DE LA "NU ZAIETZ, PAGADI!" LA "UKI"

Urmărind Uki la smartphone-ul tatei

       Daria a descoperit televizorul şi desenele animate anul trecut pe vremea aceasta. Cum dimineţile erau zilnic matinale, iar la ora 7 se difuza pe un canal destinat copiilor nişte desene animate de la Disney, am încercat marea cu degetul şi ne-am uitat zilnic. Şi uite că zi de zi până au devenit preferatele, iar între timp s-au mai adăugat şi altele. La această vârstă fragedă cele mai îndrăgite desene de Daria nu pot fi decât cele cu animăluţe, care au sau nu vorbe, cele mai multe sunt în original, adică animalele vorbesc în limba lor maternă, aşa că indiferent de ţara de provenienţă, ele pot fi înţelese de copii din toate colţurile lumii.

       Am hotărât să fac un clasament, pentru că de-a lungul timpului, unele din preferate, au devenit plăcute, iar altele din preferate, au rămas în top şi până azi.

Uki

         Uki este un desen animat belgian foarte scurt, 4 minute pe episod, dar atât de drăgălaş şi atât de frumos, încât Daria s-ar uita non stop, la televizor, la smartphone, la laptop, indiferent de oră, este pur şi simplu îndrăgostită de el. Păcat doar că la noi nu au fost importate încă păpuşile de pluş Uki, cred că ar fi super încântată să aibă una. Dacă până la doi ani mai rămâne în lista de top a preferinţelor, Uki o să-i facă cu mâna Dariei din tortul de la ziua de naştere.



Timmy time



       Timmy time este un alt desen animat foarte îndrăgit, şi acesta fără vorbe, doar cuvinte originale, adică aşa cum face fiecare animal în parte. Destul de educativ şi foarte distractiv, ador şi eu oiţa buclucaşă. Sunt nişte desene animate noi, dar foarte reuşite, sunt făcute exact ca pentru Daria, zici că sunt comandate, le iubesc şi eu şi Daria.

 



maimu vede maimu face



Maimu vede maimu face   este iar un desen animat cu animale, îi place muzica, îi place diversitatea de animale, îi place tot.

clubul lui Mickey Mouse

  

 Clubul lui Mickey Mouse a fost mult timp în topul preferinţelor, îl priveşte şi astăzi cu mare plăcere, dar aşa cum se uită la Uki, nu se uită la nici unul. Desenele animate de la Disney sunt oricum toate reuşite, iar acesta este o dovadă vie.



Curiosul George

    

     Curiosul George este o maimuţică şi curioasă şi  drăgălaşă, dar şi năzdrăvană, la o curiozitate  satisfăcută,  face alte zeci de prostioare în plus, deci super, exact ca un bebeluş.

Manny iscusitul

      Manny iscusitul  este iar un desen animat din lumea Disney, care este foarte vesel, educativ şi distractiv, de la melodie până la scenariu.








    Lista e lungă şi stufoasă, care mai conţine următoarele desene animate:
 Stupul, Caillou, Clopotica, Degetica, etc.
     Daria se uită poate prea mult timp la televizor, însă ceea ce vede o bucură din cap, până-n picioare, poate şi eu o las, căci eu când am fost  mică nu aveam cum să mă uit atâta timp, dar timpul scurt petrecut în faţa televizorului se completa cu joaca din curte. Indiferent de timp, de vreme, un desen animat perfect îţi umple ziua de lumină şi idei  noi pentru copilul tău.

DESENELE COPILĂRIE MELE

     În copilăria mea desenele animate aveau un program fix şi bine stabilit, adică ne uitam când erau difuzate, cam de 2 ori pe zi, mai mult spre seara şi atunci aşa vreo zece minute. Iar timp de zece minute televizorul alb negru devenea cea mai frumoasă şi superbă carte vorbitoare de poveşti cu ilustrate. Iar dacă se întâmpla să fiu plecată în drum la joacă, mă anunţa tata de pe prispa casei că au început, iar eu alergam în grabă, să prind cât mai mult timp din cele 10 minute.

