A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 25 septembrie 2011

SAU...POATE...UNEORI...

      Câteodată stau şi mă gândesc la faptul cât sunt de norocoasă. dacă mă năşteam pe undeva prin munţi, unde nu există decât un drum forestier, 15-20 de case, care sunt întinse pe coline îndepărtate, iar singura îndeletnicire este păscutul oilor...
      Până la urmă nu contează locul unde stai, nu are nici o importanţă cum arăţi, nu contează statutul, principalul este cum te simţi în pielea ta. Astăzi, până şi cea mai simplă fată poate fi oricând prinţesă, principalul este să îţi doreşti cu adevărat.
      Viaţa este cel de preţ dar pe care l-am putea primi. Mă gândesc ce vină au copii pe care îi abandonează mamele în spitale, şi care cresc numai ei ştiu cum, şi care au de suferit pe lângă lipsa părinţilor, şi lipsa dragostei şi atenţiei celor din jur, a societăţii. Sau copiii lăsaţi la orfelinate, ei de ce nu pot avea o viaţă normală, ca toţi copii din lume. Sau cei care au pierdut pe cineva drag, câtă suferinţă şi câtă durere poartă în suflet. Viaţa este aşa cum ne este dată, rostul nostru este să fim  demni de a ne  purta cu mândrie soarta.  
       Principalul este că trăim! Trebuie să ştim să ne pliem şi modelăm după provocările vieţii. Fiecare femeie se simte prinţesă atunci când are tot ce îşi poate dori o femeie, libertate, dragoste, atenţie, frumuseţe, siguranţă. Nu contează că ne-a fost greu sau că uneori ne lasă pur şi simplu puterile, pur şi simplu este important să ne simţim bine noaptea atunci când ne punem capul pe pernă, să simţim atingerea magică a prietenilor pe care i-ai ajutat.
      Îţi dai seamă că aici pe pământ stăm aproximativ 90 de ani, iar restul vieţii o petrecem acolo undeva sus sau jos, depinde unde va trage balanţa cântarului.
      Am întâlnit nişte oameni pe care nu-i voi uita  niciodată. Sunt mai multe categorii de oameni, dar nu ştiu cum se explică faptul că eu i-am întâlnit pe cei care erau după inima mea. Poate că meritam să-i întâlnesc sau poate aşa mi-a fost scris, însă sper că am fost destul de receptivă şi de deschisă la rolul pe care l-au avut ei în trecerea mea prin această viaţa.
     Uneori vezi un chip de om atât de luminat, atât de deschis şi de curat, încât îţi emană o linişte interioară atât de profundă, încât nici nu e nevoie să vorbească cu tine, pur şi simplu te luminează pe interior. Uneori aceste persoane au o voce atât de blândă şi de înţeleaptă, încât doar tonalitatea vocii te face să gândeşti pozitiv.  Uneori doar îi priveşti în ochi, iar tăcerea îţi dă de înţeles care este răspunsul pe care îl căutai. Oamenii sunt făcuţi pentru a trăi, fiecare dintre noi ne alegem soarta, mai bine sau mai rău prin faptele noastre. 

sâmbătă, 24 septembrie 2011

PRIMII PAŞI

   
         28 de ani...Mă simt împlinită, iubită, fericită. Am un copil frumos şi sănătos, un soţ iubitor, înţelegător şi foarte afectuos şi atent la detalii. Ce-şi mai poate dori o femeie?
          Daria s-a hotărât să facă primii paşi din viaţa ei. Cu frică, dar cu mare grijă merge de la mine la Cristi şi e incântată foc de noua ei ispravă. Ca şi cum ar zbura...independenţa aceasta e un lucru foarte frumos.
           Am reluat şedinţele de kinetoterapie, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate mult, după nici 5 şedinţe, mai are tendiţe de a duce picioruşul într-o parte, dar merge în picioare. Cine ştie cât mă mai plimba de mâină, acuma e conştientă că poate face lucruri măreţe, e un început de încredere interioară, cât şi exterioară.
          A început să-şi formeze un vocabular, pe lângă tata, mama şi tataia, pa şi da, a învăţat să zică bebi, caca şi tâca-tâca, cel mai mult. Dar cel mai des îl strigă pe ta-taaaaaaaaaaa!

      Ce să mai, avem o fetiţă foarte frumoasă şi deşteaptă, o adorăm şi noi şi toată lumea, e un copil iubit!
video

sâmbătă, 17 septembrie 2011

DIN ÎNVĂŢĂTURILE CELOR ÎNŢELEPŢI

Ce inseamna realmente maturitatea spirituala. Reteta maturizarii


  1. Se iau toate valorile cunoscute astazi ca fiind pozitive, respectiv negative ( nu propun folosirea doar a celor pozitive deoarece semnificatia valorilor s-a rasturnat de-a lungul timpului: de exemplu, in Antichitate cruzimea era considerata o valoare, pe cand compasiunea o slabiciune). De exemplu: bunatate, frumusete, sensibilitate, harnicie, bucurie, cruzime, rautate, invidie, trufie, tristete, etc.

