiecare zi de altfel. De fiecare dată când mergem la cumpărături şi ea rămâne acasă, ne zâmeşte larg atunci când intrăm pe uşă, apoi trece la debarasat, până ne dezbrăcăm, descălţăm, ea deja a făcut inventarul din sacoşe. Se mulţumeşte cu orice, azi făcuse o criză de nervi că îi luasem iaurturile să le pun în frigider, pe care ea le scosese din sacoşă, le aranjase pe covor în cameră şi le aliniase. Bineânţeles că cel mai mult se bucură când primeşte o jucărie nouă, e pur şi simplu încântată. Cuburile au făcut deja cunoştinţă cu toate colţurile camerei, în pat, pe mobilă, pe jos, peste tot, zici că le face un tur vizionar al camerei şi nu vrea să rateze nici un colţişor. Pe mine cel mai mult mă încântă că nu sunt decât 12 la număr, deci nu multe şi nici mici tare, aşa că se adună repejor. Mai nou am hotărât să o implic şi pe Daria în proiectul de adunat jucării, aşa că atunci când vine vorba de aşa ceva, ea îmi sare mereu în ajutor. Cred că a epuizat toate modurile de a se juca cu ele, aşa că pozele de mai jos sunt dovada. Iar dacă am fi fost săraci lipiţi pământul, ea s-ar fi jucat cu orice: o cutie, o farfurie, o lingură, o sacoşă, o pernă, un prosop, cu aceeaşi intensitate, drept dovadă, ieri la prânz a adormit cu un cârlig pe sub bluză, se jucase cu ele înainte de somn.
                                     

  


           






  
                   

vineri, 24 februarie 2012

CE SIMŢI DAR NU SE VEDE?


pământ!

     Foarte frumoasă a doua parte a iernii,   toate pozele abundă de multă zăpadă, nici Dariei nu-i venea a crede când a găsit un petec de pământ, îl netezea şi-l mângâia ca pe un bibelou. 
    Astăzi am fost singurele, Cristi e plecat, iar în singurătatea noastră am realizat că de fapt iubirea noastră e mereu cu mine şi ea este Daria. După  ce ne-am răsfăţat la telefon cu diverse apelative şi dezmierdări, am petrecut ziua dragostei fiecare în fel şi chip. Eh! de parcă aş mai avea nevoie de vreo dovadă, o am alături în fiecare zi. Şi totuşi uneori simţi nevoie să auzi acel: "te iubesc!", iar aceste cuvinte se rup greu de pe buzele unui bărbat, dar când o spune, o face cu atâta convingere, încât simţi că ai lumea la picioare. Şi pare a fi un lucru mărunt, dar care necesită atâta implicare şi dăruire, o simţi în suflet, roieşte din toate părţile, iar când ai nevoie de ea, te unge pe suflet, îţi mângâie rana, o vindecă. Dragostea noastră creşte odată cu tecerea timpului şi are aproape un metru, peste 10 kg şi un an şi şase luni.  A fost frumos afară, pe alocuri mai bătea şi soarele, a şi picurat un pic, dimineaţă a fost ger, la prânz călduţ, aşa ca în dragoste.
          
tati mă ei o dată sau mai vorbeşti mult!
Cum nu se putea să-i placă tot Dariei, s-a întâmplat că nu-i place pe sanie. Am împrumutat una de la vecini şi am ieşit la săniuş. I-am explicat, am susţinut-o la spate mereu, am vorbit tot timpul cu ea, dar nimic, a plâns cu lacrimi de crocodil până nu am scos-o din ea şi nici să o mai vadă în faţa ochilor. Azi când am ieşit a început iar să plângă, deşi nu aveam sania cu noi, noroc de un căţel, i-am zis să mergem să prindem căţelul şi a uitat de ce mai plângea. Am căutat căţelul un timp, apoi am urcat-o pe un maldăr de zăpadă şi ne-am jucat până i-a îngheţat toate membrele bine. A şi gustat puţin din zăpadă, că doar nu putea să nu ducă la gură ceva ce îi place extrem de mult, dar cum nu are nici un gust, nu a mai încercat şi altă dată.

mmm, yamy!

pe lângă faptul că e multă, e şi fără gust...

hai la o bulgăreală!
    

joi, 23 februarie 2012

REŢETĂ DE CREŞTERE A COPILULUI (REMIX)