     Fiind într-o ţară care făcea parte Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste desenele noastre animate erau cu desăvârşire în limba rusă, însă dacă erau fără vorbe şi doar câteva replici sau oricum erau superbe, căci erau singurele văzute. Mai târziu când s-a terminat cu toată vânzoleala politică comunistă au intrat în grila de program desenele animate japoneze, care fiind total diferite ca stil şi cultură, au devenit foarte îndrăgite şi urmărite cu sufletul la gură. Iar după mult timp după au început să difuzeze şi alte genuri de desene de prin diverse ţări, mai bine zis când a intrat şi TVR1 în grila noastră de programe TV, am apucat să vedem şi noi şi altceva.




Nu zaietz, pagadi!

 

    
      "Nu zaietz, pagadi!" sau în traducere liberă "lupul şi iepuraşul" era acelaşi gen de desene animate ca şi "Tom şi Jerry", doar că în variantă rusească. Foarte comic şi educativ, dar în acelaşi timp conţinea şi  propagande bolşevice, dar cu mult lipici la publicul de toate vârstele şi care a rupt de-a lungul timpului multe zâmbete  de pe chipul multor copii.

    



Candy Candy

   


       Candy Candy  a fost poate printre primele desene animate care a adus în sufletul meu toate sentimentele deodată. Plângeam, mă bucur împreună cu personajele, iar aceste trăiri era ceva nou în modul nostru de vizionare, deci era un real succes.

Sailor Moon

      Sailor Moon   a fost o continuare reuşită a serilor dedicate desenelor animate. Zici că ele creşteau odată cu noi, erau potrivite vârstei noastre, erau exact ce aveam nevoie. Iar cum desenele animate devenise în timp şi ele mai lungi ca şi timp, era o bucurie nemărginită în sufletul meu, ca de altfel în toate sufletele de copii. Melodiile melodioase, ciudăţenia accentului şi grafica filmului te ţineau  mereu în priză, iat fiecare roşu din obrazul personajului, îl simţeai până la sânge.

    

      Iar printre  multe alte desene animate de-a lungul timpului:  Buratino, Ceburashka, Kesha, Leopold, Vinni Puh, Prostokfasheno, Povesti traditionale rusesti, Gastele lebede, Sora Alionuska si fratele ei Ivanushka,  Doua gaste vesele, Gaina cu oua de aur, Cusma lui Gugutza si Maritza, şi multe altele, cea mai stabilă şi zilnică parte era "povestea de seară cu tanti Ludmila", personajul care a urat "noapte bună"mulţi ani de-a rândul  multor mii de copii.

        Pe viitor mă voi strădui  să întocmesc lista cu desenele preferate din copilărie ale  lui Cristi şi desigur preferatele Dariei.