  1. Apoi se ia fiecare valoare in parte, se studiaza, se analizeaza si se incearca a o compara cu dorintele noastre. Este important ca in aceasta etapa sa aflam gradul de corespondenta dintre acea valoare cu placerea noastra de a trai in ea.

De exemplu, valoarea Bunatate: Ce inseamna sa fii bun? Cum m-ar ajuta pe mine daca as deveni bun? Cum s-ar rasfrange aceasta decizie a mea, de a deveni bun, asupra celor din jurul meu? M-ar face fericit aceasta valoare daca as lasa-o sa creasca in mine?

Valoarea Tristete: Ce inseamna tristetea? M-ar face fericit faptul de a fi trist in majoritatea timpului?(chiar daca suna paradoxal, unii oameni se simt mai bine atunci cand sunt tristi, deprimati, inchisi, cu toate ca in mod constient nu recunosc asta). Vreau sa cresc (din punct de vedere spiritual) in tristete si sa o las sa abunde in mine?
M-ar ajuta aceasta valoare sa ma simt implinit?

  1. Alege, cu atentie, cinci valori care crezi ca te reprezinta, dupa ce le-ai analizat pe fiecare in parte.

  1. Renunta la doua dintre ele. Iti vor ramane trei valori principale pe care le-ai ales in mod constient. Pe baza acestor valori ti se va dezvolta maturitatea, cu conditia de a urma cat mai de aproape semnificatia lor. Crede cu tarie in aceste trei valori, actioneaza cat mai mult posibil dupa cum te indeamna ele, chiar daca situatiile prin care treci sunt bune sau nefavorabile. Maturitatea inseamna sa iti insusesti anumite principii/valori, indiferent daca acestea sunt pozitive sau negative, si sa incepi sa traiesti in ele si prin ele.

Valorile asumate prin aceasta metoda de a te descoperi pe tine insuti pot varia de la o perioada la alta. De obicei, oamenii adopta unele valori la o anumita varsta care, mai apoi, nu mai coincid in totalitate cu valorile pe care le vor alege peste cativa ani. Repetarea acestui test de autocunoastere intr-un interval considerabil de timp este esentiala pentru a stabiliza baza caracterului nostru, si anume valorile care ne guverneaza, atat in mod constient cat si inconstient, viata.

De observat faptul ca am ales pentru acest test atat valori pozitive cat si negative, privite prin prisma moralei actuale. Folosirea valorilor negative are un dublu scop: am dorit ca testul sa fie disponibil oricarui caracter, fie el bun sau rau, si in al doilea rand as vrea ca cei care isi vor alege numai valori pozitive, sa reflecteze asupra acestei decizii.


Orice animal imbatraneste, pe cand maturizarea este specifica numai omului.

Ca sa te maturizezi, uita-te la un copac. Pe masura ce copacul se maturizeaza, radacinile lui patrund tot mai adanc in pamant. Exista un echilibru – cu cat creste copacul mai inalt, cu atat mai adanci sunt radacinile sale. N-ai sa gasesti un copac de cincisprezece metri cu radacinile mici; ele nu ar putea sustine un copac atat de mare.

Este foarte ciudat ca oamenii nu stiu cine sunt si se straduiesc sa devina cineva. Nu isi cunosc propria fiinta, dar au telul de a deveni cineva.

Pe masura ce devii mai sensibil, viata se mareste. Nu mai e un iaz mic, devine un ocean. Ea nu se mai limiteaza la tine, la sotia ta si la copilul tau – nu se mai limiteaza deloc. Toata aceasta existenta devine familia ta, si atata timp cat intreaga existenta nu e familia ta, nu stii ce e viata, pentru ca omul nu e o insula, toti suntem conectati intre noi.

Fiecare cultura trebuie sa le dea
oamenilor ei o anumita compensatie,
pentru ca ei sa nu fie total pierduti in nefericire,
in tristete. Insa aceste compensatii sunt false.

Focurile de artificii si luminile colorate
nu-i pot inveseli pe oameni. Ele sunt numai 
pentru copii; pentru adulti, sunt o pacoste.
Insa lumea interioara poate fi un sir neintrerupt
de lumini, de cantece, de bucurii.

Sa nu uiti niciodata ca societatea te despagubeste
atunci cand simte ca reprimarea poate sa dea nastere
unei situatii periculoase, explozive. Societatea gaseste
o cale care sa-ti permita sa-ti slobozi o parte din reprimare,
dar asta nu este sarbatoare adevarata si nu poate fi adevarata.
Sarbatoarea adevarata 
trebuie sa vina in viata ta din tine.