 


cosleeping &breastfeeding


        Noi ne-am bucurat din prima de o creştere în greutate, poate şi pentru faptul că  suntem o familie mai solidă sau poate pentru faptul că copilul  nostru nu a legat niciodată mai mult de 2-3 ore pe noapte aşa că şi-a văzut visul cu ochii,  să fie alăptată şi să doarmă cu noi în pat. În primele luni am zis că are nevoie de ceva timp până îşi face program, până la un an am zis că îi ies dinţii, mai târziu am dus-o şi la medic şi la preot, însă nici o schimbare în  program. Recunosc că nu am planificat să o alăptez prelungit, adică după un an şi cum nici un cuplu tânăr nu primeşte cu uşurinţă pe cineva în plus în patul matrimonial, s-a întâmplat inevitabilul. Nu pot să spun că cedez uşor în favoarea anumitor lucruri, şi nu pentru că mă rog, Daria se uita cu ochii ăia de pisică blândă la noi, ci pur şi simplu, pentru că aşa ne era cel mai bine pentru toţi trei. Eu oricum cred că acesta a fost doar începutul, căci pe parcursul vieţii vor mai fi o sumedenie de momente în care noi vom fi nevoiţi să facem compromisuri pe care va trebui să le onorăm cu respectul nostru de părinţi.
      Alăptam şi eu ca tot omul, însă pe zi ce trecea mie îmi făcea o plăcere şi mai mare, iar Dariei îi ardea în suflet dorinţa de a continua pentru un timp mai lung. Am încercat marea cu degetul, şi am cumpărat biberoane şi cutii de lapte, care au ajuns pe post de jucării, căci Daria le refuză cu desăvârşire, nici nu voia să le vadă în ochi. Iar eu ca o mamă silitoare, am tot încercat, iar şi iar, şi de fiecare dată încercam să visez, că poate-poate o să ajungă şi copilul meu să se odihnească toată noaptea sau măcar mai bine, dacă o să bea lapte praf, aşa cum povestec alte mămici de bebeluşii lor. Dar de fiecare dată vedeam cum visul meu se spulberă în van, laptele ajungea unde pe raft uitat şi expira odată cu visul meu la o noapte de somn legat, iar biberoanele deveneau jucării foarte utile din coşul Dariei. Aşa că am renunţaţ la colecţia de lapte praf şi am hotărât să-i respect poftele culinare ale minunatei mele fetiţe.
      În patul matrimonial bebe ajungea cel mai des, mânca des, iar cum nopţile era tot mai albe, a devenit un loc stabil. Iar încercările noastre de a strămuta copilul în pătuţul său se terminau cu plânsete până la vomă, aşa că am renunţat şi la această idee, şi am hotărât că nu sunt necesare multe episoade de vomă, ca să înţelegem că bebe vrea cu noi în pat să doarmă. Iar după ce s-a ajuns în situaţia în care nu voia să stea nici 5 minute măcar ziua în el, l-am dezasamblat şi am primit-o în patul nostru ca în sânul familiei, chiar dacă ea se simţea de mult timp aşa.
    Şi uite aşa fără voinţa noastră suntem în trend cu ultimile tendinţe în materie de creştere a copilului, alăptăm şi dormim împreună, bebe şi-a dorit acest lucru, iar eu ca o mamă înţelegătoare ce sunt, doar am încercat să îi îndeplinesc dorinţele. Şi cred că atunci când va fi pregătită va renunţa singură la sân şi la pat, trebuie doar să aştept momentul favorabil.
    Copilul nostru ne-a demostrat în nenumărate rânduri, că este unul special, iar eu aleg să cred în acest fel de fi, de a dori al ei, şi o susţin, vreau să-i demonstrez în fiecare zi că poate avea tot ce îşi doreşte şi merită din plin.
   Aşa că puseele de creştere la noi au fost combinate cu dureri de burtică, cu ieşirea dinţilor, cu foame, aşa că au trecut cum au şi venit rapid şi pe neobservate. Iar la final am rămas cu o fetiţă crescută bine,  care a  crescut sub privirile noastre, noapte de noapte, lună după lună, ca o ciupercă după ploaie şi care încă nu doarme toată noaptea, pentru că vrea să crească mereu.