BREASTFEEDING ŞI CO SLEEPING



din dragoste de părinte



        Copilul  nostru şi-a văzut visul cu ochii să fie alăptată şi să doarmă cu noi în pat. Recunosc că nu am planificat să o alăptez prelungit, adică după un an şi cum nici un cuplu tânăr nu primeşte cu uşurinţă pe cineva în plus în patul matrimonial, s-a întâmplat inevitabilul. Nu pot să spun că cedez uşor în favoarea anumitor lucruri, şi nu pentru că mă rog, Daria se uita cu ochii ăia de pisică blândă la noi, ci pur şi simplu, pentru că aşa ne era cel mai bine pentru toţi trei. Eu oricum cred că acesta a fost doar începutul, căci pe parcursul vieţii vor mai fi o sumedenie de momente în care noi vom fi nevoiţi să facem compromisuri pe care va trebui să le onorăm cu respectul nostru de părinţi.
      Alăptam şi eu ca tot omul, însă pe zi ce trecea mie îmi făcea o plăcere şi mai mare, iar Dariei îi ardea în suflet dorinţa de a continua pentru un timp mai lung. Am încercat marea cu degetul, şi am cumpărat biberoane şi cutii de lapte, care au ajuns pe post de jucării, căci Daria le refuză cu desăvârşire, nici nu voia să le vadă în ochi. Iar eu ca o mamă silitoare, am tot încercat, iar şi iar, şi de fiecare dată încercam să visez, că poate-poate o să ajungă şi copilul meu să se odihnească toată noaptea sau măcar mai bine, dacă o să bea lapte praf, aşa cum povestec alte mămici de bebeluşii lor. Dar de fiecare dată vedeam cum visul meu se spulberă în van, laptele ajungea unde pe raft uitat şi expira odată cu visul meu la o noapte de somn legat, iar biberoanele deveneau jucării foarte utile din coşul Dariei. Aşa că am renunţaţ la colecţia de lapte praf şi am hotărât să-i respect poftele culinare ale minunatei mele fetiţe.
      În patul matrimonial bebe ajungea cel mai des, mânca des, iar cum nopţile era tot mai albe, a devenit un loc stabil. Iar încercările noastre de a strămuta copilul în pătuţul său se terminau cu plânsete până la vomă, aşa că am renunţat şi la această idee, şi am hotărât că nu sunt necesare multe episoade de vomă, ca să înţelegem că bebe vrea cu noi în pat să doarmă. Iar după ce s-a ajuns în situaţia în care nu voia să stea nici 5 minute măcar ziua în el, l-am dezasamblat şi am primit-o în patul nostru ca în sânul familiei, chiar dacă ea se simţea de mult timp aşa.
    Şi uite aşa fără voinţa noastră suntem în trend cu ultimile tendinţe în materie de creştere a copilului, alăptăm şi dormim împreună, bebe şi-a dorit acest lucru, iar eu ca o mamă înţelegătoare ce sunt, doar am încercat să îi îndeplinesc dorinţele. Şi cred că atunci când va fi pregătită va renunţa singură la sân şi la pat, trebuie doar să aştept momentul favorabil.
    Copilul nostru ne-a demostrat în nenumărate rânduri, că este unul special, iar eu aleg să cred în acest fel de fi, de a dori al ei, şi o susţin, vreau să-i demonstrez în fiecare zi că poate avea tot ce îşi doreşte şi merită din plin.

1 AN SI 4 LUNITE

Sub cearşaf

      Iarna s-a dovedit a fi mai mult o toamnă târzie, încă nu a nins, iar plimbările sunt aproape zilnice. În rutina noastră zilnică au mai apărut lucruri noi, de care suntem mândri.

      Oficial bebe Daria este locatar în patul nostru matrimonial. Din motive tehnice a trebuit să redecorăm camera, aşa că dacă tot am făcut schimbări, am hotărât să demontăm pătuţul, în care oricum nu cred că a stat mai mult de 100 de ore adunate. Dariei i-a plăcut schimbarea, ea oricum se simţea în patul nostru ca în sânul lui Dumnezeu, şi cum încă avem multe treziri pe noapte pentru alăptat, aşa e mai bine pentru amândouă.

     Anou a venit cu lucruri noi, ne spălăm pe dinţi. Suntem în urmă cu acest aspect, dar mai bine mai târziu decât niciodată, ar fi trebuit să începem de la 6 luni. Spre surprinderea mea Dariei îi place la nebunie să se spele pe dinţi, chiar am rămas mirată. Spălatul pe dinţi a început în acelaşi timp în care Dariei îi ieşeau 2 măseluţe, aşa că se simţea ca unsă pe suflet când se vedea cu periuţa în gură, ceea ce a fost destul de încurajator pentru mine.

      După modelul iarna fă-ţi paşaport şi vara călătoreşte, am hotărât că Daria are nevoie de paşaport, pentru a merge la bunicii de peste Prut. La Serviciul de Paşapoarte iarna bate vântul, câte un cetăţean rătăcit ca şi noi, am intrat repede şi am ieşit la fel. Vizita a durat şi ea puţin, până să cerceteze Daria toată încăperea s-a şi terminat totul, iar poza a ieşit din primele 3 încercări, avem un copil foarte ascultător.