Si sarbatoarea adevarata nu e conform
calendarului, nu-ti impune o anumita
data in care trebuie sa sarbatoresti.
Nu e ciudat ca tot anul ai fost nefericit
si apoi, dintr-o data, pe intai septembrie,
sa zicem, sa scapi de nefericire si sa
incepi sa dansezi? Fie nefericirea ta a
fost falsa, fie intai septembrie e fals;
nu pot fi adevarate ambele. Si o data
ce a trecut intai septembrie, te intorci
la nefericirea ta, la nelinistea ta.

Osho

duminică, 11 septembrie 2011

PRIMA VACANŢA ÎN FAMILIE

22 AUGUST 2011
           Prima vacanţă în 3, prima vacanţă în 3 ani de la nuntă, căci nu am mai apucat să mergem undeva de când ne-am căsătorit. Vara lui 2008 am fost cu nunta, 2009 m-am angajat, 2010 am născut, 2011 am ajuns la  Lacul Sărat, Brăila. Trebuia să împac şi lupul şi oaia. Cristi voia să fie şi aproape de casă şi cu umbră, eu voia să plecăm undeva, apă să fie, socri voiau la nămol şi cu umbră şi linişte, deci am plecat 3 zile, 4 nopţi.
          Mă gândeam că nu o să mă satur de vacanţă, de apă, dar în 3 zile, am cutreierat staţiunea, de ne-am plictisit, am mers şi în oraş la Brăila, pentru că era aproape, mersul la lac devenea tot mai obositor, aşa că 3 zile au fost destule. Staţiunea arată cred la fel ca acum 20 de ani, doar hotelurile s-au mai modernizat. Noi ne-am cazat la o pensiune, şi pentru linişte şi pentru frigiderul din cameră şi pentru accesul la bucătărie,  unde puteam să-i gătim Dariei. Toată frumuseţea pitorească a staţiunii o face mănăstirea "Lacu Sărat" şi nămolul, în rest dacă stai mai mult timp, rugineşti. Daria nu a stat decât la umbră pe şezlong sau s-a plimbat, apa era rece şi soarele prea puternic, în final ne-am pomăduit doar noi, la anul sper să aibă parte de toată apa şi nisipul de la mare.
                                                                     MĂNĂSTIREA
ÎN PARC
LA TERASĂ
ÎN PARC
LA LAC
                                                                           LA LAC
BEBE

CRISTI CU TATI
                                                                  MAMI CU TATI
                                                       ŞI HAI SĂ NE ÎNĂMOLIM DE TOT
                                                          ŞI MAREA BĂLĂCEALĂ


sâmbătă, 10 septembrie 2011

ALĂPTAREA

                                                              
       Primul episod de alăptare din viaţa mea s-a numit sisilică » şi a plecat de la zero (aş zice de la minus, dar să nu exagerez) şi am ajuns departe. Să alăptez am învăţat acasă, căci la spital e mai greu cu iniţierea. Laptele mi-a venit după 48 de ore, nici să stau pe o parte, nici să o ţin în braţe nu puteam,  îmi ieşise şi un furucul pe o areolă, deci îmi imaginam un eşec total. Am alăptat din sânul drept doar, pe stângul îl mulgeam cu o pompă manuală, dar cum am  învăţat să alăptaz, într-o seară a uitat-o pe bebelina la mine vreo oră, aşa că am învăţaţ să o  alăptez, iar ea  să sugă. 
        La spital erau nişte scaune în camera de alăptat groaznice, cred că erau de când s-a deschis spitalul, bune mai erau, dar incomode rău, din lemn, tare, la care şezutul era înclinat spre spătar şi pe care ori stăteai la ghilotină, ori în scaun, mai ales că te dureau toate alea. Oricum nu reuşeai să stai în el nicidecum, chiar dacă veneai cu perna sau cu pătura. Am zis că atunci, când voi fi şi eu bogată, voi dona scaune pentru alăptare la spital.
       Pentru mine alăptarea a fost un chin şi o durere, primele 3 săptămâni. 3 persoane participau: eu ţineam copilul, Cristi ţinea sisilica, mami ţinea capul bebeline, că o perdea, dura vreo 10 minute până prindea sisilica, apoi iar o perdea şi tot aşa. Dar nu m-am gândit nici un minut să renunţ, speram să ne învăţăm amândouă să ne facem treaba. Din lipsa de exprerinţă, credeam că cel mai puţin dureros este să îi pregăteşti laptele praf, da când priveşti în ansamblu, e groaznic să te trezeşti noaptea şi să prepari lăpticul, aşa îţi ridic tricoul şi somn mai departe.
       Bebelina nu a dormit niciodată toată noaptea, de la început până azi, un an, se trezeşte la 1,5 - 2 ore să mânânce sisilică, iar dacă îndrâzneşti să o abordezi cu altceva, e ca şi cum ai ofensa-o, plânge ca din gură de şarpe. În principiu, eu ador alăptarea, nu credeam vreodată să pot rosti această frază, nu mă muşcă, chiar dacă are deja 6 dinţiţori, nu mă doare nimic, doar dă Doamne să  mai fie lăptic! Poate dacă nu avea Dariuca intoleranţă la proteinele laptelui de vacă şi accepta şi biberonul (bea doar apă cu o căniţă cu cioc şi supapă), poate era altă poveste, aşa mergem înainte cu alăptatul, până poate-poate îi trece intoleranţa, căci laptele praf HA este groaznic la gust, iar fică-mea este foarte pretenţioasă când e vorba de gust.
       Iar la cum suge în ultima vreme, nici nu-ţi vine să nu o alăptezi, chiar dacă este dependentă de mine, şi se uită la mine ca la Dumnezeu, şi nu pot să plec nicăieri mai mult de 3 ore şi noaptea nu am cum să lipsesc, dar o adoră, şi eu o înţeleg şi îi respect dorinţa.
                                                                  10 luni