vineri, 17 februarie 2012

CUM NE MAI JUCAM IARNA (diverse)



ora de vârf  WI - FI

      Pe zi ce trece Daria se transformă într-o "mini mamă", încearcă să copieze şi să imită orice gest şi mişcare de a mea. În încercarea de a o include în majoritatea activităţilor mele casnice zilnice (ca să o am sub observaţie, iar ea să se joace),  uneori lucrurile mai ies din  făgaşul lor normal. Aşa că aranjatul hainelor din dulap se poate face în mai multe rânduri, iar aspiratul poate dura puţin mai mult decât aş fi preconizat, în schimb distracţia este una maximă. Şi s-ar putea să mă trezesc că a dus la coşul de gunoi un pampers încă nefolosit s-au chiar ciorapii care trebuia să-i ducă la coşul de haine. Dar cum intenţia este cea care contează, furnicuţa hărnicuţa toată ziua face treabă.

ca o zi de sâmbătă



ca o zi de sâmbătă


















uţa-uţa...

      În schimb de multe ori în timpul jocurilor ei copilăreşti ne amintim şi noi cu drag de copilăriile noastre. Şi de unde începem să povestim şi să depănăm printre amintiri, cine şi ce jucării mai avea, de-a ce ne jucam cu atâta plăcere de veneam istoviţi şi flămânzi pe înserat acasă. Şi câtă dulceaţă şi lipici aveau poveştile spuse de bunici şi diferite jocuri şi poezii pe care ni le tot rosteau cu mare tragere de inimă.
      Printre toate aceste momente amuzantei ne confruntăm şi cu momentele contemporane, actuale şi chiar dureroase, cum ar fi răsărirea caninilor, care sunt nişte clipe dureroase pentru copilaş şi obositoare pentru părinţi. 
spălat pe dinţi excesiv
          Parcă la un incisiv a mai plâns ea şi s-a tot trezit din oră în oră câteva nopţi la rând, dar la canini sunt mai diferse momentele astea. După ce mi-a zdrenţuit la propriu mameloanele, şi  încearcă să bage în gură orice găseşte, mare, mic, pătrat, alungit, doar poate îşi va mai alina din durere, a descoperit că spălatul pe dinţi face parte din categoria bun de păstrat. Aşa că după ce terminăm periajul la baie, ne mutăm prin casă, ţine de periuţă de zici că-i lipită cu super glue, şi mestecă din ea, de parcă ar fi o bucată de ceva moale. Îi citesc din priviri plăcerea masajului pe care îl face cu ajutorul periuţei, iar după un timp încerc să îi dau altceva la schimb de ros, să nu cumva să se trezească cu un smoc de păr de perie prin gură.  Trecem noi şi peste asta...

prin zăpadă
        Una caldă, una rece, în schimb ieşirile la zăpadă devin din ce în de mai lungi şi  la fel de plăcute. Când intră în casă se întristează şi o apucă nostalgia, îşi adună jucăriile pentru nisip şi se joacă închipuit  în amintirea vremurilor de altă dată (vara).  Vântură greoi cu mânile zăpada de parcă s-ar juca cu nisipul, doar că hainele groase o cam incomodează şi se blochează în grămezile de  nămeţi şi caută disperată ajutor, doar că nu-şi poate mişca decât ochii din cap. E frumos afară iarna, obraji rumeni, multă zăpadă şi voie bună, ne mai lipseşte doar săniuţa din acest peisaj mirific. Şi cred că tabloul va fi finalizat la anul, cine ştie dacă va mai ninge în această iarnă, pentru o plimbare două împrumutăm de la vecini un pic.     
         
citim de zor
ne jucăm cu spor
Printre alte jocuri reuşite în casă iarna sunt cele cu alţi copii. Cum noi avem în bloc o fetiţă cu o lună mai mare ca Daria şi care vine la câteva luni la bunicii ei în vizită, îşi face mereu timp şi pentru noi.  Aşa că cele mai reuşite jocuri sunt cele între ei copii. Trecând cu vedere momentele în care se ceartă de la  o jucărie, în rest se decurcă minunat, şi mă mir că Daria este atât de sociabilă, chiar dacă ştie că toate jucăriile sunt doar ale ei. Ar fi peste puterile mele să am gemeni, nu ştiu cum aş putea să împart timpul în două, poate doar să abordez o strategie. 
       Uite aşa trece timpul prin casă, nu avem timp nici de plicitiseală, nici de stat degeaba, mereu avem ceva de făcut şi nu uităm niciodată să ne jucăm, nici eu, nici Daria şi nici nimeni din casă.
 

un nou joc fain



 

marți, 14 februarie 2012

DIN DRAGOSTE


eu am aranjat masa, soţul a adus prăjitura
       

          Dragostea  este  ceea ce ai în jurul tău, pluteşte peste acoperişul  casei tale,  se omogenizează cu micile  bucurii zilnice, se contopeşte cu plăcerile acestei vieţi, se infiltrează  pretutindeni, în văzduh, în suflet, ea este acolo pentru cine îşi doreşte cu adevărat.