      Mâncăm bucăţele, nu mai pasez legumele, le tai cubuleţe, iar Daria le mestecă bucăţică cu bucăţică, ceea ce este foarte benefic, pentru dezvoltarea nostră ca mamă şi fiică, am mai făcut un pas important.

      Daria este într-o continuă negaţie, orice o întrebi, ea îţi răspunde cu nu:

- Daria,  mai vrei iaurţel?

- Nu! (răspunde ea  lingându-se pe buze, strângând şi ultima picătură de iaurt de pe buze şi desigur deschizâd gura pentru următoarea linguriţă).

- Daria,  îţi doreşti sisilică?

- ... (dă afirmativ din cap de mai multe ori şi se uită insistent la mine, să se asigure că am înţeles corect, mă trage de mână să vin lângă ea pe pernă să o alăptez, iar dacă întârzii să-i fac pe plac, mă trage uşor de tricou, chiar bagă mâna sub el, găsindu-şi singură ceea ce îşi doreşte).

O FELIE DE VIAŢĂ

 

       

         VIAŢA e aşa cum este, şi cu bune şi cu rele. Spre norocul meu şi credinţa şi dorinţa mea, viaţa a devenit spectaculos de frumoasă de când iubesc şi sunt iubită.

         Se spune că în  primul an de căsnicie eşti în starea aia de euforie, în al doilea intri in rutină, iar mai târziu eşti deja plictisit. La noi e altfel, nu mă pot sătura niciodată să fiu cu el, deci nu îmi ajunge...Şi nu e ceva neobişnuit, pur şi simplu ne separă timpul, iar fiecare revedere e ca un imbold pentru a iubi mai aprins şi a ne aprecia mai mult. Şi cel mai mult mă doare că nu e plecat pentru bani mulţi sau cine ştie ce averi, aşa e viaţa, unii îşi câştigă existenţa langă casă, alţii puţin mai departe, la vreo 140km. Vorba aia: "Dragostea nu are margini, nici forme, nici timp,  nici spaţiu, ea există!"

       

"Neaca Anastasia"

Dar în viaţă sunt probleme mai grave decât departarea, chiar dacă sunt mici, dar insistente, trebuie să le derulezi cu stoicism. La o lună de la naştere a murit bunica, Anastasia, un nume frumos, cât şi o persoană   deosebită.
 DUMNEZEU SĂ O ODIHNEASCĂ ÎN PACE!

       Poate acolo sus îşi va găsi liniştea de care avea atâta nevoie şi pe care o merita din plin. Nu am fost la înmormântare, eram lehuză şi departe de casă, dar în inima mea va fi cea mai buna bunică din lume şi cea mai răbdătoare mamă.

        Am atâtea amintiri cu ea şi la toate sunt cu zâmbetul pe buze, aş vrea să pot să fiu şi eu ca ea: înţeleaptă, răbdătoare, înţelegătoare, iubitoare, harnică şi darnică...Fiind singura bunică pe care am mai prins-o în viaţă, a  ţinut loc de amândouă, chiar dacă stătea distanţă de două case de noi, la ea ciorba pe care o detestam era paine şi miere, iar dulceaţa de nuci era medicamentul pentru orice durere. 

        Iar viaţa merge înainte, aşa cum e ea, aşteptând dragostea să vină de la muncă peste câteva zile, e bine şi aşa, unii încă nici nu şi-au găsit jumătatea, pe ei îi macină timpul.