video

                                                                           11 luni
video
    La  15 luni   ale Dăriucăi încă o mai alăptez exclusiv, dimineaţa, la prânz, când e mai somnoroasă şi pe la 5-6, şi seara şi toată noaptea încă. Probleme nu au fost decât din partea mea, după ce a făcut un an m-a muşcat de un sfârc, de am retrăit 2 săptămâni momentul începutului doar pe jumătate, căci mă durea doar un mamelon, dar am trecut şi de aceasta. La un an si o lună, am făcut o criză de colică biliară, iar spre norocul nostru s-a rezolvat doar cu o perfuzie, aşa că în 2 ore eram ca nouă, iar Daria mânca cu spor. Apoi pe la un an şi 3 luniţe, m-am trezit că nu pot merge de un picior, presupun că mă durea pintenul calcaneu...în fine, am mers schioapă  o sărtămână, iar după 10 zile, am şi uitat cât de tare m-a durut piciorul. La doctor nu am fost căci începeau radiografii, tratamentul şi asta însemna cu siguranţă sfârşitul alăptării. Iar eu aş dori să încheiem acest episod frumos din viaţa amândurora într-un mod mult mai plăcut pentru amândouă. Poate e un semn, poate e o încercare, dar noi mergem mai departe, eu aleg ceea ce o face fericită pe fetiţa mea.
 Un an, o săptămână şi o zi
     A venit toamna! Afară bate vantul, reuşim să stăm tot mai puţin timp în parc, iar tu te plictisesti repede în casă, iar când te apucă dorul de ducă, mai ai un pic şi te urci pe pereţi.
Eşti atât de dulce şi de scumpă, te iubesc printzessa mea!
              Pe zi ce trece te faci tot mai frumoasă şi mai deşteaptă. Atunci când erai în burtică îmi doream extrem de mult să fii sănătoasă (fără sindrom Down), după ce te-ai născut, îmi doream să zâmbeşti, să vorbeşti, să auzi (fără autism, hipoacuzie şi altele ). Acum nu-mi doresc decât să-mi petrec timpul cu tine, să te iubesc şi să te fac fericită, căci eşti un copil superb!

duminică, 4 septembrie 2011

UN ANISOR

miercuri, 31 august 2011
DOAMNE, a trecut un an...de când sunt mamică, de cand am un copil...incerc să descriu ceea ce simt, dar nu pot... Anul trecut pe vremea asta eram nerbdători să te cunoaştem...
Şi când mă gândesc că era mai ieri ziua când te-am ţinut in braţe...
       E aşa de emoţionant...
      Un an impreună...azi te-am alintat şi ţi-am făcut toate poftele...S-au întâmplat atâtea in acest timp, încât un an pare a fi foarte mult timp...
           Am sărbătorit în familie, împreună cu naşii tăi: Traian şi Dana, tot azi ţi-am tăiat şi moţul, ca să fie sărbătoarea din plin.
       Tăierea moţului a decurs în stil tradiţional românesc în funcţie de zonă, aşa se face aici în Vrancea:

video
           Alegerea obiectelor din taviţă a fost cât se poate de hazlie, ai ales cele mai colorate obiecte din tavă, ne doream şi noi un doctor ceva, un bancher...eeeee, o sa fie o chochetă...iată dovada...
          Mai întâi mă gândesc, aşa se face şi în  viaţă...
Apoi ai ales, ce crezi, o clămiţă:

Apoi, bineânţeles: oja roşie:

Şi nu ultima dată: piaptănul:

Şi ca să nu zici  că nu o să ai înclinaţii spre hair style, ai ales foarfeca:

Apoi cheile de la maşină, un lănţişor de aur şi nişte bani, ba chiar cardul tău cu bani, lucruri foarte necesare, chiar indispesabile pentru o fată:




Deci, complicată treaba...o să avem o frumuseţe în familie, se anunţă din primul an, o mică prinţesă!
Deci, să vină tortul!!!

video
LA MULŢI ANI, IUBITA NOASTRĂ!!!
 Să ai parte de iubire, sănătate,  blândeţe, înţelepciune, generozitate, inteligenţă, putere de iertare, putere de creaţie, forţă de a merge mai departe!!!

După ce ai scăpat de toată lista de făcut, te-ai dezlănţuit:
video
Deci, prima ta zi de naştere a fost super!

Pentru sufletul TAU....



  Pentru sufletul TAU....
                                                                                                                                                                                                

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete...ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa lajumatate drumului.                  
Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si mpodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intradevar poate suporta, ca intradevar are forta, ca intradevar e valoros, si omul invata si invata ... si cu fiece zi invata.
Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.
 Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.     
            Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.
Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari.
Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate.
Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.
Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. 
Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret,dar multiplicate, ridicate la patrat.
Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.
 Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.
Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt...
Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Dar din pacate, se invata doar cu timpul..

                                                                                                 Jorge Luis Borges

IMPRESII


·  Ziua cea mai frumoasa: azi
·  Lucru cel mai usor: sa te inseli
·  Obstacolul cel mai mare:teama
·  Cea mai mare greseala: a se abandona
·  Radacina tuturor relelor: egoismul
·  Distragerea cea mai frumoasa: munca
·  Cea mai mare infrangere: descurajarea
·  Cei mai buni profesori: copiii
·  Prima necesitate: comunicarea
·  Cea mai mare fericire: a fi util celorlalti
·  Misterul cel mai mare: moartea
·  Cel mai mare defect: indispozitia
·  Fiinta cea mai periculoasa: mincinosul
·  Sentimentul cel mai josnic: ranchiuna
·  Cadoul cel mai frumos: iertarea
·  Cel mai necesar: caminul
·  Ruta cea mai rapida: drumul corect
·  Senzatia cea mai satisfacatoare: pacea interioara
·  Arma cea mai eficace: surasul
·  Cel mai bun remediu: optimismul
·  Cea mai mare satisfactie: datoria implinita
·  Forta cea mai puternica: credinta
·  Fiintele cele mai necesare: parintii
·  Cel mai frumos dintre toate: dragostea.




PRIMA PUBLICARE


                                           

Polisemia cuvîntului "iubire"


Motto:

-         Părinte spuneţi-ne ceva.
-         Ce să vă spun?
-         Ce vă spune inima.
-         Ceea ce-mi spune inima este să  iau cuţitul,să o tai, să o împart lumii şi apoi să mor.                               ( Sfântul Paisie Aghioritul )


I Întroducere

Te-ai întrebat vreodată de ce valurile mării vin mereu spre mal? Nici eu! Mergi într-o zi la mare şi încearcă să-ţi răspunzi... vei vedea că are să-ţi placă mai mult nu numai marea, ci şi viaţa.
Scriu pentru simplu motiv că şi L. Tolstoi spunea: ,,Scriind îţi descoperi ţie despre sine.” Sunt de acord şi cu F. M. Dostoievski, care scria că:,, De fapt nu am scris de mult timp şi cred că scriu doar atunci când mi-e greu”.
A cunoaşte oamenii şi pe tine însuţi este o artă în sine. Mintea pentru ce ne-a dat-o Dumnezeu? Ca să cercetăm, să studiem şi să ne cunoaştem pe noi înşine. Este nevoie de o independenţă morală ca să poţi desluşi valoarea caracterului propriu. Oamenii care-mi atrag atenţia prin fapte, scopuri şi modul lor de a gândi, încerc să-i înţeleg şi să îi urmez ca exemplu.
După părerea mea oamenii sunt de trei feluri: egocentrici, culţi şi duhovniceşti. Omul înduhovnicit  cu timpul poate deveni şi cult, iar culţii nu sunt total înduhovniciţi, depinde de scopul lor. Iar scopul omului în viaţă este unic. Scopul este Adevărul, iar căi sunt diverse şi multe. Însă omul este o fiinţă uşuratică, reprobabilă şi, poate, ca unui jucător de şah, nu-i place decât procesul atingerii scopului în sine.
Încă din primele capitole ale Facerii vedem că Dumnezeu a creat  binele, iar după studiile Sfinţilor Părinţi omul a creat răul; deci binele este veşnic, iar răul momentan, iar omul devine imperfect prin opţiunile lui. Omul este liber încă de la naştere, căci Dumnezeu este libertatea, iar omul este după Chipul şi asemănarea lui Dunmezeu. Libertatea morală este dobândută prin botez, iar cel dintâi drept al omului este liberul acces la gratuitatea spirituală, liberul  acces la Dumnezeu.
Din punct de vedere ontologic omul este iubire. Iar iubirea înseamnă respectul nesfârşit al celuilalt, iubirea se identifică cu ceea ce teologii numesc kenoză. Puterea lui Dumnezeu înseamnă puterea iubirii. Prin ,, nebunia dragostei ”, Cel care este Viaţa, în împlinirea ei, devine pentru noi, viaţa în inima morţii.
Omul este o taină pentru sine însuşi, şi aşa va rămâne pecetluită, pentru că în urma căderii, păcatul şi-a lăsat amprente. Corpul omului este alcătuit din trup şi suflet. Omul lăuntric este o fiinţă vie, care are un chip al său; omul lăuntric este asemănător omului exterior ( atunci când omul este luminat de lumina harului dumnezeesc, chipul său îl trădează prin faptul că faţa sa este iradiată de acea lumină ).