 























duminică, 12 februarie 2012

DESPRE IARNĂ


"     ...Iarna-i grea, omătu-i mare,
Semne bune anul are,
Semne bune de belşug,
         Pentru brazda de sub plug..."
   


iarna 2012
  
       Iarna nu-i ca vara, dar şi când a nins, a nins cât casele, bătrânii spun că de vreo 30 de ani nu a mai nins aşa. A nins şi a tot uitat să se mai oprească,  va fi un an roditor, doar dacă grâul peste care nu a mai plouat de câteva luni a rezistat până acum sau dacă topirea zăpezii nu va  coincide cu ploile de primăvară.   Nu ştiu de ce zăpada şi luminiţele de prin brad îmi amintesc de sărbătorile de iarnă, poate pentru că atunci nu am avut zăpadă, poate pentru faptul că luminiţele încă mai împodobesc brazii din piaţă.
Piaţa Unirii februarie 2012
       Cert este că iarna nu se lasă cu una cu două, ţine cu tot dinadinsul să-şi arate toate feţele, de la cea cu soare cu dinţi până la ninsori viscolite îmbinate cu temperaturi foarte scăzute. Cum a nins mult şi zăpada e cât gardul, nu am scos-o decât de două ori afară pe Daria, şi atunci doar preţ de 10 minute. Nu de alta, dar rata marea înzăpezire şi dacă poate autorităţile dezăpezeau cumva, rămâneam fără zăpadă. Dar după viteza melcului a autorităţilor, cred că o sa avem aceaiaşi zăpadă multă şi albă până pe la sfârşitul lui martie. Numai Dumnezeu ne mai poate scăpa de ea, cu multă căldură, căci la cât combustibil s-a economisit în toată această perioadă, numai cei de la benzinării ştiu, şi săracele maşini care zac în parcări. Dar ce-a mai mare problemă actuală a nostră este că ne lipseşte obiectul muncii, săniuţa. Şi doar pentru faptul că drumurile au fost atât de blocate, de nu am apucat să ajungem nici la mall, iar trotuarele în această perioadă sunt chiar neâncăpătoare şi pentru saniuţă, abia dacă încap doi oameni alăturaţi. Numai noi cu sania lipsim din peisaj... Aşa că ne petrecem timpul la căldurică, mai pe lângă calorifer, cu diferite jocuri şi utilizând obiecte pe post de jucării  din toate categoriile. Iar dacă tot avem timp berechet, Daria s-a gândit să-şi facă loc încă de un somn pentru după amiază, mai pe înserat aşa, ori de oboseală, ori din dorinţa de a mânca şi mai mult lăptic, adoarme la sân. Şi aş vrea să închei tot  într-o notă de poezie, că uneori îmi este frică să-mi mai doresc să ningă, am avut impresia zilele astea că merg printre tranşee, atât de multă zăpadă s-a adunat, aşa că invoc soarele:

"Luci, soare, luci,
                  Că ţi-oi da un pumn de nuci
          Şi-o pereche de papuci.
Luci, soare, luci,
Şi ţi-oi da cireşi,
Ieşi, soare, ieşi!"
     