Mama

Tot anul trecut, după botez, cam aproape de sărbători am aflat că mama are cancer la sân, şi sora mea mai mare are o formă mai uşoară, de început aşa, na e mai tânără...Pur şi simplu urăsc boala aceasta...Şi uneori cred ca e doar o încercare a vieţii, dar una groaznică, în care mai ai timp să te gândeşti la ce ai făcut până azi, şi la ce urmează. Nu pot să zic că înţeleg prin ce trec ele, pentru că dacă nu trăieşti tu ceva asemănător, nu se compară decât 1%. Este devastator...Anul acesta după ce a urmat radioterapie şi tratament medicamnetos, a făcut metastază la plămâni. Acum nu rămâne decât chimiterapia să dea roade, căci operaţie nu poate să-i facă, iar pastilele nu mai au efect.

      Nu pot să cred că pot să o pierd pe mama...Nu suntem în cea mai bună relaţie,aşa cum mi-aş fi dorit,  eu departe de casă, ea acolo singură cu tata, dar îi ştiam acasă, acum acest gând de a pierde pe cineva din familie mă îngrozeşte. Nu cunosc persoane care să fi avut cancer şi să fi fost fericite, pentru mine cancerul este o boală a sufletului, dacă laşi să te macine problemele şi persoanele, te ofileşti, te petrifici, devii stafidit... 

       Pe mama nu am apreciat-o decât după ce am devenit şi eu mamică. Nu poţi să înţelegi ce înseamnă să fii mamă, decât după ce simţi şi tu toate acele trăiri: durere, bucurie, împlinire, dezamăgire, iubire, respect, dăruire...

                                                            TE IUBESC, MAMĂ!

                                     

REVELION 2012

                                                                    

                        

Glitterfy.com - Photo Flipbooks

     Anul acesta sper şi ţin să cred că va fi la fel de îmbelşugat şi roditor ca şi anul care tocmai s-a sfârşit. De fel nu sunt superstiţiosă, însă cum tot omul când vede o coadă, se aşează la ea, ieri era coadă doar la artificii şi la agenţia loto. Cum eu voiam artificii şi Cristi lozuri, am hotărât să fac măcar o zi din an ca el şi am cumpărat lozuri. Iar cum răbdarea de sfârşit de an era pe terminate, le-am deschis din curiozitate înainte de miezul nopţii, doar nu era să se schimbe conţinutul câştigului în toiul nopţii, avea să fie la fel. Au fost toate 3 câstigătoare, adică cum câştigătoare, valoarea preţului era egală cu costul lozului, deci nici o pierdere, dar nici un venit. În concluzie anul nou ne va aduce atât cât vom avea nevoie, ceea ce este mai mult decât necesar.

       În ultima zi din an am stat toată ziua agăţată de Cristi, măcar azi să fim împreună, că de mâine tot singurele rămânem. Revelionul l-am petrecut în pat la televizor, deşi eu îmi doream să ieşim afară în Piaţa Unirii, iar Cristi voia în glumă la vecinul de deasupra, care parcă ne făcea în ciuda somnului de care aveam atâta nevoie, căci avea muzica la maxim, iar invitaţii dansau o bătută de zici că dansau step. Iar cum Cristi trebuia să plece de dimineaţa la 6 PM, iar eu trebuia să fiu fresh, pentru că toată ziua de 1 ianuarie trebuia să-i fac faţă Dariei, fiind singurele acasă, după ce am ciocnit la ora de vârf 00.00 cu suc şi o felie de tort,  ne-am mutat cu dormitul în cel mai îndepărtat dormitor, şi am încercat să aţipim în sunetul muzicii vecinului şi printre artificiile care se vedeau afară din toate colţurile oraşului.

       Pe Daria a prins-o anul nou dormind, nu o deranja nici muzica, nici gălăgia, nimic parcă nu putea s-o deranjeze cu ceva, anul ăsta sper să doarmă bine, mult şi fără multe treziri pe noapte. Un an şi patru luniţe, ce-a mai trecut timpul ăsta...Parcă aş vrea să treacă repede, să o văd mare, dar parcă şi nu, aş vrea să treacă rar, să trăim la maxim toate clipele, pentru că sunt unice şi doar o dată în viaţă.

                                                                    La Mulţi Ani!