II  Polisemia cuvântului a iubi

Cineva spunea că  lucrurile sunt simple şi compuse. Spre exemplu dulapul este un lucru compus din lemn, balamale, cuie, vopsit etc. Putem uşor explica oricui ce este un dulap, prin descrierea pieselor din care este confecţionat. Culoarea roşie este un lucru simplu. Încearcă să-i explici unui copil sau unui orb ce este culoarea roşie; nu vei reuşi să-i faci o imagine, până nu o vede, nu o simte. La fel e şi cu iubirea, până nu o simţi şi nu o trăieşti, nu ştii  cum este.


        A iubi pe Dumnezeu

Eu sunt LUMINA,
dar voi nu mă vedeţi pe mine;
Eu sunt CALEA,
dar voi nu mă urmaţi pe mine;
Eu sunt ADEVĂRUL,
dar voi nu mă credeţi pe mine;
Eu sunt VIAŢA,
dar voi nu mă căutaţi pe mine;
Eu sunt ÎNVĂŢĂTORUL,
dar voi nu mă ascultaţi pe mine;
Eu sunt DOMN,
dar voi nu vă supuneţi mie;
Eu sunt DUMNEZEUL vostru,
dar voi nu vă rugaţi mie;
Eu sunt cel mai bun PRIETEN,
dar voi nu mă iubiţi pe mine;

            A iubi aproapele

Mi s-a comunicat că prietena mea cea mai bună moare. A fost o lovitură prea mare pentru mine, fiindcă nu –mi era doar o simplă prietenă, ci soră. Nu puteam şi nu doream să cred  că ea pleacă  şi mă părăseşte  atât de repede, atunci când aveam cea mai mare nevoie de ea. Dar nu eram eu singura, ci şi fiica ei micuţă şi soţul, care era plecat  cu speranţa că va găsi ceva bani şi care nu s-a mai întors până în ziua de astăzi.
            ...Am intrat în spital, am cuprins cu privirea pereţii mizeri şi în achi mi-au apărut lacrimi. Nu-mi venea să cred că ea îşi trăieşte ultimele clipe într-un asemenea loc. Sora m-a condus la ea. Când am deschis uşa, o căldură, o înăbuşală m-a învăluit şi nu eram în stare să fac un pas. Priveam spre patul cu cearşafuri nespălată şi nu găseam ce căutam. În sfârşit, am văzut o faţă pământie ce se contopea cu perna murdară. Cât de mult se schimbase ! Ea, care întorcea atâtea capete pe drum, acuma era o întruchipare a morţii. M-am apropiat şi am tras un scaun care a scos un sunet strident, m-am aşezat  şi o priveam. Mi s-a părut că nu auzise, însă ea a deschis ochii şi... întregul chip i s-a luminat. Atunci mi-am dat seama că chiar dacă faţa îi ămbrăcase deja haina apusului, ochii ei trăiau, rămânând lucizi, profunzi şi de un albastru intens.
            Îi zâmbeam, deşi lacrimile îşi căutau ieşirea din ochii mei. Ştiam că-şi doreşte o scrisoare. O aştepta de trei ani şi ea, blestemata, tot nu mai venea. Mereu îmi spunea, că după ce va citi un răvaş de la soţ, va putea muri liniştită. Şi acuma, prima întrebare care mi-a adresat-o, a fost:
-         Nu a venit?
I-am întins nişte foi boţite şi în ochi i-a apărut un luciu sălbatic. Cu un efort supraomenesc, s-a ridicat şi i-am pus o pernă sub cap. A luat foile cu mâinile tremurânde şi a început să le citească, ca un om înfometat de plăcerile vieţii:
- Mă iubeşte! Mă iubeşte... Dar eu îl părăsesc...
      A căzut cu zgomot pe pernă şi mă privea obosită.
-Să-i spui că îl aştept acolo sus şi când vom fi din nou împreună nu ne vom mai despărţi.
      A mai zâmbit odată şi a închis ochii.
      ... Afară era toamnă... un cicriu negru se scufunda în ţărâna neagră şi umedă... O frunză galbenă căzu pe mormâmtul proaspăt, iar soarele roşu coborâse după orizont...
      În minte mi-a revenit chipul atât de scump al prietenei. A murit împăcată, cu surâs pe buze şi cu gândul că e iubită.
      Am apucat o mâină mică de copil şi am coborât privirea. Spre mine se uitau doi ochi lucizi, profunzi şi de un albastru intens. Am pornit cu paşi rari spre casă, lăsând pe mormânt doar o frunză şi lângă ea o amintire...
      ... Un plic care nu conţinea nici datele expeditorului, nici adresa destinatarului...  