Piaţa Unirii

Biserica din Piaţa Unirii

Sensul giratoriu de la Ceasul Rău

Parcare

la noi în spatele blocului

parcarea noastră

şi aşa se dezăpezesc maşinile din parcare, adică în drum

sâmbătă, 11 februarie 2012

DE LA TELEFON LA SMARTPHONE

       
          După multe aniversări (ziua de naştere, Moş Nicolae, Crăciunul) în care am tot amânat să-mi iau un cadou dorit, am ajuns la aniversarea a cinci ani de când ne-am cunoscut, şi am hotărât de comun acord că telefonul meu necesită o updatare. Cum Cristi deja îşi făcuse schimbarea, mi-a venit şi mie rândul. Iar după ce am rămas aproape cu gura căscată la cât de inovatoare au ajuns să fie smartphone-urile în ziua de astăzi după ce am butonat pe al lui Cristi, la cel achiziţionat de mine, am rămas şi mai şi.
         Când mă gândesc că atunci când cântau O Zone în "Dragostea din tei" despre beep, habar nu aveam ce înseamna,  iar eu 2003 abia învăţam se folosesc căsuţa poştală electronică, iar  abia în anul 2 de facultate mi-am cumpărat primul telefon mobil, după ce am muncit o vară întreagă pe litoralul Mării Negre, am realizat că chestiile astea numite smartphone-uri sunt pur şi simplu bestiale. Am avut mereu mintea ascuţită şi ageră, de am folosit eu şi am învăţat şi pe alţii ce am deprins şi eu la rândul meu de prin camerele de  cămin sau de la orele de informatică. Aşa că după o simplă apăsare de buton, am ştiut mai mult decât îmi era necesar, pe când alţi colegi se uitau la ecranul calculatorului ca la radio, iar la telefon ca la o antenă. În fine, am un smartphone accesibil ca preţ, aşa că nu vreau să mă gândesc ce le bate capul celor de ultimă generaţie.
        Timp de 8 ani, am avut doar 2 telefoane mobile, ţineam morţiş să fie de la o firmă anume, le păstram curate şi în huse, am renunţaţ la ele doar că se demodase, fiind încă arătoase şi funcţionale. Acum am hotărât să schimb firma, poate şi pentru că firma mea preferată s-a mutat de la noi din ţară sau poate pur şi simplu acum alte firme sunt pe primul plan.
       Un lucru este bine de ştiut că Daria are cel mai mult de câştigat din toată povestea asta,  cum toată ziua "Uki" în sus, "Uki" în jos, şi cum tati mai este  plecat din localitate, al mamei este la locul potrivit.

vineri, 10 februarie 2012

CINCI ORI CÂT EGAL IUBIRE?

timp de cinci ani...
  POVESTE DE IUBIRE

        A fost odată ca niciodată, într-o ţară îndepărtată şi îmbelşugată, o familie în care se năştea a patra oară, o fetiţă creaţă şi bălaie. Soarta i s-a arătat din prima, până ca să-i spună zâna, cum intrase în această lume, şi grăbită şi uşor, tot aşa avea să plece, în al vieţii drum. În alt tărâm mai îndepărtat, din dragoste şi din  iubire,  se năştea un băieţaş, dulce ca un bondărel, falnic ca un stejărel.
        Timpul care se scurgea, înţelepciune semăna, iar când se făcuse mari, voiau să meargă pe la şcoli mari. Şi cum marea unduieşte, iar vântul înteţeşte, uite că s-au întâlnit, el deştept şi drăgăstos, ea frumoasă, mlădioasă. Nimic rău nu-i atingea, căci până şi privirea le era, pură ca apă de la munte, caldă ca apa termală. Zilele  ce se scurgeau, mai multă dragoste între ei semănau, iar în discuţiile lor, se tot strecurau uşor, vorbe spuse din suflet, calde, bune şi dulcii. Aşa că tânărul încăleca şi merse la ea în regat, ca s-o ceară de ursită şi ca să le mulţumească, acestor buni părinţi de fată. Cum era de aşteptat, părinţii ei au acceptat, chiar dacă nu aveau decât, această comoară de fată, ce trebuia să cate, fericire şi iubire, peste dealuri şi câmpii, iar ei să rămână singurei. Fata fericită mai era, dar băiatul nu o mai scăpa din priviri, din mângâieri, dar şi nici din alinări. Erau ca o jumătate, numai că pe altă parte, se iubeau, se mai certau, apoi iar se împăcau, căci aşa soţ de înţelegător, nu ştiu dacă se mai întâlnea. El purta o simplă haină, fetei îi lua năframă, măcar haine ca să aibă, dacă tot nu are neamuri. N-o lăsa să facă treabă, nici chiar dacă îi era foame, cot la cot ei  osteneau, iar seara când se culcau, îşi zâmbeau fără încetare şi-şi spunea cuvinte tandre. Înţelept şi iubitor, harnic şi sârguitor, când venea seara acasă, ţi se lumina întreaga faţă. Iar cum soarta ei se ştia, s-a inversat roata, el pleca, la munci grele şi uşoare, doar să aibă de agoniseală. Fata era învăţată şi săracă şi departe, aşa că îi ceruse soţului, să-i lase o fărâmă din iubirea lui. Iar nu după mult timp, când nouă luni s-au împlinit, s-a născut într-un colţ de rai, o fată creaţă şi bălaie, liniştită şi fără grabă. Iar când zâna a venit, i-a ursit şi le-a şoptit: "Pentru bunătatea voastră, pentru alchimia voastră, suflete curate şi împăcate, vă doresc să găsiţi pentru această fată, tot binele din lume şi tot răul să se adune, să se ducă pe pustiu, să rămână numai grâu, secară şi mălai, mult noroc şi mai mulţi fraţi!"  Fata creşte împăcată, că nu va pleca departe, va sta lângă a ei părinţi, lângă pomul de cireş, lângă casa cu obloane, lângă dulce a ei mamă.
   Offff!, aşa sunt fetele, se mărită, devin mame, am uitat ce-i important, de iubire aici vorbeam. Dragostea lor a rămas şi azi la fel de mare. Dacă vezi pe cer un nor, e cernut din dragostea lor, iar dacă afară plouă, picăturile de rouă, sunt acele lacrimi, vărsate pentru păcate. Iar acei fulgi de nea, care au căzut în ţara mea, sunt toate clipele lor, petrecute pe răzorul dintre ani, cinci la număr până acum, mai mulţi de acum încolo. Soarta, iubirea şi fericirea trebuiesc căutate în colţurile cele mai întunecate, de-o fi peste mări şi ţări sau doar la un pas distanţă, dacă te ţii după ele, vei avea o viaţă lungă. Iar aceasta din urmă se prelungeşte până la veşnicie, prin copii şi prin nepoţi, crescuţi ca nişte Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene, aşa cum părinţii lor îi crescuse pe amândoi, cu iubire şi răbdare, aşa cum îşi cresc şi ei acum, rodul pomului iubirii lor.