A iubi biserica

Fiecare icoană are în ea o picătură de lumină, viaţă, credinţă, dragoste, ceva ce-ţi insuflă nădejde spre mântuire, spre desăvârşire, pe drumul îngust, care se încununează cu cetăţenia raiului.
Paraclisul nu prea mare, rareori arhiplin, este inundat de razela soarelui, ce pătrund prin geamurile mari şi largi. Pereţii albi, lumina, lumânările îţi provoacă senzaţia de căldură lăuntrică, pace şi linişte. În colţ, pe dreapta, atârnă pe perete, mare, clară şi parcă vie icoana Sfântului Nectarie. Faţa lui emană luminozitate şi pitate, viaţă trăită în duh... iar ochii sfântului sunt mereu aţintiţi   spre geam, de este mare sărbătoare şi locaşul este plin, sau dacă este o zi de rând şi aproape nu este nimeni, ochii  ,,aşteaptă” să vină cineva ... îţi pun în suflet temelia unei nădejdi pline de dragoste ... ochii aşteptării...
Icoana este o lumină în întuneric, atunci când te trezeşti la miezul nopţii, după un coşmar, speriat şi îngrozit, inima îţi bate mai tare, şiroaie de picături se preling pe frunte şi cobori uşor din pat, aprinzi candela, care s-a stins, faci metanii la icoana dinspre răsărit şi adormi liniştit.
 

           A iubi pe păcătoşi


În biserică  a intrat o femeie însărcinată, cu ochii în lacrimi, care cugeta în adâncul inimii la viitorul noului născut. Se întreba  în sinea ei, oare va fi şi acesta orb, ca şi cei doi copii de acasă şi de ce. La un moment dat, a observat alături un ieromonah bătrân, care a întrebat-o:
-         De ce plângi fata mea?
Tânăra  mămică i-a spus în ce constă problema, iar părintele pentru început,  a sfătuit-o să se mărturisească. După ce s-a mărturisit, părintele i-a spus, că nu şi-a spus toate păcatele. Atunci, cu lacrimi în ochi, femeia aspus că nu-şi mai aminteşte şi că va reveni mâine. A doua zi, s-a întâmplat la fel, atunci femeia a inceput să plângă şi mai tare, iar într-un sfârşit l-a rugat pe părinte să-i spună păcatele ei, că ea nu şi le aminteşte. Atunci părintele i-a spus:
- Încearcă să-ţi aminteşti ce ai făcut în prima zi de şcoală, când ai mers în clasa I –âi.
- Am mers la şcoală şi apoi acasă.
- Dar în drum spre casă unde te-ai oprit.
- Era o mică peşteră la marginea satului, la care am mers după ore cu prietenii.
- Şi ce ai găsit acolo.
- Mai nimic, un cuib de rândunică  cu trei puişori în el.
- Şi ce le-ai făcut puişorilor.
-  Într-un sfârşit, le-am scos ochişorii ... – a spus femeia printre sughiţuri şi plângând şi mai tânguitor.
- Atunci, fiico, hai să ne pocăim şi ne  rugăm la bunul Dumnezeu, ca măcar acest micuţ pe care-l porţi în pântece să se nască cu vedere. –  şi a dispărut. 


            A iubi viaţa

            Aş dormi mai puţin şi aş încerca să visez; de – abia acum înţeleg, că pentru fiecare moment al unui minut în care închidem ochii, pierdem 60 de secunde de lumină. Dacă Dumnezeu mi-ar oferi o fărâmă de viaţă, m-ar împinge pe la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu razele nu doar capul, ci şi sufletul.
            Doamne, dacă aş avea o inimă, mi-aş scrie ura pe un cub de gheaţă şi aş aştepta ca soarele să-l topească.  Doamne, dacă aş putea să primi o fărâmă de viaţă ... n-aş lăsa să treacă nici măcar un minut, fără să le spun oamenilor ce iubesc, că îi iubesc. Bărbaţilor le-aş dovedi, că cât de mult greşesc atunci când cred că nu trebuie să se mai îndrăgostească, atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că ei îmbătrânesc tocmai că încetează a se mai îndrăgosti. Unui copil i-aş face cadou o pereche de aripi, dar l-aş lăsa singur să înveţe a zbura. Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea vine odată cu cu uitarea şi nu odată cu vârsta. În fond am învăţat atâtea lucruri despre oameni...
            Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe pe vârful unui munte, fără să ştie, că adevărata fericire constă în felul în care urci pantala abrupte spre vârf.
            ( Gabriel Garcia Marquez, scriitor columbian, laureat     al premiului Nobel în 1982 pentru litaratură, bolnav de leucemie.)

           A iubi pe cineva
           
             
Era odata un băiat născut cu o gravă maladie. O maladie pentru care nu exista un leac. Avea 17 ani, dar putea muri în orice moment. Traia în casa lui sub asistenţa permanentă  a mamei sale. Obosit de stat în casă, a decis să iasa macar o dată. Ceruse permisiunea mamei sale. Ea a acceptat. Mergând prin cartierul său, se uita pe la magazine. Trecând pe lângă un magazin de muzica, privi prin vitrină, şi observă prezenţa unei tinere fete, de vârsta lui. A fost dragoste la prima vedere. Deschise uşa şi intră, privind la nimic altceva decât la fată. Apropiindu-se încet, sosi la tejgheaua unde era  fata. Ea îl privi şi îi spuse surâzând: ,, Pot să te ajut? '' În timpul acesta el gândea că acela era cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut în viaţa sa. Simţea impulsul de a o săruta. Bâlbâindu-se îi spuse:,, Da hmmmmmmm... Mi-ar placea să cumpăr un CD. Fără să se găndească, prinde primul CD pe care îl vede şi îi dă banii. ,,Vrei sa ţi-l impachetez?" -întreabă fata zâmbind din nou. El îi răspunse că  da. Încetisor, ea merse în magazie, şi se întoarse cu pachetul şi i-l da băiatului. El îl ia şi iese din magazin. Se întoarse acasa, şi din acea zi, mergea la acel magazin în fiecare zi să cumpere un CD. Fata il împacheta mereu, iar el se întorcea acasă şi îl băga în sertar. El era prea timid pentru a o invita în oraş şi de câte ori încerca, nu reuşea niciodata. Mama lui a aflat de această situaţie şi îl încuraja să încerce... aşadar în ziua următoare el îşi luase curaj şi se duse la magazin. Ca în toate celelalte zile îşi cumpară un CD, şi ca întotdeauna ea il împacheta. El a luat CD -ul şi în momentul în care fata era distrată, a pus repede o foaie cu numărul lui de telefon pe tejghea, apoi a ieşit în fuga din magazin... Dringggggggg. Mama lui răspunde la telefon. ,,Alo?????'' Era fata, ce întreba de fiul ei. Mama îndurerată a început să plângă în timp ce zicea: ,,Nu stii??????....a murit ieri". A fost o tăcere îndelungată intreruptă de plânsul mamei. Mai târziu mama lui a intrat în camera fiului pentru a şi-l aminti. Decise de a începe să se uite prin lucrurile lui. Deschise sertarul şi cu mare suprindere găsise un munte se CD-uri îmachetate. Nu era nici măcar unul deschis. A cuprins-o curiozitatea ,văzând atâtea şi nu putu rezista: a luat un CD şi s-a aşezat pe pat, uitându-se. Când un bilet iese din pachetul din plastic mama l-a luat pentru a-l citi; scria: ,,Eşti frumos!!!!!!! Ai vrea să ieşi cu mine?? Te iubesc............ Sofia." Mama emoţionată deschise şi alte CD -uri şi găsise şi alte bilete; pe toate scria acelaşi lucru.
MORALA:  Asta e viata. Nu aştepta prea mult pentru a-i spune cuiva special ceea ce simţi. Spune- i astăzi. Mâine va putea fi prea tarziu.



III Încheiere

Oamenii sunt făcuţi pentru a fi fericiţi, căci viaţa este frumoasă şi merită trăită. După cum spunea şi Dostoievski: ,, Fericirea nu constă în fericire, ci în dobândirea ei, iar din fiece clipă a vieţii noastre, trebuie să facem, cea mai preţioasă clipă, calculând orice moment ”.






S-ar putea să îţi placă şi:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...