luni, 6 februarie 2012

IARNA DIN SPATELE BLOCULUI MEU

      

Vai, ce mult alb!

       După cum spuneam şi în alte rânduri, eu ador iarna. Astăzi după ce am terminat de dezăpezit balconul lung de vreo 10 m, am mers la magazin pentru d'ale gurii, unde am înotat prin nămeţi  şi am cumpărat ce am mai găsit pe rafturi, i-am zis în glumă Dariei să mergem afară. Copilul credul şi sincer cum e, şi-a adus ghetuţele şi s-a postat în faţa mea. Iar dacă tot s-a oprit în final ninsoarea, iar gerul s-a mai înmuiat şi el puţin, şi cum în spatele blocului e mai  dos, am hotărât să o scot 5 minute. Am căutat cel mai mare şi gros fular de prin casă, ne-am echipat de iarnă şi am ieşit. În timp ce aşteptam liftul îi explicam că o rog doar să ţină nasul în fular şi să nu plângă dacă nu-i place zăpada.
       Prima dată şi-a scos nasul din fular, că nu  suportă, în schimb eu am tras de fular, până s-a văzut nevoită să ţină măcar gura în el. Apoi  a zărit zăpada, dar nu a scos un sunet, era şi aşa înfofolită, că numai sunete putea scoate. Căuta disperată drumul să o ia din loc, dar erau doar obstacole din multă zăpadă şi doar  o cărăruşă făcută de paşii trecătorilor. Aluneca, dar o ţineam de mână, n-a plâns, în schimb s-a uitat încontinuu la nişte fetiţe mai mari care se tăvăleau prin zăpadă. Ce o fi zicând în căpuşorul ei: "E, iarna, un fleac!!!"
        În concluzie i-a plăcut zăpada, şi-ar fi dorit să mai stăm, dar când am văzut că nasul ce nu îl ţinea în fular  se făcuse deja mov, am hotărât să intrăm în casă. Nu ştiu de ce mă mir, fică-mea e aceeaşi zodie cu mine, zici că suntem peşti, nu fecioare, ne place şi apa şi  zăpada. Era atât de încântată să vadă toată albeaţa din jurul ei, să descopere, să cucerească. Când am intrat în casă a observat că îi mai rămăsese zăpadă pe ghetuţe, voia cu tot dinadinsul să o atingă măcar aici, căci afară era prea multă şi nu a îndrăznit să o deranjeze.


ne jucam de-a bagă nasul în fular, scoate nasul din fular :))

off, oare unde o fi drumul acela negru şi lung spre parc?
oare pe unde o fi maşina noastră?
oau! am descoperit-o!


    
    

S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...